Aplauzeee! A venit Monica!
“Azi s-a născut al treilea pol. Am arătat că suntem mai mulți decât credeau e!” (din public: Ma-co-vei, scapă-ne de ei!)
“Am fi avut și mai mult dacă Ponta nu ar fi împiedicat oamenii să voteze.” (continuă pe un ton justițiar: Ponta ne-a furat!)
“Azi începe o nouă construcție!” (murmur: Rămânem împreună. E bine!)
Aplauzeee! Am câștigat!
După toamna protestatară 2013 a venit toamna electorală 2014.
oliticianul Monica Macovei a întins o mână spre societatea civilă și a pornit prima campanie prezidențială grassroots din România. Macovei a strâns în jurul ei o rețea de activiști, a mobilizat oameni neinteresați de politică și a primit 332.241 semnături și 421.648 voturi.
În timpul campaniei, programul ei justițiar a fost legitimat de arestări și dosare ale Direcției Naționale Anticorupție, instituția pe care ea a pus-o pe picioare. Susținătorii ei au sărbătorit fiecare condamnare de politician.
Politicile ei de dreapta au împărțit grupările civice în două tabere. Macoviști și macofobi au deschis proces candidatului justițiar și s-au întrecut în discursuri ideologice, în șiruri de comentarii care fac concurență scenei politice pe care vor s-o dea jos.
Am umblat două luni după Monica Macovei și în timpul ăsta am trecut prin toate stările, de la respingere totală la adeziune sinceră. Am văzut cu ochii mei pe ce ușă a intrat societatea civilă în politică.
upă o toamnă tumultoasă în care protestele au împins parlamentarii să respingă legea minelor, activiștii care au ieșit timp de trei luni în stradă pentru a opri proiectul RMGC, s-au strâns să-și sărbătorească prima victorie la Fânfest, festivalul protestatar care a început acum nouă ani la Roșia Montană.
În mijlocul unui campionat de whist organizat spontan în camping-ul festivalului, ne trezim cu un formular în față: O semnătură pentru Macovei? Masa se împarte brusc între ovațiuni și bombăneli.
Cum să nu! zice Cristi Neagoe și se uită după pix. O votam și la europarlamentare dacă nu era cu toți bizonii pe listă. Alina Bogdan zâmbește mulțumită. A fost implicată în curățenia Let’s do it, Romania!, în campania pentru primărie a lui Nicușor Dan și în mișcarea Uniți Salvăm pentru Roșia Montană. Acum simte adierea unei noi cauze.
O săptămână mai târziu, Alina e la parterul unei clădiri de birouri de pe strada Rosetti din centrul Bucureștiului. Apartamentul cu ziduri de sticlă e aproape gol – câteva mese, niște scaune și un afiș cu Monica Macovei. Ajung acolo odată cu dozatorul de apă și mașina de cafea. Ne instalăm în bucătărie.
lina e printre primii locatari ai sediului de campanie. E o tipă micuță, cu ochelari și freză asimetrică, care turuie într-una. Are 33 de ani și coordonează voluntarii pentru strângerea de semnături. E activistă de mai bine de 10 ani și a renunțat la job-ul de manager la o grădiniță ca s-o ajute logistic pe Monica.
Din mișcarea activistă, Alina l-a racolat pe Mircea Șerdin. Când l-a sunat să-i ceară ajutorul în campanie, era la mare. S-a scuturat de nisip, și-a terminat berea și a urcat în primul tren spre București. Apoi și-a dat demisia din slujba de IT-st.
Foto: Bogdan Dincă
La sfârșit de august, Mircea e în centrul vechi din Capitală și agită bannere anti-mafie în față la Avocatul Poporului, alături de echipa Macovei.
Monica Macovei, fost Ministru al Justiției, cere anularea unei ordonanțe de urgență prin care, timp de 45 de zile, Guvernul suspendă legea și permite primarilor să treacă de la un partid la altul. O portiță pentru traseism, înainte de startul campaniei.
Stă vreo oră în audiență la Avocat – singurul care mai poate schimba ceva – și-i cere să atace ordonanța pe care o consideră neconstituțională. Se analizează, îi spune Avocatul. Mai mult de 300 de primari ai ACL trec la PSD.
cum un an, de ziua drepturilor omului, vreo 50 de activiști din mișcarea Uniți Salvăm au dat buzna în același sediu, și l-au ocupat ca să oprească legea minelor, care venea la pachet cu legea super-imunității parlamentarilor, altă operă de artă macabră a politicienilor.
Cu poporul la ușă, Avocatul s-a baricadat în birou. Au așteptat așa vreo două ore, timp în care au răspuns și la telefonul fix de pe sală: Alo? Nu, avocatul poporului e ocupat, aici poporul! Da, reveniți.
Avocatul n-a ieșit, dar legea minelor a picat așa că protestatarii s-au mutat în Piața Universității, încolonați în spatele unui banner pe care scria Vrem să facem DREPTATE.
Foto: George Popescu
ișcarea Uniți Salvăm s-a terminat în decembrie 2013 și s-a dispersat în mai multe grupuri de câțiva oameni cu diferite inițiative împotriva clasei politice care ne fură.
Protestele din toamnă au speriat politicienii, dar mai mult le-au dat inspirație pentru tactici fresh de campanie. Candidații au preluat de acolo stiluri tinerești de adresare; Elena Udrea și-a lansat campania cu un simulacru de marș de protest, până și Antena 3 și-a chemat publicul la o plimbare de duminică ce voia să arate ca marșurile prin cartiere ale Uniți Salvăm.
În campania Monicăi Macovei s-au implicat oameni care au fost activi la proteste: publicitari, graficieni, oengiști de tot felul. S-a văzut mâna lor la strâns semnături și la numeroase virale de campanie. Campania Monicăi a devenit un cont colectiv pentru oameni din opt agenții de publicitate. Thread-urile de Facebook s-au umplut cu semne de exclamare derivate în toate literele alfabetului, susținătorii și-au pus cover-uri cu ilustrații personalizate, au devenit actori în flashmoburi și filmulețe de promovare și au împânzit centrul orașului cu logo-ul de campanie. Monica a devenit o cauză.
Cum strângi 200.000 de semnături fără partid?
Organizarea voluntarilor a pornit de la zero. Alina și Mircea au luat baza de date cu oamenii înscriși pe site și i-au chemat la sediu. Din cei 600 de susținători virtuali, în viața reală, s-au înfățișat doar 50. Până să se apuce propriu-zis de strâns semnături, trecuse deja jumătate din perioada de campanie.
Au urmat întâlniri de coaching, grupuri de lucru, recrutat coordonatori în orașe… Timișoara, Iași, Târgu Mureș, 29 cu totul. Au antrenat în mecanismul ăsta 3000 de voluntari, dintre care aproximativ 100 în București. În fiecare zi apăreau oameni noi cu formulare completate. La început cu plicuri, apoi cu pachete și cutii. Unele veneau însoțite de mesaje de încurajare adresate Monicăi.
Bugetul era și el aproape zero. Și-a adus fiecare de acasă pix și carnețel și au improvizat pe drum. Un tip s-a oferit ca office manager, povestește Alina. Săracu om și-a dat seama după câteva zile că îi lipsește obiectul muncii și și-a dat demisia.
S-au descurcat doar din donațiile oamenilor și din fonduri proprii. Au făcut până și un fond comun pentru cafea. Flyerele le-au printat niște arhitecți, tricourile și le-au făcut singuri la mall, cineva le-a donat 5 corturi pe ultima sută, în ultimul weekend înainte de predare.
ntr-o oră, câteva zeci de oameni sunt momiți spre cortul de campanie de la Piața Romană. Unii sunt pe fugă, alții abia așteptau să vorbească cu cineva. Cu ochelari Vogue sau cu sacoșe de rafie, cu bicicletă Pegas sau cu geantă diplomat, cu 3 copii de mână sau longboard-ul sub braț.
Îi pescuiesc Gabi și Vladimir, niște actori tineri care susțin pentru prima dată un candidat la președinție. Gabi e ofticat că a strâns doar trei semnături. Ne-au gonit din Eden că cică nu vor propagandă. Nu înțeleg de ce nu vrea lumea să semneze.
Vladimir joacă în telenovele și se giugiulește cu gagică-sa la cort. Ea e membru PSD. N-a mai trecut de mult pe la întâlniri, dar a semnat pentru Victor Ponta.
– E cel mai bun pe fiscalitate și are și familia în spate, explică ea.
– Dacă e așa bun, de ce n-a făcut ceva până acum?, întreabă Vladimir.
– Ei, ca Prim Ministru te lovești de ceilalți.
– Și ca Președinte nu?
– Va fi mai bun… că are experiență!
Vladimir îşi pune insigna de voluntar și zâmbetul de vânătoare, intră în rol și se duce țintă la un grup de fete. Saluuut! Vreți să semnați pentru Monica Macovei? Chiar e mișto tipa, e sinceră. Nici eu nu sunt cu politica, dar Macovei m-a convins.
Atrași de agitație, se tot strâng oameni, e coadă de 5-6 persoane.
Pentru prima dată, un candidat e susținut de oameni de calitate, cu o anumită statură morală și intelectuală!, zice un domn cu pălărie, privind cu admirație spre poza alb-negru a lui Liiceanu, capsată de cort.
Izbăvirea României nu stă între rochiile unei doamne!, îi trântește altul în trecere.
Eu fac parte din nucleul dur!, tresare un bătrân cu o șapcă Heineken tocită și își așază traistele pline lângă cort. Și ce dacă m-acuză lumea că sunt băsist? Eu nu votez răul cel mai mic. O votez pe ea, că merită!
Vizavi de tabăra Macovei are cort și Klaus Iohannis. O doamnă cu uniformă ACL patrulează prin fața lui și scrie ceva într-un carnețel roșu. Nu mă filma, că-i spațiu public! amenință cu pumnii strânși și se repede spre mine: Vă dau la presă, nenorociților!
În ultima zi de strâns semnături, la recepția sediului de campanie e trafic intens. Oamenii stau la coadă. Vin semnăturile pachete-pachete. Mii de foi sunt așezate în teancuri pe jos, pe mese, pe scări. Astea sunt toate de azi!, zice cu mândrie Alina. Numai de la Timișoara au venit 2000.
O doamnă îmbrăcată în roz se așază pe jos, își umezește degetele și înfruntă un teanc mare de foi. Verifică dacă datele sunt complete și le sortează după orașe și număr de semnături. I-am zis azi lu’ soțu’: ai grijă de tine, ai grijă de câine, că eu nu știu când mai vin.
Din sala de lângă se aude foșnet de hârtii. Șase voluntari mută foaie cu foaie, din mână-n mână ca pe o bandă de producție, până când fiecare dintre ele ajunge la capătul circuitului într-un dosar. Semnăturile adunate timp de o lună trec prin al doilea tur de verificări înainte de predare.
rei dimineața. Cu ochii roșii și ceafa înțepenită, Mircea Șerdin, unul dintre cei care a stat la verificat semnături, bântuie prin sediu. După 16 ore și 45 de minute de sortat, numerotat și îndosariat, cele 70 de bibliorafturi sunt gata. A doua zi sunt urcate în dubă și livrate la sediul Biroului Electoral. După două zile vine validarea: 332.241 de semnături de susținere pentru candidatura independentă a Monicăi Macovei.
În aceeași zi, Teodor Meleșcanu, șeful SIE, își dă demisia și își depune candidatura cu aproape 400.000 de semnături. Ponta și Iohannis au depus câte 2,2 milioane fiecare. În total au fost înregistrate 7.651.000 de semnături la BEC. Adică unul din doi cetățeni cu drept de vot a semnat pentru unul din cei 14 candidați.
Ca să candidezi, trebuie să strângi 200.000 de semnături, pe care autoritățile nu le pot verifica, așa că e ușor să bagi cimitire întregi pe liste sau să furi baze de date.
În formula asta, legea electorală nu impune o condiție reală, ci doar o barieră care descurajează candidații independenți. Conform sociologului Mircea Kivu, partidele mari au la dispoziție listele de membri şi familiile acestora, la care se adaugă persoane de pe alte liste de la alegerile trecute.
Claudiu Crăciun, unul dintre cei mai cunoscuți activiști Uniți Salvăm, e convins că nici Macovei nu avea cum să strângă semnăturile pe bune: Pentru a le strânge este nevoie de mașinăria de partid la care în mod normal nu are acces un candidat cu adevărat independent. Sau de falsificarea semnăturilor, ceea ce nu i se poate imputa legal dar îi poate distruge moral demersul.
m urmărit voluntarii din București și le-am scris coordonatorilor din țară, să văd cum au făcut ca să strângă totuși numărul imens de semnături. Mi-au povestit că și-au mobilizat prietenii, că au avut emoții, dar și-au făcut curaj să iasă pe stradă și au învățat cum să convingă oamenii. Au crezut în candidatura lui Macovei și timp de o lună s-au dat peste cap să mobilizeze cât mai mulți oameni. Unii au strâns câteva zeci, alții și-au creat rețele din care s-au adunat câteva mii.
Societatea civilă are nevoie de un exponent în cursa prezidențială, și-a justificat implicarea voluntarul George Paraschiv din Galați. Petrică Dănilă din Bacău vine tot din zona activstă și spune că s-a simțit exact ca la protestele Roșia Montană, unde tot o mână de oameni au venit.
Lumi Williams a fost voluntarul ambulant. A pornit cu trenul într-un turneu prin Ardeal și a strâns de una singură vreo 700 de semnături.
M-am implicat mai ales ca să schimb legea aberantă, spune Dan Mașca, un antreprenor din Târgu Mureș care a inițiat un proiect de schimbare a legii partidelor. Monica a fost singura care ne-a răspuns, a venit până la noi și și-a asumat această temă. Normal că pe ea o susțin.
Doamna Piri de la Timișoara e trup și suflet în campanie, dar o nemulțumesc pisicile din promovarea lui Macovei: ¨N-am nimic cu pisicile, dar sunt feline perverse și Monica noastră este o ființă sinceră, spontană și prețioasă!!! Poate fi mai degrabă un câine cu fața inteligentă sau un căluț.”
Pentru echipa ei Monica e femeia de fier — unul e impresionat de strângerea fermă de mână, altul o vede ca pe Angela Merkel a noastră —, însă ceea ce-i întrigă e latura ei umană. Monica e o alcătuire fascinantă de duritate extremă şi fragilitate extremă, spune Claudia, consultant pe strategie.În public simţi că de fapt e o femeie timidă şi introvertită, care nu vrea sa iasă în faţă. Când iese în public ascultă.
Monica chiar e un samurai fragil, spune Șerban Marinescu. Shere, cum îi spun colegii de campanie, e un arhitect care l-a denunțat pe primarul din Râmnicu Vâlcea pentru că i-a cerut șpagă (în urma procesului, edilul a fost condamnat cu suspendare). Așa a ajuns să voteze DNA prin intermediul lui Macovei: ¨Inițial credeam că restul împing din spate și ea doar execută. De fapt e invers. Ea e pe to do. E impulsivă, n-o stăpânește nimeni. La început eram mai reticent, dar până acum văd că a avut dreptate. Se pare că era mai pregătită decât credeam noi.“
E vineri seara, plouă și e frig. Monica aranjează ultimele detalii pentru lansarea programului electoral. Aștept de o lună un interviu. După două amânări, își face timp și mă strecoară între două paragrafe.
Când e obosită și întâlnește pe cineva, focusează pe el ca un obiectiv foto. Zoom out din prezent, din ce face acum, searching, searching… caută persoana prin memorie și încearcă s-o izoleze de restul informațiilor care o bombardează. Gata, m-a găsit.
Ne zgribulim în bucătărie. Își încheie hanoracul până la bărbie și se cuibărește pe scaun. Ne facem o cafea, ne aprindem o țigară.
Privește meditativ în gol timp de 3 fumuri, apoi îmi spune de ce candidează: ¨Îmi pasă de țara asta! Și niciunul dintre candidații partidelor nu va duce țara înainte ci cu mulți ani înapoi. Nu vreau ciolanul prezidențial, vreau să pun în aplicare ceva în care cred.¨
S-a hotărât să candideze ca independent după ce s-a consultat cu apropiați, cu sociologi, cu oameni din societatea civilă. ¨Decizia era în sufletul meu. Mi-am dat seama ca nu am nevoie de partide în spate. Am societatea alături. Frustrările oamenilor sunt și ale mele și împreună putem construi ceva puternic.¨
Din gresia bucătăriei se ridică un ecran de sticlă cu ramă neagră în fața ei. Din faianță se rupe o burtieră roșie și taie bucătăria în două. Ascult, dar nu se mai aude nimic pe viu. Văd cum i se mișcă buzele subțiri, cum i se comprimă ridurile ca un acordeon. Monica a intrat în rolul candidatului. Cuvinte și planuri mari, dușmani mulți și fioroși. Își alege vorbele atent și îmi răspunde în pachete de declarații oficiale, ca-n emisiunile TV în care e pregătită de contraatac.
Când nu e candidatul Macovei cu sacou și lavalieră, Monica e o femeie mică și ghidușă. Ascultă Beethoven, îi place să schieze și să înoate singură în mare. ¨Mai nou mă dau și cu motorul¨, râde ea.
u prea știi cum s-o iei la început. Se uită serios, încruntată și concentrată până își dă seama ce vrei de la ea. Dacă n-ai noroc să nimerești o întrebare deșteaptă din prima, îți taie craca cu o replică acră. Te intimidezi și încerci să te setezi pe filmul ei, sobru și formal, când vezi că se schimbă deodată la față și începe să te ia la mișto pentru vreun cuvânt împopoțonat pe care l-ai folosit.
O vezi cum iese din conferință politicianul cu chip de ceară, face câțiva pași și se transformă într-un copil care ronțăie o piersică.
Monica e șeful workaholic și perfecționist căreia nu-i scapă nicio virgulă și nu lasă nicio idee neterminată. Poți să diseci o întrebare cât vrei, să uiți de unde ai pornit sau să nu-ți mai pese, ea se întoarce la început. ¨Începi ceva, duci la capăt. Altfel, degeaba ne-am apucat.¨ Monica e colegul care răspunde întotdeauna la telefon. Chiar dacă mai are 3% baterie sau dacă știe c-o suni s-o bați la cap și n-are timp de tine. Monica e omul care te ia în brațe pentru că i-ai adus ceva de mâncare.
După depunerea candidaturii, sediul de campanie începe să se coloreze. Apar steaguri, cresc afișele, la recepție răsar insigne, stickere și semne de carte. Echipa se pregătește pentru lansarea programului electoral. Fiecare o așteaptă pe Monica pentru câte ceva. Alina, coordonatoarea voluntarilor, dă directive în țară pentru materiale promoționale. “Nu, nu, fără nimic. E Macovei Președinte. Punct.”
Mircea Șerdin se agită să organizeze o caravană electorală cu trei mașini pe care le-a pus la dispoziție un voluntar. A slăbit 7 kilograme de la începutul campaniei și în creștet i-a apărut o șuviță albă. Când închide telefonul, dă de privirea autoritară a Monicăi. Îl ceartă că a uitat să facă ceva ce îl rugase. ¨Dacă spun eu că facem așa, nu mai întrebi pe altcineva! Cred că toată lumea vrea niște reguli aici!¨, zice iritată. ¨Iartă-mă că-ți spun așa, dar sunt tare obosită să mai urmăresc dacă fiecare a făcut ce-am stabilit.¨
Elena Amza, șefa de la recepție, seamănă leit cu Monica. Oamenii care intră grăbiți în sediu o confundă cu candidatul. Problema nu e nouă, i s-a întâmplat prima dată în ‘85. S-a întâlnit pe stradă cu un fost coleg care i-a spus ca seamănă foarte tare cu fata nouă de la procuratură. ˝Cică se întorceau multe capete dupa ea, așa mică și subțire cum era. Avea un mers suplu, elegant, dar foarte hotărât. Și o privire … Cum o vezi și azi. Ea e o finuță. Se vede că nu a avut niciodată noroi pe tălpi.”, povestește doamna Elena.
Prin fața recepției trece fluierând un tip pe la 40 și ceva de ani. E Daniel Șerban, fost consilier guvernamental, actualmente managerul de campanie, îmbrăcat mereu la cămășuță pastel. 20 de ani a stat prin străinătate. Era prin Afganistan când a văzut pe net anunțul candidaturii și s-a hotărât să se întoarcă în România. Prietenii i-au spus «Dacă te-ai întors tu în țară pentru asta, înseamnă că Monica o să câștige alegerile!».
Monica apare de nu-știu-unde cu telefonul la ureche, îl prinde de-o aripă și-l oprește să-și verifice agenda. Își pune ochelarii cu ramă verde și se încruntă la curcubeul de post-it-uri din carnețelul ei. Pe lângă toate activitățile de campanie, săptămâna asta mai trebuie să ajungă și la Bruxelles la o ședintă de parlament. Ok, Angelique. Book the flight. Pupici, pupici! Say hi to everybody!
Sorin Avram, cameramanul, așteaptă de o oră cu două căști de motor în brațe să meargă la o filmare pentru diasporă. Monica s-a urcat pentru prima dată în viață pe un motor în timpul campaniei. ¨Trebuia să mergem la Liiceanu¨, povestește Sorin. ¨Era trafic și Monica dispera că nu ajungem la timp. Așa că am luat motorul.¨ A avut emoții și se speria la început când se strecurau printre mașini, dar după câteva ture s-a obișnuit și a început să-i placă. Au ajuns să meargă mai peste tot cu motocicleta. Inclusiv în platou la emisiunea lui Teo, unde Monica și-a surprins susținătorii prin intrarea pompoasă și i-a mai și făcut cadou un cartuș de glonț moderatoarei.
Cristi Neagoe a venit să discute despre Roșia Montană. Ca să clarifice poziția ei față de exploatarea cu cianuri, Cristi a făcut un mini-site în care a strâns toate luările ei de poziție pe tema asta. De acolo rezultă că din 2004 încoace e împotriva proiectului.
L-au convins realizările ei în domeniul justiției, contribuția în reforma DNA și activitatea din parlamentul european. “Pe oricine am alege, aia e. Sunt oameni care dictează din spate. Dar ea nu ar pune botul la toate. E ca la whist. Jucătorul ăla nou care nu știe să joace îi încurcă pe ceilalți și nu-și mai fac mâinile”.
El a fost una dintre portavocile protestelor din 2013 și vrea să păstreze spiritul mișcării și în alte acțiuni civice. Într-o postare pe facebook, le explică colegilor din Uniți Salvăm de ce a ales s-o susțină pe Macovei, după ce în primăvară a participat alături de ei la greva cetățenească pentru a semnala neregulile legii electorale. Postarea declanșează o reacție de peste 300 de comentarii.
n 2014, grupul de organizare Uniți Salvăm a încercat să supraviețuiască. Dar cu fiecare cauză, clivajul între stânga și dreapta s-a adâncit mai tare. De la început a fost o luptă de orgolii între vechea gardă din 2012 și aripa nouă din 2013. Apoi au venit gazele de șist. Coverul #votezDNA pus de adminii paginii a creat un conflict în urma căruia mulți au părăsit grupul. Greva cetățenească de la europarlamentare a fost o încercare de resucitare a mișcării și un prim pas pe terenul politic. Un hibrid din care toată lumea a ieșit buimacă. După un an, grupul se întreabă ce mai înseamnă Uniți Salvăm.
La alegerile prezidențiale au dispărut și ultimele punți de legătură și grupul s-a împărțit între macoviști și macofobi. Cei care o susțin pe Macovei sunt considerați trădători de către cei care cred că niciun candidat nu merită susținut. Unii rămân veșnic protestatari, alții vor să intre în sistem ca să schimbe ceva.
Societatea civilă e scindată în două tabere, între ideologii, isterii și conspirații.
După ‘89, dreapta politică și-a câștigat marile bătălii prin alianțe cu societatea civilă împotriva comuniștilor sau a ciumei roșii. La alegerile de acum, societatea civilă de dreapta și-a găsit un lider în candidatul justițiar, cel mai progresist din fragmentarea actuală.
Stânga e speriată. E în continuare nereprezentată și vrea un partid al ei. De câțiva ani se tot așteaptă momentul sau liderul. Mai multe grupări se luptă pentru o voce mai puternică în politică. Partidul Verde a avut o primă încercare cu Remus Cernea, și cum anul ăsta n-are candidat, face planuri pentru 2016. Încearcă să atragă mai mulți ecologiști care au fost vizibili în mișcări anterioare.
Platforma Criticatac a răspuns la programul electoral al Monicăi printr-o somație, un fel de brainstorming de viziuni politice care profilează candidatul ideal așteptat să răsară de undeva.
Câțiva activiști din grupul de organizare Uniți Salvăm care susțin boicotul alegerilor, se dezic de pagina de facebook și de macoviștii care au furat sloganurile străzii.
Acum, lupta e pe public: O parte importantă din societatea civilă a trecut de partea lui Macovei și mulți se tem că va rămâne cu ea și după alegeri.
Programul lui Macovei deschide porți de atac: statul minimal, taxarea unică, privatizarea sănătații și a educației compun un scenariu înfricoșător. În viziunea lui Vasile Ernu, programul ei este un pogrom împotriva săracilor.
“Monica Macovei mă sperie – în cea mai bună dintre toate lumile posibile imaginate de Macovei, omul pentru om e lup. NU, mulţumesc!”, spune politologul Victoria Stoiciu.
Avocații și procurorii din dosarul Macovei dezbat în șiruri de sute de comentarii pe facebook ce înseamnă viziunea ei de țară.
Comentatorii care critică circul de pe scena politică ajung să-l reproducă și ei în thread-uri: alianțe, extensii ale jocurilor de putere, tehnici de Antena 3, replici absurde, ură.
O replică a haosului, într-un univers perpendicular. Cu înjurături și unfrienduri, se rup relații și se delimitează tabere, până la următoarea toamnă.
Un pletos panicat iese în stradă cu tot cu ușă și o ia la fugă cu un teanc de foi în brațe. În spatele ușii, o imprimantă cât un portbagaj turuie și scuipă zeci de formulare pe minut. „Nu-i lasă pe studenți să voteze!”, se necăjește o tipă care adună hârtiile la piept. ¨Bătaie de joc… La Gară nu mai sunt formulare de câteva ore bune!¨, adaugă altcineva în timp ce se-nfofolește să plece încolo.
seara primului tur de alegeri prezidențiale. Sediul de campanie al candidatei Macovei s-a transformat în print shop pentru că mai multe secții de votare au rămas fără niște hârtii, iar oamenii nu mai pot vota. Voluntarii din echipa Monicăi s-au apucat să printeze și să distribuie formulare pe la secții.
În două ore se închid urnele. Prin sediu e îngrămădeală de procente și oameni care scrolează frenetic după acel 8% anunțat la prânz. ¨Se întâmplă ceva cu exit-poll-urile¨, se aude de la recepție. ¨Când vine Monica?¨
Prin sala de conferință se lungesc cabluri de la camere și microfoane, printre cabluri jurnaliști, printre jurnaliști zumzete despre fraude, glumițe răutăcioase despre bunicile care au votat cu Ponta. La televizorul din sală se tot lungesc cozile de la secțiile de votare din diasporă.
Românii care încă mai așteaptă să voteze își varsă nervii pe facebook. ¨Băi, cum să fii tu ministru de externe, să organizezi niște alegeri prezidențiale și să pui 3 ștampile la Londra?!¨
Uniți Salvăm a pus de un protest. ¨Bravo mă, s-au trezit și ăștia.¨ se aude printre cabluri. La ministerul de externe sunt deja câțiva oameni care cer demisia lui Ponta și a ministrului Curlățeanu.
Două zile după alegeri, Mircea și Alina îi așteaptă pe băieții de la firma care adună maculatura rămasă. S-au dat rezultatele oficiale. Monica a luat 4,44%. Dacă n-am reușit să reciclăm România… să reciclăm și noi ceva, încearcă Mircea o glumă, cu ochii adânciți în ecran.
Au început să dispară bulinele de la pozele de profil. Susținătorii revin la fețele lor. Unii au nevoie de o perioadă de tranziție și-și schimbă poza cu Aici a fost bulina Macovei. Mai sunt și cei care nu-mai-știu-încotro și au rămas cu avatarul gri și gol. Ăștia suntem. Au votat românii. Poți să-i bagi pe toți la pușcărie, că ei tot votează PSD, trage Alina concluzia și-și schimbă și ea poza.
– Rămâne valabil cu al 3-lea pol? întreabă Mircea în gol.
– Rămâne valabil că suntem 450.000 de oameni cu capul pe umeri, zice Alina și capsează o chitanță.
– Și cum ne înmulțim?
– Am sunat-o pe mama să voteze, acum trebe să-l sunăm pe tata, râde Alina.
¨Noi chiar am crezut până în ultimul moment că avem mai mult. Realist, ne așteptam la locul 3.¨ povestește Daniel, managerul de campanie, îmbrăcat într-un tricou cu o broască țestoasă. ¨La listele suplimentare nu avem ce să facem. Dar am cerut să fim prezenți la renumărarea voturilor anulate. Și o să depunem o plângere penală împotriva lui Ponta¨, spune el pe un ton grav.
La ușă se adună un grup de oameni care au fost observatori la alegeri.
¨Am fost președinte de secție și la mine au fost doar 265 de formulare pentru listele suplimentare. Vă zic eu că lua mai mult dacă nu se fura¨, spune o doamnă blondă cu față de profesoară.
¨Era mai mult, așa zice și poștașul. Uite cât are în București și în diasporă!¨, confirmă un domn cu bască.
O doamnă cu un ochi de sticlă care-și ocupă timpul liber cu activități paranormale, îi explică doamnei Elena de la recepție ce aură minunată are Monica. A păstrat un flyer de la europarlamentare în vitrina cu bibelouri și a venit acum pentru o poză mai nouă. ¨Da, da, poftiți, luați un sticker, vi-l lipiți pe frigider¨, zice recepționera în treacăt în timp ce se pregătește să meargă la BEC cu o contestație. ¨Noi nu suntem supărați, știm că suntem mai mulți.¨, spune ea în timp ce își aranjează bretonul și eșarfa roz.
onica ajunge la sediu. E îmbrăcată ca de iarbă verde, cu blugi, un hanorac albastru, teneși. Are părul desfăcut și bretonul răsfirat. E nemachiată și pare că a dormit, în sfârșit. Se înconjoară de voluntari, în mijlocul sălii.
¨Știu că au fost dezamăgiri.¨ începe ea cu vinovăție. ¨Am avut alte informații, ne-am luat după ele… În orașele mari măcar am luat bine. Dacă nu erau problemele din diasporă luam un pic mai mult.¨ spune cu încredere.
Lumea o asaltează cu întrebări, cu povești de la secții, cu fraudele lui Ponta. ¨Ei, cât să se fraudeze? Mai mult de 2% nu avea cum.¨ spune Monica. ¨Ăștia suntem!¨
Un domn își înalță capul cărunt din mulțime: ¨Facem partid, facem asociație? Trebe să continuăm, să ne mișcăm. Eu sunt cu coloană, nu mai pun ștampila pe altcineva!¨
¨Am zis că facem, frate! Lăsați-mă o zi, două.¨ râde Monica. ¨Facem asociație, rămânem împreună! Dup-aia mai vorbim.¨
Se ajunge repede la detalii tehnice: cum ne organizăm, cum luăm deciziile, cum îi zicem?
Da cu Iohannis cum facem, îi dăm lui voturile?
¨Daaa, domnule Iohannis! Ia-i tu pe toți! răspunde ea și întinde mâinile cât să cuprindă toată sala. ¨Nu-i dăm nimic. Eventual negociem¨, continuă pe un ton serios. ¨Eu vă zic să doar să votați liber! Monica îi cere lui Klaus Iohannis să semneze un ACORD pentru salvarea statului de drept și a democrației în România și anunță că îl va vota pe el, pentru că marele pericol pentru România, în acest moment, este Victor Ponta.
Hai, lăsați-mă să lucrez la asociație!
Bun, păi înapoi la treabă, șușotește și lumea prin sală și-și adună încet hainele, foile, forțele. Monica nu trece de ușă pentru că fiecare mai are câte un cuvânt de spus în privat.
˝Nu vă pierdeți entuziasmul!!!˝ urlă deodată ca un protestatar cu portavoce. Toată lumea se sperie de strigătul războinic și izbucnește-n râs. Monica profită de moment și fuge în birou.
După discurs, o doamnă micuță în palton verde împarte câte două ghinde la toată lumea din sediu. Pentru putere! spune ea în timp ce mi le strânge în palmă. Câte două, pentru că nu suntem niciodată singuri.
Un text de Timea Honț
Panică: Ștefan Mako și Vlad Ursulean
Ilustrații: Paula Rusu