Moartea țiganului

Niște moși agită toiegele unii la alții, se ceartă și se blastamă care să cânte. Cine mi-a făcut mie rău să-l ferească Dumnezeu, să-l ferească Dumnezeu, măăăăăi hârâie la microfon un semizeu cu burta ca o căldare, prinsă într-o ie impecabilă – versuri de jale și blestem învățate de la bunii lui.

Țigăneasca și româna se descompun psihedelic. Toiegele se agită prin vaporii transpirați cu rachiu banderas și se așază pe undele scurse obosit din saxofonul lui Nelu de la Gârbova, ca pulpa de fruct pe un fund de sticlă. 

Totul e suferință, singura limbă care contează, nici somnul nu te salvează, aoleu, aoleu, doamneee!, își lungește părul între degete un bătrân care moțăie de ceva timp cu capul în piept. 

8J5A6023

Păzesc mortul înțolit frumos în copârșeu, în camera bună cu mobilă de trandafir. Are cizme de piele, pantaloni de postav, cămașă populară cu brâu frumos și o cușmă în loc de clopu’ tradițional. 108 ani cât a trăit nu l-ai putut îmbrăca în altceva, zic rudele.Vârsta lui adevărată e un mister. Nici ai lui nu știu exact când s-a născut. Pe crucea de lemn e scris 24 XII 1905, pe piatra din cimitir 24 XI 1905, dar un bătrân zice că nu-l depășea cu 10-12 ani și el e din ’29.

Traian Grancea era cel mai bătrân țigan care a supraviețuit Holocaustului Romilor. Între 1942 și 1943, sub conducerea Mareșalului Ion Antonescu, România a încărcat în trenuri și căruțe cam 25.000 de romi pe care i-a mânat  în Transnistria, ca parte din programul național de purificare etnică, sincronizat cu acțiunile Germaniei naziste.

Vreo 11.000 au murit de foame, de frig și de boli. Grancea și-a pierdut nevasta și cei trei copii, dar a trăit. S-a întors pe jos, doar cu hainele de pe el, și s-a așezat la Porumbacu, un sat în buza munților, lângă Sibiu. În semn de respect, în 2007, președintele l-a decorat și i-a cerut iertare. Acum, în prima zi cu toropeală de mai, sute de oameni din toate părțile Ardealului au venit la Porumbacu să se despartă de trecut.

8J5A6363

„S-a întors din morți și a așteptat izbăvirea din partea Domnului”, cuvântează preotul, acum când Transnistria e pe buzele tuturor, „un patriarh aproape în sensul biblic al cuvântului, cel mai bătrân și mai înțelept din popor”. 

Bătrânii zic că a fost primul corturar care și-a făcut casă, în 1981 – o mândrie cu mai multe etaje. După el au renunțat și ceilalți la corturi. Acum au case din cărămidă, mai trebuie să le tencuiască și se fac oameni. Se pricepea la cazane și alămuri și i-a învățat și pe tineri. Tot ce știa și ce avea împărțea și la ceilalți.

Om bun, dacă-i cereai ceva zicea «ia și du-te, numa’ să nu te mai văd», conform singurului ungur din sat, un hoț de lemne bețiv, care-i trage pe toți de mâneci și se cocoșește pe limba lui. Le e plină gura de pula mea, mă piș pe capu’ lor de sus, da-s oameni buni ăștia, n-ai probleme cu ei, mă scuipă printre dinții lipsă.

De omenia bătrânului Grancea s-au bucurat și ai lui, și străinii. Cine-a avut nevoie, a primit, uneori fără camătă, la câți nu le-a făcut și case, numa’ să-l lase în pace. Și-a făcut familie nouă, a avut doi copii, Traian și Veta, care au mai făcut patru generații de Grancea – nepoți și strănepoți, vreo 60 cu totul. Familie mare cu funcții în stabor și trecere la autorități, știuți de toate satele. 

_MG_3357

Cinci generații din neamul Grancea, patru Traian și un Ștefan (cel mic). Fotografie din 2013, George Popescu

I-a lăsat cu ditai averea, dar, pe lângă petul de vin, a luat în groapă și un secol de înțelepciune și îndeletniciri arhaice. „Ne luăm rămas bun nu doar de la un membru al familiei ci și de la o parte a istoriei familiei și comunității”, consemnează popa în discursul său. 

Ce-i drept, tinerii s-au cam șmecherit, au scos capul prin Europa, pe Internet, unii termină liceul, poate și o facultate, se îmbracă după moda Sibiului, conduc mașini scumpe și dau animalele și meșteșugul pe fiare vechi și alte combinații. Noi suntem privilegiați, am învățat cinstea și omenia de la el, conchide strănepotul Raul Traian Grancea, cel mai în forță bărbat din neam.

Moșii nu se lasă de karaoke nici când încep cocoșii să se țigănească la spartul zilei.  Tu muiere, tu muiere, nu da porumbu’ pe mere, că rămâne podu’ gol și te bat de te omoooor! N-au dormit de vreo 40 de ore și nici nu se culcă până nu-l petrec pe bătrân la groapă. Se-mpart bastoane și sudalme, lăutarii încep să-și facă selfie-uri, să le fure pălăriile, să-i tragă de bărbi ca să uite de jale și să sufere mai repede. Mai încet, să nu trezim mortu’, țac un baston, ieși afară boschetare, strigă către un român, un fel de Eminem orfan care ar vrea și el să fie țigan, dar nu-l lasă lumea, țoalele nu-i sunt de ajuns.

8J5A5928

Muzica și scandalul trec pe lângă o femeie care jelește împietrită de câteva ore la picioarele răposatului. E fata lui. Femeile sunt cele mai bărbate, nu prea beau – e un moment bun să fie cu ele însele, în liniștea din haos. Adună coji de parizer, peturi și mucuri de țigară din care mai sug câte-un rest de otravă, împart alcool și suc la pomanagii.

Mai marii vociferează pe limba lor de nu știi dacă urmează să se omoare sau așa vorbesc ei. Se trag de veste, se-mping, apoi tensiunea se sparge într-un val de râs amar. Tinerii le mai aruncă câte-un ochi de învățăcel și dau din boruri în timp ce-și împărtășesc planurile de viitor și-și flutură telefoanele prin aerul răcoros.

8J5A6120

Dacă cântăm nu se ceartă, zice Nelu de la Gârbova, un lăutar de prin Alba tocmit pentru priveghi. Da’ dă-i în pula mea, cu ăștia zici ca ei și faci ca tine. Mai râzi, faci mișto, ăștia din Porumbacu nu sunt cu săbii, da’ cu alții nu e de joacă. Dacă-mi pune unu sabia la gât ori îl omor, ori mă omoară. Nelu și formația sunt obișnuiți să cânte și câte trei zile pentru câteva milioane ș-o masă caldă. Să-i vezi la nunți, joacă și 10 ore fără să stea jos

Plâmânii lui Nelu sunt obișnuți să sufle-n jar la saxofon fără pauze, tre’ să țină publicul încins și să pună de mâncare pe masă la familie. De câțiva ani e mai atent la ce pune în gură, că are probleme cu inima, dar dă pe gât doze de farelenergy și cafea. N-ai ce face, tre’ să cânți, dormi două ore prin mașină ș-o iei de la capăt. 

„Uite cum fac ăștia risipă, peste tot sticle desfăcute și nebăute. Ăștia nu bea unii după alții”, explică saxofonistu’ între două solo-uri. Pe de o parte e bine, c-a văzut el că poți face sculament dentar pe interior la gură. Eu mă uit tot timpu la emisiuni din astea medicale, ca să știu să-mi port de grijă.

Românul orfan care ar vrea să fie țigan scapă de vigilența țigăncilor și pune și el mâna pe microfon, dar când să bage un refren se ia curentul. Futu-te-n gură de român!, e aruncat afară și se deșiră pe drumul de pământ până la casa lui.

P1170627

Deja e lumină. Cine mai poate își dezleagă animalele ca să le ducă la pășune. Dup-aia-și mătură colbul de pe drum și până-i vede soarele pe după acoperișuri sunt iar în curte la Grancea. Femeile împart băutură, copiii se joacă, lăutarii cântă.

Aicia cântă Nelu din Gârbovavava, se aude din boxe, în timp ce se descarcă sute de colaci și pâini dintr-o dubă. Doamne n-aș mai vrea să mor, că mai am un mare dor, în mod special pentru toți dușmanii lu’ Traian a lu’ Cocoș și pentru toți prietenii. Să iei bani cu împrumut, să dai de 5 ori mai mult, să te strângă inima că nu ai de unde-i daaaaaa.

Așa au făcut avere mulți țigani, explică un român bun la toate. Din bani de camătă au investit în animale și utilaje, și-au multiplicat avuția. Vorbește cu respect despre vecinii lui, că-s oameni buni și le merge mintea. Și care are patru clase a știut cum să se miște și să pună ban pe ban, degeaba ai masterate și școli înalte dacă nu te pricepi la nimic.
E invidios și înfricat, românii săraci sunt tocmiți de multe ori de țigani să le facă mizilicuri, mai ales la evenimente mari, ca acum. Dar ce mai e corect în lumea asta, intervine un altu’, șofer la o rudă de prin Mediaș a mortului, ai dat tu vreodată de dreptate și de fundul pizdii? Recunoaște resemnat că nu, dar tristețea se evaporă în strălucirea soarelui și a camerelor de filmat apărute din senin de la Sibiu.

8J5A6213

Leșinul colectiv se estompează în fața microfoanelor, iar auditoriul se vitalizează când dintr-un Maybach apare Daniel Cioabă, unul din fiii regretatului rege autoproclamat al țiganilor, venit să aducă un ultim omagiu celui care a fost Traian Grancea. 

Moartea e o ocazie binevenită pentru mai marii de la județ. După Cioabă apare și o față proaspăt rasă, cu fine trăsături europene, înghesuite într-un guler cam strâmt pentru soarele înțepător. E domnul Sitterli, prefect, care vrea să-l pună în temă pe Traian Grancea al treilea despre alegerile europarl… Bine, bine, dar azi nu facem politică, îi întoarce șmecherește bărbatul, deja cu spatele la el. 

Și lăutarii își vin în fire, e rost de puțină publicitate, a venit și proteveu’? Mai țin și popii lumea cu ochii-n soare, să nu uite ce au învățat de la răposatul și că disocierea regulilor duce la disocierea noastră de Dumnezeu. 

8J5A6502

Alaiul se pune-n mișcare, condus de ritmul microfanfarei de la Alba, blochează o bandă de drum european până-n curtea bisericii și se-mprăștie pe sub cruci și boscheți, să scape de nădușeală. Îngropăciunea se lungește puțin din motive organizatorice: nu s-a prins capacul, luați-i sucul, nu că-i vin, nu-s bune plăcile de beton, dacă nu te pricepi la ce te bagi. Dar se rezolvă toate cu bine. Își iau toți, dar mai ales românii, colacii în sacoșe și merg să lăturească la pomană din ciorba și tocana de carne cu contimente secrete, făcute pentru 300 de guri. 

Masa ține cât două doine plânse de saxofonul obosit al lui Nelu, șoferii-și încarcă dubele cu mormântașii aduși de prin alte sate, românii-și completează sacoșele cu pâine feliată și tocană. Apoi femeile separă mâncarea rămasă în pentru porci și pentru oameni, golesc și împăturesc mesele la fel de repede cum le-au așezat și gata înmormântarea.

8J5A6886

E ceva special ce nu mai vezi în alte locuri, zic toți, indiferent de neam și culoare. Se mândresc cu tradițiile cum se mândreau și cu bătrânul, dar știau că n-o s-o mai ducă mult. Mai păstrează din port și obiceiurile la morți și nunți. Le-a bătut lumea obrazul de băieții nici nu mai vor s-audă de căsătorie până nu-s ei în stare să-și aleagă una care le place, să înțeleagă și ei viața înainte.

Doar femeile sunt obligate să țină legile vechi. Alea mici și necăsătorite au aur pe ele, părul descoperit, cu două codițe dezlegate. Femeile cu soți își înnoadă cozile și-și pun batic în cap, n-au voie altfel. La tineri nici barba nu prea le mai stă bine. Doar pălăriile-și mai păstrează statutul, dar nu prea ai loc la volan cu ditai ligheanu’ pe cap.

8J5A7008

Nu mai e ca pe vremuri, bătrânii n-aveau școală, una știau, una făceau, zice îngândurat un tânăr fecior abia trecut printr-un scandal de căsătorie eșuată. De plecat nu poate pleca, rămâne fără nimic, dar mai cade la compromis cu ai lui.

Încă mai țin animale, e o tradiție de tranziție de la meșteșug la cetățean modern. Au vaci, bivolițe și poate cei mai frumoș cai crescuți încă pe coclauri. Da’ nici ăștia nu se prea mai vând și ferme-i greu să-ți faci. Seara se adună lângă pârâu, să-și mâne la culcare animalele întoarse de la păscut. Într-o dimineață o să se trezească toți  în case tencuite și n-o să mai știe cine erau.

8J5A7141

Text de Ștefan Mako

Fotografii de George Popescu

Dă vorba mai departe! →

Type to Search

See all results