Ștefan Mako

Am fost smardoaică

Mă trezesc în cameră cu doi mascați și cu ofițeru’ de serviciu, hai la cabinet. Am făcut ceva? Doamna doctor cică ai probleme cu inima? Da, doamnă. Dați-mi o pastilă de inimă, că mă doare-n cur. Ți-aduci aminte după cine te-ai injectat? Parcă io stau să-i controlez. A băgat toată lumea la comun. Care-i problema? Ai HIV. Cu ce se mănâncă? Spuneți-mi pe limba mea, că io nu știu nimic despre astea. Ești seropozitivă. Haaaideți, doamna doctor. SIDA. Maaamă, simt cum albesc pe loc. Mi se înmoaie genunchii și leșin.

Sunt la Rahova, abia ce-am căzut la pușcărie. Era să omor pe cineva. Mă căuta garda, eram în urmărire generală pentru tâlhărie și încălcare. Un an de zile i-am dat în damblageală, că nu mă las io prinsă. Schimbam casele săptămânal. Obosisem, eram ca un câine din ăla gonit de toată lumea cu șutu-n cur.

Heroina era refugiul meu. Ca să uit de stres, am început să bag în venă. Așa știam că-mi ușurez suferința. Mă injectasem prima dată în ’99, că la țigară trăgeam de prin ‘95, de când cu pliculețu’. Mamă, cum era marfa… n-a mai fost așa ceva dup-aia. La folie nu-mi plăcea, tre’ să ai plămâni, te rupe.

Eram în sevraj. De disperare, că nu venea nimeni să-mi aducă marfă, am ieșit la Gară. Puhoi de oameni. Îl văd pe unu. Are banii la piept, cărămidă. Vreau să-l fac cu umăru’, să mă dau în el, da’ se înțeapă fraieru’. Țipă. Îi dau una – baaam! cu cotu în ochi. Cade și dă cu capu’ de bordură, baltă de sânge. Mă panichez. Se strânge și lumea.

Mă ia unu’ în civil și mă bagă într-o gheretă. Am briceag la mine. Nasol. Dacă te prinde și cu arme iei mai mult. Fac o regie, m-arunc pe jos și arunc briceagu’ sub un birou.

Vine unu de la circa a treia, Maaamă! Te duci cu crimă la pușcărie. Și care-i problema ta? Aaaa, asta-i Stela care-i căutată de circa 19, de Alexandria, de cutare, de cutare. Ne luăm grad de general. Simțiți-vă bine, fraierilor, dați-vă-n pula mea! Fire-ai a dreacu de smardoaică, în halu ăla i-ai dat, să-i mulțumești lui Dumnezeu că n-a murit omu’.

Mi-e rău de-mi vine să mă dau cu capu de pereți. Când ești în sevraj nu mai știi de tine. Mi se aprind beculețele, încep să înțeleg și io ce-am făcut, îmi vin imagini cu ăla acolo în balta de sânge.

Mi-a dat 6 ani. Așa am ajuns iar la penitenciar. A treia mea pedeapsă.

Toată viața mea a fost un haos. Sunt Stela Chiorea și azi împlinesc 38 de ani, din care 10 am stat la pușcărie. Am fost smardoaică, șpringară, mafioată, am tras la venă, am băut, am bătut ș-am futut femei. N-am omorât pe nimeni, încă. Niciodată n-am luat ceva de la săraci.

Sunt seropozitivă de 14 ani și recent am aflat că am hepatită C. Acu’ trei ani m-am lăsat de droguri, mai bine bag la aparate. De vreo doi am început să-i ajut pe alții. Sunt voluntară la un ong, lucrez cu seropozitivi și heroinomani, le explic cum să ne ferim de întuneric ca să ne găsim lumina-n suflet.

Dar știu că-ntr-o secundă, dacă nu știi s-o-ntorci, poți să cazi.

P1160197-1

Am avut o agendă în care-mi scriam gagicile. Am pierdut șiru’ pe la 317.

Tata când spunea că sunt băiatu-n casă, spunea bine. Făcea către frati-miu, mai bine-i dau lu’ soră-ta pantalonii și ție rochiță. Eram sadică, aveam sânge rece. Îi băteam și pe el și pe soră-mea.

În clasa întâi îmi plăcea învățătoarea. Rodica. Îi duceam flori, ouă proaspete. Stătea aproape de noi. Uite v-a trimes mamaia niște brânză, da’ nu mă invitați în casă să-mi dați un biscuite? Și mă uitam la ea așa. Prin a doua – a treia aveam o colegă de bancă Mădălina și mă pupam cu ea. Da’ până la 17 ani n-am fost cu nicio femeie.

După ce-a murit tata, viața n-a mai însemnat nimic pentru mine.

Ai mei s-au despărțit când aveam șase ani. El era șofer pe tir. Ce ne aducea… io n-am știut niciodată ce înseamnă lipsuri. Venea la o săptămână acasă.

Vărul lui stătea după casa noastră și maică-mea trăia cu el. Eu de mică am fost peltică, nici acuma nu vorbesc bine. Și țipam mama fute Nicu, mama fute Nicu, mama fute Nicu. Tata ce zicea, eh, copil.

Prin clasa întâi, într-o sâmbătă seară, tata era de caraul. Caraul înseamnă că o dată pe an îți vine rându’ să stai de pază în sat. Era frig și s-a-ntors să-și ia șuba.

În curte, mama cu ăsta făceau leagănu’ dragostei. Mama s-a ascuns, ăsta a fugit. Când a intrat tata în casă eu mama fute Nicu. A prins firu’ și s-a dus direct la Nicu acasă. Din panică, ăsta s-a băgat în pat încălțat. Tata n-a zis nimic. S-a dus înapoi de caraul.

Au băgat divorț. Instanța ne-a dat pe fete la ea, pe băiat la el și să petrecem vacanțele împreună.

Pe mama o vedeam tot timpul călărindu-se. Mie nu-mi arăta dragoste. Îmi dădea multă bătaie, de mică. Mă trata cu furtun, cu făcălețe, cu lemne, cu ce prindea. Și io-i spuneam o să cresc, ehei, o să cresc...

Pe tata în șapte ani nu l-am văzut cu o femeie. Să-i spele, să-i calce, nu pe stradă. El a dat în patima băuturii după ce a divorțat. A făcut ciroză hepatică. Când aveam eu 11 ani a început cu operații, cu spitale.

Pe 14 februarie, de ziua lui tata, i-am văzut pe unchiu-meu și pe văru-mio îmbrăcați în negru. S-a învârtit toată țigănia cu mine, am căzut pe jos… A murit la două luni după revoluție. M-am dus la maică-mea și i-am zis tu din secunda asta ești moartă pentru mine.

Când mai aveam un trimestru din a cincea, nu m-am mai dus la școală. Aveam un văr care făcea box. El avea 14 ani și io aveam 12. Mergeam la sală cu el. Îmi zicea mereu să mă țin de box. Prima dată am învățat cum să țin garda. Abia dup-aia înveți să dai cu pumnu.

Și zice uite, mergem la fabrica de biscuiți să lucrăm ca zilieri. Încărcam lăzi de biscuiți în vagoane. Ridicam câte 40 de kile, cât avea un sac din ăla. Și furam… vorba vine furam, luam! Era 2 lei pachetu și noi îl dădeam cu 1 leu. Pe partea cealaltă era moară, la vreo 700 de metri siloz – semințe, soia, grâu, de toate.

Așa a început Stela să facă bani. Făceam șmecherii cu sacii, cu căruța, cu țăranii – ia tu grâu, io iau gâsca, ei îmi dădeau 10 găini, eu îi dădeam o dubă de grâu. Astea erau avere. Am făcut botezuri, cu țuică, vin de la țărani. Nu-s comunistă, da’ eu îl plâng pe Ceaușescu, i-aș mânca și puțulica aia a lui putrezită. Țineam toată familia.

La 14 ani mi-am făcut cadou de buletin o casă. Cu banii mei, 5000 de lei. O bucătărie, o sală, și două camere. Cu o curte de vreo 200 de metri. Cu acte de mână.

Sâmbăta-duminica la mine nu vedeai masa de bani. M-apucasem cu un văr și încă una s-aducem marfă: covoare, nes, pantofi de lac, tot felul de prostii. Turcia, Polonia Germania.

Maică-mea s-a combinat cu unu ‘nea Marcel, avea ochelari d-ăia de borcan. S-au împăcat foarte rău. O dădea cu capu’ de perete și eu o țineam să nu moară. Făcuse un copil cu el și pe sor-mea n-o lăsa la școală, să aibă grijă de ăla mic.

Într-o dup-amiază, vine un văr la mine. Tttttttttttttteatttttpeticpttt. Bă, futu-te-n gură, liniștește-te, intră în casă. Hai repede c-a venit sottta și a bătuto Mace.

Nea Marcel îi băgase la sor-mea șurubelnița în spate că i-a rupt o casetă. S-a agățat caseta în casetofon.

Mi-am luat bâta de baseball și m-am dus. Am deschis ușa, el era în pijamale, în pat, pe jos sticla de vin. Direct din pat BAM! La două minute toată familia, tot neamu’, stânga dreapta, i-a rupt coastele. L-am luat de picioare și l-am agățat pe balcon, am zis că-l arunc de la etaju doi. Mai dai, mă, în soră-mea? Dați-iiii drumuu măă! Nu, că mergem la pușcărie.

Mama fusese să întindă rufe, că era cu un lighean. Aoleu, mi-ați omorât bărbatu! L-a luat urgența. Era terminat, avea arcadele sparte. 70 de zile de spitalizare, au vrut să ne bage la pușcărie. I-am dat 100 și ceva de mii pe vremea aia. A zis c-o termină cu el.

S-a mutat la mine. După vreo trei luni, i-am zis femeie, mă trezești și pe mine de dimineață ca să îi împart pomana lui tata. Pe vremea aia erau niște ceasuri de perete stil brățări. M-am trezit, când m-am uitat la ceas – 10 jumate. Eu nu-i ziceam mamă, îi ziceam Lisaveto. Lisaveto, băga-mi-aș pula gura ta și-n ficații tăi și-n pomana ta. Da’ ce-ai de mă ocărăști așa, fute-m-aș în pomana lu tactu?!

Am luat oala de sarmale și i-am dat în cap. I-am spart nasu, toate alea. S-a-mpăcat înapoi cu bărba-su.

Așa era cu maică-mea, când era ceva venea la mine, dup-aia ne certam. Auzi ce zice un pisolog. Că tot ce fac pe partea cu femeile io-l răzbun pe tata. Că-mi bat joc de femei. Cât am râs.

P1160776

Pe la 16 ani era să fiu violată. Aveam și eu un prieten, ca fetele. Cristi, era și el boxer. Făceam împreună tranzacții, combinații.

Într-o seară, veneam de la muncă, am ieșit din schimbu doi. Înainte să ajung acasă mă întâlnesc cu un văr, era cu mai mulți. Verișoară, de când te așteptăm, hai că suntem toți, ziceau că e ceva chef, la un apartament la etajul 1.

Ăștia erau cei mai mari jepcari, violatori, pești. Copilărisem cu ei pe țigănie. Îi băteam, îi înjoseam. Eu mă băteam cu 4-5 băieți de vârsta mea. Dacă-i dai la unu să cadă pe jos, fuge toți. Aveam părul lung, da’ mi-l legam cu o d-aia de Rambo, îmi ziceau toți Linda, că era la modă un film cu o caratistă.

Cristi zice, io cred că e cazu să te duci să dormi. Hai, mă, că e văru meu primar, e ca fratele meu. S-a suit în mașină ș-a plecat.

La 1 se auzea muzică, geamurile deschise, da’ când am intrat în casă, nu era nimeni. Se închide ușa și zice unu pân-aici ți-a fost, smardoaico! Ce-ai, mă, ai mâncat doape de plută? Pac, mă trezesc cu un picior; dă să mă lovească lateral, mă feresc și-l prind. Vine celălalt și-mi dă un picior în noadă, de cad pe jos. Unu îmi imobilizează mâinile, celălalt una, două, pumni în abdomen.

Io când văd în ochi imaginea lui tata îmi dă forță, da’ forță diabolică. Lu’ ăla de mă ține îi dau un cap în abdomen, direct în pulă. Mă dau peste cap, iau o sticlă de pe masă – văr-miu râdea; ei băgau hașiș, d-astea, io nu știam de droguri pe atunci – I-am luat unuia fața cu sticla. Celălalt a scos un brici. M-a rupt la genunchi. Am luat două cuțite în picior, mi-a atins puțin osu. Și acuma mi se mișcă rotula. Bine, am mai sărit eu de la un balcon.

Nu știu de unde am avut puterea c-am luat masa ș-am sărit cu ea prin geam.A venit poliția și ne-a băgat pe toți la arest. 18 zile am stat, până mi-a plătit maică-mea cauțiunea.

Ăștia la poliție au zis că totul s-a întâmplat de la barbut. Când am ieșit după arest, toată țigănia știa că mi-au dat muie, că nu mai știu ce mi-au făcut.

Ca să le arăt la țigani că sunt domnișoară, m-am culcat cu Cristi. M-am dus cu cămașa pe țigănie, că așa-i la noi. Și le-am zis ăia care aveți fete, nu-mi doresc decât să le văd la colțu străzii, nu să treacă prin ce-am trecut io. Și așa a fost.

Cristi, gata, ne cununăm. ‘te dreacu, morții tăi de român. Nu știu cum am putut să mă culc cu el, da’ nu mai suportam să-i aud p-ăia. Dup-aia mi-am tăiat păru. Și am devenit alt om cu totul.

M-am răzbunat. Mi-am futut și verișoarele, le-am dat la produs. Lu unchiu-miu i-am luat bretonu’ cu sabia. Unu n-a scăpat. Am prins boală pe țigani. Am luat sângele sadic de la ei.

P1160812

La 17 ani m-am apucat de infracțiuni. Mi-am făcut brigadă adevărată mafioată. Cu bătaie în discoteci, numai din alea urâte. Am învățat prin exercițiu și stând de vorbă cu un hoț bătrân. Mama mamelor hoților. Omu avea 40 de ani de meserie și doar 10 la pușcărie. Mi-a zis, tată, dac-ai început cu asta e frumoasă, e bănoasă, dar e scurtă. Prețuiește clipa, că nu știi ce-ți aduce secunda.

Mie-mi plăcea secunda aia. Una e să povestești, să descrii, alta să simți. E exact ca orgasmul. Senzații tari.

Vara am plecat la mare cu două studente de la Pitești. Ele aveau bilete de la părinți, io de la unchi-miu. Pe tren distracție, m-am îmbătat. Am coborât varză în Mangalia, am combinat-o pe recepționeră să ne dea camera.

Seara am plecat de nebună, că ele nu ieșeau. M-am dus la Neptun. Am băut toată noaptea, distracție, mi-am făcut prieteni, discotecă cu Metallica. La 5 dimineață, când începea să răsară soarele, io vomitam pe stradă. Zic mă duc s-alerg pe lac. De unde? Pe lac erau vile.

Sar un gărduleț mic de lemn și intru într-o vilă. Geamul crăpat și draperia ridicată. O iau ușor, zici că-s la mine acasă. O crupieră numai cu aur. Aparate video, cameră sony. Și găsesc pachete, pachete. Diiitai teancu de mărci. Puteam să ajung jmecheră-jmecheră la câți bani erau acolo. Aparatele și toate alea le-am aruncat în lac, îmi mai trebuiau mie?

La hotel am făcut ploaie de bani. Româncele au înnebunit. Ce e fată cu atâția bani? Zic am fost cu un neamț și n-a știut să mă reguleze și i-am furat geanta cu bani. Astea panică. Le-am luat pe nebune, le-am îmbrăcat, aur. Le trimiteam să-mi schimbe mărci. Mă ducea capu. În loc de zece zile am stat o lună.

La hotel io nu mă duceam la restaurant să mănânc. Ospătărița care servea a întrebat a treia persoană de ce nu vine la masă? Păi e puțin mai softisicată.

Așa am cunoscut-o pe Mirela. Io nu mă culcasem cu o femeie încă. Fetele i-au zis că-s Stelu.

M-am întors într-un final la Pitești. Io mă îndrăgostisem de ospătăriță, da’ nu-mi dădeam seama. Simțeam că-mi lipsește. Da’ ea nu știa că eu sunt fată, că eu tot timpul aveam lucruri bufante pe mine, la plajă evitam să merg, nu știam cum să fac.

Am vorbit cu un văr, că am cunoscut o fată la mare, mi-e dor. Zice fire-ai a dreacu ești îndrăgostită de o femeie, te dreacu. Io îndrăgostită? Doamne, mă omoară țiganii! La țigani e legea asta.

M-am urcat în tren și am plecat înapoi la mare. Când m-a văzut ospătărița a înnebunit. Te-ai întors! I-am zis că vreau să avem o discuție serioasă.

Seara am așteptat-o să iasă de la program și am plecat cu ea pe plajă. Am luat o sticlă de șampanie. I-am zis nu știu ce simți tu pentru mine, da io’ ce simt pentru tine n-am simțit niciodată. Zice n-ai avut niciodată o relație cu o femeie? Zic nu.

Aveam 73 de kile, eram bărbat bărbat-bărbat de la spate. Mamă, ce bine făcut ești. Pula mea, zic, sunt fată, sunt Stela. Și care-i problema? Zic, bă, ești amețită?! Sunt Stela, nu Stelu. Am înțeles, ești Ștela. Mamă, nu pricepe. Sunt fată! Am înțeles, te cheamă Stela. Păi și sunt îndrăgostită de tine.

A fost prima femeie din viața mea.

Am căzut la pușcărie la 17 ani și 10 luni. Am spart o casă. l-am luat pe un văr și încă unu să-mi țină de șapte, p-ăia i-a recunoscut lumea și la poliție au vomitat. Venise și sentința cu tentativa de omor, cu verii mei de i-am bătut. Am stat până la 20 de ani și la 22 am căzut iar.

În detenție am cunoscut-o pe Cati. Asta mare bagaboantă, materialistă. Când am ieșit, îmi zice ai 24 de ore să ajungi la mine. A venit, m-a luat din gară și-mi zice mai bine mâncăm ceapă cu pâine decât să te apuci iar de prostii.

Era vară. La un moment dat ieșim la un grătar, la un prieten de-al ei, Vali. Io, ca de obicei, bășcălie, caterincă, i-am bătut pe unii. Ăsta a văzut, mamă, să moară familia mea cât de bine poate să dea asta. N-am văzut bărbați să dea așa. La plecare îmi zice, știi unde stau, vreau să stăm de vorbă.

Într-o seară am rămas singură acasă, zic ia să mă duc la ăsta. Ohoo, soră-mea, bere, vin, grătărel. Asta-i viața la hoți. Și am băut. La două noaptea o luăm pe străzi, hai că mergem la o șmecherie. Vroia să mă testeze.

Lua pietricele, pac, pac, în geamuri. În scară punea semn la uși, ne întorceam după juma de oră, o oră, semnu era acolo. A încercat ușa, nu s-a putut, prea mult bahaos. Ne-am făcut scară dintr-un gărduleț de la bloc, l-am agățat de balcon.

Ce senzație… e ca și cum ai câștiga la loto.

Stilul meu: mă așez vreo două minute să analizez casa. Cam pe unde ar ține fraieru morții’. Mă uit la poze să văd cum l-ar duce capu, unde și-ar piti ce are. Avea o bibliotecă, un tablou. Dau tabloul la o parte, bam, 1500. Ăsta vine din dormitor cu un pumn de aur. Zic ia și tu cadou. A rămas mască.

Mi-am mai luat bonus o combină de vreo 12 milioane. N-are rost să răsturnăm casa, hai să mergem.

Când dădea ziua zice mai mergem o tură? Mamă, nu-ți stă bine? E 5 dimineața, se trezește lumea. Da’ era duminică, lumea merge la biserică. Și ne-am dus la alt apartament.

Ăsta era arab. În șifonier, printre haine, vreo 60 de milioane. Încă o cutie de aur. Să moară familia mea dacă nu ești prea norocoasă! Hai să bem.

Așa am început cu șmecheriile în București.

Eu deja aveam brigadă formată din închisoare: hoți, tâlhari, șpringari, prostituate, înșelăciuni, toate categoriile.

Eram cu două brigade: asta cu Vali, pe locuințe, și una la gară. Făceam tâlhării, pe blat cu poliția. Aveam două gagici care agățau străini. Ce-i miroseam. Aveam ochi de vultur. Mă uitam pe ei: ce ceas purta, ce haine, cu ce e încălțat.

Să nu mai apuc ziua de mâine dacă nu erau unii boschetari de am luat de la ei bani, bani, bani. Pachete. Nu dădeai mucii pe ei. Își țineau pachetu la pulă. Când sforăia, îi dădeam un cep cu lama. Ia uite cu ce doarme ăsta în chiloți.

Nu mai zic de autocare cu străini. Eu eram pe blat cu șefu de la poliția feroviară. Îi dădeam și lui partea.Veneau trenurile și se dădeau jos străinii. Să mănânce, să vadă, să se schimbe. Gagicile îi agăța și-i ducea pe undeva. Și nu apuca să se fută, puneau scrum în băutură și i-o dădea la cap.

Când am aflat că am HIV știam doar că mori repede. Se transmite de la femeie la femeie? Că eu aveam o cicatrice în palmă. O bătusem pe una și am căzut cu podu’ palmei într-un pahar și dup-aia m-am culcat cu ea. M-am gândit că de la ea am luat. Da’ ce treabă avea rana mea deschisă cu păsărica lu’ aia?

Băi, Stela, 100% de la droguri, îmi zice doctora. Cred că de la studenții ăia am luat, la Apaca, de la Poli. Venea unu cu 10 unități, 5 unități, direct în seringă; dacă io mă ascundeam de poliție, nu puteam să ies din casă.

La trei săptămâni după ce am aflat că am HIV, primesc încă o pedeapsă. 15 ani pentru încălcare, intrasem peste un puști în casă, la Alexandria. Cum crezi că e să afli că ești seropozitiv și să-ți mai vină și una ca asta?

Mă răsesem în cap. Văzusem filmul ăla, Philadelphia, cu Tom Hanks. Eram pe hol și le aud p-astea ia uite, ăsta-i bolnav de sida. M-am schimbat la față, nici n-am mai vorbit cu nimeni. Când am văzut efectele… io și acuma când ies din duș am obiceiul să mă uit pe mine, să văd dacă a ieșit ceva.

M-a văzut avocatu’, de ce te-ai ras în cap? Păi, de ce, să nu-mi cadă păru’. Hai, mă, Stela că nu-i chiar așa. Ba da, c-am văzut io în film.

Aveam un avocat bun, ținea mult la mine, îmi aducea covrigi calzi și gogoși. A insistat mult pe boala mea, că eram printre primii pacienți seropozitivi din penitenciar. Mi-au rejudecat toate dosarele și au făcut contopire. Am luat 7 ani, nici o zi în plus.

Un an de zile mi-a luat până m-am obișnuit cu ideea că sunt bolnavă. Mă urmărea peste tot: HIV în telenovelă, HIV în carte, HIV în coșmaruri. Slăbisem de la 73-75 de kile la 55 în câteva luni. Refuzam și tratamentul. Mă închisesem în mine. Nu mai comunicam, nu mai socializam cu oamenii. Mă feream, dacă-mi cerea una unghiera, NU! Mi-am căutat refugiu în citit, cred c-am citit toată biblioteca de la Rahova.

Ăștia ca să m-acopere au zis că am o tumoare la cap. Tre’ să fie ceva grav că altfel lumea o să fie șocată că nu mai ești tu, plină de viață.

Mă droga cu somnifere, că lor le era teamă că vreau să mă sinucid. Eu am chestia asta că dacă mă sinucid îmi vând sufletul lui satana și nu mă mai întâlnesc cu tata. Ăsta a fost un lucru care m-a ținut totdeauna pe loc.

P1160753

M-am întâlnit cu tata în penitenciar. Am făcut o cădere nervoasă, urâtă rău de tot. Mi-a curs sânge pe nas, am vomitat. Eram nervoasă și ca să nu dau în persoana respectivă am dat cu capu în ușă. Am căzut lemn. Moarte clinică.

Îmi aduc minte c-am intrat pe un tunel. Am mers, am mers și dup-aia am văzut o lumină. Era tata. N-a vrut să-mi întindă mâna. Când m-am trezit era baltă de sânge jos, perfuzii, injecții, o asistentă pocnită. M-am trezit în picioare și plângeam că n-a vrut tata să mă ia. Toată lumea a înnebunit. M-au dus la tomograf.

Când m-am eliberat, m-am dus la el la mormânt. Io când mă duc la el vorbesc cum vorbesc cu oricine. Nu merg cinci minute cu flori și am plecat. Iau câte o sticlă, mă pun în fund și vorbesc cu el. Stau ore întregi și-i spun tot ce am făcut.

M-am dus la el. Și ce mă certam. Mă certam cu el de ce-ai plecat?, de ce n-ai luptat să-ți iei nevasta înapoi? Vorbe. A început o ploaie… era soare de paști. Ploaie și tunete. Ș-o babă zice maică, cere-ți iertare pentru tot ce ai zis că altfel noi nu mai plecăm d-aicișa. Se zice că plânge mortu. Se supărase tata pe mine. Am zis bine, mă, iartă-mă! Și s-a oprit ploaia.

La Rahova îmi făcusem condiții ca acasă. Aveam acces la calculator, să scriu, jocuri. Să nu mai am timp să mă gândesc la prostii. Aveam tot felu de oameni, de nebuni, eram badigardă la președinte de complet, avocată, numai lucruri bune. Printre care am cunoscut-o pe Denisa, marea mea iubire.

În afară de tata, cea mai importantă persoană din viața mea e Denisa. Io cred că m-am schimbat foarte mult datorită ei. Am început să cunosc și să definesc sentimentele. Eu știam doar paternitatea. Până atunci eu ziceam că iubesc, da’ nu cunoscusem sentimentu ăla. Eram aventurieră. Unde dreacu să-mi găsesc sentimentele, dacă eu nu stăteam în loc?! Erau risipite peste tot.

Aveam șapte gagici în aceeași cameră. Harem. Dacă una făcea ceva, lua bătaie toate. N-avea voie să se gelozească între ele, trebuia să fie unite. Una spăla, una gătea, în seara asta îmi lăsam papucii la aia la pat, mă culcam cu aia.

La un moment dat intră în cameră Denisa asta. Când am văzut-o… zici că-i Columbeanca. Monica Columbeanu. Piesă de femeie, trasă prin verighetă, avea pătrățele pe abdomen. Niște mâini lucrate… zic cine este trufandaua, puștoaica? Ce puștoaică?! Are aproape 30 de ani.

Era la pușcărie pe trafic, 20 de kile de cocaină. Bărba’su, cecean, cel mai mare traficant. Și intru în baie la țigară. Bună, zice, tu ești faimoasa Chiorea cu cămășile alea de la Dior de n-are nimeni voie să pună mâna din cameră? Aveam haine lăsate la penitenciar, pe umeraș. Da, drăguță. Și am schimbat câteva cuvinte.

M-am apropiat de ea. Avea grijă de mine, îmi gătea, îmi făcea cumpărături, se ocupa cu medicamentele. Avea o vorbă dulce, mai ales că e ardeleancă.

Eu cât am sărbătorit în pușcărie n-am sărbătorit afară. Și acuma era ziua mea de Sf. Stelian. Le-am zis la gabori în noaptea asta ne distrăm. Nu bahaos să audă toată secția, dar așa distracție muzică. Am invitat-o pe Denisa la dans.

Venise la mine în cameră una Lenuș, o criminală cu care mă cunoșteam din prima pedeapsă. Era vorba de respect, ca afară, tu ai un grad. Am zis dormi tu la mine-n pat și mă sui io la doi să dorm cu Denisa. Scopul scuză mijloacele.

Ce să dorm?! că era o femeie care se îngrijea până la parfum intim, tot felul de creme. Am stat în cumpănă. Mă să mă dau la ea, să nu mă dau la ea. Când s-a aprins lumina am zis măcar să ne vedem ochii. Și atunci am sărutat-o, ea mi-a răspuns. Zic de astăzi te muți aici jos cu mine.

Când vreau să cuceresc o femeie, vreau să dea cu capu’ de pereți. Da’ într-o secundă te fac să mă urăști. Trei săptămâni a fost lapte și miere. I-am dat o brățară de aur de Crăciun, un maimuțoi mare și un braț de trandafiri. A rămas uimită cum îi dau eu aur. I-am zis ai grijă să nu te vadă ăștia că-ți taie drepturile. Și-a pitit-o în ursuleț.

În noaptea de revelion, la grămadă, făceam șouri erotice pă față. Ea s-a drogat cu alea la țigară când a văzut ce pot să fac. Și am început să-i zic dă-te-n pula mea că te-ai oferit pe tavă. Vorbe grele. Îmi părea rău. După tot ce-i spuneam, sufeream.

Mă trata ca pe un copil. Dimineața îmi făcea micul dejun, dup-aia îmi spăla cu ce m-am schimbat eu seara, îmi călca hainele. Femeie casnică.

După un an de zile mi-am dat seama și io ce-nseamnă iubirea, să plâng după o femeie, ca un copil. Denisa a plecat pe traseu, au mutat-o.Când ești pe cale să pierzi pe cineva îți dai seama ce simți cu adevărat pentru omul ăla. Noroc că familia ei avea multe relații. I-a zis lu mă-sa cum m-ai adus, așa mă întorci. A plecat seara din Rahova, a treia zi de dimineață a fost înapoi.

De atunci m-am schimbat total. Nu mai eram Stela cea vulgară, violentă, nu. Mă trezeam io dimineață și-i făceam cafeaua, ca la o prințesă.

Am fost șapte ani împreună, trei în detenție și patru afară.

După ce am ieșit din pușcărie, în 2005, am luat-o de la zero. M-am dus la spital, am rezolvat cu tratamentul și tot ce trebuia.

Prietena mea Cati era în Italia cu unu Lapte, puști șpringar, pungaș, fura mașini. Și zice nu vii să faci o vacanță? Cadou de la mine, te relaxezi, te plimbi. Ce să fac io în Italia?

Până la urmă m-am dus cu o mașină, cu mai mulți. Am ajuns în Italia, la Verona, am mâncat și dau să ies. Ea pune dreacu’ capu-n pernă că abia ai venit.

În trei ore am ieșit la furat. Mi-era dor să simt adrenalina, nebunia, senzațiile tari. Ce concediu, ce relaxare, că 5 ani asta am făcut la pușcărie?!

Am ieșit cu Lapte ăsta, îi ziceam Lapte că era brunet. Doamneee, cât fura băiatul ăsta la 19 ani. Pe panacoate, autobuze, tramvaie, la gară. Așa eram și io la vârsta lui, să mor dac-aveam lege.

Și am ars niște englezi la bulan. De atunci am boală pe negri. Ce le-aș rupe guraaa. Cei mai mari ginitori din lumea asta ăștia sunt, ciuciumbacii ăștia. L-a banghit pe Lapte și dă-i, și fugi, trrrrrrrrrr. Alerga negrii după noi.

Lapte vine pe partea ailaltă, bam ș-un negru. Îl prind să dau în el. Nuuuu, că faci pușcărie! Dacă dai în fraieri nici că mai scapi. Ăla zicea acolo pe limba lui, că nici ei nu sare la bătaie. Dacă n-am putut să dau în el, i-am dat vânt.

Hai să ne despărțim, zice știi s-ajungi acasă? Păi știu io Italia? C-abia am venit. Hai că mă descurc. Noi fugeam tot timpul ăsta, că venise mai mulți. M-alerga patru inși, am sărit prin niște curți, nici nu-mi vine să cred c-am scăpat de ăia.

Singurul meu punct de reper era Domnul Isus, o troiță din asta. I-am întrebat pe niște libanezi, aveau un restaurant, tre’ s-ajung casa Cati. Nu era mare distanță de la Gară, unde fusesem noi, la ea acasă. Vreo șase stații de tramvai, cam așa. Și ajung într-un final, da’ Lapte nu-i.

Cati că ce-ai făcut, fă? Ți-am zis să te pui să dormi, futu-te-n gură! Dă-te-n sloboz, că n-am venit să dorm!

Apare și nebunu’, ăsta mă căuta pe mine. Îi zice lu Cati să moară familia mea dacă nu e giancaloi, adevărat. Când i-am zis hai să mergem să luăm banii, a înnebunit? Făă, ești nebună, când i-ai pitit?

Ăsta-mi pasase mie mufa, și io ce fac? Peste un pod erau gunoaie, am sărit acolo, am băgat portofelu’, l-am acoperit cu frunze.

Ne-am dus, am luat portofelu: două de 500, una de 200 și cinci de 100. 1700 de euro. Bă, nene, tu te-ai născut cu mir în frunte. Eh, am mâncat căcat când eram mică. I-am zis lu Cati să-i ia, să achit ce-a plătit pentru mine cu drumuri și toate alea, io vreau 100 de euro.

A doua zi am plecat cu nebunu’. Am furat un Ford și am plecat la un fel de camping d-ăsta, cu corturi. Să moară mama, le luam gențile de sub cap, așa proști erau, te pișai pe tine. În două săptămâni am făcut 12.000 ș-am venit acasă.

P1160796

Ăștia acuma voiau să bage gagici la produs. Eu mă bag la orice, dar la asta nu. Sunt femeie și nu accept. Da’ Cati când vede bani și aur vinde pe toată lumea. A combinat-o pe vară-sa Mirabela cu Lapte și i-a trimis în Italia. Am înnebunit!

Dup-o lună zice nu mergi în Italia să stai cu Mirabela? EU? Ce să fac eu cu Mirabela. Lapte se îndrăgostise de fraieră și nu mai ieșea la furat. Du-te că să moară dacă nu mă duc eu și iese crimă.

Când am văzut că chiar intră în nebunie am zis bine, fă, hai că merg io în Italia. Și am plecat.

M-am dus cu unu Gioe, hata șmecheru’ cu o gagică și unu Ceaușescu, cu două. Ăștia n-aveau cum să stea cu femeile, că dacă te prinde pește în Italia o belești rău, e pușcărie.

Și zice rămâi tu cu femeile că ești femeie, ai acte de femeie, n-au ce să-ți facă. Zici că ești în vizită la verișoară, ce să-ți facă carabinierii? Ei au plecat la șmecherii prin alte orașe, și-au luat niște mașini și s-au întors în România.

Am rămas cu gagicile. Lor le era frică, credeau că țin cu fraierii, le spun. Io le ziceam făă, știe ăla acasă câți bani ai făcut tu aseară?

După vreo două luni de zile cu ele în italia, au început nebunele să prindă grijă de mine. Nu mai le trimiteam bani la fraieri. Trăgeam cocaină cu un fost mare traficant ruinat, ieșeam cu ele prin toate cluburile, am cuplat-o pe una cu un albanez.

Ne distram noi, nebunie, și cine vine peste noi? Gioe, Ceaușescu, Lapte și Cati. Noi eram în mare petrecere. Ăștia acuma vreau să-mi reglez conturile cu ei, să le fac plata.

Ce să vă fac, să vă pun pe toți să mă sugeți? N-am ce să vă fac. Zice unu să moară familia mea dacă nu i-o trag la cap. Atunci Cati, nu știu cum a dus-o capu pe nebună, zice ia încearcă să i-o tragi dacă vrei să-ți iei o siringă cu sida. I-a băgat în draci, m-au lăsat.

Am făcut stop la Italia din cauza la cocaină.

M-am reapucat de seringă după 10 ani. Mă drogam ca să mă omor. Mă despărțisem de Denisa. Da’ dacă mănânci și iei niște vitamine să-mi bag pula dacă zici că ești drogat.

Și m-am apucat de trafic. Nu aveam cantități, da’ eram deșteaptă. Schimbam cartelele de telefon la câteva zile, nu ieșeam eu niciodată, aveam oameni. Le-am luat un apartament unde făceam bilele și stăteau băieții care vindeau.

Pe heroină ești un om pasiv. Îți moare cea mai dragă persoană stai și te uiți la el. Ca și cum n-ai exista pe pământ. Nu simți nimica, absolut nimic, deși ești tot aici.

De multe ori am momente când m-aș apuca. Am o secundă din aia. Am luat și seringi de la centru, la un moment dat. M-am dus la unu, unde găsesc marfă bună. A dreacu dacă-mi spunea vreunu. Am luat pe doi inși și m-am dus să mă droghez cu ei. Le-am luat lor marfă să văd cum reacționează, cum e marfa. Că io nu vreau să mă înțep cu d-astea. Dacă le dădea la ăia bine mă înțepam și eu. Dumnezeu a vrut să nu fie bună marfa.

Și am zis ce sloboz să trag eu?! Sunt atâția oameni care au așteptări de la mine, vorbeam eu cu mine. Am stat câteva zile prin cameră. Și dup-aia am zis toate sunt cu un scop. E secunda aia care dacă nu știi s-o întorci.

Era s-o omor pe nevastă-mea, Dana. De asta m-am lăsat de droguri. I-am pus pistolu’ la cap. Atunci a fost prima dată când am plâns. Băăăăăă! Și am zis de astăzi nu mai bag droguri în gură. Dac-am ajuns ca de la droguri să iau viața la un om.

Pe Dana am cunoscut-o prin una de la penitenciar. Făcea trafic, da’ cu kilele, nu cu bilele. Am ajuns pe la Unirii, pe lângă circa de poliție. Când am văzut-o, o mână de om într-un halat, în papuci, cu coc. Ia uite-o și pe cioaba asta. Traficantu m-a recunoscut, ohoo, Stela Chiorea, n-a zis că el e cu marfa, da’ la orice oră am nevoie, Dana e cumnată-sa. Ne-a rugat s-o ducem și pe ea acasă.

A doua zi iar ne-am întâlnit. Am văzut că trage și ea. Băga două linii. I-am zis că e păcat, mai bine se lasă, are și copii. Dacă trăgea cantități era altfel. Aveam două folii de metadoane, zic ia asta cadou din partea mea. Vrea să schimbăm numerele de telefon. Eu nu și nu, las că dacă e, luăm legătura prin Antonio. Să mănânce și ăla o pâine.

Eu în vremea aia spărgeam tot timpu laptopuri. Când mă enervam le spărgeam. Și aveam pe unu care-mi repara, îmi schimba, și unu care-mi instala windows. Ăsta trăgea și el de la Antonio și când a pompat o dată a auzit o discuție a la telefon. Când m-am dus să-mi instaleze îmi cere număru de telefon, am și io o problemă și vreau să m-ajuți; eu nu prea îl dau, da’ insista.

P1160780

Mă sună dimineață, hai să ne vedem la un suc. Păi de asta ți-am dat număru? Ne întâlnim, tremura, și zice vezi că te duci la pușcărie. Maaamă, ăsta-i clarvăzător, vreun nepot al lui Nostradamus, io cu caterincă. Am auzit conversația lui Antonio. I-a dat una 200 de euro ca să dea la procurori pe cineva care ia grame. Luni-marți se face filaj. Când am auzit mi-a căzut telefonu, apa din mână. Singurul lucru care mi-a venit în cap a fost s-o sun pe Dana, să-i zic să nu mai stea la ăla.

Da’ n-aveam număru’. M-am dus la Antonio și i-am zis să-mi dea să sun pe cineva c-am rămas fără baterie. Și i-am luat număru din agendă. Și-i zic ăstuia, ca să-l testez, bă, io plec din București. Cum să pleci din București? Am făcut acuma legătura asta cu oamenii.

El fusese șoferu meu, a și prichindit pentru mine, a fost mâna mea dreaptă cândva. La un revelion l-am plimbat peste tot, i-am dat viață să trăiască, l-am îmbrăcat. Zic, nu mai, gata, vreau să mă las. Poate plec din țară. Am vrut să-i dau de înțeles că nu sforăi. Da’ n-am plecat nicăieri, am stat în casă, n-am ieșit deloc.

I-am dat mesaj Danei, vreau să ne vedem urgent, vii la mine. Am început să conversăm. Într-o seară i-am zis, vii pe la mine să bem o bere? A venit.

Io umblam cu femei, da’ nu mai puteam să am orgasm, nu mă mai simțeam bine. A doua zi am dus-o la ea acasă. Sper c-ai uitat unde stau, așa i-am zis. Am ajuns la ea și am stat de la 10 dimineața până la 19 seara. Dup-aia am mers să luăm marfă, hop, Dana la mine acasă iar. Mă simțeam bine cu ea la pat, zic ceva nu e în regulă. După două săptămâni o întreb nu te muți la mine? Până la urmă m-am mutat eu la ea în cartier.

Eu toată viața am căutat o familie și am găsit-o la Dana. Am terorizat-o pe mă-sa, eram beată, au stat toți drepți în fața mea, cu pistolul. Mi-au acceptat cu toate nebuniile. Dana e stâlpul meu de rezistență, niciodată nu mi-a impus ceva, că altfel io nu mai stăteam cu ea. E de o calmitate, nu înțeleg de unde are puterea asta.

Stătea nopțile când mă drogam și nu dormea, să nu mă sufoc eu. Dacă beam o cană de ceai, trebuia să mă injectez. Mâncam o portocală, mă injectam. Veneam de la veceu, mă injectam, ziceam c-a ieșit din mine. Mă spălam, mă injectam. Era din cap totu. Din 5 în 5 minute mă făceam. Stăteam cu punga în față și dă-i dă-i dă-i dă-i dă-i dă-i dă-i.

Dar eu am fost mereu îngrijită, mă spălam, mă parfumam. N-am fost niciodată jegoasă. Ieșeam la cazino, mergeam la restaurant, la ștrand. Umblam cu seringa după ureche.

Dana e coordonator la o firmă de curățenie, vrea să fie un om integrat în societate, ca orice om normal. Acolo-și umple timpul, e refugiul ei. Se simte bine că aduce și ea ceva în casă. Bine, ia 12 milioane, da’ cheltuie 30. Oricum, e pâinea lui Dumnezeu. E stâlpu meu de rezistență. Orice s-ar întâmpla, n-aș putea s-o abandonez. Vreau să fim prieteni, să mă ocup de ea, s-o întrețin, orice ar fi.

Are o fată de 14 ani, e bombă. Și un băiat, Antonio, aproape 9 ani, vrea să se facă inginer de roboți.

Ne gândeam să facem un copil. Chiar vorbeam cu unu și zice parcă te văd cu geanta la umăr și cu burta la gură. Doaaamne, nu. O pun pe Dana să-mi facă un copil.

Dana n-a văzut marea până la mine. Am dus-o la circ, la grădina zoologică. Am încercat să-i ofer tot ce i-a lipsit în anii înainte să mă cunoască pe mine. Nu mă face de râs. Știe să socializeze, are cultură, ea citește. Ta-su are bibliotecă de cărți. Ta-su e român, român.

La petreceri, la chefuri știe când să se oprească, să danseze, cu bărbați, cu astea. Eu i-am zis că e liberă.

Am dus-o într-un club de gay și de lesbi, cu toți colegii ei români. Am zis ăsta-i cadou din partea mea, nu vă faceți probleme de bani, e cadoul meu, beți cât vreți.

Am sunat și am făcut rezervare, zic vreo 20 de persoane. Și fete și băieți. Soți, soții, eu cu Dana lezbi. Io nu le-am zis ce club e, asta-i o surpriză să vă văd cum interacționați voi cu oamenii. Badigarzii mi-a zis de la ușă știi ce club e

Luăm un colțar d-ăsta. Și am zis 2-3 sticle de uischi, nu vezi ce brigadă am după mine? Eu sunt perversă, mai ales când sunt cu Dana, cu oameni care știu cât sunt de diabolică. Mai merg pe la bar, mai beau câte ceva, până-mi fac încâlzirea ca lumea. De la unșpe la doișpe noaptea puhoi, full.

Îi zic la una vrei să-ți arăt cum se agață o femeie? Nu, dar vreau să-mi iau limba în gură cu ospătărița. Mă duc la aia și zic cât mă costă să-ți iei limba în gură cu aia? Niciun ban. Bine, du-te bagă-i limba în gură. S-a dus și i-a băgat limba-n gură, mamă, am leșinat.

Acuma toți ăștia s-au strâns și se mângâiau, plm, integrați-vă, nu? Au zis că aici sunt numa fete, nuș ce, vrem și noi la băieți. După 12 noaptea a început nebunia. Le-am luat pe ospătăriță și pe aia și le-am futut în baie.

P116025

Mie mi-a arătat Dumnezeu că mă iubește prea mult, la cât mi-am bătut io joc de mine. Să renunț la tratament și mai ales că nu sunt omu’ cu mâncarea…

Astă vară am aflat că am hepatită C. M-a deranjat. Cu două zile înainte să aflu io băusem ca lumea. Eu făceam aerosol pentru bronșită. Am botezat un copil și n-am băut, două-trei pahare acolo, să dau noroc cu oamenii. După botez l-am trimis pe unu ia două sticle de vocă de un kil și patru sticle de suc. După ce le-am băut cu niște prieteni, du-te mai ia două. Am băut până dup-amiază a doua zi. Vreo 5 nopți am ținut-o numa așa.

De la extaz la agonie e o secundă. Mi-a dat-o rău. Tre’ să lucrez cu cerebelu. Acuma după paște îmi bag dosarul pentru interferon. Trec io și peste asta, când văd câți oameni sunt la care le pasă de mine și investește sentimente.

Pe mine m-au ridicat doctorul Abagiu și Alina, cu ea m-am înțeles, mi-a făcut consiliere. Abagiu mi-a cântat operă, cânta o soooooole! Investește sentimente părintești în mine. Și e chestia asta ca să nu dezamăgesc oamenii.

M-am cumințit. Sunt nopți când mă întreb io sunt?! E altă Stela asta. Stela nebuna a dispărut și a rămas aia mai bună. E acolo și nebuna, a dispărut un timp, poate să revină. Acuma e o nebunie mai plăcută, mai acceptabilă. De asta am și zis că dacă pot ajuta oamenii, orice. Așa am început și să fac consiliere.

Am salvat oameni de la sinucidere. Orice nebun din pușcărie io-l aduceam pe linie. Că se taie, că se spânzură. Știu cum să-i iau. Dacă io m-am lăsat de droguri, am trecut peste boală, ei de ce să nu poată? Eu îl ridic o treaptă, două; a treia, a patra începe și el. Nu iau niciun ban, nu mă interesează partea financiară, dacă-s voluntar, să știu că sunt voluntar.

A venit unu la centru, la consiliere. Băețaș, vreo 27 de ani, bine făcut, lucrat. Și-o trăsese cu una și i-a ieșit pozitiv testul HIV. Păi și nu știi să folosești cauciucu? 3 lei, cât pula mea e?! Nu, sor’mio, că-mi place să simt. Dacă ți-a plăcut să simți, asumă-ți și responsabilitatea. N-o să mori. După câteva zile a venit mă-sa să-mi mulțumească.

De când m-am lăsat de droguri bag banii la cazino. Mai bine în aparate, decât în marfă, așa spune și Dana mea. Și toată lumea din jurul meu știe și îmi spune că decât să faci nebunii, să tragi la venă, sau cine știe ce. Ieșeam pe la cazino și când mă drogam, da’ nu jucam. Mă uitam la ăștia cum joacă.

Când am bani, joc forță! Forță, forță! Nu-mi place să merg fără bani, mă enervez degeaba.

Ziua mea mi-am făcut-o la cazino cu dilării, cu oamenii p-acolo. Aveam vreo 1500 de euro. Am zis în seara asta ce prieteni, ce tovarăși?! Mi-am luat patru aparate și bani, bani, bani, bani. Adu-mi 50, adu-mi 50, adu-mi 50. Cred că rămăsesem în delir.

Dana îmi zice mereu dacă tu simți că acolo-ți găsești liniștea, du-te la aparate. Acuma m-am potolit, că nu am bani cum vreau eu. Nu pot să mă duc să mă joc așa. Mai am momente când merg bag cinci sute-un milion, să-mi fac nebunia. Dau o mână, două. Da’ fără forță-n buzunar nu-mi place să merg. Ori stau să dau în aparate, ori nu stau. Are și asta o logică.

Pe zi ce trece, cred că mă pocăiesc. Eu zic că mi-am spălat păcatele. Am făcut infracțiuni, dar viață de om încă nu am luat, încă. Avort, nu. Astea sunt păcate. Și dac-am făcut ceva am plătit.

Am fost cățaua cățelelor, da-n lumea asta am văzut lumina.

Scurtă notă:
Am cunoscut-o pe Stela la centrul de schimb de seringi al ARAS, în timpul unei predocumentări pentru o serie de articole despre consumatorii de droguri cu HIV.
După ce am petrecut mai multe zile cu Stela, pe parcursul câtorva săptămâni, am decis s-o las să-și spună singură povestea. Îmi plăceau prea mult vocea și tonul ei, am considerat că intervențiile mele ar transforma povestea într-un pachet de citate sterile, cu descrieri artificiale și inutile.
M-am retras cu totul din narațiune și m-am transformat într-un fel de editor de gânduri. Singura mea intervenție a fost aranjarea relatărilor într-o structură ceva mai fluidă. A ieșit un fel de eseu personal redactat de un străin.

Ștefan Mako

Casa Jurnalistului este o comunitate de reporteri independenți, susținuți direct de cititori.

Am fost de trei ori la pușcărie: doi ani și două luni, doi ani și patru luni și cinci ani și patru luni. Pentru pedepse sub 10 ani se fac 8 luni la an, peste 10 se fac 9 luni.
HIV (Virusul Imunodeficienței Umane) este un virus care atacă sistemul imunitar și cauzează Sindromul Imunodeficienței Acute (SIDA). Practic, virusul se agață de receptorii celulelor din sânge care protejează sistemul imunitar și le dau ceasul peste cap, astfel încât nu mai pot lupta cu boli sau infecții banale. Bolile instalate sunt denumite oportuniste. În 2013 au murit 189 de persoane din cauze legate de HIV/SIDA. Din 1985 au fost înregistrate 19.261 de cazuri, din care mai trăiesc 12.273 persoane. Anul trecut au fost depistate <a href="http://cnlas.ro/images/doc/rom_31122013.pdf" target="_blank">797 de cazuri noi</a>. Se transmite prin sânge, spermă, lapte mater ș.a., de regulă prin contact sexual neprotejat sau folosire în comun a seringilor, la consumatorii de droguri. Cele mai multe infecții din 2013 au apărut în rândul consumatorilor de droguri injectabile (233) și a heterosexualilor care fac sex neprotejat (435).
În România, tratamentrul antiretroviral este gratuit. Schema de tratament conține de obicei un mix de câteva pastile (chiar și 15-20) care trebuie luate zilnic. Tratamentul păstrează virusul sub radar, dacă este administrat fără întreruperi. Asta înseamnă că o persoană cu HIV poate avea o viață normală și sănătoasă, cu riscuri mici de a transmite virusul mai departe. A fost <a href="http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/acces-la-trat_ro.pdf" target="_blank">introdus</a> în România în anii 1996-1998, însă există adesea blocaje birocratice care-i obligă pe seropozitivi să <a href="http://adevarul.ro/locale/constanta/tratament-taraita-bolnavii-hivsida-1_53274ccf0d133766a8fd16d0/index.html" target="_blank">întrerupă tratamentul</a>, ceea ce duce la ridicarea riscului de îmbolnăvire.
Stela este voluntar la asociația <a href="http://www.senspozitiv.ro/" target="_blank">Sens Pozitiv</a>. Când a ajuns acolo se afla într-un moment critic. A primit susținere psihologică, socială și medicală de la persoane pe care le-a învestit cu încredere. A reușit să facă schimbări pozitive semnificative pentru viața ei și a dorit să ofere același lucru altora.
Share pe Facebook
Tweet
Share on Google+
+

Type to Search

See all results