„Eu nu greșesc!”

10 copii la doctorul Burnei

Ani la rînd, holurile secției de ortopedie de la Marie Curie au fost pline de pacienți.

Părinți din toată țara își aduceau copiii la București, la doctorul Burnei. Medicii din orașe mici îi trimiteau ca la un zeu. Se știa de la televizor că doctorul face miracole.

După ce se chinuiau cu lunile să strângă bani pentru dispozitivele pe care le recomanda medicul, treceau prin calvarul săptămînilor de internare și reușeau să prindă un loc pe masa de operație, unii dintre părinți vedeau cum copiii lor ies din spital mai rău decît erau înainte. Majoritatea se resemnau cu infirmitatea, mulțumeau lui Dumnezeu că le trăiesc copiii și doctorului că i-a salvat de la mai rău.

Dar unii părinți s-au încumetat să ceară o a doua opinie medicală.

Așa au aflat că operațiile au fost „greșite”, dar au fost sfătuiți să nu facă scandal și să-și vadă de copii. Au ajuns și prin spitale din străinătate; fiecare nouă consultație confirma că intervenția lui Burnei le-a înrăutățit situația.

„Banii luați și copilul făcut varză”

De-a lungul unui an de zile, am reconstituit cazurile unora dintre ei și le-am discutat cu mai mulți ortopezi pediatri. Medicii au vorbit sub protecția anonimatului. Nu au voie să se exprime public împotriva unui coleg înainte să treacă prin medierea Colegiului Medicilor, iar șeful comisiei de ortopedie pediatrică de la Colegiu este tocmai Burnei.

Publicăm astăzi zece astfel de cazuri – zece copii care au fost tratați de doctorul Burnei. Doi dintre ei au fost „premiere”. După primul episod din investigație, am primit alte zeci de mărturii și sute de comentarii care descriau situații similare. În paralel, procurorii au înregistrat 50 de plîngeri noi.

Multe dintre scene vor suna cunoscut oricui a pus piciorul într-un spital românesc. Doctorul Burnei nu este o anomalie în sistemul de sănătate, ci un produs al acestuia.



În multe dintre cazurile documentate de noi, apare numele unei firme, Argonmed, la care părinții au fost trimiși de către doctor să cumpere dispozitive pentru copiii lor, deși aveau dreptul la ele gratuit, prin spital sau Casa de Asigurări de Sănătate. Unora le-a luat chiar și ani de zile să strîngă banii, timp în care starea copiilor lor s-a agravat.

Totul este gratuit pentru copii” în spitalele de stat din România, a declarat zilele trecute Augustus Costache, purtătorul de cuvînt al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Altor părinți, mai înstăriți, medicul le-a sugerat să facă . Unora nu le-a cerut nimic, după un algoritm știut doar de doctor.

Anchetatorii scriu în referatul de arestare a doctorului Burnei:



Înainte să publicăm primul episod al investigației, știam de mai multe cazuri, dar oamenilor le era frică să vorbească. Un băiat operat de Burnei e acum student la medicină și se temea c-o să fie zburat din facultate. O fostă pacientă a doctorului urmează să fie operată la privat și era îngrijorată că medicii de-acolo n-o s-o mai primească. Altora le era frică de linșaj din partea presei care l-a construit pe “chirurgul îngerilor”. Una dintre mame pur și simplu n-a mai vrut să-și expună copilul, după ce a suferit atâta.

Mai jos sunt oamenii cărora nu le-a fost frică.


«Dumneavoastră, cînd vă duceți la o lucrare, nu luați un avans?»

Maria Pisoi, sat Săbăreni, Giurgiu, 7 ani


Familia Pisoi locuiește într-un sat la 30 km de București. Sînt așa de săraci, încît n-au avut nici măcar bani de șpagă pentru doctor. Cele mai recente intervenții ale Mariei, fetița lor de 7 ani, au fost amînate de medicul Burnei, pe motiv că părinții trebuie mai întîi să strîngă bani de tije. Tijele respective trebuiau, însă, să fie decontate de Casa de Asigurări de Sănătate.

Maria s-a născut cu fracturi la mîini și la picioare. Are boala oaselor de sticlă. Asta înseamnă că oasele ei, extrem de fragile, se pot rupe oricînd. Ele trebuie consolidate cu ajutorul unor tije, printr-o serie de intervenții care îi permit, în cele din urmă, să meargă.

Maria a fost văzută de doctorul Burnei în 2009, la cîteva zile după ce s-a născut. El i-a pus diagnosticul și el le-a zis părinților că o s-o opereze la 2 ani și că o să meargă. Că nici un alt doctor din România nu mai face operația asta. Că sînt foarte norocoși.

O vreme, i-a chemat din 3 în 3 luni pentru un tratament de întărire a oaselor, pe care l-a oprit la un moment dat. Prima operație n-a făcut-o la 2, ci la 4 ani, în 2013. Înainte de operație, Maria mergea încetișor, sprijinindu-se de marginea patului. După operație, n-a mai mers deloc.



După cele trei intervenții ale doctorului Burnei, picioarele Mariei s-au strîmbat și mai tare și au devenit inegale. O luxație de șold netratată la timp i-a îndoit coloana. „Noi mereu îl întrebam ce se întîmplă și el spunea N-am timp să vorbesc. Niciodată nu ne-a dat o explicație pentru nimic. Și cred că la nimeni nu dă. Am stat de fiecare dată câte două luni jumate internate în spital pentru fiecare operație. Fără să-i facă nimic. Mă ținea pur și simplu în pat cu ea. Zicea Așteaptă, așteaptă, așteaptă”, povestește Ramona Pisoi, mama Mariei.

„Niciodată nu ne-a spus să înțelegem și noi ce-i face. A vorbit doar în termenii lui medicali. Că nici un doctor n-o să o facă bine, el e singurul. Într-o zi m-a chemat la el în birou și mi-a spus că n-am trecut deloc pe la el. Și i-am spus, Dom’ profesor, am fost la dumneavoastră de trei ori, dar… dacă uitați, eu ce vină am? Și m-a întrebat ce meserie am. I-am zis că am meseria de zidar-zugrav și… Păi bine, dar dumneavoastră, cînd vă duceți la o lucrare, nu luați un avans? Zic Nu pot să iau un avans până nu vede omul ce-am făcut. E mulțumit omul de lucrare, am făcut treabă bună, nu i-am stricat… și atuncea îmi dă banii. El bătea un apropo că să mă duc la el cu un avans pentru operație”, spune Doru Pisoi, tatăl Mariei.



Pe 30 august 2016, au fost la ultima consultație la Burnei. „Ne-a zis că nu mai au tije în spital, că ce facem? Asta mă întreba pe mine. Nu știu ce facem, dom’ profesor, de ce mă întrebați pe mine? A, lăsați-o așa. Dacă mișcă picioarele, faceți-i masaj, duceți-o la înot și mai veniți dumneavoastră pe aicea pe la spital și mai stăm de vorbă, așa mi-a zis”.

Cîteva zile mai tîrziu, pe Ramona o sună sora Maximiliana, o măicuță de la o fundație care colaborează cu spitalul Marie Curie: „Îmi zice că a fost pe la domnul profesor, care i-a zis că nu mai sînt tije în spital și cînd o să avem banii de tije, 8000 de euro în total, să venim la spital, că atunci ne operează fetița”. Ramona a sunat-o înapoi:

Între timp, părinții Mariei au dus-o la „Grigore Alexandrescu”, celălalt spital de copii din București. Acolo au aflat că Maria trebuie operată de urgență, că una dintre tije a fost pusă greșit, că o luxație de șold netratată i-a afectat coloana. Și, supriză, că nu trebuie să plătească nimic pentru tijele Fassier-Duval, pentru că sînt decontate din 2014 de Casa de Asigurări de Sănătate.

Într-un interviu acordat în 2013 pentru Digi24, Gheorghe Burnei susține că a inventat o metodă care este numărul unu în lume în tratarea bolii Mariei: „La trei luni de la intervenție, copilul poate să meargă”.



I-am scris lui François Fassier, cel care a pus la punct tijele Fassier-Duval, cele mai eficiente pentru boala oaselor de sticlă. L-am întrebat dacă a folosit vreodată metoda Burnei. Mi-a răspuns așa: „În America de Nord, nu am auzit de nimeni care să-i folosească metoda. Le-am pus aceeași întrebare lui Lawrence A. Rinsky, șeful secției de ortopedie pediatrică la Lucile Packard Children’s Hospital și profesor la Stanford University, și lui Paul Sponseller, titularul catedrei de ortopedie pediatrică de la Johns Hopkins University. Mi-au spus același lucru: nu au auzit niciodată de vreo metodă Burnei. În CV-ul său, însă, medicul român susține că a inovat 16 tehnici chirurgicale.

În toamna lui 2016, tatăl Mariei și-a pierdut slujba pentru că a lipsit de la muncă în zilele în care a umblat pe la avocați ca să facă plîngere împotriva medicului. „Maria mă tot întreabă Tati, eu cînd o să merg? și nu-mi doresc decît să-i răspund odată la întrebarea asta.”


«Dar să fie porcul de casă»

Robert Hutter, 18 ani, comuna Cut, județul Alba


Robert are maladia Ombredanne. Boala asta provoacă creșterea unor formațiuni osoase care trebuie îndepărtate chirurgical, altfel pot deforma mîinile și picioarele și împiedică mișcarea. Corpul arată, dacă nu se intervine la timp, ca un copac noduros.

Cînd avea 2 ani, lui Robert i s-au extirpat tumorile într-un spital din Alba-Iulia și totul părea în regulă. Doar că, pe la 11 ani, i s-a strîmbat piciorul operat. Băiatul mergea din ce în ce mai greu și avea dureri insuportabile. Mariana, mama lui Robert, a aflat de Burnei „că e foarte bun, că a făcut foarte multe, să mă duc cu toată încrederea”, spune ea.

În 2011, cînd Robert era în clasa a opta, Mariana l-a dus la spital la București. Au ajuns la 5 dimineața. Asistenta șefă o tot întreba din partea cui vine, mama răspundea că din partea nimănui, dar are un bilet de trimitere. „Atunci nu vă poate lua”, i-a zis asistenta. După multe ore în care nu i-a băgat nimeni în seamă, „mi-a zis o fată de pe hol Dacă veniți cu mine, vă rezolv să ajungeți la domnu’ doctor. Am coborît la parter, la ghișeu, unde se iau numerele de ordine. Acolo am dat la un cadru medical 1000 RON. Mi-a zis să aștept la rînd. Am urcat înapoi și a ieșit iar asistenta, care mi-a pronunțat numele, Hutter Robert, din partea deputatului Vasile nuștiucum. Dar eu nu cunosc nici un deputat…”.

În birou la profesorul Burnei, medicul s-a uitat la copil și a spus: Dacă aveți bani, eu vi-l fac bine. Cum bine? Eu vă promit sută la sută că copilul va fi bine. Mi-a dat un număr de telefon la care să sun, la firma Argonmed. Îmi trebuia mai întîi o plăcuță la un picior, și dup-aia încă două la celălalt. Mi-a zis că dacă azi ajung plăcuțele, azi să vin și eu cu suma în București.”



Surse medicale spun că „plăcuțele în 8 se folosesc destul de rar în ortopedie, doar în cazul în care ai inegalități foarte mici de membre sau deviere de ax – cînd copilul e crăcănat sau ixat. Nu e o patologie frecventă. Dar Burnei le bagă pe bandă rulantă. Îi trimite pe părinți la Argonmed și-și ia cotă parte”.


Un părinte vinde plăcuțele pe net.


Plăcuța costa 550 de euro. Murat Gonencer, șeful de la Argonmed, a comandat-o în august și plăcuța a venit de-abia în decembrie, timp în care starea băiatului s-a agravat. Pe 1 decembrie, Burnei i-a chemat pe Robert și Mariana la București. Pica într-o vineri. Asistentele le-au dat un pătuț de bebeluș: „Copil de 14 ani, să-l culc într-un pătuț… Eu am dormit în picioare și mi-am întins spatele pe marginea aia de lemn. La vizită, a apărut Burnei. S-a răstit la mine: Unde a fost operat? Eu m-am gîndit că întreabă de localitate. Da’ tu ești proastă? mi-a zis, tot urlînd. Dau să-i arăt locul. Dar tu ești chiar idioată! Copilul s-a speriat, mi-a zis Ăsta nu e normal, hai să plecăm de-aici, dar n-am plecat”, povestește Mariana. Au stat în spital de pe 1 pînă pe 23 decembrie. „Îmi tot zicea că n-are timp, deși el ne chemase pe 1”.

Operația a fost pe 20 decembrie. În timpul intervenției, au chemat-o pe Mariana la sală ca să-i spună că plăcuța de 550 de euro nu e bună și îi trebuie una de 600. Femeia era să leșine cînd și-a văzut copilul anesteziat pe masă și a bîiguit că n-are la ea decît banii pentru domnu’ profesor. A sunat acasă și a cerut bani. A doua zi a venit reprezentanta firmei Argonmed. „Costă 650 de euro”, i-a zis mamei. „Am sunat acasă, am mai cerut bani și m-am dus la el cu plicul. Mulțumesc frumos, da’ pe colegi i-ați căutat? Pe care? Că eu cu dumneavoastră am vorbit… Păi am fost trei în sală…”.

Combinațiile financiare se fac, explică surse medicale, prin ocolirea mecanismului de achiziție și decontare. Atîta vreme cît cumpărarea plăcuțelor nu trece printr-o insituție publică, prețul se poate modifica după cum vor șeful firmei și medicul.

Băiatul mai avea nevoie de încă două plăcuțe la celălalt picior și costau peste 1000 de euro, așa că Mariana a căutat pe net alte firme de unde ar fi putut să le ia mai ieftin. A găsit una la Cluj și, la următoarea consultație, l-a întrebat pe Burnei dacă le poate cumpăra de acolo. Răspunsul medicului a fost, spune Mariana: „Dacă nu lucrezi cu Murat, nici eu nu lucrez cu tine și nu-ți operez copilul. Fiecare medic are firma lui.”

În termeni legali, asta se cheamă condiționarea actului medical. În 2013, comentînd un caz de șpagă de la alt spital, Burnei a declarat pentru ziarul Adevărul: „Nu sînt de acord sub nici o formă cu condiționarea actului medical, mai ales atunci cînd vine vorba de un copil.”



A doua zi după operație, Burnei a venit la vizită: „Ce faci, tu, proastă? mi-a zis. Atunci chiar m-am enervat, am ieșit afară să plîng, să nu mă vadă copilul”, povestește Mariana.

La 3 luni după operație, Robert începuse din nou să meargă, dar simțea că piciorul e din ce în ce mai rău. „Copilul zicea către mine că era tot mai rău, eu speram că e mai bine. Îl sunam pe doctor, îmi zicea că e ceva normal, așa că îi ziceam și eu copilului că e ceva normal”, spune Mariana.

În februarie 2013, la un control, Burnei i-a zis Marianei să rămînă în spital, că-i operează copilul. Femeia i-a spus că n-a strîns banii pentru plăcuțe. „Da’ ce e 1500 de euro? Te duci și te întorci cu banii”, ar fi spus medicul. „Am venit acasă, am umblat după donații, ne-am împrumutat. L-am sunat și i-am zis că am ceva pentrul dînsul. Ceva ce? O pulpă de porc. Mi-a zis Dar să fie porcul ținut de casă, că de la cine l-am cumpărat? Avea la vreo 15 kilograme pulpa de porc. Zice Mă aștepți mîine la mine la cabinet. Am intrat, i-am pus pulpa lîngă chiuvetă. Hai să-ți consult copilu’, îți dau pat și îl băgăm la sală”, povestește mama lui Robert.

Au așteptat toată ziua să primească un pat. Robert nu mîncase nimic, pentru că știa că o să intre în operație. La 8 jumate seara, după o zi întreagă de stat pe scaun, i-a spus mamei: „Mami, sînt obosit, mă doare, nu mai pot.” Mariana a cumpărat un buchet de flori și o cutie de ciocolată  în care a strecurat 50 de lei și s-a dus la o asistentă. A primit un pat pe secția de chirurgie, dar „ne-a zis că la 6 dimineața să-l trezesc și să-l cobor, ca să nu vadă Burnei”.

A doua zi, medicul îl bagă pe copil în operație. „Cînd vine la vizita de după, îmi spune că Pute în salon. Era de vină canalizarea, de-abia suportam să stau și eu acolo. Cît era copilul la reanimare, am fugit, am dat cu Mister Proper pe jos, am cumpărat mop, dezinfectant pentru toaletă, doar doar să nu se mai simtă mirosul în salon”, își amintește Mariana.

Banii pe plăcuțe i-a scos de la bancomatul din spital și i i-a dat direct asistentei lui Murat Gonencer, șeful de la Argonmed. 1100 de euro.

O dată la două luni, se întorceau la spital. Robert zicea că-l doare din ce în ce mai tare, piciorul drept se strîmba din ce în ce mai rău. Medicul zicea că e foarte bine. Într-o zi în care Robert s-a întors de la școală și i-a spus mamei că-l doare foarte foarte rău piciorul drept, Mariana și-a dat seama că e timpul să-l mai vadă și alt doctor.

Medicul nou de la București le-a spus că durerile erau din cauză că plăcuța fusese pusă în interior, nu în exterior, cum ar fi trebuit. Și că de asta se strîmbase și piciorul. Robert trebuia operat de urgență.

„I-a făcut operație și anul trecut și anul ăsta și piciorul e acum perfect drept și egal cu celălalt. Plăcuțele n-aveau nici un sens, i-au făcut mai mult rău”, îmi spune Mariana. Apoi adaugă: „Dar din suflet și din creier nu-ți șterge nimeni nimic. Te duci cu un copil bolnav la spital și te face proastă și idioată. La Marie Curie am dat mită și pentru calmante, ca să nu mai aibă copilul dureri, ce puteam să fac? De-atîtea ori a căzut în depresie copilul ăsta, îmi spunea Mamă, mă duci iar la el? Stătea într-un colț și nu vorbea nimic. Ce-i, mami, cu tine? întrebam. Îmi zicea Mami, da’ mă duc iar la el? Da’ de ce-am suferit atîta?



Anul ăsta, Robert s-a dus prima dată zîmbind la operație. După ce-a ieșit din sală și i-a văzut piciorul îndreptat, Mariana a plîns de fericire: „Băiatul s-a speriat, m-a întrebat dacă e tot strîmb piciorul, că el nu se putea ridica să-l vadă. I-am zis că era drept! Dar, mami, tu de bucurie n-ai plîns niciodată…


„Ne-au ținut ca pe animale”

Alexandra Alupoaei, 6 ani, Botoșani


Alexandra a ajuns la doctorul Burnei cînd avea 2 ani, din cauza unei luxații de șold. La nici una dintre cele trei intervenții pe care le-a avut, mama ei nu a știut ce anume îi fac fetiței în sala de operații. Profesorul Burnei i-a spus doar că ar trebui să se simtă privilegiată, că „alții așteaptă și doi ani pînă intră în operație”.

După prima intervenție, i s-a făcut rău cînd și-a văzut copilul ieșind din sală cu ghips de la brîu în jos – nu o prevenise nimeni. După a doua, a citit singură în foaia de observații că medicii i-au scurtat piciorul fetiței ei cu doi centimetri și jumătate. A întrebat de ce, i s-a răspuns să nu-și facă griji, „crește înapoi”. După a treia, a aflat că i-au drenat puroiul dintr-o infecție cu stafilococ care nu fusese trecută în scrisoarea medicală. La controale, îl întreba pe profesor de ce e femurul ieșit în afară, de ce copilul merge greu, de ce are dureri. «E foarte bine, mămică», spunea medicul și o trimitea acasă, la Botoșani.

La finalul lui 2013, cînd a aflat că o fetiță din spital a murit pe masa de operație, Anca, mama Alexandrei, a hotărît să-și ia copilul și să meargă și la alți doctori. A fost la Iași, la București și în Italia, la Bologna. Cinci medici diferiți i-au repetat același lucru: „Mi-au spus că șoldul copilului e compromis. Nu trebuia să îi facă osteotomie de bazin, ci doar osteotomie de femur. Bine că mai are oase…

IMAG1851 (1)
IMAG1850
IMAG1853

În maximum doi ani, Anca trebuie să-și ducă fetița la încă o operație, de data asta în Italia. „N-are rost s-o mai chinuiți aici”, i-a zis un ortoped din București.

Pentru Alexandra și Anca, internările repetate în secția doctorului Burnei de la spitalul „Marie Curie” au fost un coșmar. „Ne-au ținut ca pe animale, am dormit cîte doi adulți cu doi copii într-un pat. Făceau internări pe bandă rulantă. Cel mai traumatizant e că n-au destule asistente să stea lângă unu-doi copii. Stai tu ca mamă să vezi cîți mililitri curg prin perfuzie? Eu să văd dacă are temperatură? Pe mine chestiile astea m-au marcat. Nu mai ești cum erai înainte”, povestește Anca. Televiziunile vin numai în saloanele curate, cu baie proprie, și numai cînd doctorul vrea să prezinte un nou succes medical.

Intervențiile doctorului Burnei au lăsat-o pe Alexandra cu un picior mai scurt decît celălalt și un mers șchiop, cu dureri de coloană, capul femurului distrus și șoldul afectat. A fost nevoie de terapie susținută ca să poată trece peste . „M-am dus la psihiatru, a evaluat-o, m-a trimis la psiholog, logoped, pedagog. Și-a dat drumul să vorbească încet-încet, și de-abia la 4 ani și 8 luni a renunțat la pampers.”

Anca îmi spune toate astea cu o voce plină de furie. Dar adaugă: „Eu nu trăiesc din trecut, că nu aș vrea să ajung la balamuc.”


„O să caut altă țară, să-mi fac copilul bine.”

Șerban Corduneanu, 9 ani, Botoșani


Pe bancheta din spate a unei mașini micuțe, Șerban o întreabă pe sora lui mai mare de ce nu poate să vină și el la ziua ei. „O să fie acolo toți prietenii mei…”, îi spune fata încurcată. „Da, dar eu îți promit că pînă la ziua ta o să învăț să merg din nou și n-o să-ți mai fie rușine cu mine”, îi zice Șerban.

Șerban s-a născut cu un picior mai scurt decît celălalt (adică are „hipoplazie congenitală membru stîng”). La o lună de la naștere, mama lui, Claudia, a văzut o emisiune pe Antenă, în care era invitat un ortoped „care face miracole”. A sunat la televiziune și cîteva zile mai tîrziu s-a dus cu bebelușul la București, la Gheorghe Burnei. „L-a văzut și mi-a zis că-l face bine. După mai multe amînări, m-a chemat pentru operație de-abia la 5 ani jumate”, își amintește Claudia.

În dimineața în care a ajuns la spital, i s-a spus că Profesorul nu vede copii neoperați decît în privat, la Regina Maria. A sunat să-și facă programare: „Eram a cinci sutea nu știu cît. Păi și cînd vine asta? am întrebat. Peste vreo opt luni de zile”. Peste opt luni, Claudia a venit iar la București cu Șerban. Consultația la doctorul Burnei a costat 400 de lei și a durat 4 minute. Doctorul i-a dat un bilețel cu un număr de telefon la care să sune ca să-i cumpere copilului șuruburile și fișele de pe bilețel.

„Mă simțeam ca și cum m-ar fi trimis să duc caii la potcovit”, își amintește ea. Claudia a sunat, i-a citit angajatei de la firma Argonmed ce scria pe bilețel și a întrebat-o ce e. Angajata i-a spus că e vorba de aparatul Ilizarov și că îi „face prețul” și o sună a doua zi: aparatul pentru Șerban costa 4500 de euro. „În Botoșani salariile sînt mici. De unde să scoţi atâţia bani? A început o cursă: în loc să mă gândesc la operaţia în sine şi cu ce o să presupună ea, eu m-am gândit de unde să strâng bani”, zice mama lui Șerban.

Cu bani de la mama și soțul ei, care erau plecați la muncă în străinătate, și cu ajutor de la niște firme din Botoșani, Claudia a reușit să adune suma pentru fixator: „Am plecat cu trenul la operaţie, ne-am dat jos şi a început calvarul. Era foarte plin spitalul și Burnei m-a întrebat dacă am banii. Am zis că da. Bine, atunci dăm pe unul afară care n-are bani.”

Înainte de operație, Claudia a fost chemată la „domnul Profesor”. De față cu ceilalți medici din secție și cu rezidenții, Burnei a întrebat-o dacă vrea să-și opereze copilul de două ori – să pună aparatul mai întîi pe femur și apoi pe tibie – sau o singură dată. Femeia a ales o singură operație, ca să-și scape copilul de o traumă suplimentară. Nu își dădea seama ce presupune asta. „Eu nu sunt doctor. Dacă eram, îl puneam pe masa din bucătărie și-l operam acasă”.



Mamei nu i s-a spus ce presupune, de fapt, alungirea piciorului cu un fixator extern. Durerea, imobilizarea, cuiele de metal care ies din picior, riscul de infecție. După operație, Claudia l-a întrebat pe Burnei ce trebuie să facă mai departe. „Discută cu rezidenții, mi-a zis.”

Imediat după intervenție, reprezentanta firmei a venit în salonul de terapie intensivă și a cerut banii pe fixator. Bani cash, scoși de la un bancomat de lîngă spital. „Am lăsat copilul plângând acolo şi m-am dus să le dau bani, nu voiau să plece. Că nu, că şeful ei Murat vrea banii”, își amintește Claudia.

Părinții pot fi puși să-și plătească singuri dispozitivele pentru copiii lor doar în caz de urgență medicală care pune în pericol viața copilului. Altfel, spitalul trebuie să furnizeze tot ce e necesar pentru o intervenție. După ce Claudia a aflat toate astea, s-a dus la Casa de Asigurări de Sănătate ca să-și ceară banii înapoi. Dar Casa a trimis-o la spital: dacă spitalul a pus-o să plătească, atunci tot spitalul trebuie să-i dea banii pe fixator.



La următoarea intervenție, Burnei i-a scos lui Șerban aparatul de pe tibie. De atunci, băiatul nu își mai poate îndrepta piciorul, îl ține îndoit. „L-a durut genunchiul două săptămîni atunci, nici măcar nu puteam să-l atingem de durere. Nu știu nici acum ce s-a întîmplat acolo”, spune Claudia.

După încă vreo cîteva luni, Burnei i-a scos lui Șerban și fixatorul de pe femur. „Mă întreabă [Burnei]: E cuminte? Zic Da, e, cuminte. Atunci îl lăsăm fără ghips/, zice. Ăla a fost momentul cînd s-a prăbușit totul, pentru că toți copiii care-i vedeam scoși de la aparat erau puși în ghips. Copilul meu, cu 11 centimetri alungire, nu mi-l pune în ghips! Și toată lumea aceea de pe margini tace și nu spune nimic…”

A doua zi după operație, partea de sus a piciorului operat se umflase foarte tare. L-au luat iar la sală, fără să-i spună mamei ce se întîmplase. A aflat de la gipsieră că femurul se fracturase din cauză că nu fusese pus în ghips.

Un medic care cunoaște cazul îmi explică: „Alungirea a fost un eșec total. Din cauză că fixatorul a fost scos prea repede, oasele s-au strîns înapoi și alungirea s-a anulat.” Cînd Claudia l-a întrebat pe Burnei de ce, în urma operației care trebuia să-i facă băiatului ei picioare egale, diferența dintre ele era la fel ca înainte, Profesorul i-ar fi răspuns: „Da’ ce vrei, mamă? Și eu vreau pe Lună…”

La Techirghiol, la recuperare, Claudia a aflat că băiatul ei a rămas cu sechele după operație. „Mi-a zis doctorul ăla v-a nenorocit copilul. Am crezut că mor…” Un medic de la Mangalia i-a confirmat că operația fusese un eșec: „Mai bine lăsați copilul cum era la început… S-a uitat pe radiografie și mi-a spus că trebuie făcută o operație nouă, scoase tijele și relaxat osul, că oasele s-au curbat. Dar el nu se bagă la operație.”

Claudia l-a rugat pe medicul din Mangalia să-i „dea la mînă” că Burnei a greșit operația, dar medicul i-a răspuns că „nu este colegial și deontologic.” „Nu vrea nimeni să-și ia mîncarea de la gură, vrea să stea liniștit, să pună capul pe pernă frumos”, oftează Claudia.  

Acasă, la Botoșani, Claudia a încercat să mai ia o părere de la un ortoped de adulți. Cînd a aflat că băiețelul fusese operat de Burnei, medicul nici nu i-a mai primit la consultație.

Deocamdată, băiețelul merge la școală în cîrje. Va avea nevoie de o serie de operații de alungire, care să facă ce n-a reușit fixatorul lui Burnei. Dar asta de-abia cînd Șerban o să aibă 16 ani. Pînă atunci, spune Claudia, „o să caut altă țară, să-mi fac copilul bine.”


«Copilul tău nu e bolnav de cancer din cauza mea, e din cauza ta!»

Mihai Andreiaș, 12 ani, Făgăraș


Mihai este una dintre premierele mondiale ale doctorului Burnei. A fost diagnosticat în martie 2015 cu sarcom Ewing, o formă de cancer osos. A început tratamentul cu citostatice la Marie Curie. Profesorul Burnei i-a amînat operația de scoatere a tumorii cîteva luni, promițîndu-i că o să inventeze o proteză special pentru el.

Pe 5 februarie 2016, a chemat televiziunile și a anunțat premiera mondială: a conceput pentru Mihai o proteză inovativă, în colaborare cu ingineri de la Institutul de Mecatronică.

Proteza este una dintre cele despre care procurorii scriu în referatul de arestare a lui Burnei că „acestea nu sunt omologate şi nici adecvate uzului medical, inculpatul efectuând experimente pe copii”. Cu o lună înaintea publicării primului material, am făcut o cerere la Agenția Națională a Medicamentului ca să aflăm dacă dispozitivul era aprobat. Nu am primit răspuns, așa că am revenit. ANM ne-a spus că după cum știm, e o anchetă în curs.

În dimineața dinaintea operației, medicul a explicat demersul pentru ziarul Ring: „ [E]chipa mea medicală va recurge la un concept propriu de operare, ce constituie o premieră: vom păstra o porţiune din os, pentru ca băiatul să poată sta în picioare şi să meargă absolut normal, şi vom elimina doar partea din os pe care s-a extins tumoarea. Se va recurge la endoprotezare pentru porţiunea de 65% din os ce va fi extirpată chirurgical”. „N-a mai încercat nimeni așa ceva”, punctează jurnalista de la Evenimentul Zilei.

Fără să știe cum va reacționa corpul la proteză, profesorul face previziuni legate de recuperarea lui Mihai: spune că peste 3 luni viața lui va reveni la normal. „Va putea să joace fotbal?” îl întreabă prezentatoarea TVR în seara aceleiași zile. „La un interval de 3 luni, va juca un fotbal, nu de performanță, ci cu prietenii, cu colegii, amical. Eu chiar aș dori să privesc acest meci, pentru mine ar fi foarte interesant.” Pe burtieră scrie: „Operație magică. Unui copil i-a fost înlocuită o mare parte din bazin”.



La 3 luni după operație, Mihai avea o infecție masivă și nu se putea ridica din patul de spital. Burnei insista să-l trimită acasă, că „e bine”. Mama lui tot întreba de ce n-a ieșit operația, de ce copilul nu merge, de ce are infecție. Burnei răspundea „Să-i mulțumești lui Dumnezeu că i-am scos cancerul din el”.

. Un doctor care știe bine cazul mi-a confirmat: „E dezastru ce e acolo, nu se mai cunoaște cancerul de infecție”. Un alt ortoped pediatru spune că sînt cîteva întrebări legate de Burnei: „De ce a făcut o astfel de intervenție? Ce experiență are în domeniu? De ce nu l-a trimis la Firenze, de pildă?”. Un al treilea medic la care a ajuns mama lui Mihai i-a spus că, în urma intervenției, băiatul are și o luxație de șold și un picior mai scurt decît celălalt: „Acolo s-a făcut o mare pierdere osoasă și nu cred că era necesară. Iar capul femural e compromis. Trebuie neapărat să plece în străinătate, aici nu se mai poate face nimic.”

În toamna lui 2016, Mihai și mama lui au mers la o consultație în Italia, la profesorul Bianchi de la clinica Rizzoli. Bianchi le-a spus că dispozitivul minune de la Institutul de Mecatronică trebuie scos, pentru că e infectat, și înlocuit cu o endoproteză clasică, decontată prin formularul E112.

La începutul lui decembrie, Mihai a făcut la București o analiză (PET-scan) pe care a trimis-o medicilor din Italia, ca să vadă dacă a recidivat cancerul. Medicii de acolo i-au spus că nu e analiza lui Mihai, ci a unei femei de 50 de ani.

Rodica, mama lui Mihai, l-a confruntat pe Burnei și a înregistrat conversația. Burnei recunoaște că nu s-a uitat niciodată pe analiza respectivă, deși copilul era în continuare pacientul lui, internat la el pe secție. La început, medicul e defensiv („Am făcut tot ce-a fost omenește posibil” și „Dacă nu-l operam eu, nu mai trăia”), apoi devine agresiv și-i urlă mamei „Copilul tău nu e bolnav de cancer din cauza mea, e din cauza ta!” și „Vorbești în plus și Dumnezeu o să te bată și de aia te bate Dumnezeu”.

Cu cîteva zile înainte de publicarea primului episod din investigație, Rodica s-a dus la managerul spitalului ca să se plîngă de doctorul Burnei. După reținerea doctorului, managerul Daniel Buzatu a fost întrebat de jurnaliști dacă au existat sesizări împotriva lui Burnei și a răspuns: „Nu am primit nici o reclamație de la pacienți și nici colegii nu mi-au semnalat nereguli.”


„S-a rupt cimentul în el”

Alexandru Durac, 11 ani, Lipnița, jud. Constanța


„S-a rupt cimentul în el”, mi-a spus Alina Vasea, de la ONG-ul Dăruiește Aripi, prima dată cînd mi-a vorbit despre Alexandru. Nu-ți imaginezi cum se poate rupe un ciment într-un copil pînă nu-i vezi radiografia. Cimentul a fost soluția doctorului Burnei pentru a-i înlocui lui Alexandru femurul mîncat de cancer: a rezistat doi ani și ceva pînă s-a rupt în picior.

Băiatul a fost trimis la București de medicii de la Constanța, după ce făcuse o fractură. La Marie Curie i-au făcut analize și au descoperit că băiatul de 7 ani avea sarcom Ewing avansat (grad III). L-au trimis la secția de oncologie, unde a făcut 6 cure de citostatice. Apoi l-au chemat iar în secția de ortopedie a doctorului Burnei pentru operație. O proteză ar fi costat 48 000 de euro, bani pe care părinții au spus că n-au de unde să-i adune, așa că medicul a folosit o variantă provizorie: a scos femurul ros de cancer și l-a înlocuit cu o bucată de ciment consolidată cu niște tije. Nu le-a spus, însă, că e o variantă temporară, care se înlocuiește de obicei după un an cu o proteză definitvă de creștere.

După vreo doi ani, Alexandru a început să aibă dureri mari și de-abia se mai putea ridica din pat. Părinții l-au dus la București, să vadă ce are. „E bine”, a zis Burnei.

„Am fost de cîteva ori la consultație, dar nici nu se mai uita la el. Și era foarte periculos, că putea să-i iasă ăla prin piele. De fiecare dată cînd veneam, ne trimitea la particular pentru investigații, numai la particular. Și ne tot amîna, zicea să mai așteptăm”, povestește mama lui Alexandru.

Într-un final, Burnei i-a spus că ar trebui să-i pună lui Alexandru un fixator de cîteva mii de euro. „Mi-a dat numărul de telefon de la domnul Murat, să sun pentru fixator”, spune mama lui Alexandru. Doar că, între timp, băiețelul o cunoscuse la Magicamp, tabăra pentru copii bolnavi de cancer, pe Alina Vasea de la Dăruiește Aripi. Alina ajută pacienții să obțină o a doua opinie de la specialiștii din străinătate. Prin intermediul ei, Alexandru a ajuns, în septembrie 2015, la doctorul Bianchi, în Italia: „Pe partea oncologică era bine, pe partea ortopedică nu era deloc. Ne-au zis că s-a făcut eroare medicală.”

În iulie 2016, medicii italieni au scos cimentul rupt din piciorul lui Alexandru și i-au pus o endoproteză pe toată lungimea femurului. Intervenția a fost decontată de Casa de Asigurări de Sănătate, prin formularul E112. Deocamdată, Alexandru încă merge în cîrje, dar în ianuarie 2017 are programare la doctorul Bianchi ca să-i alungească tija din picior și să mai recupereze din diferența dintre cele două picioare, cu care a rămas după operațiile din România.

Mama lui Alexandru se înfurie cînd își aduce aminte cum au fost tratați ea și copilul ei în spitalul din România: „Pe mine Burnei m-a întrebat cîte clase am și ce venit avem. Cînd am mers prima dată la el, mi-a zis de față cu copilul Știi că de cancer nu scapă, nu? Ei, uite că scapă.”


„Da’ ce, aveam curaj să-l întreb?”

Ana Maria Bodolan, 5 ani, Ruginești, Vrancea


„Cînd intra Burnei în salon, tremuram toată. Dacă întrebam și eu cum sînt analizele sau cînd o operează, făcea ochii ăia mari, parcă-l văd… Eu n-am înțeles nimic de la el. M-am dus bou și am plecat vacă. Cînd i-a pus diagnosticul, nici nu știam ce e aia. Da’ ce? Aveam curaj să-l întreb? Dacă îi ziceai domnu’ doctor, se supăra, trebuie să-i zici domnu’ profesor”, povestește Geta Bodolan, mama Anei.

Ana Maria s-a născut, la fel ca Maria Pisoi, cu boala oaselor de sticlă. De altfel, mamele celor două fetițe s-au cunoscut la Marie Curie, cînd erau internate cu copii lor, și s-au regăsit, cîțiva ani mai tîrziu, la celălalt spital de copii din București. Fugiseră de Burnei.

În 2012, Geta a dus-o pentru prima oară pe Ana Maria la doctorul Burnei. Atunci a aflat diagnosticul Anei – „Maladia Lobstein… Eu nici nu știam s-o pronunț. Am rămas mască. Burnei mi-a spus că trebuie operată și îi trebuie tije. Da, domnu doctor, și cîți bani mă costă? Păi da tu știi cît e o tijă? 4000 de euro, mi-a zis. Păi 4000 de euro nici nu știu să-i număr…” Medicul i-a dat cartea de vizită a reprezentantului unei firme de dispozitive medicale și a scris pe ea „Tije Fassier-Duval”.

„Cînd venea la vizită, mă tot întreba ce facem. Nu puteam să zic c-o operez, dacă n-am banii. Dacă erau 100-200 de euro, făceam eu rost. Am întrebat Da’ altfel nu se poate proceda? Nu, numa cu tijele astea. Altfel nu se poate și nu mai merge niciodată. Mai rău m-a speriat..”

Ar fi putut să-și vîndă casa din Ruginești și să facă bani de tije, dar nu le-ar mai fi rămas nimic. O doamnă de la primăria din sat le-a spus să scrie o scrisoare și s-o trimită pe la fundații. La trei zile după, sunau deja doamnele de la Fundația „Mereu Aproape”. Au venit, au vorbit, au filmat. Pentru că strînseseră bani pentru cazuri similare, au zis că fetița are nevoie de 4 tije, nu de 2 (femur x2 + tibie x2). Deci 16000 de euro, nu 8000. Peste vreo 3 săptămîni, cazul lor era dat la televizor.

Burnei i-a pus Anei Maria prima tijă, la femurul drept. „Au venit și de la Fundație, cu tot cu camere, de vreo 2-3 ori. Burnei tot o mîngîia pe Ana, îi zicea că o să se facă bine și o să meargă în picioare”, spune Geta. L-a întrebat pe medic cînd o să-i pună Anei tija la celălalt femur. „Vedem”, a zis medicul.

A mai durat un an și ceva. Geta tot suna la București, să întrebe cînd să vină la operație. Vorbea cu un rezident, „Domnu doctor, da aialaltă tijă? Știți că am plătit-o și e în spital. Într-un final, mă sună și zice Am vorbit cu Profesorul, a zis să veniți să o punem și pe cealaltă.”

Au mers iar la București, au stat vreo 2-3 săptămîni în spital pînă la operație. După intervenție, „am plecat acasă, am venit la două luni la scos ghipsul. L-am întrebat ce trebuie făcut pe mai departe și mi-a zis că fetița nu mai trebuie operată pentru că are tibiile drepte și n-a făcut fracturi la el. Mi-a zis s-o pun să meargă. Am plecat acasă, bucuroși că nu mai trebuie operație. La vreo două zile după, fetița a făcut fractură la tibie”.

Au mers cu ambulanța de la Focșani până la spitalul „Grigore Alexandrescu”. Medicul de-acolo i-a spus că Anei îi trebuie tije și la tibii și că sînt gratis. Medicul a fost șocat cînd a aflat că Geta plătise tijele la celălalt spital; Geta a fost șocată să afle că avea dreptul la tije gratuite.

Într-un singur an, medicul de la „Alexandrescu” i-a consolidat Anei ambele tibii cu tije Fassier-Duval și a descoperit, pentru că fetița spunea că o doare tare, că a doua tijă de la doctorul Burnei nu fusese pusă bine și, din cauza asta, se înfundase („gripează” e termenul medical). Practic, se transformase dintr-o tijă telescopică (care permite creșerea osului pe lîngă ea) într-una netelescopică. „Riscă să rămînă cu un picior mai scurt. Trebuie altă intervenție.” În aprilie 2016, fetița de 5 ani a mai intrat o dată în sala de operații. Medicul i-a scos tija pusă de Burnei și plătită de Geta și i-a pus una noua, gratis.

După intervențiile de la spitalul „Alexandrescu”, Ana a început pentru prima dată să meargă. „La grădiniță merge de mînuță cu mine. Și avem vreo 10 minute de mers…” Geta adaugă: „Dacă s-ar putea face, măcar să nu mai opereze, măcar să plătească pentru ce a făcut. ”


«Tu ești de la țară?»

Alexandru Lungu, Drăgășani, 17 ani


Cînd a intrat în spitalul Marie Curie, Alexandru era un adolescent care schia, înota, juca fotbal. Cînd a ieșit, Alexandru era un adolescent în scaun cu rotile. Burnei l-a consultat prima dată în 2012, în cabinetul de la Regina Maria: „De la spital ne-au zis Trebuie să mergeți întîi să vă vadă la Regina Maria. Două luni am așteptat pînă să ne vină rîndul. Citisem pe internet că el cel mai bun pe scolioze din România, de asta am vrut să mergem la el. Consultația a fost 400 de lei și a durat maximum 10 minute”, își amintește Viorel Lungu, tatăl lui Alexandru. Cu toate că i-a certat că n-au venit mai repede, medicul a amînat operația de scolioză patru ani la rînd. În timpul ăsta, coloana băiatului s-a îndoit din ce în ce mai rău. Alexandru a stat o lună în spital, pentru operație, în decembrie 2015. De sărbători l-au trimis acasă și l-au chemat din nou în ianuarie. A fost operat în februarie.

Medicul le-a spus părinților că scolioza a avansat prea mult și că tot ce poate face e să stabilizeze, nu să îndrepte. „Tu ești de la țară? m-a întrebat. Îi pun ca la prun, niște proptele între S-ul ăsta. Riscuri sînt? am întrebat eu. Nu, nici un risc. Dar o să trebuiască niște șuruburi. Că noi pe-aici nu prea avem, că sînt vechi, că eu nu lucrez cu astea… Hai că-ți dau telefonul. Ne-a dat telefonul lui Murat”, povestește tatăl lui Alexandru.

Tatăl a sunat, patronul Argonmed i-a trimis pe mail o factură de 13.140 lei. Urmau s-o plătească cash la două zile după operație. Doar că operația a fost un eșec – băiatul nu-și mai putea mișca picioarele -, așa că Argonmedul n-a mai apărut să-și ceară banii. Explicația lui Burnei: „Rugați-vă la Dumnezeu. E tot ce a avut de spus. Nu mi-a explicat niciodată ce a făcut acolo”, spune Viorel.

În săptămînile de după operație, cît a mai stat în spital, Alexandru a făcut: pneumonie, infecție urinară, tromboză venoasă profundă, glob urinar. La fiecare nouă complicație, părinții îl întrebau pe medic ce se întîmplă. „Nu e nici o problemă, operația a fost făcută la milimetru, o să-și revină”, răspundea Burnei.

În noiembrie 2016, după luni întregi de recuperare, Alexandru pășește în cadru, sprijinit, doar cîte două-trei reprize pe zi. Reînvață să meargă. În mod normal, după operație, ar fi trebuit să se ducă iar la școală, dar nu poate. Părinții i-au făcut acte pentru școlarizare la domiciliu. La două luni de la începerea școlii, la Alexandru nu venise nici unul dintre profesorii la care are dreptul prin lege.


«Băi, mămico, tu știi că copilul tău nu se știe dacă trăiește?»

Implantul lui Burnei s-a rupt în copil

Laurențiu Mihăilescu, 24 de ani, Rîmnicu Vîlcea


Și Laurențiu a fost o premieră medicală, dar nu chiar din prima. A ajuns la Marie Curie cînd avea 9 luni. Profesorul Pesamosca, legendă a ortopediei pediatrice din România și maestrul de la care se revendică Burnei, i-a recomandat Lilianei Mihăilescu, mama lui Laurențiu, să-i corecteze băiețelului displazia de șold cu ajutorul unei perne ortopedice.

Recomandarea a funcționat, iar displazia s-a corectat fără operație. Liliana își amintește că Pesamosca „era mult mai echilibrat. Se gîndea foarte bine, nu făcea atîtea operații brutale. Adică se gîndea să ajute și altfel copiii decît cu bisturiul.” În plus, „nu primea niciodată bani de la pacienți. Dacă te duceai la el cu trandafiri galbeni, era cel mai mulțumit.”

Liliana e menajeră pe un salariu modest în casa unui miliardar român. Ca să aibă bani pentru Laurențiu, stă singură și are grijă de proprietarea de la marginea Bucureștiului pe care miliardarul o vizitează de cîteva ori pe an.

În 2002, cînd Laurențiu avea 10 ani, s-a întors la Marie Curie cu o coloană strîmbată de scolioză. Profesorul Pesamosca nu mai opera și își trimitea foștii pacienți la colegii mai tineri. Pe Laurențiu l-a trimis la doctorul Burnei, care i-a explicat Lilianei că operația va fi „altfel decît pentru ceilalți copii” și cam atît. Mama își amintește că Pesamosca a încercat atunci să-l convingă pe colegul mai tînăr să nu opereze „altfel”, dar n-a reușit.

În ziua intervenției, jurnaliștii au venit să facă reportaje despre premieră. Burnei a declarat pentru Libertatea: „Operația a fost o premieră în România atât din punct de vedere al complexității ei, cât și al gravității malformației de care suferea băiatul. Se poate spune ca e vorba despre prima spondilodeză complexă fixată cu instrumentar”. Specialiștii pe care i-am consultat spun, însă, că e un tip de intervenție care se face din anii ‘70.

„Altfel”-ul de care pomenise medicul însemna, de fapt, abord ventral – adică introducerea implantului prin torace, nu prin spate: „După operație, o asistentă mi-a zis «Băi, mămico, tu știi că copilul tău nu se știe dacă trăiește?» Păi, zic eu, de ce nu se știe dacă trăiește? «Pentru că ăsta a făcut un experiment pe el».” Mama și-a înghițit spaima și a continuat să asculte de Burnei.

Medicul i-a trimis acasă, cu recomandare de kinetoterapie. Anii treceau și totul părea bine. Pînă cînd Laurențiu a început să aibă dureri cumplite de spate. La 10 ani de la prima operație, băiatul, deja în clasa a XII-a, s-a întors la Burnei: tija care trebuia să-i susțină coloana se rupsese înăuntru. De vină era copilul, a spus medicul: a făcut prea multă mișcare. O scuză aberantă, spune un ortoped dintr-un mare spital din București: „Datoria noastră e să tratăm copiii astfel încît să poată face mișcare în condiții normale, nu să-i învinuim pentru greșelile noastre”.

Din mai și pînă în octombrie 2012, Burnei l-a amînat pe Laurențiu. Îl chema pentru operație, îl ținea internat degeaba cîte o lună, îl trimitea acasă, îl chema iar. În tot timpul ăsta, implantul rupt deforma coloana din ce în ce mai rău. Până la urmă, i-a scos tija și i-a propus o nouă operație, de 10.000 de euro. Laurențiu n-a mai vrut: „Băi, m-a mințit ăsta o dată, m-a nenorocit. Nu mai vreau să am de-a face cu el.”

Elevul lui Pesamosca nu primea trandafiri galbeni, ci bani. Și la prima, și la a doua operație, Liliana i-a dat bani după ce a consultat bursa de șpagă din saloanele spitalului. A doua oară își amintește că i-a dat 1000 de euro. La externarea din spital, o asistentă a oprit-o pe Liliana și a întrebat-o „I-ai dat banii la domnu’ doctor?”. Nu voia să-l externeze pe Laurențiu înainte să se asigure că medicul și-a primit șpaga.

„E o bătaie de joc acolo, mai ales cu asistentele. Tot voiau să le dai bani. Bani pentru orice, bani ca să-i facă o injecție, bani ca să-i dea un calmant. Comportamentul lor era groaznic. Și am văzut mămici dormind pe jos, nu le ajutau cu nimic”, spune Liliana.

Laurențiu a căutat pe net și a dat peste ONG-ul Alinei Vasea, care ajutase pacienți din România să ajungă la un medic specialist în scolioze din Germania. A pus mîna pe telefon și a sunat.

În 2016, a mers în Germania, la doctorul Henry Halm, de la Schön Klinik Neustadt.

Intervenția din iunie 2016 a durat 12 ore. Medicii germani i-au explicat lui Laurențiu că au fost nevoiți mai întîi să curețe coloana de calus, un țesut de vindecare care, dacă se formează în jurul unui implant prost pus, pietrifică coloana și nu-i mai dă voie să se îndrepte. Calusul apăruse după prima operație a doctorului Burnei și, pentru că nu fusese ținut sub observație, agravase starea băiatului. Doctorul de la Foișor montase implantul direct peste calus, înrăutățind lucrurile.

După operația din Germania, Laurențiu n-a scăpat de tot de durere, dar se simte mult mai bine. Coloana lui e în sfârșit îndreptată.

Laurențiu e acum student în anul IV la Universitatea Româno-Americană din București. A continuat să meargă la facultate și în anii în care durerea îl paraliza: „Stăteam cît puteam, o oră măcar.” La anul, termină facultatea și ar vrea să încerce la magistratură. „Să fiu om normal, asta-mi doresc”.


„Aș vrea ca nimeni să nu mai treacă prin așa ceva”

C.S., 27 de ani, Constanța (analiză dinainte de operație)


Prima dată am vorbit cu C.S. în august. A fost de-acord să-i scriu povestea, cu nume și prenume. De-atunci, am mai vorbit de multe ori la telefon și m-am întîlnit cu mama ei ca să-mi dea documentele medicale. La o săptămînă după publicarea primului episod din investigație, C. mi-a scris că nu vrea să fie expusă reacțiilor agresive din presă și de pe net: „Nu vreau să fiu ținta unor atacuri și batjocura celor care nu au habar despre ce se întîmplă. Voi merge mai departe doar pe cale legală să îmi apăr drepturile.”


C. a rămas după operație cu o gaură sub șoldul stâng.

Cînd era adolescentă, avea din cînd în cînd dureri de coloană și șchiopăta ușor. Pe la 14 ani, a mers la o consultație la București, la profesorul Pesamosca, care i-a spus că are o rotație de bazin și că nu e nevoie de intervenție chirurgicală.

După ce-a venit la facultate la București, s-au întors durerile. C. s-a dus iar la Pesamosca, dar profesorul ieșise la pensie. Locuia într-o rezervă a spitalului și nu mai opera. I-a recomandat lui C. s-o vadă un coleg mai tînăr, care a cerut opinia doctorului Burnei. Burnei i-a spus studentei că are nevoie de o operație ușoară: îi va cresta mușchiul în dreptul bazinului, iar bazinul își va reveni imediat. C. a întrebat dacă sînt riscuri. «Nu, nu sunt», i-a răspuns medicul. „Cum nu sunt?” a insistat tânăra, „că la orice operație…” «Nu, nu sunt riscuri.»

C. și mama ei își amintesc că profesorul Pesamosca s-a opus operației, dar femeile au avut încredere în medicul mai tânăr. În dimineața intervenției, pe 3 martie 2011, Burnei a întrebat-o la care șold trebuie s-o opereze. La stîngul, a bîiguit fata.

La terapie intensivă, C. s-a trezit cu niște dureri groaznice și cu un bandaj uriaș care-i învelea operația. Nu-și putea mișca piciorul deloc.

Prima dată cînd Burnei a venit s-o vadă în salon, i-a spus că operația a fost un succes. A doua oară, a dat buzna în salon cu o echipă de la Realitatea TV: „A intrat în camera mea cu televiziunea, fără a-mi cere permisiunea, și a spus că a avut o operație de succes și că a făcut încă un pacient sănătos. Păcat că presa nu stă de vorbă cu acești pacienti și după ce ies din spital, cînd pot evalua succesul sau eșecul operațiilor”, spune C. Adaugă că i-a dat lui Burnei și-un plic, cu 500 de lire în el.

La 5 zile după operație, medicul a trimis-o acasă. I-a spus că e tînără și se recuperează. C. s-a dat jos din pat ajutată de prietenul ei, a încercat să meargă în cîrje, dar era imposibil. O asistentă i-a adus un cărucior, cu care a ieșit din spital.

Peste încă 10 zile, s-a întors la scos atelele. „Burnei m-a expediat, n-a stat cu mine. Nu mi-a zis să mă întorc ca să vedem cum evoluează operația. A doua zi, la schimbat pansamentul, am văzut operația. O tăietură de 13 centimentri și o gaură sub șold cât un pumn. Efectiv a fost șocul vieții mele. Mi-a tăiat mușchiul care îți coordonează toată activitatea piciorului! Am fost la vreo 10 medici, și de-aici și de afară, și toți mi-au zis că nu aveam de ce să fiu operată și că operația aia oricum nu are nicio legătură cu rotația mea de bazin asupra căreia nu se poate acționa, pentru că este ceva ce nu se poate corecta”, povestește tînăra.

„A trebuit să învăț să merg din nou și mi-a luat un an de zile. Zi de zi am făcut recuperare”, îmi spune C. „Mintea mea nu voia să accepte realitatea, îi ziceam prietenului meu Cred că o să se umple gaura aia la loc… La clinica unde m-am dus pentru recuperare, oamenii s-au crucit cînd m-au văzut. Eu eram încă buimacă, plîngeam la fiecare ședință, nu puteam să ridic piciorul deloc”. Fiecare ședință a costat-o 80 de lei. Salariul ei era de 1300.

După cîteva luni, și-a luat inima în dinți și a mers cu prietenul ei la spital, să ceară explicații: „Dimineață, în sala de așteptare, Burnei m-a luat direct Ce cauți aici? Ce, vrei bani? Ce, te deranjează nu mai poți să porți bikini la plajă? Te iau eu la sală și te rezolv.” C. spune că, la câteva zile după, a sunat-o cineva din spital ca s-o întrebe câți bani vrea ca să tacă din gură.

N-a acceptat și a făcut plîngere la poliție: „Am făcut toate demersurile pentru a-l da în judecată, mi-am scos certificat medico-legal, însă mi s-a spus că trebuie să mă duc la încă o expertiză medicală, iar profesorul respectiv era în concediu pentru trei luni. Nu am putut aștepta trei luni pentru că eram cu psihicul la pămînt și oricum trebuia să plec în Anglia la master. Am avut nevoie de consiliere psihologică și am renunțat la acea luptă, pentru că pur și simplu nu mai puteam.”

Un doctor care cunoaște cazul explică: „A zis că face o premieră: i-a luat o bucățică de mușchi și normal că bazinul a căzut și s-a egalizat. A uitat să-i spună că n-o să mai poată urca scările, că mușchii ăștia sînt și ei în corpul nostru cu un scop.”

Ca să umple gaura făcută de Burnei, C. are nevoie de o operație estetică: „trebuie să îmi umplu acel gol cu grăsime proprie de pe picioare și abdomen. Trebuie să fac două anestezii totale și oricum operația asta este extrem de costisitoare și riscantă.” În România nu s-ar mai opera „nici dacă m-ar călca trenul”.

Încheie discuția spunîndu-mi că nu vrea nimic de la Burnei: „Vreau doar să îi luăm dreptul și puterea de a continua să își bată joc de suflete nevinovate. Chinul prin care eu am trecut nu se poate „repara” sau uita. Dar aș vrea ca nimeni să nu mai treacă prin așa ceva.”



În septembrie 2016, am mers să-i iau interviu doctorului Burnei la spital. Cât timp filmam cadre din secție, lavaliera a prins discuții off camera între doctor, pacienți și colegi.

Portretul sonor al doctorului Burnei seamănă cu ce am aflat din mărturiile părinților. Doctorul înjură un pacient, își insultă un coleg, nu pare suprins cînd asistentele îi spun că „domnul Murat” (patronul de la Argonmed) umblă prin truse și le desterilizează, înjură o colegă și o face să plângă, urlând ca-ntr-un refren:

Eu nu greșesc!


O investigație de Luiza Vasiliu

Primul episod: A fost un experiment [EN] [DE]

Al doilea episod: Oricum murea [EN]

Atunci când nu aleargă după surse, Luiza coordonează revista de cultură Scena 9.
Dacă ai informații suplimentare despre caz, trimite-i un mesaj.

Casa Jurnalistului e o comunitate de reporteri independenți, susținuți de cititori.
Contribuie și tu la investigațiile următoare!

Foto: Vlad Petri.
Editori: Vlad Ursulean, Ștefan Mako.
Mulțumiri: RISE Project, Cătălin Tolontan.

Conform referatului de arestare: „La data de 21.11.2016 i-a pretins martorei-denunțătoare V I o mită în valoare de 1350 de euro mascată ca donație pentru secția spitalului în care activează medicul pentru a îl opera pe fiul acesteia, V L A.”
Cînd s-au dus la control după prima operație, medicii i-au scos ghipsul care-i imobiliza corpul ei micuț de copil de doi ani, i-au făcut radiografii și i l-au pus la loc pe viu, fără anestezie: „S-a căcat copilul pe dînsul. Știi cum e să faci pe tine pe frică? De atunci, copilul, cînd se trezea din somn, nu știa ce-i cu dînsa. Se uita dintr-o parte în alta, plîngea.”
La jumătate de an după premieră, în vară, am mers să-l văd pe Mihai. Era tot în spital. Reușise să se ridice din pat de-abia de cîteva zile și avea dureri uriașe. Stafilococul auriu se încolăcise ca un șarpe în jurul protezei și rodea oasele din jur. Burdușit cu antibiotice, ca să țină sub control infecția, Mihai a reușit să treacă de la o lună la alta. Nu revenise nici pe departe la „viața normală” promisă de Burnei, iar medicul, după ce negase la început existența unei infecții, întîrzia să ia o decizie. Din cauza asta, Mihai nu putea relua tratamentul cu citostatice.

Dă vorba mai departe! →

Type to Search

See all results