În București este epidemie de HIV printre consumatorii de droguri. În urma tranziției au rămas canale și ghetouri pline cu dependenți de heroină, care împart seringile și bolile. Prin 2008 au apărut magazinele de etnobotanice, droguri sintetice care s-au dovedit mai distrugătoare ca heroina și care au fost tolerate timp de cinci ani de autorități. Etnobotnicele erau mai ieftine decât heroina și cereau mai multe injectări pe zi, ceea ce a dus la o explozie a îmbolnăvirilor cu HIV. O treime din infecțiile noi vin pe seringă.

Cea mai eficientă metodă de a opri epidemia e să le dai gratuit seringi sterile, pentru că la farmacie nu vor să dea seringi la drogați și ajung să se înțepe toți cu același ac. Pentru stat e mult mai ieftin să împartă seringi decât să plătească apoi tratament și ajutoare sociale bolnavilor.

Autoritățile împart flyere și fac acțiuni naive antidrog, în timp ce finanțările pentru seringi au început să scadă tocmai când era mai mare nevoie de ele, la apariția etnobotanicelor. În momentul ăsta, aproape că nu mai sunt seringi. Lucrătorii sociali fac previziuni apocaliptice. Am mers cu ei pe teren să văd cum arată o epidemie.

Joi, 25 septembrie

Dan Popescu aranjează cutiile de seringi în dulapul din ambulanța cu care merge să le împartă consumatorilor de droguri. Astea sunt ultimele, gata! spune grăbit și trântește ușa sertarului.

Lucrează în programul de schimb de seringi de 10 ani. A început ca voluntar, când era student la ASE, iar acum coordonează echipa de teren. A făcut între timp Facultatea de Psihologie și specializare în psihoterapie, ca să înțeleagă mai bine dependențele.

“Oamenii cu care lucrez nu trăiesc, ci supraviețuiesc”, spune Dan despre consumatorii de droguri în timp ce se urcă la volanul ambulanței cu care pornește către Ferentari. Are cu el doi colegi, pe Mihai, un asistent social care lucrează de un deceniu la ARAS și Marian, un bărbat tăcut la vreo 50 de ani care de obicei face munca de birou. Merg să dea seringi (câte 50 de om) și facă terapie în stradă, fiindcă sunt printre puținii care le ascultă problemele consumatorilor fără să îi judece. Uneori îi însoțesc la spital, de unde consumatorii sunt dați afară când se află că iau droguri. Alteori îi asistă să își facă acte sau asigurări și să primeasă ajutoare sociale.

“Eu știu că la mulți viața le-a impus (consumul de droguri n.r.). Sunt așa fiindcă nu au avut opțiuni. Știi ca heroina e un antidepresiv?”, explică Dan în timp ce virează dreapta pe Bulevardul Ștefan cel Mare. “Nu se nasc așa, ajung să își facă rău din cauza altor oameni. Sunt modele de comportament pe care le iau din zbor”, îl completează Mihai, care și-a propus de puști să ajute oameni vulnerabili și să salveze lumea. Între timp a devenit cinic, dar n-a renunțat să-și facă meseria decât un an, când i s-a impus de finanțator să ceară bani de la consumatori, ca o coplată pentru serviciile oferite. “Un lucrător social nu poate cere bani așa”. A revenit la ARAS după anul sabatic fiindcă a simțit că mai avea lucruri de făcut.

Ambulanța oprește pe strada Tunsu Petre din cartierul Ferentari. “Venim aici din 2004, când era câmp și în rest maldăre de gunoaie”, spune Dan în timp ce coboară din mașină. Acum, la stânga e un bloc reabilitat, iar în față gunoaiele zac într-un container mai mare decât ambulanța din care am ieșit. Oamenii se strâng ciorchine în jurul mașinii.

Un băiat la vreo 17 ani târăște după el două saltele rupte, pe care vrea să le vândă. “Decât să faci combinații din astea, mai bine nu faci deloc!” îl învață un bărbat cu adidași noi și haine de firmă. Tânărul se jenează dar îl ignoră ca un tocilar de care s-a luat băiatul popular din școală. Întinde mâna după setul de seringi. Se cunoaște cu băieții de la ARAS, își spun pe nume, e deja client vechi. Le dictează CNP-ul, Dan notează într-un carnet, iar Mihai verifică datele pe calculator. “Ce consumi?” Heroină, răspunde băiatul.

“Legale, nu?”. Când aud de legale, ceilalți consumatori încep să huiduie, să n-auzim de legale că ne-au nenorocit, mi-e frică de ele, băi, tu mă crezi că băgam legale și o vedeam pe mama drăcoaică?. “Ia și prezervative. Vrei să te testăm de HIV?”, îl mai întreabă Dan pe băiat. Nu, zice el și pleacă încovoiat, cu saltelele târâte.

O femeie vrea să ia seringi și pentru cumnata ei, care n-a putut să vină. Dan nu acceptă, are acum prea puține și nu e loc de generozitate. Femeia insistă, îl imploră, îl amenință, îl înjură și apoi e din nou prietenoasă. Dar Dan rămâne neclintit. Azi nu putem, iar de acum încolo probabil nu mai venim deloc.

“Înainte aveam seringi, mai mulți bani, mai mult timp pentru clienți” începe Dan să povestească despre vremurile bune ale activității lor de harm reduction. Practic, harm reduction, reducerea riscurilor pe românește, înseamnă să diminuezi pe cât posibil răul asociat cu consumul de droguri – infectarea cu diverse boli, de la hepatită și TBC la HIV, răni produse de injectări, lipsa informațiilor legate de tratament și tot așa.

Este o abordare lansată între anii 60 și 80 de UK, Olanda și America. Prima formă de harm reduction a fost în State – oferirea metadonei ca alternativă la heroină. Au făcut asta ca să scadă violența asociată cu consumul de heroină și să integreze oamenii pe piața muncii. Metadona nu te face violent și, dacă e oferită gratuit, consumatorul nu trebuie să recurgă la ilegalități ca să poată face rost de bani. Practic, era mai rentabil din punct de vedere social decât să încerce în zadar să stopeze consumul de droguri.

Mai târziu, prin anii 80, harm-reduction s-a extins din cauza epidemiilor de HIV. Un exemplu celebru este regiunea Mersey din Anglia, unde consumatorii primeau seringi gratuit, consiliere, asistență socială și nu erau vânați de poliție. În 1991 s-a constatat că în regiunea respectivă incidența HIV era cea mai scăzută din toată țara.

În România, harm reduction a pătruns la începutul anilor 2000, prin presiuni internaționale: metoda avea succes iar România urma să adere la Uniunea Europeană, deci trebuia să se alinieze la modelul extern.

Primul schimb de seringi a fost făcut în 2000 la un centru din curtea spitalului Obregia. “Am dat prima seringă din Romania în anul 2000”, își amintește Bogdan Glodeanu, de la organizația ALIAT, care a luat fonduri Soros pentru primele activități harm reduction din țară. Povestește cum, la vremea aceea, toată lumea fugărea consumatorii, de la poliție la medici. “Întâlneam oameni care nu văzuseră un cabinet medical din interior”, fiindcă nu erau primiți de medici.

Când au început schimbul de seringi, s-au trezit cu poliția pe capul lor. Le confiscau seringile sub pretextul că încurajează consumul, se opreau cu mașina în fața centrului și nu mai apărea nici un consumator de teama lor. Nu era rea-voință, crede Bogdan. Polițiștilor le era greu să înțeleagă de ce era bun schimbul de seringi, la fel cum se întâmplă cu majoritatea oamenilor. Chiar și consumatorii erau sceptici față de program, se îngrijorau că se vor apuca mai mulți oameni de droguri și le reproșau asta celor de la ALIAT. La rândul lui, Bogdan a intrat în organizație cu gândul că o să contribuie la eradicarea consumului de droguri. În timp și-a dat seama că e ca și cum ți-au propune să eradichezi o boală. Nu poți renunța pur și simplu la o boală, oricare ar fi ea.

Schimbul de seringi nu era reglementat legal, așa că timp de 2 ani s-au fugărit cu poliția ca șoarecele și pisica. Până la urmă au primit un document de la Poliția Capitalei care spunea că activitatea lor este în regulă. Cu fițuica asta i-au convins pe polițiști, crede Bogdan. Au continuat programul până în 2011, când au rămas fără finanțare și s-au reprofilat.

Tot la începutul anilor 2000, la scurt timp după ALIAT, și-au lansat programele și cei de la ARAS. Ei mergeau în comunități, nu așteptau să vină oamenii la centru. La început pe jos, cu rucsacul în spate, apoi s-au upgradat cu un hârb de Dacie, iar în perioada prosperă au primit o ambulanță.

În anul 2009 activitățile de harm-reduction au atins apogeul în România, povestește Valentin Simionov, directorul Romanian Harm Reduction Network, o instituție umbrelă care reunește toate organizațiile implicate în domeniu. Practic, în 2009 s-au distribut 1,7 milioane de seringi în România, care acopereau peste 50% din necesarul de pe piață.

“Se recomandă să se acopere in jur de 60% din populație (de consumatori n.r.) ca să fie eficient (programul de schimb de seringi n.r.) contra HIV și să aibă impact”, explică Valentin. E important să fie eficient fiindcă e mult mai economic: studiile RHRN din 2013 estimează tratamentul împortiva HIV la 12 000 euro pe an pentru un pacient, în timp ce costul seringilor este de 500 de euro.

Era primul an când s-a ajuns la țintă. În continuare, totul s-a prăbușit. Finanțările externe s-au oprit în anul 2010 fiindcă România era considerată o țară europeană, care trebuie să își gestioneze singură problemele de sănătate publică. Criza economică a lovit țara, iar Agenția Națională Antidrog a rămas fără o mare parte din personal și cu bugetul tăiat semnificativ.

Peste problemele financiare au apărut substanțele psihoactive pe piață, etnobotanicele sau legalele, cum sunt și azi cunoscute printre consumatori. Dacă un consumator de heroină se injecta de 3, 4 ori pe zi, legalele l-au făcut să ajungă și până la 30 de injectări. Oamenii uitau să bea apă, să mănânce și se injectau compulsiv. Mai multe injectări, mai multe șanse de infectare.

Etnobotanicele au devenit atrăgătoare pentru consumatorii de heroină fiindcă erau ieftine și îi scăpau de teama pușcăriei. Nici heroina nu este un drog scump, iar faptul că în România e larg răspândită printre oamenii săraci ține de contextul geopolitic. Heroina e compusă in Afganistan și tranzitata prin Turcia, Bulgaria și România. În anii ’90, deplasarea din Turcia prin Bulgaria și România era destul de lejeră, așa că s-a creat un culoar care a permis infuzia acestui drog în țară, în special în București, explică directorul Agenției Naționale Antidrog. A fost singura disponibilă pe piața săracă, consumatorii nu au avut de unde alege.

“De ce heroină? Când m-am apucat, asta era pe piață”, spune firesc Andrei, care a primit două pungi cu 10 seringi și niște rivanol pentru rănile de la înțepături. Le-a luat de la centrul Carusel din Ferentari, unde lucrează trei voluntari și un doctor. Doar doctorul e plătit, printr-un program al Ambasadei Franței, ceilalți au rămas fără salarii din vară. Lucrează trei zile pe săptămână în centrul lor, un container modular în care au amenajat două cabinete. Voiau să extindă spațiul, dar au folosit banii strânși pentru a cumpăra seringi.

Andrei are 30 de ani, o barbă sculptată îngrijit și teniși curați. A luat prima doză de heroină la liceu, prin 1999. Studia arte plastice la Tonitza. Era destul de șmecher, își amintește el, dar și talentat la desen și sculptură. Cea mai dragă piesă i-a fost un stadion în miniatură în care l-a făcut și pe Lăcătuș, antrenorul stelist pe care îl admira. Următorii 14 ani i-a împărțit cu heroina. S-a descurcat decent, a lucrat în construcții, iar în perioadele de șomaj apela la familie.

În 2010 a încercat prima dată legalele. A cumpărat un plic micuț care avea desenat pe el un soare. PURE MAGIC. A fost bine – energie, simțuri accelerate, legalitate. Dar nu se mai putea opri din consum, nu putea face altceva decât asta. “Nu dormeam câte cinci nopți parcă. Nu mâncam nimic, nu beam apă”. Apoi au început halucinațiile. Șerpi, șobolani, lei. “Îmi plăceau animalele, dar au ajuns să mă bântuie”, spune Andrei și povestește cu cât interes urmărea emisiuni Discovery și National Geographic. Cel mai mare șoc l-a avut când prietenul lui de la liceu, Ștefan, a murit. Corpul i-a cedat de la legale. “Era un suflet extraordinar, îl înterpreta genial pe Salvador Dali. Știi cine e Dali?”. Andrei zâmbește o clipă și se întristează la loc. “În 14 ani de heroină nu mi s-a întâmplat ce am pățit în 3 ani de legale. Mi-am nenorocit familia, tot.” Sănătatea lui Andrei se degradase constant. Devenise slab și plin de răni de la injectările în serie cu legale.

A hotărât să înceapă un program de substituție pe metadonă și, din fericire, a avut bani pentru asta. Agenția Națională Antidrog oferă tratament gratuit, dar lista de așteptare e mare.

“Dacă nu îi oferi metadonă atunci când îți cere pacientul, cel mai probabil l-ai pierdut”, explică Cristina Fierbințeanu, coordonatoarea centrului de metadonă de la ARAS, numit ARENA. centru pe care îl coordonează are în prezent 300 de pacienți, dintre care cele 115 locuri gratuite sunt ocupate. În tot Bucureștiul sunt în jur de 1200 de locuri pentru tratamentul cu metadonă: trei centre ale Agentiei Antidrog, două ale Ministerului Sănătății, două ale ARAS și două private. Sunt insuficiente pentru numărul mult mai mare de consumatori de injectabile, câteva zeci de mii, fără să fie cunoscută cifra exactă. Agenția Națională Antidrog a oferit cifre diferite de la an la an, care au variat între 40 000 și 10 000, în prezent. Oricum, cu mult peste capacitatea centrelor de a îi trata. Dacă toți ar încerca să se lase de heroină, nu ar avea cum.

Când a ajuns la medic și și-a făcut analizele, Andrei a aflat că era mai rău decât se aștepta. Se infectase cu HIV.

Apariția etnobotanicelor poate fi corelată cu înmulțirea cazurilor de HIV, explică Adrian Abagiu, doctor la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș. Practic, virusul HIV moare când sângele care îl conține se usucă – dacă un consumator se injectează cu o seringă care a apucat să stea mai multe ore, șansele să ia HIV sunt aprope inexistente. Cu cât trece mai mult timp, cu atât scade posibilitatea infectării. “Dupa circa 3 – 4 ore infecțiozitatea HIV scade foarte mult, de aceea injectatorii de heroină, care in mod normal se injectează după 8-12 ore aveau risc scăzut de infectare HIV”, spune doctorul Abagiu. Dar consumatorii de etnobotanice se injectau, în medie, de 6-10 ori pe zi, față de 3- 6 injectări în cazul heroinomanilor, detaliază medicul.

Multe cazuri de HIV sunt descoperite de echipele de schimb de seringi în stradă, prin testarea rapidă: se ia o picătură de sânge și se pune pe un dispozitiv micuț de plastic. Dacă apar două linii înseamnă că e un rezultat pozitiv. Pasul următor este ca infecția să fie confirmată la spital, prin testul ELISA. Doar 50% dintre cei depistați în stradă ajung și la spital și sunt îndrumați către tratament, estimează doctorul Abagiu. Tratamentul este cel care împiedică HIV-ul să se transforme în SIDA, stadiul final al bolii, la un pas de moarte. Dacă pacientul își întrerupe terapia de două ori este exclus de la tratament – iar acesta nu se mai reia dacă omul nu renunță la droguri.

Cel mai eficient, pentru pacient și pentru societate, este ca infectarea cu HIV să nu aibă loc. Pentru asta sunt programele de schimb de seringi, mult mai ieftine decât tratamentul HIV și mai umane.

În 2011 acoperirea serviciilor de schimb de seringi era la jumătate față de cea din 2009, potrivit Raportului național privind situația drogurilor în România (2012). Incidența cazurilor de infectare cu HIV s-a multiplicat de 12 ori față de anul 2009.
Epidemia este recunoscută oficial, așa că Agenția Națională Antidrog oferă 140 000 de seringi. Nu sunt suficiente, iar în 2013 izbucnește primul protest al consumatorilor din România sub sloganul Vrem seringi! Agenția se mobilizează din nou și cumpără 800 000 de seringi. Sunt luate prin licitație publică, unde criteriul final e prețul. Condumatorii le încearcă și apoi le refuză: nu sunt bune, spun ei, se blochează pistonul, se îndoaie vârful și le fac răni.

Oamenii de la ARAS se gândesc că până aici le-a fost, o să-și închidă activitatea. Salvarea vine de la Primăria Capitalei, care acceptă să ofere bani pentru programul acestora de schimb de seringi pentru următorul an, până în septembrie 2014.
O altă veste bună este că în 2013 se închid magazinele care vând substanțe psihoactive, printr-un program lansat de Guvern încă din 2011. Rămân însă vânzarea pe internet și piața neagră.

***
Echipa ARAS se întoarce din Ferentari la sediul din curtea spitalului Matei Balș, pe la 6 jumătate. Dan Popescu intră în cabinet cu câțiva consumatori, pentru consiliere. La 9 seara se formează o nouă echipă, coordonată tot de el. E formată din trei lucrători sociali: Ada, Marius și Adrian. Vor distribui seringi și prezervative oamenilor fără adăpost de la Gara de Nord și Grozavești, dar și femeilor care practică sexul comercial în zonă. Pentru ele au obținut o finanțare să poată merge la un cabinet ginecologic pentru control și analize.

Romania se află într-o zonă care permite traficarea majoritatii tipurilor de droguri.
La începutul anilor 1990, după prăbușirea sistemului comunist, s-a deschis calea traficului de droguri, spune directorul Agenției Naționale Antidrog, Sorin Oprea.
Grupurile tradiționale de infractori, specializați în furturi, tâlhării, s-au reprofilat si au intrat pe trafic de droguri. Odată cooptați de rețelele care făceau tranzit, au devenit ei înșiși dealeri pe traficul național.

Prima a intrat heroina, apoi țara a devenit alternativă pentru traficul de cocaină din America de Sud către vestul Europei, în special prin portul Constanța. E culoar și pentru traficul de ecstasy din Europa de Vest către Orientul Mijlociu.

Cel mai răspândit drog injectabil este în continuare heroina, urmată de legale. Doar 7,5% din consumatori au acces la cocaină și 2% la ecstasy, potrivit unui studiu realizat de Agenția Națională Antidrog în 2012.

***

Pe la 11 noaptea, ambulanța ARAS oprește la poalele pasajului Grozăvești. Nu se îngrămădește nimeni, doar un băiat tânăr se apropie încet cu mâinile în buzunare. Vrea doar niște dezinfectant pentru casa subterană unde tocmai a terminat de zugrăvit. “Nu dau mâna cu voi că am vopsea din asta. Marfă bună, se dă la case pe exterior, haideți să vedeți”, spune el încântat. Intrarea în canal e o crăpătură între niște blocuri de beton, pe care le-a trimis primăria cu macaraua – ca să astupe canalul și să îi împiedice pe oameni să locuiască acolo. Ei le-au dat la o parte însă de atunci plouă înăuntru fiindcă nu mai pot acoperi intrarea. “Vezi reclama aia de pe bloc, aia îmi trebuie să fac o prelată și să nu mai ne plouă înuntru”, spune băiatul și arată spre o reclamă Orange mare cât blocul. Are 25 de ani și nu droghează. E pe stradă de la 15 ani, când a încercat aurolacul (bronz) fiindcă ținea de foame. Apoi a învățat să facă rost de bani prin diverse combinații și nu i-a mai trebuit aurolac. Nici boli nu a luat fiindcă nu a ajuns să folosească seringi în comun.

“Dacă stai pe stradă, nu e obligatoriu să consumi droguri. La fel cum dacă ești fată și mergi pe șosea la 12 noapte nu e obligatoriu să fii curvă”, transează problema Adrian, lucrătorul social ARAS.

Noapte se încheie pe la ora 1. Au interacționat cu peste 200 de consumatori sau pur și simplu oameni cu probleme.
“Ce facem acum? Nu mai ieșim?” îl întreabă Ada pe Dan. “În primul rând nu mai avem bani de motorină, apoi seringi nu avem, iar noi nu vom mai fi plătiți.”

De atunci nu au mai împărțit seringi.

***

Text și foto: Laura Ștefănuț
Ilustrație: Sorina Vazelina
Material realizat cu sprijinul Romanian Harm Reduction Network

Alte povești de la marginea societății:
Am fost smardoaică | Bruce Lee, Regele Canalelor | Eu ♥ Cupru | Strada Cristinei