Deschideți porțile, noi suntem poporul român!

Pe strada Viitorului miroase a porc pîrlit. Capul îmi huruie ca un radio de plastic cu amintiri din concertul de azi-noapte: o trupă de maneliști din anii ‘90 cântă într-un club de hipsteri. La un moment dat se opresc solemn, a trecut de 12 noaptea, la mulți aani România, lasă un pic țigănia disco, bagă o populară, frate!

Acum mi-e greață, dar cui pe cui se scoate, o tură prin Obor vindecă și mahmureala, și nesațul de națiune. E 1 Decembrie, Ziua Națională, Marea Unire. Cică o să defileze prin fața primăriei 100.000 de sărmăluțe și 1200 litri de țuică fiartă. Până acolo tre’ să trec printre negustorii chinezi și țigani, supravegheați de Ghiță Ciobanul de sus, dintr-un panou roșu.

Hai, că se poate… victorie!

P1140077-2

Sunt la Obor, detașat. Cetățenii fac politică la coada de sarmale. Unii recunosc că au greșit de fiecare dată când au votat. Toți dau ulei, găleți, noi îi votăm ca proștii. Numa’ Iliescu n-a dat, nici n-avea nevoie, oamenii l-au votat ca proștii și fără găleți.

Nu toată lumea se înghesuie la sarmale. Doamnă, nu-mi dați mie țuica? Eu am stat la coadă, da’ n-am mai prins, zice unul. Nu-i iese, dar aerul e suficient de înțepător cât să se amețească de la ce elimină ceilalți prin transpirație și alte procese fiziologice.

P1140075-2

Unii au vomitat

Câțiva boschetari trag un pogo energic pe un remix al Mariei Lătărețu, sub ochii impasibili ai autorităților. Unul se supără și sparge gașca. Eu nu mă mai ridic de aici. Celălalt îi întinde o mână de ajutor. Hai, bă, pulă, nu fi prost, zice lumea că ai murit.

Iau din nou urma acestui popor sedentar undeva în spate la Obor, între Hala Obor și Piața Obor, adică la Terasa Obor, un cort de cetățeni carnivori care își recuceresc consoartele cu mici și bere. Un moșneag fără dinți merge printre mese și pișcă o chitară cu o cartelă RATB. Cântă Maria Tănase și ceva cu nushce legionari.

P1140084

Stația de Metrou arată ca o balenă înfometată. N-am nimic împotriva digestiei monștrilor marini, îi cobor în pântece, ocolesc bâcii care alunecă pe scări și adorm în șarpele cu roți, între o duduie care împletește o bentiță și un tip care-l învață pe fi-su să țină tricolorul: uite-așa, fâl-fâl.

Treceți, batalioane române, cârnații

Și în acest an pornește parada pe Kiseleff înainte ca toți românii prezenți să apuce să se cațere în copaci. Crengile trosnesc sub emoția clipei, tălpile frământă noroaie din pământ românesc, d-ăla bun. Aproape de Arcul de Triumf, un domn cu mustață încovoaie un copăcel. Un jandarm îl ceartă: “De ce nu te urci și mata pe-o garoafă?

Pe deasupra mulțimii vâjâie avioane, pe asfalt – ferite de văzul celor mulți – defilează dube albastre, regimente de mașini cu tunuri de apă menite să împrăștie mulțimi, iar mulțimile se bucură. Poliția!, exclamă un puști. Ba e Sereiul, tati.

4

Trec câinii ciobănești, se pregătesc blindate. Baby și Johny, doi băieți din stat. Trec și vreo cinci Dacia Duster, achiziționate recent prin programul Rabla. E cea mai scumpă defilare de după Revoluție. Durează 40 de minute.

Cam pe unde se termină soldații începe fasolea. Șapte corturi aliniate pe o alee din Herăstrău, fiecare cu un cazan în mijloc. Întinde farfuria de plastic, ia și castraveciori, chifle, bagă un vin fiert, unde te bagi domnu’, și copilul meu poftește.

Turistul japonez procedează ca orice turist japonez pe lumea asta, pozează oameni care mănâncă, oamenii care mănâncă sunt ușor stânjeniți, ăia care trec pe lângă ei se fac că le e scârbă, mai degrabă le e poftă, dar unde să stai la coadă la ora asta, hai pui, că mâncăm acasă.

Pe aleea vecină se-aude Uniți salvăm toată România.

Nu vin turcii! Vine regele!

La Gara de Nord, toate microbuzele, autocarele și trenurile au steaguri românești. Chiar și magazinele. Și termopanele de pe Calea Griviței. Și taxiurile. Și microbuzul care pleacă spre Ținutul Secuiesc. Și bătrânii. Și copiii.
Numai un autocar care pleacă-n Spania n-are. La volan e un urs maro de pluș, alături de șoferul care înjură la celular pă românește.

Un slăbănog ale cărui buzunare cântă manele dă context situației cu autocarul și zice așa: „să iubești două femei, să nu știi pe care vrei (…) zi de zi mă cert cu viața, trăiesc numai cu speranța” (Sorinel de la Plopeni apud. Vali Vijelie).
Pet-ul lui de bere carrefour e aproape gol. Căciula stă în vârful capului ca un ornament de brad și picioarele se încalecă unul pe celălalt când încearcă să meargă. Există un Dumnezeu al bețivilor și pentru treji.

DSC_0275

Uite-i și p-ăștia trei (două femei și un băiat dolofan) care vin spre mine. Sunt clar din altă paradigmă divină – poartă steagul României Mari și merg țanțoși ca Pleșu și Liiceanu. Mă invită la linia 14 – „acolo vine Trenul Regal”.

Pe linia respectivă e într-adevăr sărbătoare. Vreo sută de oameni se-mping deasupra căii ferate, dau din mâini și se ceartă. Se mai varsă câte-o cafea, se mai aprinde câte-o țigară. Jandarmii încearcă, ca la orice sărbătoare, să facă ordine: „Mai în spate, mai în spate!”. Unul, mai creativ, țipă cât îl țin plămânii „Potoliți-vă oameni buni! Nu vin turcii! Vine regele!

Pe buza metroului văd un cerșetor cu steag românesc. Vreau și eu unul, de unde l-a luat? Se umflă-n pene: „Îți zic dacă-mi dai un puu-piiic. Haaaaai, e 1 decembrie”.

Mă transform într-un moș și zic pentru mine, cu voce pițigăiată: „Dom’le, românii sunt patrioți și iubitori dacă au ce descărna. Doar că România n-are nici carne și nici oase.

Până la urmă am făcut rost de-un steag la metrou – l-am găsit aruncat pe jos.

Deschideți porțile, noi suntem poporul român!

Vreo două mii de oameni se scurg pe o alee care vine dinspre Palatul Parlamentului și dă în Bulevardul Libertății. Copiii flutură tricoloare, tinerii își fac poze cu Casa Poporului în spate, iar bătrânii zâmbesc de parcă tocmai au câștigat la superBingo.

P1250911

A fost cu totul și cu totul suberb. Absolut totul mi-a plăcut”, îmi spune o bunică în timp ce-și ține strâns nepoții de mâini și merg cu toții în pași săltați, ca-n desenele cu Scufița Roșie.

Organizatorii au anunțat că-s porțile deschise până la șase după-amiaza. Doar că, de pe la ora trei, singura poartă deschisă era cea pe care ieșeau vizitatorii.

În colțul opus al Casei Poporului, vreo sută de oameni urlă la un jandarm ascuns în spatele unei porți din fier:

Huăă! Deschideți porțile, noi suntem poporul român!”, strigă un nene cu mustața de culoarea blănii de pe cojocul cu care e îmbrobodit. În jurul lui, alți câteva zeci de cetățeni cu fălcile rozalii și ochii bulbucați de frig îl acompaniază:

P1250995

Domnule, suntem români. Nu țigani, nu străini, nu fracej!
„Hoții!”
„Măi oamenilor, nu vă lăsați, că nici noi, persoanele infectate cu HIV, nu ne lăsăm pentru noi!”

De pe undeva din spate, un bărbat care abia a aterizat la poartă își împleticește vocea către mulțime: „Unde se dă sarmale?

Două ore mai târziu, câteva cupluri valsează oriental printre mașinile parcate ca la Piață, bătrâni care se țin de mâini, părinți care își adună copiii de printre picioarele oamenilor care valsează. În câteva zeci de secunde, cerul e umplut de bubuituri și lumini colorate, iar un nor de fum gros, plin cu bucăți de funingine, coboară lin peste cele câteva sute de fețe mutilate de zâmbete schizoide.

Bum, bum, bum! Tot Bucureștiul e cuprins de bombardament. Da’ prin cartiere e mai mindfuck, nici nu apuci să te bucuri auzind explozii la kassa poporului, BUUUUM, se aude de dracu’ știe unde, nu se vede nimic din cauza blocurilor, luminile abia se mai reflectă în câte un geam termopan. Oare să fug?

La luptă!?

Bubuială și la Cluj. Se blochează traficul pe mai multe străzi. Un cor de tineri în costume populare așteaptă să cânte. Le e atât de frig încât nu scoate nimeni o vorbă. Un actor clujean le dă tonul. Între timp, un elicopter survolează zona.

La statuie, niște puștani costumați și coborâți din Sclava Isaura recită serioși replici de pe vremea lui Cuza. Lumea aplaudă la anumite intervale de timp, niște domnișoare împart baloane, ceva hârtiuțe prinse cu șnur și niște covrigi mici, atât de mici că îți intră doar pe degetul mic. Între timp, un Moș Crăciun asistă mut și urât, cum e de fapt, la împărțirea de baloane. O fetiță cu capul cât un balon urlă din toți rărunchii: La luptă?!

2013-12-01 12.44.03

Nu înțeleg nimic, nu înțeleg unde sunt eroii de la statuie, dar apare Emil Boc. Fostul de-două-ori premier și actualul primar al Clujului încinge un dans, se apucă de mâini cu lumea din piață și se rotește de vreo două ori pe Hora Unirii.

Aici e credință, nu spectacol

Toata lumea se-ngrămădește azi – ba la paradă, ba la sarmale – ba să prindă un steag. Eu sunt o româncă necăjită-n fiecare zi, n-are rost să fiu patrioată doar azi. A, și La Mulți Ani, dacă sunteți și dumneavoastră tot din țărișoara asta“, zice o bătrânică de pe penultima treaptă din cele 33 de la Bisericuța Bucur Ciobanul. Urările-i sunt acoperite de clopotele de sfârșit de slujbă.

Maică, aici e credință, nu spectacol. Cu avioanele astea mai că zici că vine războiul, nu că se sărbătorește ceva. Am pierdut și sarmalele din parc, aici nu a fost nimic, doar binecuvântare să ne facem singuri. Nu contează că n-avem cu ce.

Chinezii din Dragonu’ Rosh s-au apucat să lanseze sute de lampioane, ca o invazie de zeppeline experimentale construite pe vapor. Cei din sectorul trei trag tare să păstreze specificul național:

România, sat polițienesc

La 4 noaptea poporul doarme mahmur, iar trupe militarizate ocupă un sat din estul țării, construiesc puncte de trecere a frontierei, iau locul autorităților locale și instituie alte legi. Ați părăsit România, bun venit în Republica… (va continua.)

**

VladMakoOdobescuSorinaRaduAnaBursucTibrian.ro

Dă vorba mai departe! →

Type to Search

See all results