Mondialul săracilor

Jefferson primește mingea, înaintează spre poartă, încearcă un dribling, este deposedat la mijlocul terenului de Benicio care pleacă singur pe contraatac, Beniciooo duce mingea spre poartă, aleaaaargă Benicio pe culoar, șutează și… goooooooooooooooooOooooooooooooooooool!

Mingea de hârtie se face ferfeniță. Trei copii desculţi, plini de praf până la genunchi, culeg rămăşiţele. Fac un bulgăre din hârtii, îl înfășoară în pungi şi-i trag un șut la vale, printre corturile care le țin loc de case. Vamoooooooos!, ţâşneşte cel mai mic, cu dinţii de lapte la vedere.

IMG_8379

Copiii locuiesc într-un oraș de corturi, la trei kilometri de stadionul pe care Brazilia a bătut Croația în primul meci din Cupa Mondială 2014.

La începutul lunii mai, 5000 de oameni au ocupat un teren nefolosit din estul metropolei São Paulo și l-au botezat Cupa Poporului (Copa do Povo). După ce guvernul brazilian a dat 450 de milioane de dolari pentru Arena Corinthians, speculanții imobiliari au intrat pe fir, iar în zonă chiriile și facturile s-au triplat. Autoritățile n-au mai dat subvenții pentru locuințe și oamenii s-au dus unde au văzut cu ochii.

Brazilia a cheltuit peste 10 miliarde de dolari pentru a organiza Cupa Mondială, în timp ce are 50 de milioane de cetățeni fără case adevărate. În plus, au mai evacuat încă 200.000 de oameni în toată țara, ca să facă loc pentru mondiale și Jocurile Olimpice din 2016.

De un an întreg au loc proteste masive în toată țara, dar mondialul a pornit bine-mersi, iar oamenii tot în corturi dorm.

IMG_8281

O perdea de liane se leagănă pe crengi deasupra unor corturi peticite din folii negre și albastre. Roge, un copil de un metru douăzeci, țopăie printre ele grăbit să ajungă la masă. Frate-su Jefferson rămâne în urmă și citește numele scrise pe locuințele improvizate: Diego, Piero, Cleiton şi familia. Se rătăcește pe cărările labirintice și dă peste un tip care lenevește pe un morman de bambus uscat și veghează la șobolani și cobre.

Jefferson râde şi fuge pe drumul indicat de o bucată de carton pe care scrie “Strada Johnnie Walker”. Se ține după mirosul de mâncare gătită până ajunge la sursă. Un bucătar de vreo 30 de ani îi umple farfuria cu mămăligă moale, fasole, orez, rondele de crenvurşti şi salată verde. Jefferson mănâncă împreună cu familia și încă vreo 300 de oameni.

10

Orașul de plastic e împărțit în opt zone pe care le-au numit G-uri, de la grupos (grupuri). Fiecare G are un responsabil și câte o bucătărie în care gătesc cu rândul. Mâncarea o pun la comun. Apă au la câteva robinete, la intrarea în ocupare. Curent, tot acolo și la bucătării.

Deși e tot mai frig noaptea (pe 21 iunie începe iarna în Brazilia), focurile se fac doar unde se gătește, pentru că între corturi riscă să provoace incendii. În fiecare seară, de la ora 19, se face reunião, adică întâlnire de organizare, în cadrul căreia se comunică veștile legate de discuțiile cu proprietarul terenului, planurile pentru următoarele acțiuni sau problemele zilnice.

IMG_8308

Unii o numesc flash-favelă, dar Copa do Povo este o ocupare. Ce are în comun cu favela sunt oamenii săraci și terenurile ocupate, însă ”favelele reprezintă un tip de locuire precar, pe când ocuparea este o acțiune care pune presiune pe Guvern ca să creeze sau să faciliteze accesul săracilor la o locuință decentă.

Favelele sunt în general situate pe dealuri, lângă râuri sau la periferiile orașelor și există de mulți ani. Ocupările, în schimb, sunt fenomene contemporane, au loc pe terenuri, în clădiri publice și private neocupate sau nefolosite. Sunt conduse de colective populare și au reguli de funcționare”, explică sociologul Wagner Iglecias.

IMG_8324

Copiii se întrec gălăgioși pe sub coroanele înalte ale copacilor subtropicali. Urcă până unde zăresc stadionul și dispar într-un cort negru, lângă două boxe și o ladă de plastic. Ăsta e cortul lor: 520 din G7.

Roge dă buzna în cortul galben al bunicii sale. Se ridică pe vârfuri şi apasă pe tavanul de plastic îngreunat de apă. ”Uite, e o cascadă!” Apa curge ca de la robinet pe teneșii lui. Benicio şi Jefferson chicotesc. ”Chuva, Chuva!” (Ploaia, Ploaia!).

IMG_8258

Bunica lui Roge are ochii plini de viață. Stă pe o cărămidă roșie, povestește și cântă. În 1991, a dat paradisul arborilor de cacao din Bahia pe tărâmul de beton și nori de praf din São Paulo. A lucrat ca bucătăreasă, dar din 2010, de când Benicio a făcut transplant de ficat, boala lui i-a mâncat tot timpul și acum mai gătește doar ocazional, la nunți și petreceri.

Când a ajuns în Copa do Povo, Ester dos Reis n-avea nici 50 de reali (73 de lei) pentru celofan şi pari de lemn, dar prietenii au făcut chetă și au ajutat-o. În prima săptămână a stat non-stop aici, dar pentru că temperaturile au scăzut, acum vine doar ziua și noaptea doarme la înghesuială. Dacă n-ar mai veni zilnic, alt ”muncitor fără acoperiș” i-ar putea lua locul.

Am venit aici pe 4 mai, după ce am văzut la știri că 1000 de oameni fără casă au ocupat terenul ăsta. Eu am casă, dar suntem 11 în două camere. Mi-am ridicat aici un cort, în speranța că o să se transforme într-o locuință unde să încăpem toți.

Într-o lună în care Ester nu lucrează deloc, cei 11 din familia dos Reis trăiesc cu 800 de reali pe lună, adică mai mult cu 80 decât salariul minim pe economie: 500 face soțul din reciclare, 300 e ajutorul social. În moneda noastră, viaţa lor se bazează pe vreo 1100 de lei, în condiţiile în care o pâine costă cam 6 lei.

IMG_8284

„Am câștigat în instanță dreptul de a-i crește pe Jefferson și pe Roge. Mama lor, adică fata mea, se droghează cu crack [cocaină de fumat] și doarme mai mult pe străzi. Merge desculță sau dezbrăcată pe stradă, ca să primească haine și încălțăminte, iar apoi să le vândă. Când vreau să o văd, o caut lângă un râu, unde locuiesc mai mulți ca ea, în corturi.

Mai vine să îşi vadă copiii, dar ei nu par să o mai iubească. Le spun să o îmbrăţişeze mai mult, ca să o convingă să se întoarcă, dar ei îmi zic că nu vor să o ia în braţe, pentru că nu le place mirosul de alcool.”

Familia lui Ester a trecut prin multe. Din cei 12 copii pe care i-a adus pe  lume, pe unul l-a omorât poliția. Fura ca să-i dea de mâncare fiicei. Povestea e obișnuită printre brazilieni – țara cu cea mai puternică economie din America de Sud este și a șaptea cea mai violentă din lume.

_MG_8964

Ester îşi uneşte mâinile deasupra capului şi cântă “eu nu vreau Cupă Mondială în Brazilia, eu vreau acoperiş” (Eu não quero Copa no Brasil, eu quero teto). E alături de alți 20.000 de oameni pe străzile largi și reci dintr-o zonă business din São Paulo.

În râul care pute a mortăciuni din cauza poluării, nişte zgârie-nori se oglindesc opulent. ”Berrini [cartierul business] e construit de ăia 10% din populație care bagă în buzunar 40% din banii brazilienilor”, zice Vicky, o studentă de 20 de ani de la Universitatea din São Paulo (USP).

_MG_8985

Peste ritmuri de capoeira şi maracatu, strigă slogane despre drepturi la locuinţă, necesitatea investiţiilor în sănătate, educaţie şi cultură, despre injustiţia socială şi despre aberația de a organiza cea mai scumpă Cupă Mondială de Fotbal din istorie într-o țară cu probleme urgente. Pe banner-ul la care zâmbeşte trist scrie “MORADIA”, adică LOCUINŢĂ.

Criaaaaaaaar! Criaaar! Poder popular! Criaaaaaaar! Criaaaaar! Poder Popular! 

Un val de oameni în roșu inundă o stradă lungă. E culoarea Mișcării Muncitorilor Fără Acoperiș, care a organizat protestul. Mișcarea are 24 de ani şi “este una dintre cele mai vocale din țară. La fel ca altele muncitorești, are o funcție politică majoră, pentru că aduce în dezbatere publică modelul urban care se creează în Brazilia, pentru care investițiile, publice sau private, se fac doar în anumite zone, tot mai bogate și lasă cartierele sărace și periferiile la mâna destinului”, spune Wagner Iglecias, sociolog.

_MG_8911

În faţa oamenilor care se îndreaptă spre clădirea Guvernului, o maşină gălăgioasă înaintează lent pe lângă cordonul încordat de uniforme pe care scrie Policia Militar. Din remorcă, o femeie de vreo 40 de ani spune într-un microfon că săracii din periferie au luptat mereu pentru câştigarea drepturilor la o casă, dar acum, când toată lumea e cu ochii pe ţara lor, trebuie să fie şi mai vocali, pentru ca planeta să înţeleagă ce probleme are Brazilia şi de ce Cupa Mondială a scos milioane de oameni în stradă. Îşi trage sufletul pe sub tricoul roşu cu sigla MTST şi boxele bubuie pe ritmuri de carnaval, ca să redea entuziasmul protestului.

După vreo două melodii care vorbesc despre problemele brazilienilor, portugheza versurilor se schimbă în română. Bodo și Play AJ sparg protestul și zic în boxele Muncitorilor Fără Acoperiş așa: Te miiiiiiişti la fel ca o feliiiină / Ce-aşteaaaaptă prada ce-o să viiiină / Dar am eu o presimţire-aşa, noaptea asta tu eşti prada mea.

IMG_8123

P e lângă terenuri și clădiri ocupate, în Brazilia se doarme pe orice trotuar, sub poduri sau în spațiile verzi dintre blocuri. Cei mai norocoși dorm pe saltele primite de pomană. Unii pun capul pe roți de cauciuc, alții pe haine făcute pernă. Se învelesc cu pături de lână, cartoane sau celofane. Li se spune ”locuitori de trotuar” (moradores de calçada) sau ”fără acoperiș” (sem teto).

De când a început procesul de industrializare și urbanizare a țării, în 1930, politicile publice de locuințe au fost puține și proaste. În prezent, marea parte a deficitului de locuințe se găsește în orașe. Cartiere și regiuni întregi au fost create, de-a lungul deceniilor, fără nicio infrastructură (transport, iluminat public, acces la servicii de sănătate, școli etc).” Ăsta consideră sociologul Wagner Iglecias că este motivul pentru care sunt atâţia oameni ca familia dos Reis în ţara lui.

Foto: Amauri Nehn

Foto: Amauri Nehn/Brazil Photo Press

Pe 10 iunie, Guvernul Braziliei a anunțat că va subvenționa 2000 de locuințe pentru oamenii din Copa do Povo, iar firma care le va pune acoperiș „Muncitorilor Fără Acoperiș” este Incorporada Viver, proprietara terenului ocupat, cu care reprezentanții Cupei Poporului au negociat de la începutul lunii mai.

Din Brazilia nu se aud, însă, vești bune. Sute de mii de oameni protestează împotriva cheltuielilor uriaşe pe care le-a făcut şi le va mai face Guvernul pentru Cupa Mondială de Fotbal 2014. Mulţi din ei sunt rupți în bătaie pentru liniștea urletelor microbiștilor de pe stadioane. Brazilia a început campionatul cu o victorie, dar e departe de a fi câștigat cel mai mare meci: cu ea însăși.


Text, foto și driblinguri:
Oana Moisil
Delia Marinescu
Suporteri:
Ștefan Mako și Vlad Ursulean

Share pe Facebook
Tweet
+

Type to Search

See all results
filme porno
filme porno