Mili mili mili milion. Vreau să fac bani. Noaptea agențiilor

Sunt un băiat sărac și îndrăgostit. Nu-s prea arătos și n-am vrăjeală pă mine, așa că trebuie să fac bani pentru a fi un pretendent serios.

Problema e că n-am nici simțul biștarului. Dar sunt dornic să învăț. Cică ideea e să fii creativ și outside the box. Așa că merg la tot felul de evenimente tematice, să învăț de la cei mai buni. Aseară am fost la noaptea agențiilor de publicitate, dar lucrurile au luat o întorsătură… nu știu cum să vă zic. M-am trezit în pat cu o lamă blănoasă și cu ochii roșii.

Nu-mi mai amintesc mare lucru, dar am fost prevăzător și am notat câte ceva, ca să pot trage apoi concluziile potrivite vieții mele financiar-amoroase:

P1400971

20.39 Mă aranjez frumos, cu cămeșă și bașcheți, arunc o privire pe webcamurile instalate în fiecare agenție – trage aer în piept, că în imagini se respiră doar anxietate, măiculiță, ca-ntr-un un faiton strunit de un orășean.

Ca să-mi fac curaj merg mai întâi la prietenii de la Kubis. Tomberoanele-s pline deja cu sticle de bere, care se golesc în făbricuțe de câte 3-4 ‘ipstări care țin țigările-n sus, ca prințesele, și dansează din încheietură. 

O blondă statică stă rezemată de o bară de striptis. O tipă cu vederea ireproșabilă ține măcar la gât, pe lanț, rame de ochelari. Altă fată înșurubează tristă un kubrubic.

P1400807

Se dezbat probleme sociale.

– N-am foc.
– Fură un foc.
– Aveți drog?
– Sișu liber!
– Va Rugam Nu Calcati Iarba.
– Va Rugam Sa Folositi Usa Laterala.

La fără zece se oprește totul și începem un dans ca șobolanii la deratizare. Patruzecișicinci de secunde rezist atacului paranoic, apoi sar pe biclă și navighez printre câini și curve care-i alintă “Lăbuș”.

 

22.08, Hippos, etaju’ nușcât, neoane verzi îmi fut ochii de cum termin de urcat scările. Șase papagali stau în colivii în jurul unei mese pe care se proiectează în buclă o filmare cu aranjarea nesfârșită a tacâmurilor și a veselei. Fotografii se distorsionează pentru un cadru șmecher, o metaforă fină cu păsărici pe tocuri și păsărele în colivie.

În camera asta îmi aduc aminte că dămult, mai dădămult, mi-am dat seama că băieții de la BUG Mafia aveau viziuni mistice. Da, da, extaz religios. Băieții au văzut îngeri, dar tot ce au putut să spună despre asta a fost: Ești papagal, ți-au crescut pe spate pene.

Se dă mâncare moca, ceva fin, gourmet, salată cu de toate. În timpul deșertăciunii mă spăriu: pe veceu e capu’ la Hitler și deasupra lui scrie “who is the natural born copywriter?“. Hârtie fină, dublustrat.

La plecare, în lift, o duduie îi răspunde unui tip nedumerit că doar Martin, directorul de preacreație, ar putea să-i explice ce e cu desenul cu pasărea care se cacă. Nici ea nu a înțeles când a văzut, dar după ce i-a explicat Martin conceptul, i s-a părut chiar tare. Da’ uite că acum nu mai știe care e conceptul. Las’ că o să il explice creatorul.

 

23.06, Publicis. Doi hăndrălăi privați păzesc intrarea. Mă trezesc cu o armură de braț în piept. Stai. Brățara. Ceee?! Ie cu invitație. Ce invitație, băgamiajpulanmăta (am zis asta cu voce tare?). Mandibula care pulsează în fața mea indică că da, jos!, blochezi intrarea, tă duci, suni pă cine știi tu… 

Îi întrerup expozeul cu o fandare înăuntru, strig la o domniță, ea sare în slow motion și-mi pune o brățară roșie, mă trage din gaura neagră a capului chel.

Inima-mi pulsează hardcore, dar e cam singura, mă trăsnește un gând sinistru, oamenii de-aci își folosesc organele interne doar pentru supraviețuire. Plictixeală. Ia uite-l pă Rimaru, ce-ar fi să-i dau un bip, să scoată pistolul. 

Vreau să văd ceva reaal”, se mâțâie cineva în stânga mea. “Uite, aicea e hihihi, camera in care se face sex”, zice o duduie care introducea agenția unor amici. Intrăm după ei. Paturi roșii supraetajate. Dulapuri cu ceai. Fur unu’ cu martzipan, îl iau la pachet, gen.

Frățiee, n-am văzut atâtea punguțe de covrigei și de chipsuri nici în supermarket. Băutura e puțină, iar navetele vin rar, exact după principiul după care îmi încarc și eu cartela prepay. La câteva zile după ce se epuizează, cu gândul că la sfârșit de an voi fi economisit o săptămână, două.

 Am senzația că asta e o agenție cu tradiție. Femeile sunt mai trecute și au dansul ăla cu chirăit, câteva linguri de „liveoance” și un vârf de cuțit de criză a vârstei mijlocii.

23.44, Eventures. Nu știu cine sunt. Din nou. Primesc o băutură mai puțin dulce pentru că sunt urât. Scapă juma’ de halbă de votkă și rânjește “Nu cred că mai vii la a doua”. Îmi pun o mască de publicitar. 

Aici e un fel de kulturhaus al agențiilor. Miroase a portocale și cocalari. Ascult de trei ori piesa aia cu coloterorista. Mămăițe pe pereți și citate gen “Facebook fără like-uri ca tumblr fără gif-uri ca viața fără sensuri”. Toți sunt foarte concentrați în a se distra. Afară, un tip care ghidează un grup mare de turiști pe la toate agențiilor strigă la o anume Ioana: “Ioanaaa, pregătește-ți pula. Mergem pe Aman.

00.14, Frank Group/Oxygen PR. Am deja roți ajutătoare la bibilică. Nimeresc într-un silent party pe o terasă mișto, cu zeci de duduițe barely legal și niște foști colegi care privesc hulpav. Totul e foarte zen, probabil pentru că lumea are căști pe urechi și nu e nevoită să screamă o conversație despre pliciuri.

O donșoară cu bulinuțe îmi face cu ochiu’, dau s-o stuchiesc, dar îmi dau seama că am o creatură albă și lățoasă în brațe, care atrage fătucile astea ca mirosul de sânge zombilăii. Oi fi câștigat la ceva tombolă, am o țintă divină la tras cu arcul, dar n-am timp acuma să mă gândesc, ia-o la fugă pe scări, pune lama cu ochii roșii pe bicicletă și diiiii…

01.35, DDB. Aici e party-ul mai didibao, zicea cineva, n-o să observe nimeni că vin cu lama cu ochii injectați. Dar zbang, la intrare e alt hăndrălău privat, mai dede treabă, da’ tot o ține că s-a terminat petrecerea, nu mă lasă să intru, oricât aș insista că tre’ să duc lama la mama. Cum pizda mă-sii să închizi la 1 jumate?! îmi șoptește animalul îmblănit.

01.43, G2. Lama joacă ping-pong cu o gagică. O cam bate. Imaginea e deja cu purici. Țipete pe străzi. Nu e un câine, e o lamă! Filmul are purici, apoi începe să se rupă pe la margini.

01.57, SCG. Birt dă mafioți publicitari. Unul fumează trabuc, da’ n-ar da și la lamă fireadreq. Nu-i nimic, că o punkeritză cu păr rozverzui și geacă de piele, înaltă și subțire ca un pai, îmi sărută lama pe gură. Nu pot uita privirea ta, mereu nuștiucum și nu mă satur de ea. 

Miroase a lichidare. Unele după altele, bodegile publicitare pun lacăte. 

03.35 Kubis. Îl combinăm pe DJ-ul rafinat să pună o manea. Tu ești una la un milion. Hai, frate, nici chiar așa, sar colegii pe el, îl filmează cu cruzime, aoleu, manele?! Mili mili mili mili milion. Niște dudui se bat pe berea femeii de serviciu. Băieții mei ascultă numai ipap și manea. 

Lama are gânduri negre. Are ochii roșii, zâmbește îmblănit și îmi șoptește tot felul de chestii cu cocktailuri molotow, incendii, molimă, invazie de insecte, pârși și lișițe. Pula iubire. Pula bani.

– Do you feel what I feel?
– Da, nimic.

Vlad Ursulean, Ștefan Mako, Tiberiu Cimpoeru

Dă vorba mai departe! →

Type to Search

See all results