Laura Ștefănuț

Fantomele sportului din București

Un copil care vrea să se apuce de sport nu prea are șanse decât dacă are părinți bogați. Multe baze sportive au fost distruse de samsarii imobiliari, cu complicitatea autorităților. În locul lor sunt acum cluburi de fițe sau blocuri de lux.

Am reconstituit traseul bazei Victoria de pe Lacul Tei – de la utopia comunistă în paragina tranziției; privatizată, vândută și demolată ilegal. Acum, pe fostele terenuri de tenis e un complex rezidențial de lux neterminat și abandonat. O țeapă imobiliară.

E plin Bucureștiul de cazuri asemănătoare – fantome ale sportului. Am încropit din mai multe surse o hartă a terenurilor distruse:

În România există o lege care interzice desființarea bazelor sportive (e permisă doar în cazuri speciale și trebuie construită o nouă bază, în altă locație). Cu complicitatea autorităților, bazele sunt lăsate în paragină până când se “uită” de existența lor, iar investitorii primesc avize de construire.

Cum am ajuns aici?

Sportul era un capitol important din viziunea grandomană a comuniștilor. Țara s-a umplut de baze sportive și începuseră să apară campioni.

După ’89, o mulțime de terenuri din toată țara au căzut pradă speculanților imobiliari și haosului din administrație. Legea Sportului interzice schimbarea destinației terenurilor sportive, dar am găsit doar în București urmele a peste 40 de baze distruse.

Am căutat să descifrez cum reușesc să le demoleze și m-am trezit într-un scenariu absurd:

Nimeni nu are o evidență centralizată a terenurilor. Sunt zeci de hectare de zgură care au dispărut din arhive – mai sunt doar în amintiri și poze păstrate de sportivi și antrenori.

Primăriile uită să treacă baze sportive în acte și schimbă ilegal încadrarea lor ca să ajute șmecherii să le demoleze. Tot ce riscă funcționarii e o amendă.

Ministerul Tineretului și Sportului dă avize mincinoase: am găsit un act în care susțineau că pe un teren “nu se desfășoară activități cu caracter sportiv”; în baza avizului, terenul a fost demolat și s-au construit blocuri. Acolo era de fapt una dintre cele mai importante baze de tenis din România, unde s-a jucat Campionatul Național de juniori în anul 2000.

 

Cercul birocratic »

În teorie, statul român recunoaște importanța bazelor sportive și le ocrotește.

 

În practică, terenurile sunt lăsate să se piardă într-un circuit birocratic fără sfârșit.

 

mouseover »»

 

Nașterea și moartea bazei Victoria

Martie 1977. Zeci de camioane descarcă tone de moloz pe malul Lacului Tei din București. Sunt resturile clădirilor prăbușite la cutremur. Autoritățile astupă cu ele cinci hectare din lac și înalță o bază sportivă pentru Compania de Construcții Industriale.

Comuniștii i-au zis Victoria, lumea o știa de Chefalul, după numele străzii care o mărginea, iar în capitalism se va numi Keoke. Baza se dezvoltă constant până în 1989. Sunt construite 11 terenuri de tenis, unul de handbal, o sală de judo, o bază nautică, două bazine de înot, un restaurant, vestiare și cazare pentru sportivi, folosite de peste 100 de sportivi. Unii dintre ei ajung celebri. P1130959 Noiembrie 2013. Un antrenor de tenis desenează ghemuit pe zgură locul unde și-a pierdut munca de o viață. “Așa arăta baza. Aici era lacul Tei, un teren, încă unul și tot așa, aliniate. Uite bazinul și vestiarele în formă de șarpe“. Antrenorul este George Cerbu, de 64 de ani, iar schema din zgură e Chefalul. Acolo a pregătit sute de tineri timp de două decenii. Acum își antrenează elevii pe un teren din Herastrău, iar în locul dreptunghiurilor desenate sunt blocuri de lux părăsite. “S-a prăbușit tăvălugul, dacă bazele sportive dispar, unde să faci sport, în holul de la bloc?” se întreabă el. Cerbu a participat la construirea terenurilor de tenis și a fost antrenor-coordonator la baza Chefalul, din 1984. La sfârșit de săptămână, baza devenea loc de recreere pentru angajații Companiei. „În fiecare sâmbătă și duminică, nea Georgică începea să pregătească grătarele pentru oamenii muncii, la 8 dimineața”, își amintește Cerbu.   foto MNIR apud Andi Mihalache, Adrian Cioflâncă, Istoria recenta altfel, Editura UAIC, Iasi, 2013

Începutul anilor 90 a adus haos și în sport. Majoritatea bazelor au fost lăsate în paragină, iar oamenii care le țineau s-au împrăștiat în patru zări. „Când a venit Revoluția ne-a găsit cu fundația de la sala de tenis răsturnată și după aia a murit tot. Fiecare s-a dus unde a nimerit, doi antrenori au plecat în Austria, unul la clubul Steaua, iar eu în Grecia pentru doi ani, ca antrenor la Cupa Davis”, își amintește George Cerbu. În 1995, Adrian Sârbu a cumpărat Compania de Construcții Industriale cu tot cu baza Chefalul pentru 2.000.000 dolari. A mutat ProTV în fostul sediu central al întreprinderii, iar o parte din baza de sport era folosită pentru concertele “Propaganda ProFM”. Contractul de privatizare obliga noul proprietar să păstreze trei ani destinația bazei sportive, așa că Sârbu l-a chemat pe Cerbu, care-i predase tenis în trecut, să refacă baza. P1130927-2 Când s-a întors la Chefalul, în ’95, terenurile arătau jalnic. Fileurile erau atârnate între garduri și copaci. Părinții elevilor cărau apă din lac, o puneau într-un bidon găurit și udau resturile de zgură, să domolească praful ridicat de mingea de tenis. Instalația de irigație dispăruse, bazinele de înot erau secate, iar zgura devenise “precum colbul de pe drumurile de țară”. George Cerbu a cosit bălăriile, a rotunjit colțurile suprafețelor de joc, ca viteza de alergare la încălzirea sportivilor să rămână constantă, a refăcut zgura, și a amenajat mici grădini pentru relaxare. A transformat praful și bălăriile Chefalului în Keoke, o bază modernă de tenis, proiectul lui de suflet. E “cel mai mare stilist al terenurilor”, spune Ruxandra Dragomir, fostă șefă a Federației Române de Tenis, într-o dedicație pe o poză. P1130924-2

După Revoluție, și-a dat seama că tenisul devine un sport pentru bogați. Sunt tot mai puține terenuri și costă o grămadă să le închiriezi – chiar și 100 de lei pe oră. “Singurul criteriu de selecție rămân banii”, se intrigă Cerbu. A încercat să tempereze fenomenul – a organizat pe baza Victoria primul concurs național gratuit pentru elevi sub 14 ani. Le plătea cazarea și masa. Dar, în contextul demolărilor masive, e ca o picătură în ocean. În 1997 a aflat că baza poate fi demolată, potrivit contractului de privatizare, așa că s-a dus să ceară ajutor unuia din partenerii lui de tenis, Liviu Negoiță, pe atunci deputat. “Dacă aveai o inițiativă, ca și azi, trebuia să cunoști pe cineva din mediul politic. Ca să obții ceva, trebuia să joci tenis cu ei”, explică Cerbu. Negoiță l-a dus într-o dimineață la Crin Antonescu, Ministru al Sportului în acea vreme. Era în pregătire o lege a sportului, iar Cerbu i-a cerut lui Antonescu să introducă un articol care să interzică demolarea bazelor sportive. Prevederea a intrat până la urmă în lege:


Adrian Sârbu vrea să demoleze baza sportivă și obține o autorizație de demolare de la primarul sectorului 2, Nicolae Onțanu. Ministerul Tineretului și Sportului și Federația de Tenis invocă legea sportului și se opun demolării. Au câștig de cauză, dar nu pentru mult timp.

Sârbu vinde terenul unei companii de dezvoltare imobiliară din Spania care vrea să facă un cartier rezidențial. Deși se împotrivise inițial, Ministerul Sportului se sucește în 2006 – eliberează dezvoltatorului o adeverință potrivit căreia terenul nu figurează în evidența sa și nu găzduiește activități sportive, deși Cerbu a organizat acolo competiții naționale până în anul demolării.

(vezi și certificatul de urbanism eliberat de Primăria Sectorului 2)

Pe baza adeverinței de la minister, primăria dă autorizație de construire pentru complexul rezidențial în 2007. I-am căutat două luni pe primarul Onțanu, pe reprezentanții primăriei și ai ministerului. Nu au vrut să comenteze subiectul.

Lucrările la complexul de lux au început cu mare tam-tam, iar la lansare a fost și ambasadorul Spaniei, spune un om de afaceri din București care voia să cumpere apartamente în complexul rezidențial. Omul a fost descurajat de controversa în jurul legalității construcțiilor, așa că a renunțat la investiție.

Întregul proiect s-a dovedit o țeapă imobiliară. Au fost ridicate câteva blocuri, apartamentele vândute, dar lucrările nu au fost finalizate. Dezvoltatorul GEA Prasa International a ipotecat o parte din teren pentru un împrumut de peste 10 milioane de euro la o bancă spaniolă.

Fiindcă nu și-a plătit datoriile, în 2012 se declanșează procedura de executare silită și investiția este scoasă la  licitație, însă nu apar cumpărători interesați.

Fosta bază sportivă devine un cartier fantomă, construit pe incompetența și corupția autorităților.

P9011131

Câte baze au sfârșit astfel?

Sub o scenă de la sala Polivalentă, pe întuneric, un oengist primește de la un funcționar public lista cu toate terenurile de fotbal în București. Sunt vreo 40 de adrese, multe lipsesc, celelalte sporturi nu sunt reprezentate deloc. Tipul se chinuie să facă treaba autorităților, să centralizeze bazele sportive și să le păzească de rechini. Și-a luat misiunea asta când a văzut ce s-a întâmplat la Chefalul:

După ce am pierdut Chefalul am început o luptă acerbă pentru apărarea bazelor sportive din București” povestește Dan Trifu, vicepreședintele ONG-ului Eco-Civica, cel care a primit lista cu adrese. El a reușit să blocheze multe demolări.

Trebuie să urmărească săptămânal ce avize de construire se dau în București: “Dacă aflăm prea târziu, nu mai putem să-i dăm în judecată, fiindcă ar însemna să plătim taxe de timbru și nu ne permitem“. Lupta e contra-cronometru și e făcută de patru oameni dintr-un ONG. Pe de altă parte, ”toate demersurile (autorităților n.r.) se coagulează spre un factor decisiv – dispariția din documentații a acelor baze sportive”.

Trifu încearcă să intercepteze tentativele de demolare la fiecare etapă birocratică: din primărie prin toate instituțiile care eliberează avize și până la constructor. Totul stă în actul emis de primărie.

Întâlnirile cu autoritățile sunt probe de rezistență psihică, povestește Dan Trifu. Când eliberează acte, primăriile “uită” uneori să menționeze că e o bază acolo. Funcționarii riscă doar o amendă până la 3000 lei.

Ce a rămas din bazele de pe Barbu Văcărescu?

Strada Barbu Văcărescu era plină de baze sportive, dar e greu să le găsești urmele, chiar și cu lista cu vechile adrese.

Baza Automatica e trecută la numărul 164. Doar că sunt mai multe 164 pe care se află o benzinărie, un hotel de lux pentru câini și un spațiu cu buruieni, unde se mai organizau concerte. Bat la porțile înalte de la “Planeta HamHam” și îmi deschide paznicul. Întind gâtul și încerc să mă uit în curte, peste umărul lui, în timp ce îl întreb dacă e vrea bază sportivă. Văd un teren imens în capătul căruia e o hală. Omul trage de ușă și se uită suspect. Ce-i aici? “Sunt câini.”

Pe contul de Youtube “Planeta HamHam” se vede ce s-a ales de baza ICSIM.

Mai merg puțin și dau peste încă un 164, unde-i un hotel imens. Nimeni nu știe de vreo bază sportivă. Puțin mai la vale era baza Cutezătorii, acum un club sportiv de lux deținut de Dinu Pescariu.

Trec la numărul 240. Stai, că s-a transformat în 275 și 277-291. Din stradă se vede un club de fițe, în spatele curții e însă și un teren de fotbal. Îl găsesc pe antrenorul de fotbal Ștefan Dumitrache, care a lucrat pe baza întreprinderii RADET, dinainte de ‘89. E mâhnit că proprietarul vrea să facă investiții imobiliare și peste terenul de fotbal.

Toate bazele sportive din zonă au dispărut. Unde e hotelul pentru câini, era fosta bază a ICSIM-ului, îmi spune acesta. “Au venit într-o noapte, au pus gard și a doua zi dimineața copiii care au venit la antrenament au rămas pe afară. A venit și presa, s-a scris ceva, dar degeaba”. Lângă, unde se țineau concerte, era baza Automatica, dărâmată însă înainte de 89, dar care putea fi refăcută, crede antrenorul. “Doar la nivelul diviziei a 4-a de fotbal au dispărut peste 15 terenuri (din București) după Revoluție”, ridică din umeri a uimire și dezamăgire.

Vizavi de locul în care am discutat cu Ștefan Dumitrache e strada Glucozei, care duce spre fosta bază Victoria (devenită Chefalul și Keoke). Construcții de lux abandonate și un paznic furios. La stânga acesteia era baza Biroului de Turism pentru Tineret, iar la dreapta a ICE Felix, care producea calculatoare. Acum sunt blocuri și vile de lux.

Din vorbă în vorbă cu oameni care locuiesc în zonă sau foști sportivi aflu că în zona Barbu Văcărescu avea bază și întreprinderea Cinescoape, care producea tuburi cinescop pentru televizoare. A fost preluată de Rocin și s-a construit un bloc pentru firme.

***

P9011127

La fumat cu funcționarii

Bazele sportive ar trebui să fie protejate de primării și Ministerul Tineretului și Sportului (MTS). Doar că cei de la minister nu au nici măcar o listă cu ele. Am fost la Direcția pentru Sport și Tineret, din cadrul ministerului, instituția care gestionează bazele sportive din București.

În sediul de pe Magheru, vizavi de cinematograful Studio, găsesc șase funcționari. Au rămas puțini după restructurări, și doar 4-5 pot să  se ocupe de supravegherea bazelor, aflu într-o cămăruță în care ne îngrămădim să fumăm în timp ce-l așteptăm pe coordonator să iasă dintr-o ședință.

În ultimele luni, angajații direcției au căutat adresele și statutul tuturor bazelor sportive din Capitală pentru un raport cerut de minister. Dar când vorbești cu primăriile și proprietarii terenurilor e ca atunci când “îl trimiți pe copil să ia bere și vânzătorul îi spune vino cu tac-tu”.

Nu se știe, s-a dărâmat, s-a vândut, s-a făcut, s-a construit, povestesc resemnați cum primăriile nu le răspund la solicitări sau spun că nu au informațiile cerute. Au încercat chiar să le obțină pe pile, fără succes, deși informațiile ar trebui să fie publice. „Poate Ministerul Sportului să îi oblige, noi n-avem ce face”.

În camera de fumat intră Viorel Coadă, coordonatorul superior. Totul merge bine, spune el. Lista cu adresele și statutul actualizat al bazelor a fost trimisă deja la Ministerul Sportului. E aproape completă, la sfârșitul lui noiembrie va fi definitivată, deși “sută la sută nu știu cine ar putea să o dea”.

Îmi întinde o listă cu adresele bazelor funcționale în prezent. Recunosc două adrese unde acestea sunt abandonate, dar Coadă promite să revină cu o nouă listă.

Ministerul Tineretului și Sportului spune că “volumul de informații solicitat e prea mare”. La fel procedează și Primăria Sectorului 2.

Primăria trebuia să se ocupe de baze, spune Dan Marin, membru în Ordinul Arhitecților din România.

“Ar fi trebuit să le ia primăria și să zică «pe astea le țin eu». Adică voi privatizați întreprinderea, dar tot ce înseamnă baze sportive, asta e treaba primăriei publice, cum se întâmplă în alte țări.

Dacă tu, primăria, vrei să păstrezi (o bază sportivă nr) ai instrumente legale. Oferi despăgubiri, cumperi terenul. Când vor ei să faca exproprieri, știu să o facă”.

Dar haosul din documente e atât de mare încât statul a ajuns să apeleze la istorici pentru a găsi bazele sportive.

Anita Sterea, doctor în istorie pe sportul din perioada comunistă, spune că „e greu să faci o cercetare, fiindcă nu sunt arhive. Se fac demolări, dar informațiile nu au fost centralizate. Trebuie să te duci la primărie, la minister, unde e haos”.

Ministerul Sportului a întrebat-o dacă a făcut vreo cercetare despre soarta bazelor sportive în tranziție. Nu făcuse și nici nu știe vreun istoric care să fi abordat subiectul.

P1130895-2

George Cerbu stă la masă într-o cafenea bucureșteană și povestește despre cariera lui. Pe masă sunt poze cu fosta bază Chefalul. Se uită la ele cu mândrie înăbușită de regrete. “Păcat că n-am făcut mai multe”, spune și continuă să le privească tăcut.

Are idei mărețe pentru dezvoltarea tenisului în România, dar mai are de jucat multe partide cu politicienii până să-i convingă să facă ceva.

„Morții de la groapă nu se mai dezgroapă”, spune pe ton didactic. „Numai un idiot își poate imagina că statul român poate reface bazele. Rămâne să corectăm construind ceva nou”.

P1130984

Reporter: Laura Ștefănuț
Acest material jurnalistic a fost realizat in cadrul proiectului «Investigheaza-ti Primaria» realizat de catre Friedrich Ebert Stiftung, Centrul de Resurse pentru participare publica (CeRe) si Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie (CRJI)
Din 1945, sub deviza “toate sporturile pentru popor”, comuniștii lansează o imensă campanie de popularizare a sportului în întreaga țară. În Constituția din 1948, sportul devine de interes național. Baze sportive pe lângă întreprinderi și școli au început să fie construite încă din interbelic, însă comuniștii apasă accelerația. În patru ani numărul bazelor sportive crește de la 263 la 1 663, iar până în 1963 aproape fiecare fabrica și școală avea propria bază. Au apărut concursuri noi, de tipul campionatelor, pentru oameni de la țară, din fabrici și scoli, la care participau sute de mii de persoane. Echipamentele erau făcute în România și puse gratis la dispoziția sportivilor prin intermediul cluburilor sau asociațiilor. Pentru propaganda pe plan internațional, România devine o fabrică de campioni. Între 1945 și 1949 numărul de recorduri mondiale ale sportivilor români crește de peste 100 de ori (de la 4 la 447, <em>p otrivit lui Hristache Naum în Sports in Romania</em>).
George Cerbu a terminat psihologia și a ajuns antrenor de tenis după ce și-a dat seama că pentru sportivi nu contează doar pregătirea fizică, ci și starea de spirit. Și-a dezvoltat o metodă personalizată de predare a tenisului. A ajuns unul dintre cei mai respectați oameni din lumea tenisului. Lui George Cerbu i-a plăcut dintotdeauna să inventeze și să găsească soluții care să îi ajute pe sportivi. Căuta metode de predare personalizate care să-i pună în valoare. Îi motiva suficient cât să aibă ambiție, dar nu și dezamăgiri care să-i facă să abandoneze sportul.
<p dir="ltr" style="text-indent: 25px; text-align: justify;">Pe spațiul de 46 000 mp situat între Barbu Văcărescu și Calea Floreasca funcționau terenuri de fotbal, tenis și baschet, un bazin de înot și clădiri folosite pentru activitățile sportive, potrivit arhivelor RADET, care a administrat zona începând cu anul 1973.</p> <p style="text-align: justify;">În 2002 terenul a fost trecut in administrarea Consiliului local al sectorului 2, iar în 2004 retrocedat, vândut și revândut în același an. După aceasta, consilierii generali <a href="https://mail-attachment.googleusercontent.com/attachment/?ui=2&amp;ik=9351ef2b52&amp;view=att&amp;th=13c94d58ce4ca96b&amp;attid=0.1&amp;disp=inline&amp;realattid=f_h8vs499f0&amp;safe=1&amp;zw&amp;sadnir=1&amp;saduie=AG9B_P8ul-o24ZLgsxkaARdVejpY&amp;sadet=1381687963205&amp;sads=hFCcGzVyWzcLgQ5aLDeZpJmzoio&amp;sadssc=1">au anulat</a> decizia privind trecerea terenului în administrarea Consiliul Sectorului 2. Decizia retrocedării e criticată în presa vremii, iar seful Departamentului Juridic din cadrul Primăriei Capitalei <a href="http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-03-07/indolenta-primaria-poate-pierde-baza-radet.html">spune că</a> autoritățile au încercat să conteste retrocedarea dar “se pare ca actul care atesta ca terenul s-a aflat in administrarea statului nu mai exista”. În toată confuzia, baza sportivă a RADET-ului continuă să funcționeze și compania e dată în judecată de investitorul sirian care a cumparat terenul retrocedat. Sirianul câstigă fiindcă RADETul nu reușește să demonstreze că terenul le aparține și e obligat să plătească despăgubiri de 4 milioane de lei. Compania face recurs, dar nu plătește timbrul de 5 lei, așa că acesta e anulat și terenul rămâne la afaceristul sirian. Saadati Sohi Manochehr spune că a luat terenul ca investiție imobiliară, așa că l-a închiriat.</p> <p style="text-align: justify;">Pe o parte din teren apare clubul de Chaboo, dar restul continuă să funcționeze ca bază sportivă. Nu pentru mult timp, crede Ștefan Dumitrache, care l-a convins pe proprietar să-i închirieze această porțiune și a reamenajat acolo, de la zero, un teren de fobal de 6500 mp. Povestește că tocmai a primit vizita unor reprezentanți ai primăriei care evaluau locul pentru a da avize de construcție. Saadati Sohi Manochehr admite că intenționează să dezvolte noi construcții pe teren, însă spune că va lasa un teren fotbal, fiindcă nu ocupă foarte mult spațiu. Mai mult, e hotărât să dea Primăria sectorului 2 în judecată fiindcă nu a dat avizele de construire pentru clubul Chaboo.</p>
<p dir="ltr" style="text-indent: 25px; text-align: justify;">Cerbu a mai trăit anul trecut a mai trăit o dezamăgire asemănătoare cu cea de la Chefalul. A amenajat un teren la baza Voința, tot în zona Floreasca, unde a continuat să antreneze și să organizeze concursul național gratuit pentru copii.</p> A achiziționat un concasor de 2 tone cu care a produs zgură “mai ceva ca pe Roland Garros”, a cumpărat la preț de fier vechi treptele de la vechiul teren, le-a recondiționat, le-a acoperit cu prelate cu destinații turistice, “ca să nu își dea seama copiii când fac (la antrenamente) 100 de trepte”. Trebuia doar să mai construiască un laborator de tehnică a loviturilor, “să se declare împăcat”. Laboratorul, primul din București, ar fi permis antrenamente pe timp de iarnă, la costuri mai reduse decât cele dintr-un balon. În 2012, Ilie Năstase a câștigat în instanță baza sportivă și i-a dat afară pe toți ceilalți. Năstase a primit baza pt 49 de ani, printr-o<a href="http://www.lege-online.ro/lr-HOTARARE-946-1999-(19914).html"> hotărâre data de guvernul Radu Vasile</a> și semnată de Crin Antonescu (Ministru al Tineretului și Sportului), Decebal Traian Remeș (Ministru Finanțe) și Norica Nicolae (ministru al lucrărilor publice). În 2006, sub ministrul Tăriceanu, perioada<a href="http://www.lege-online.ro/lr-HOTARARE-311-2006-(69931).html"> e mărită la 60 de ani</a>. În următorul an, clubul Voința câștigă în instanță anularea hotărârilor de guvern. Încep procese, care se încheie în 2012, cu victoria lui Ilie Năstase. Acesta spune că vrea să dezvolte acolo o academie de tenis, dar <a href="http://adevarul.ro/news/societate/lovitura-nastase-ingroapa-clubul-vointa-1_50aee0fc7c42d5a663a16cc1/index.html">este acuzat</a> că va folosi locul pentru altfel de investiții, cum s-a întâmplat și cu baza din Herăstrau -  în 2004 a primit aici un teren de 16.600 de metri pătraţi de la directorii RAAPPS de-atunci (Eugen Bejinariu şi Şerban Mihăilescu), care a fost transformat în club de fiţe (Gaia).
<p dir="ltr" style="text-align: justify;">Recent, ministrul sportului, Nicolae Bănicioiu, a propus<a href="http://www.ifz.ro/actualitate/ministrul-nicolae-banicioiu-sustine-ideea-trecerii-bazelor-sportive-din-baia-mare-in-administrarea-primariei.html"> descentralizarea sportului</a>. Bazele și activitățile sportive ar urma să fie gestionate de autoritățile locale. Când a auzit asta, George Cerbu a început să adune mai multe federații sportive în jurul unor idei pe care le avea de câțiva ani. “Ca să putem interveni dacă după descentralizare se intamplă ceva monstrous, ceea ce e de asteptat”.</p> <p dir="ltr" style="text-align: justify;">Trebuie data o lege și buget pentru ca fiecare județ să aibă cel puțin o baza sportive cu două terenuri, unul pe zgură și unul pe bitum, care pot fi folosite pentru mai multe tipuri de sport. Ideal ar fi să li se adauge o sală acoperită, pentru antrenamente pet imp de iarnă. Ele ar trebui gestionate de școli. “Să invățăm copiii la de la țară tenis. La 11, 12 ani, dacă au talent, pot fi direcționați către un club profesionist“. Ideea e să rupă dezechilibrul sat – oras din punct de vedere al accesului la sport calificat.</p> <p dir="ltr" style="text-align: justify;">George Cerbu are un plan și pentru sportul din orașe. Primăriile ar trebui să facă terenuri de sport pe spațiile din oraș care consumă bani din buget, cum ar fi cele dintre blocuri. În continuare, le-ar închiria pe sume mai mici decât o fac privații.</p> <p dir="ltr" style="text-align: justify;"> A reușit să strângă 6 federații în jurul proiectului de a răspândi sportul la țară. De când a auzit declarația lui Bănicioiu, a încercat să ajungă la el, cum s-a întâmplat când l-a vizitat pe Crin Antonescu. Încă nu a reușit.  “Declară toți pe la TV că trebuie opinii de la specialist, dar cand îi cauți (ca specialist) nu vrea nimeni să stea de vorbă”</p>
Share pe Facebook
Tweet
+

Type to Search

See all results
filme porno
filme porno