La ieșirea din Pasajul Victoriei spre gară e un ambuteiaj bizar. Strada e împărțită de un tramvai, două rânduri de mașini și un șuvoi imens de bicicliști. Parcă-i o carte poștală dintr-o capitală nordică. Din unghiul ăsta, un biciclist pare mai mare decât o mașină.

Oamenii sunt cam stângaci la scandări, că nu-s protestatari de meserie, abia își dau seama că există și pot să spună ceva. Zornăie din sonerii cam încet pentru vuietul orașului și strigă “Vrem ca-n Amster-dam!“. Mașinile blocate pe străzi lăturalnice îi acoperă cu claxoanele.
“Huo, votanții lu’ Oprescu!”

Valuri peste valuri de bicicliști urcă pe Pasajul Basarab și privesc fascinați peisajul futurist, cu o tentă de distopie. Pornește un vuiet, lumea se uită spre stânga, câțiva se cațără pe balustradă, nu le vine să creadă… vin bicicliștii și pe partea cealaltă! Ambele sensuri ale pasajului sunt ocupate de oameni și biciclete.

Șarpele ciclist începe de pe pod, merge până aproape de Cotroceni, întoarce pe celălalt sens și ajunge iar pe pasaj.

Lângă mega-construcția dedicată mașinilor se ridică un turn de sticlă, sediul Primăriei Capitalei, care a fugit din monumentul istoric cu bulină de pe Elisabeta.

Bicicliștii au trecut pe-aici să-i facă o vizită primarului Oprescu, care a cheltuit 11 milioane de euro pentru piste de bicicletă pe trotuare, desființate apoi de Poliția Rutieră pentru că erau pericol public.

“Vrem piste pe șo-sea
O-prescu, demisi-a!“

Următoarea surpriză vine pe Calea Victoriei. Bicicliștii plutesc pe Calea Victoriei, printr-un tunel de blocuri, și discută din mers despre oraș, despre prieteni, despre Roșia Montană, despre forma pe care ar trebui s-o ia mișcarea socială care crește cu fiecare kilometru parcurs împreună. La un moment dat, își ridică privirea și fețele li se luminează. Se ridică pe pedale, fac ochii mari și zâmbesc celor din jur.

În față se deschide Piața Revoluției ocupată de bicicliști. Pentru un moment pare că au atins în sfârșit masa critică, că n-o să mai poată fi ușuiți așa ușor, că există o speranță, că totul o să fie bine. Începe să picure ploaia.

“Șoseaua e a noastră!“, strigă un bărbat în costum de lycra către un polițist care nu pare să aibă nimic împotrivă. Jandarmii și polițiștii au fost din cale-afară de discreți și eficienți. Ar fi fost nasol fără ei…

Unii șoferi nu-s deloc încântați că nu mai sunt regii șoselelor, că trebuie să aștepte după niște bondari pe roți. Mulți claxonează, câțiva se apucă să înjure:

– Să-mi bag pula-n mă-ta! scuipă un șofer când are cale liberă și poate s-o tulească.
– Ba pe-a mă-tii, hăhăău, îi răspunde un biciclist cu aer de munțoman.

La fiecare marș s-au găsit gherțoi cu mașini șmechere care să făceau spume că li s-a pus cineva în față și era cât pe-aci să intre în oameni. Mă minunam de fiecare dată – cum se hotărăște un om să rănească pe cineva dintr-o mulțime furioasă? N-au citit Alexandru Lăpușneanul?

Ei bine, de data asta s-a întâmplat inevitabilul. Un tip cu un bemveu a accidentat niște bicicliști și și-a chemat brigada să-i bată, dar s-a ales cu geamurile sparte și viitoare treburi la poliție. Am auzit pentru prima oară scandarea “Co-ca-laru-le! Co-ca-laru-le!”

În Piața Constituției, o grămadă de oameni își ridică bicicletele deasupra capului și răcnesc către Casa Poporului. Unii țin bicicleta ca pe un trofeu câștigat cu greu, alții ca pe o armă simbolică.

Tocmai au făcut un lanț uman, 5000 de oameni s-au ținut de mâini și au încercuit Parlamentul ca să facă presiune pentru Roșia Montană. Jumătate dintre ei sunt de la marșul bicicliștilor.

La ora 19.00 s-a dat strigarea – prindeți-vă de mâini! – și mulți bicicliști aveau un conflict interior: să stea în lanț ca să simtă solidaritatea sau să dea ture de Palat, ca să se bucure de șirul care nu se mai termină?

De sus, oamenii arată ca niște furnicuțe care strică picnicul unui uriaș. Sunt preocupați de Roșia Montană, de gazele de șist, de dezvoltarea orașului, de mocirla din politică și media… fiecare are o combinație unică de așteptări și dezamăgiri.

Acum s-au prins pentru prima oară de mâini și și-au pus laolaltă speranța. Așteptau asta de ani de zile, unii s-au și cărat prin Occident când au văzut că nu se mai întâmplă, nu se pogoară lumea de pe Facebook să ia în stăpânire lumea reală.

Dar uite că se întâmplă :)