În spatele florăriilor de la Gara de Nord e o gaură care duce într-un tunel renovat și aranjat ca o casă de la țară. Locul e împărțit în camere cu pereții proaspăt zugrăviți în roz și decorați cu tablouri și fotografii vechi.

Pe la colțuri atârnă cabluri electrice care duc la prelungitoare înșirate pe sub cearșafuri și plăpumi curate, întinse peste o podea din ciment turnat recent.

Un bărbat doarme cu capul de perete. La picioarele lui, o droaie de câini se joacă lângă un cazan din fontă și o butelie ruginită, legată de-un aragaz cu trei ochiuri. Un casetofon bubuie tunelul cu hituri de vară.

În celălalt capăt al tunelului e un infern. Podeaua e inundată cu o zeamă fierbinte în care plutesc seringi folosite, sânge și prezervative. De o parte și de alta sunt două conducte aburinde pe care se înghesuie o mulțime de oameni. Câțiva respiră din pungi umplute cu un lichid argintiu, alții scobesc cabluri pentru metalul din ele. Restul se înțeapă cu seringi subțiri cât creioanele pentru colorat. Vaporii de benzină și ulei ars plimbă prin tunel miros de transpirație stătută și aurolac.

E coadă ca la împărtășanie. În fund e o tejgha la care aduc ofrande enoriașii: bani, materiale de construcții, tigăi, smartfoane, fier vechi. Un bărbat cu dinții cariați și voce de copil ia banii și-i tuflește într-un sertar. Sortează obiectele – păstrează o parte, restul le aruncă pe un morman de fiare.

În schimb, le dă un praf alb, seringi și pungi cu vopsea argintie.

În mijlocul tunelului, între câinii și enoriașii cu seringi, un bărbat plin de lanțuri din fier și tatuat pe tot corpul stă pe-un pat matrimonial și se uită la un film de acțiune pe un ecran plat. Doi câini barosani scot capul printr-o spărtură din perete și latră gros. Tatuatul scoate un pumn de kaizer dintr-o sacoșă și-l aruncă peste câini, apoi pornește un radio vintage, cu boxe high-fi.

Pe picior are un tatuaj care seamănă cu un Zorro desenat de un copil mic: Ăsta e Lucifer, regele întunericului. S-a bătut cu Dumnezeu în ceruri și-a fost aruncat pe pământ, printre morminte. Desenul ăsta e un simbol că există rău și bine în oameni și  toți suntem condamnați să trăim cu amândouă.

Apoi arată spre un scris mâzgâlit deasupra genunchiului: BRUCE LEE REGE AL, CANALELOR

“De mic copil am trăit în canale. Eu sunt terminatorul. Singurul care a reușit să fac ceva pentru oamenii străzii. Să fac din întuneric lumină.

Sub dominația mea, toată lumea are banul lui, are ce mânca. De bine de rău, au tot ce le trebuie. De la lumină, căldură, o vorbă părintească, o înțelegere.

Oamenii de-afară sunt distanți între ei. E mai greu de înțeles ce facem noi aici. Dar dacă-ți spune fiecare povestea lui, cum și-a petrecut toți anii ăștia alături de mine, n-ai să crezi.”

Sub Gara de Nord trăiesc copiii avortați de societatea românească după revoluție. S-au făcut mari și au clădit un imperiu subteran, cu legi și ierarhii proprii. Trăiesc din droguri și sunt distruși de droguri.

Am stat două luni prin canale ca să-l cunosc pe omul care a construit principalul hub social al oamenilor străzii din România și să înțeleg cum funcționează creația lui.

Într-un orășel din Moldova, un puști minion se pișă lângă niște linii de cale ferată, apoi o ia ghebos la pas și se-așază pe-o bară din lemn. Își dă jos geaca de piele groasă și scoate de la piept o sacoșă mototolită și-un tub cu lipici de papuci. Desface tubul, toarnă un sfert din substanța galben-vâscoasă în sacoșă și trage din ea până i se hilizesc ochii. Are cicatrici mici, vechi și rotunde peste tot pe unde-i trec venele.

Ăsta te face să te simți ca și cum ai bea o bere, dar numai că ăsta-ți dă o viziune și-o plăcere mai plăcută ca băutura. Aurolacul e mai bun ca prenandezul ăsta. Te halucinează altfel. Nu te amețește așa tare și ești calm, vorbești dulce, frumos.

Gabi a plecat de la părinții lui din Focșani ca să nu intre la închisoare. Era eliberat sub condiționare și l-a pus păcatul să se bată chiar la câteva luni după proces. I-a pocnit pe unii, ăia s-au dus la poliție, așa că Gabi a fugit în București. Dacă rămânea, îl băgau la pușcărie. A preferat să stea boschetar.

În Capitală l-a distrus iubirea. Stătea prin scări de bloc până să se combine cu Mariana, o prostituată dependentă de heroină. Opt ani s-a drogat în fiecare zi. Nu mai am o venă pe mine! Începusem să-mi fac în pubiană și-n venele principale. Era să dau în cangrenă.
Mă făcea, frate, să fur! Dacă eu prindeam lumea pe stradă și-i tâlhăream… Le furam banii din bancomat, le aruncam cu praf în ochi și le luam banii.

Se săturaseră polițiștii de el. De câte ori îl prindeau, îl dezbrăcau în pielea goală și-l articulau cu niște bețe subțiri din fibră de sticlă. Când mă lovea, dădea pișatul din mine.

A dat de fundul pungii și s-a dus să trăiască în canalele de la Gara de Nord. Pe stradă a trecut prin multe, dar când a intrat prima dată în canal s-a terorizat. Mi-era frică să nu mă ia vreo halucinație proastă și s-o iau razna pe-acolo. Gândește-te. Să intri într-o groapă cu 2-300 de drogați, care se-nțeapă unii pe alții cu seringile, și să te injectezi cu ei din prima. E tragic rău de tot.

Bruce Lee a văzut că-i amărât și l-a primit să rămână acolo. Noi eram copii mici și stăteam pe lângă el. Ne cumpăra mâncare, tratamente. Tot ce-aveam nevoie. Dacă vedea pe unul desculț, să mor eu, îi lua papuci. Se băga dacă se lua poliția sau vreun șmecher de noi. I-a alungat pe toți bulangii care veneau și luau copii mici de-acolo. Îi spuneam toți tată.

Gabi avea de toate acolo – mâncare, bani, droguri și protecție. S-a împrietenit cu tatăl care l-a băgat și pe el în afacere. Făceau bani din legale și combinații cu fiare vechi. De exemplu dacă te duci tu în canal, îți dă cu un milion plicul de praf, iar el nu dă mai mult de patru sute de mii pe el. Mă rog, are oamenii lui, care lucrează pentru el. Aduc cupru, fiare, obiecte, acarete, telefoane, laptopuri… Nu face nimenea banii care-i face el.

I-au murit mulți prieteni de la droguri. Nu puteau să mai mănânce. Îți taie tot. Slăbești și, de la un timp, organismul tău nu mai cere nimic. Jumate ești mort. Te usuci ca cadavrele. Tata îi scotea din canal, îi lua în brațe și-i ducea la salvare.

Gabi stă la mătușile lui din Buhuși, da s-ar întoarce în canal dacă ar putea. Are interdicție să intre în București pentru o tâlhărie mai veche. Îi e dor de Bruce Lee și de viața din Capitală. Aveam lumină trasă în canal de la stația de bilete RATB. Aveam plasme, combine, lumini din alea de discotecă pe sus, frumos rău de tot. 

***

Un intelectual rotunjor așteaptă la o gură de canal din fața Gării de Nord. E transpirat, are pupilele dilatate și-și frământă mâinile ca un elev la tablă. Scoate două milioane și-i dă unui golan uscățiu care tocmai a ieșit din canal. În schimb, primește două plicuri albe pe care scrie Pure, cu roșu turbat. Se bagă într-un părculeț din apropiere, desface plicurile și rămâne cu gura căscată: sunt pline cu zahăr.

Dracii îl împung în inimă. Merge la bancomat, scoate toți banii – 20 de milioane și se bagă în canal. La intrare sunt doar femei. N-am făcut doi pași și deja împărțisem cinci milioane pe la oamenii de-acolo. Începusem să transpir, un soi de atac de panică.

Își face curaj și merge hotărât, printre zeci de seringari, până în capăt, la tejgheaua cu prafuri. Își ia un plic și-l bagă-n el să cumințească dracii. Acolo era un tip cu figură șamanică. E destul de trippy omul. Se unge din cap până-n picioare cu aurolac, se identifică cu drogul, are viziuni. Cu mine a fost pașnic, inclusiv locotenenții lui au fost ok cu mine.

Ștefan e consumator de injectabile. S-a iubit ani buni cu un boschetar pe care l-a luat acasă. Acum face un doctorat în Politici Publice în domeniul Drogurilor.
Când bag Pure, sunt foarte dominat de partea sexuală și foarte greu îmi scot capul din asta. Mă gândesc la sex în public – în clipa aia totul devine real. Ai impresia că poți să iubești maxim pe oricine. Dar cu ăia n-aș putea pentru că sunt jalnici, sunt varză. Sunt foarte murdari, sunt cu seringi. Poate când eram tânăr. Atunci puteam să fut pe oricine.

Cu dracii în lesă, Ștefan stă ud de transpirație pe-un țevoi fierbinte, sprijinit de tejgheaua plină cu seringi și prafuri. Prima stare e un fel de conștientizare a faptului că tot ce gândești tu și toate procesele mentale nu-s doar ale tale și doar tu ai acces la ele, ci sunt publice. E pure și simplu impresia că altcineva, o prezență participă la ce se întâmplă în tine. Exact asta e impresia principală. E și euforie, e și ieșire din propriul eu.
Fizic, tot corpul ți se mobilizează. Ai senzații de ușurare, poți să fugi, alergi, faci ce vrei. Ești Superman.

Dar în canal Ștefan e praf. Nu se poate opri până nu termină toți banii – nici nu durează mai mult de două ore.
Prețul prafurilor variază în funcție de cine arăți că ești. Dacă te văd mai bine îmbrăcat îți vând și cu un milion jumate sfertul de gram.

Când iese, simte că i se prăbușesc plămânii de la aerul încărcat și căldura de-acolo. Pe mine mă miră cum pot ei să doarmă în locul ăla. Când consumi legale, ești schizofrenic. Să ai 20 de oameni lângă tine, unul se taie, unul se calcă…
Cum pot ei să doarmă, să mănânce?

***

Un bărbat cu statură de boxer și gesturi de valutist fumează o țigară pe scările din fața Gării. Vine în fiecare zi aici și stă până noaptea târziu.

Marius combina dolari și alte chestii interzise pe timpul comuniștilor. Închisoarea l-a cumințit. Și-a făcut familie și acum e voluntar la o asociație care dă de mâncare oamenilor străzii.

Îl știe pe Bruce Lee de 23 de ani. Tot în canal stătea, pe la Dristor-Unirii. Și-atunci avea un canal aranjat, curat, cu mulți copii și bătrâni. Acum e la fel – în jurul lui sunt doar categoriile vulnerabile: copii, bătrâni, femei și câini maidanezi. E ca un Dumnezeu al oamenilor străzii.

Nimeni nu-i zice boss sau barosane, toată lumea-i zice tată, explică Marius. Vin oameni la el să-i ceară bani de chirii sau rate la bănci. Jur că le dă! Nu e neapărat de-acord cu afacerile lui Bruce Lee, dar copiii ăștia din canale au nevoie de el.

Societatea e de vină pentru amărâții care trăiesc în canale, crede Marius. Programele prin care ONG-urile și Primăria încearcă să-i integreze pe amărâții străzii sunt o porcărie, spune Marius. Toată lumea vine și zice că am vrut să-i ducem la nu știu ce centru social. Ia tu un câine maidanez, care-a trăit toată viața lui pe stradă, bagă-l într-o cușcă și vezi atunci ce se-ntâmplă cu el.

***

Doi jandarmi se apropie de un tânăr care stă lângă intrarea în canal.

– Unde-i șeful tău Bruce Lee?

– Bruce Lee e tata, iar tata-i acasă! răspunde Viorel cu privirea în pământ. Casa lui Bruce Lee e toată lumea asta, cât vezi cu ochii. Doar că nu-l găsești niciodată acasă. El stă doar sub pământ.

O pensionară din apropiere își face cruce. Vai de capul nostru, Doamne…
Viorel scoate o pungă neagră de la piept, trage puternic din ea și coboară în groapă. Își strecoară picioarele printre niște plăci din beton armat. Își împinge corpul în față cu spatele și mâinile, până dispare sub pământ.

Casa lui e sub Gara de Nord, de când a fugit de la o organizație umanitară. Sub protecția lui Bruce Lee se simte într-o pasă bună. Datorită lui, pe noi nu ne plouă deasupra capului. El e tata boschetarilor. Își dă și inima din suflet pentru noi.

Tata boschetarilor intră printr-o spărtură din zid cu o pungă plină cu lichid între dinți. E desculț, are lanțuri prinse cu lacăte din metal la încheieturi și o vestă peticită, plină cu medalii de război și broșe cu pietre semiprețioase.
Merge pe brânci până la o combină audio, dă pe un radio comercial și s-așază turcește lângă Viorel. Niște câini se împing în dosul lui, de parcă ar vrea să-l care pe spinări.

În timp ce Viorel învârte un lichid albicios într-un dop de sticlă, o fată se strecoară în canalul plin cu câini, aurolaci și o trupă de bagabonți care probează un praf.

Un boschetar lălâi se repezește prin gura de canal, îmbrâncește fata și-o scuipă. Bruce Lee îl ia la pumni, picioare, karate. Eèéêëēėę! Bolovane! Ea e femeie, bărbatul pulii care ești tu!
Îl dă afară din canal și pune mâna pe umărul fetei îmbrâncite. Toți care-au luat-o de nevastă, au luat-o ca să producă pentru ei. Ea e fată și o bagă la prostituție. Cel mai bine stă singură și produce pentru ea!

Fata are 17 ani și de la șase a trăit prin orfelinate și case de copii. Părinții ei sunt la pușcărie. La 13 ani s-a măritat cu Fernando, un bagabont care a adus-o și pe ea la Gară.
Mi-a fost frică la început de Bruce Lee pentru că avea lanțuri pe el și era dat cu aurolac pe față. Dar s-a luat cineva de mine în canal și el s-a băgat. De-atunci țin la el foarte mult. E ca un tată pentru mine. Nu-mi vine să mai plec de-aici, spune Mihaela.

Fetele, la noi în canal, se respectă. Dacă vrea să trăiască cu tine, bine. Dacă nu, e liberă. Face ce vrea. Se duce la prostituție, treaba ei, are banii ei, explică Bruce Lee.

Ca să poți trăi în canal, trebuie să respecți niște legi stricte: nu te bați în canal, nu faci scandaluri și nu bei. În primul rând, aici nu se consumă alcool! Astea-s legile mele. Ne înțelegem între noi și ei au înțeles de la început că ceea ce am zis eu e lege și legile se respectă. Cum zice poliția că are legile lor, așa înțeleg și ei legile mele. Dacă le-ai încălcat, înseamnă că ai ceva probleme cu mine. Iar eu sunt drept!

Tot ce e în canal e construit de el. Banii pentru mine nu reprezintă nimic. Niciunul nu pune un leu. Zidurile astea le-am ridicat cu găuri în ele ca să circule aerul dintr-o parte-n alta a canalului. Am băgat sute de saci de ciment și nisip. Aici sunt dormitoarele. Camerele le-am făcut pentru fete – vreau să aibă intimitate, curățenie, ventilatoare.

Bucătăria e în partea aia din spate. Fac mâncare pentru tot canalul de aici până-n capătul celălalt.

Fii atent care-i șmecheria mea: betonul ăsta de pe jos nu-i turnat direct pe țeavă. M-am gândit și la fraierii ăștia, ca să nu zică că le distrug țevile. Mai întâi am ridicat un rând de beton cu cărămidă, deasupra la țevi, și după aia am venit cu betonul ăsta peste tot. Țeava, acum, are două betoane care protejează si de greutate. Și dacă se sparge vreo țeavă, apa n-ajunge la noi garantat. Jos am făcut tranșee pentru apă, să se ducă-n treaba ei.

Tot el a adus și curent electric în canal. Pe timp de zi folosește un generator pe benzină. Ăla mănâncă aproape două milioane zilnic plus uleiul ăla. Ne zăpăcește. Seara le fur curent la fraieri. Îl tragem de la stâlpi.
Avem și net aici. Am spart ditamai zidul și-am dat de cablurile alea cu net. Prind cu trei clămițe din alea și intru pe net.

Vara trecută, Primăria instalase un cort de prim ajutor pentru oamenii loviți de caniculă și s-au trezit că n-au la ce să alimenteze frigiderele cu apă. Singura soluție a fost să-i ceară lui ajutorul. N-aveau cabluri, n-aveau triple, erau vai de mama lor. Până la urmă, le-am făcut legătura de la mine din canal.

Toate cablurile de curent trec prin tabloul lui electric. Îi ard frumos pe fraieri. Orice scurt nu se duce direct pe stâlp, se duce direct pe tabloul meu. Să nu se prindă că fur curent de la ei. Înainte stăteam pe întuneric, pe lumânări, luam foc în canal, se spărgeau țevile, era mizerie multă.

Am învățat toate astea, ușor-ușor, din viața de zi cu zi.

***

Bruce Lee s-a născut Florin Cora și e din Râmnicu Vâlcea. Maică-sa l-a abandonat după trei zile. A stat prin casele de copii din Băbeni, Târgu Jiu și Bistrița, a făcut opt clase la o școală specială, apoi a intrat la profesională.

Când a căzut Ceaușescu am căzut și eu. Nu-l mai obliga nimeni să stea la școală și nici nu se avea bine cu directorul internatului în care locuia. S-a bătut cu câțiva colegi, a mai făcut câteva scandaluri prin liceu și s-a trezit alungat pe străzi.

A boschetărit Râmnicu Vâlcea, apoi a plecat de nebun prin țară. N-aveam ce mânca, dar nici să fur nu știam. Mergeam pe gârlă și prindeam pește. Dădeam solzii ăia jos, îi spărgeam și-i mâncam așa. Mă duceam prin balcoane, mai furam de la țărani, dar nu eram spărgător. Până s-ajung în București, eu nu știam să fur.

Era iarnă, frig. Bruce Lee avea 17 ani și nicio urmă de bani pe el. A luat trenul și s-a dat jos în Gara de Nord. Îmbrăcat cu un cojoc din blană de oaie și niște ițari, râdeau toți golanii de el. În ‘90 era altă spumă aici. Ei erau băieți atunci. Pentru mine erau cineva.

La câteva luni după ce-a descălecat în Gară, s-a băgat într-o gașcă de hoți. Au văzut că sunt mai copt la cap, smardoi, șmecher și „hai, treci în gașcă”. M-au văzut ăștia cum bat, au rămas proști toată gara. Atunci m-au poreclit Bruce Lee.

Bruce Lee, actorul chinez din filmele cu bătaie, era idolul lui Florin când era mic. Învățase de la televizor să facă toate mișcările karatistului. Încă mai poate, chiar și la 40 de ani. Am nouă ani de arte marțiale. Sunt luptător de stradă.
Știa doar să se apere, dar pe stradă trebuie să încalci toate regulile și să fie decât o singură regulă: supraviețuirea. Altfel, ești mort.

Lanțurile pe care le poartă la încheieturi sunt pentru forță, agilitate și rezistență. Așa mă mențin eu. Cu timpul, eu cresc doza de greutate. Port câte-un lanț de 30-40 de kilograme, de ăla de 10 metri. Le pun pe piept, în cruce, ca să am greutate mare. Când mi le dau jos sunt ca un fulg. Lovesc ca taifunul, dar nu mă mai simt bine. Sunt foarte ușor. Le țin luni de zile. Astea de pe mine, de-acum, le am de astă-iarnă.
Hrana mea de bază e usturoiu’. Mănânc puțină carne, dar bag multă brânză și lapte. Eu cu cinci lei mă satur.

Dacă mergi cu mine pe stradă, să moară familia mea, când mă vede poliția se dă la o parte și vorbește frumos. Înainte îi rupeau pe ăștia cu bătaia, îi omora. Acum, din cauza mea, nu se mai atinge de ei că știe că vine la mine și m-anunță. M-am dus de vreo trei ori peste ei în gară. Am luat punga-n gură și-am plecat peste ei. A ieșit mortal kombat.

Prin 1992, turcii făceau legea la Gara de Nord. Lucrau la Ortadogu, o firmă de transport care făcea milioane pe ruta Turcia-România. Turcii se luau de boschetari, îi băteau, le luau fetele și le trimiteau la produs în Turcia. S-a întâmplat să-i scot lui unul ochiul, lui unul dantura. A vrut să-l bată pe un băiat de-al nostru.
După isprava asta, s-au strâns câteva zeci să-l linșeze. S-a ascuns într-un centru umanitar și, când s-au mai calmat spiritele, a fugit de la Gară.

S-a refugiat la Dristor. Dormea pe vata sticloasă dintr-un fund de canal, printre șobolani și gunoaie. Singurul lucru bun era căldura de la țevi, iar pentru asta trebuia să plătească taxă la șmecherii locului.

Era în linia întâi. Mergea la cerșit, spărgea magazine, orice era nevoie ca să-i țină pe șefi fericiți. Doar că eu am fost dintotdeauna cu o secundă mai deștept ca ei. Mai întâi, am intrat pe sub pielea lor, apoi mi-am format banda mea proprie și, fiind bun luptător de stradă, i-am spart pe toți și le-am luat locul. Într-un cuvânt, i-am culcat, pentru că nu-mi plăcea cum se poartă cu noi, și-am luat eu totul. Am ajuns șeful canalelor. Și nu doar în Dristor. În tot Bucureștiul.

Ajuns la putere, și-a clădit un imperiu cu reguli și metode mai rafinate de făcut bani: Urmăream gurile de canal și făceam traseele care duceau la parcările de mașini. Ieșeam noaptea din canale ca bezmeticii.
Legam o bujie pe șiret și luam încă zece băieți după mine. Eu spărgeam geamurile, ăștia intrau și luau tot ce găseau de valoare. Casetofon, scule, tot. Făceam 30-40 de mașini, apoi ne retrăgeam cu totul în canal, puneam capacul la loc, nimeni nu știa nimic.

Nu vindeau tot deodată ca să nu atragă atenția poliției. A strâns aparatură de te speriai dacă o vedeai. Transformase canalul în magazie pentru furăciuni. Aveam depozit de țigări, sucuri, alimente, tot ce voiai. Eu nu vindeam. Le depozitam în canal și cui îi era foame sau voia să se îmbrace, se ducea la un băiat care ținea inventarul.

Canalul de la Dristor avea vreo 20 de metri lungime. Pe timpul iernii, țevile erau atât de fierbinți încât îți rămânea pielea pe ele. Bruce Lee făcuse în așa fel încât să fie doar temperatură rece.
A astupat țevile și a adus curent. Pe-atunci nu știa să se lege la stâlpii de iluminat. Fura bateriile, stopurile și farurile de la mașini ca să lumineze canalul. Eram bandiți. Nouă ne plăceau luminile alea și le întindeam peste tot pe țevi. Eram fericiți că nu mai stăteam pe lumânări. Ăștia erau neatenți, se drogau, nu mai știau ce făceau și dădeau foc la canal. Muream pe capete. Ori intoxicați ori luam foc cu totul.

În fiecare seară striga prezența dintr-un catalog. Care nu răspundea, era clar: ori l-a prins poliția, ori s-a dus să spargă un magazin. Băieții care nu erau prinși de poliție veneau dimineața cu mâncare, electronice, haine. Fiecare ce-apuca.

Când era mai tânăr, Bruce Lee avea uniformă de bandit și cască de soldat. Se ungea cu aurolac pe haine, pe piele și pe păr.
Mulți mă vedeau: „Auăleu, ăsta-i nebun!” Mie-mi convenea că mă făcea lumea nebun. Și poliția se ferea din fața mea. Nu mă arestau că le era silă să mă bage în mașină, miroseam a vopsea de aurolac.
Când mă duceam la furat, mă dădeam cu rahat de câini pe mine. Nu se-atingea nimeni de mine, iar eu aveam buzunarele pline de ceasuri, de bani, de aur. Dacă se uita puțin în rahatul meu și vedeau ce zace pe mine mureau fraierii, făceau infarct.

Strânsese destui bani cât să ia un hotel pentru gașca lui. A vrut să cumpere Hotel Dunărea, de la Gară, care acum e părăsit. Dar n-avea acte, așa că a închiriat pe nașpa un sediu de Poștă. Au stat vreo jumătate de an acolo, până a intrat DIICOT-ul peste ei și i-a dat afară proprietarul. M-a înțepat ăla, Când a văzut câți oameni vin acolo ne-a dat afară și ne-a luat și banii de chirie – 60 de milioane. După, am luat în altă parte, un sediu de bancă, tot cu chirie. Iar ne-au fentat și ăia. Fără avocați, fără acte nimic, toată lumea a încercat să mă prostească.

S-a băgat în canalul de la Gară și a investit în el tot ce avea. Și-a construit un centru social adaptat perfect la nevoile oamenilor din jurul lui și l-a guvernat după cel mai potrivit model de organizare comunitară: el, tatăl, face rost de droguri ieftine, iar asistenții lui, apostolii, le distribuie enoriașilor. Enoriașii aduc metal și lucruri de valoare pentru care primesc prafuri, aurolac, protecție, adăpost, mâncare și bani. Totul gravitează în jurul lui Bruce Lee.

Ăstora din jurul meu le-am spus așa: te duci, cauți în gunoaie. Cupru, alamă, hârtii. Te duci, faci munca asta. Vii la mine și eu îți plătesc. Cumpăr cupru, alamă, vopsele, var. Tot ce găsesc oamenii ăștia aduc la mine, iar eu le plătesc. Ăsta e ca un serviciu pentru mine. Nu mai aleargă nici ei degeaba, nu mai merg să spargă sau să fure. Vin la mine. Noi trăim din gunoaie, dar mai ciordim din când în când. 

Asistenții lui sunt Andrei și Simon, oamenii lui de încredere și mâinile cu care-și face treburile.

Andrei seamănă leit cu Bruce Lee, doar că are dinții mâncați de carii și temperamentul unui pitbull turbat. La el prețuiesc cel mai mult loialitatea. A avut aur, argint, diamante pe mână și nu m-a tras în piept. Bani nu mai zic. A avut miliarde, dar nu mi-a luat un leu fără să ceară. Știi ce cere el? Suc și prostii dintr-alea, energizante.

Simon e slăbănog, are freză de fotbalist brazilian și pare cel mai înțelept. Simon nu se lasă deloc corupt de șmecherii care vin la el să-și ceară dreptul ori să-l intimideze. Zilnic vin smardoi la ei să le ceară partea din afaceri. Scara de la canal o legăm cu lacăt și cheie. Pentru că-s șmecherii ăștia care vin să ne facă rău, să-ncerce să stoarcă niște bani de pe la ăștia. Ne-au dat foc la canal că n-am vrut să le plătim. Încearcă tot felul de metode ca să ne intimideze.

A securizat canalul pentru toate pericolele cu care s-ar putea confrunta: poliție, străini, toate persoanele nedorite.
Jumătate din canal e lounge pentru drogați. Tot timpul e plin de oameni cu seringi folosite, gata să sară în apărarea lui Bruce Lee. În cealaltă jumătate, zeci de câini răi păzesc dormitoarele. Nu poți intra decât pe vine și numai dacă ai mai puțin de 70-80 de kilograme. Mascații nu au nicio șansă.

Între clubul cu seringi și dormitoarele cu câini e bucătăria și dormitorul lui Bruce Lee. N-ai cum s-ajungi la el întreg decât dacă vii cu cârtița lui Shredder. Sunt singurul din toată țara care cunoaște toate canalele. Le închid, le deschid, eu sunt bossul. Aici au turnat plăci peste mine și tot am ieșit afară. Au rămas proști.

În 2013, poliția a intrat cu buldozerul peste ei. Au decopertat canalul, au dat cu șprei paralizant și-au băgat SPIR-ul. Bruce Lee și brigada erau suspectați că au furat niște tablouri scumpe din casa unor francezi. Habar n-aveam ce am pe perete. Era o icoană dintr-aia de valoare. Eu n-am știut că era făcută din aur și argint. Era veche de câteva sute de ani. Am cumpărat-o de la alții.

Au arestat atunci mai mulți aurolaci care au făcut zid la intrarea în canal ca să-l apere pe Bruce Lee. Poliția a confiscat tot ce-a găsit de valoare: bani lichizi, vreo trei kile de cupru, alamă, tablouri. Toate le-am cumpărat cu bani, eu n-am furat nimic, mă! Au luat tot! Mă, să lași canalul gol? Oi fi furat un tablou sau ce zic ei c-am furat, o plasmă. Dar să iei totul?

După razie, Primăria a turnat ciment peste intrări. Au betonat canalele și m-au prins aici. Era să mor, cu toate că știu canalele astea foarte bine. Dar era pregătit: avea picamer, târnăcop, flex. A spart peretele din beton, a tăiat armătura cu flexul și-a lovit cu târnăcopul până a ieșit prin asfalt, după două zile.

L-au prins și l-au băgat la închisoare două luni. Cât a stat plecat, era legea marțilă în canal. În primul rând, s-a luat curentul. Apoi au venit șmecherii cu prafuri și-au pus ordine noi: „Vrei să tragi? Te duci să furi sau să cerșești pentru mine.” S-au dat toate legile înapoi. Era totul așa cum era pentru prima oară. Întuneric, mizerie strânsă într-un morman mare. Fete violate, șefii erau șefi doar pentru ei.
A ieșit Bruce Lee, a intrat peste ei și s-au făcut toate la loc.

Bruce Lee poartă pe piept zeci de decorații de armată, broșe, clopoței și brelocuri – multe din ele sunt din argint masiv, cu pietre semiprețioase. Când merge sau se târâie prin canale zici că vine Moș Crăciun.
Toți cei aproape 100 de câini pe care-i are în grijă par hipnotizați de sunetele făcute de armura lui. Când iese din pământ și traversează strada, câinii o iau razna. Latră la mașini și mușcă din orice caroserie se-apropie prea mult de stăpân.

Are grijă de câini ca de copii. I-a vaccinat și-i duce la veterinar când se îmbolnăvesc. Preferata lui e Greta – o pechineză cât o franzelă. Mai e Albuș, un metis de labrador – iubitorul de oameni. Apoi e câinele Bruce Lee – șeful haitei și cel mai barosan din toți.

***

Aici trăiesc năpăstuiții generației abandonate de România imediat după revoluție. Sistemul i-a tratat cu sălbăticie. Aproape toți au fost în orfelinatele comuniste. Venim din case de copii, familii sărace, alcoolice, dezbinate. Mai bine de 90% din oamenii ăștia au SIDA, HIV, hepatită și TBC. Nu ne-a dat nimeni nicio șansă în viață. Șansa asta, de-a trăi mai bine, ne-am făcut-o noi. Până să vin eu mureau pe capete.

Bruce spune că n-a băgat niciodată la seringă, doar aurolac. Îmi pun o sticlă de juma’ de litru de aurolac în pungă. Ei nu pot să tragă atât. Își pun cât să umple colțul pungii. Eu îl și beau, mă și îmbrac cu el, îl iau și la cumpărături, fac și bani cu el.

Cheltuie vreo 20 de milioane pe zi. Câinii, comunitatea, generatorul și ce mai investesc în acarete și fier vechi. N-am pe ce cheltui banii. Merg numai desculț, hainele mele au peste un an. Când se rup de tot, îmi iau altele. Dumnezeu nu se uită la haine sau mușchi, se uită la inimă. Așa vreau și eu. Să nu se uite oamenii la hainele mele. Să se uite la inima mea.

Încă n-a întâlnit o femeie pe placul lui. Ca bărbat, când am nevoie de o femeie, plătesc. Trăiesc numai cu prostituate. Nu mi-am găsit pe nimeni care să fie de bază, una serioasă. Dacă toate se uită numai după banii mei!? Mai bine stau singur.

“Sunt dezamăgit de oamenii slabi și lași – de la cel mai mic, la cel mai mare.
Țara asta nu știu cum și-a ales conducătorii, că-s numai tâmpiți. Eu nu zic să-mi dea o lună la putere, că-s cretin rău de tot. Dar o zi să-mi dea. Tai toate capetele, totul. N-ai ce să-mi dai. Eu nu primesc cadouri, nu primesc nimic degeaba. Eu știu că dacă primesc ceva trebuie să-ți fac o favoare și dacă-ți fac o favoare devin corupt.

Înainte să-l cunosc pe Dumnezeu eram altfel de om. Nu aveam familie, eram rău, eram corupt. Eu îi spun lui Dumnezeu tată. Așa consider eu pentru că simțeam că el este lângă mine și mă sprijină în tot ceea ce fac. Este tot ce nu am eu.

Din cauza asta stau în canal și ajut săracii. Amărâții văd că sunt aproape de ei. De aia îmi spun toți Tată.”

***

Text, Foto & Suferintză: Radu Ciorniciuc

Vorbă dulce și încurajări: Ștefan Mako, Vlad Ursulean și George Popescu

Versiuni ale acestui reportaj au fost publicate de Channel 4, Daily Mail și multe alte canale din întreaga lume.

Citește articole pe aceeași temă: Strada Cristinei | Am fost smardoaică