lina a intrat la liceu ca elevă model: fată cuminte, olimpică națională, de două ori cetățean de onoare al unui orășel din Muntenia.

 

Până când cineva a comis o infracțiune informatică: i-a copiat imagini intime din căsuța de e-mail și le-a distribuit ca să o umilească.

 

Cetățeanul de onoare a ajuns, peste noapte, curva liceului.

A

„E o plăcere să-i vezi CV-ul”, spune mama Alinei.

 

„Am făcut pregătire la engleză din clasa întâi, am făcut pregătire la germană, lecții de tenis de câmp. Era un efort financiar pentru noi, dar am considerat că merită.”

 

Prima oară a devenit cetățean de onoare în clasa a treia, când a luat locul I la un concurs național de limba engleză. A doua oară într-a cincea, când a câștigat un concurs de dans.

 

*

ama i-a spus de mică să se ferească de fete. „Fetele nu se ocupă decât cu rujuri, cu farduri, cu fustițe și cu răutăți. Am îndemnat-o pe Alina să petreacă mai mult timp cu băieții în pauze. Ei mai citeau, aveau preocupări mai educative.”

 

În clasa a noua purta tricouri largi, asculta Green Day și stătea în gașca băieților. Îi admira pentru că erau uniți și rezolvau orice neînțelegere „cu trei înjurături și două beri”, spune Alina. „Noi, fetele, ne mâncăm pe la spate la fiecare colț de stradă.”

 

„Era un băiețoi”, povestește o fostă colegă. „Nu știai dacă avea forme, că avea blugii ăia lăsați, shoezi imenși, cămașă mai mare, asculta dubstep, nu se machia, niciun indiciu că ar fi fată.”

 

Nu putea să fie feminină decât pe internet.

 

M

ntr-a șaptea a început să vorbească cu un american pe hi5, mai mare cu un an decât ea. Americanul avea inima frântă de altă româncă, stabilită în Carolina de Nord. Alina îl consola și îi scria zilnic.

 

„După trei luni mi-a cerut o poză: «vreau să te văd»”, își amintește ea. „El era deja obișnuit să primească poze de la fosta. Eu, de nebună, frate țin la tine, te iubesc de nu mai pot și chestii, i-am trimis poze nud pe mail. Mă făcea să mă simt ok, îmi zicea că arăt bine pentru vârsta mea. Ne-am combinat, practic.”

 

Legătura țesută pe calculator îi făcea inima să bată mai tare decât privirea unui băiat în carne și oase.

 

Apoi a rămas fără calculator. S-a mutat cu părinții într-un oraș mai mare și au lăsat calculatorul la bunici “ca să aibă timp să învețe”,  explică mama.

 

Dar acum ai nevoie de calculator și pentru învățat. În clasa a noua, profesorii au organizat un schimb de experiență România-Belgia. „Am vrut să plec din România, să văd și altceva”, povestește Alina. Elevii trebuiau să completeze un formular și să-l trimită pe e-mail. Primul venit, primul servit.

 

Alina a rugat o prietenă cu calculator să completeze formularul și să-l trimită de pe mailul ei. I-a dat parola. Prietena a sunat-o să-i confirme că a trimis. S-a culcat în culmea fericirii.

 

Peste câteva zile, trei colege au chemat-o în fața blocului. Alina era bolnavă și se învoise de la școală. Se uita la televizor când au sunat-o să coboare.

 

I-au zis din prima: „Vezi că umblă niște poze cu tine goală prin liceu.”

Î

lina a fost victima a trei infracțiuni: violarea secretului corespondenței (închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă), transfer neautorizat de date dintr-un sistem informatic (închisoare de la 1 la 5 ani) și distribuirea de materiale pornografice cu minori (închisoare de la 2 la 7 ani).

 

Când s-a întors la școală, însă, a constatat că ea era inculpata.

 

Nici n-a apucat să-și lase ghiozdanul în clasă, că diriginta a chemat-o în biroul directoarei, care a amenințat-o cu exmatricularea.

 

A adus o imagine proastă școlii”, mi-a explicat diriginta în fața cancelariei. „Dacă nu se lua o măsură, se considera că se poate face orice aici. Pedeapsa ei era pentru ceilalți, ca să nu facă același lucru.”

 

Profesorii au văzut pozele și au făcut un consiliu. „Erau niște fotografii scârboase. Unii profesori erau oripilați de fotografii. Atunci am votat să-i scădem nota la purtare”, mi-a spus diriginta.

 

„Colegii mei considerau că elevii noștri sunt preocupați prea mult de a socializa prin noile medii în detrimentul studiului”, mi-a spus profesorul de fizică.

 

„Poze din-astea faci când vrei să arăți nu știu ce, când vrei să câștigi nu știu ce”, crede directoarea liceului.

 

La ora de franceză, Alina a început să plângă. Profesoara i-a spus: «Să nu bocești la ora mea, că ți-ai făcut-o cu mâna ta».

A

n regulamentul liceului era un singur articol care se aplica situației:

 

Art. 19: „Este interzis elevilor: să posede sau să difuzeze materiale cu caracter violent, obscen sau pornografic”.

 

Nici unul dintre elevii care au încălcat regulamentul școlar nu a fost pedepsit. A fost pedepsită doar victima.

 

„Această zdreanță de directoare ne-a amenințat că o exmatriculează”, povestește mama. Buzele rujate îi tremură și începe să plângă. „Și noi, niște proști, am luat-o în serios, în loc să bat cu pumnul în masă: cucoană, din cauza ta se întâmplă o tragedie cu copilul meu, cu viitorul lui și cu viața noastră.”

 

Mama a mers în biroul directoarei să o îmbuneze: „Când m-am dus cu șpagă, cu cadou, în cabinetul directoarei, m-am dus pentru că așa era normal și pentru că eu trebuia să știu ce medie o să-i dea. Ăsta era rezultatul. Că am plecat de la premisa că o exmatriculează. După care mi-a dat de înțeles că o să-i scadă nota la purtare.”

 

Directoarea neagă că a primit șpagă de la părinții Alinei. „Mie? Cadou? Hă, asta-i chiar drăguț. Doamne ferește! Ce bijuterii? Cum adică? Primesc bijuterii decât de la soțul meu și de la copiii mei.”

 

Cert e că, după vizita mamei, directoarea n-a mai exmatriculat-o. „Mi-au scăzut nota la purtare la șapte. Doar mie”, spune Alina.

 

Au trimis-o acasă două săptămâni, să se liniștească. «Lumea o să uite», a încercat s-o încurajeze psiholoaga școlii. La fel i-a spus și diriginta. Să nu cumva să facă vreo prostie, să nu cumva să se sinucidă.

 

Dar lumea n-a uitat.

Î

ând a intrat pe poarta liceului, după două săptămâni, toată lumea o arăta cu degetul. O strigau „degețica”. «Aia e curva care a făcut pozele!»

 

Au zis că a stat acasă în săptămânile alea ca să facă avort. „Că s-a dus la mănăstire și s-a futut cu trei. Că în mijlocul orașului e o fântână și că acolo i-a supt pula lu’ unu de față cu toată lumea. Unii băieți, virgini, se lăudau că au futut-o pe Alina”, îmi povestește o fostă colegă, într-o cafenea din apropierea Facultății de Sociologie, unde studiază acum.

 

„În clasa a noua, când vezi o poză cu o persoană dezbrăcată și apoi o vezi în viața reală, nu știi cum să contopești imaginile alea. Parcă un sfert ai fi vrut să faci și tu aia”, explică ea.

 

Am vorbit cu 13 colegi ai Alinei. Cu toții au contribuit la trauma ei.

 

Tot orașul participa la chestia asta, fiind un oraș mic”, îmi spune la telefon altă fostă colegă, acum studentă la teatru. „Eu i-am spus unei prietene, prietena aia a zis altor prietene, și tot așa.”

 

„Bleah!”, răbufnește ea când o întreb de poze. „Le-am văzut, m-am scârbit, și apoi, evident, am râs.”

 

Altă colegă a susținut-o la început pe Alina - o lua în brațe și o consola după fiecare rafală de jigniri. Dar când a văzut pozele și-a schimbat părerea: „A fost libera ei voință să le pună pe mail și să dea parola cui i-a dat-o”. Tânăra, care lucrează acum la o bancă, mi-a spus că are în continuare în laptop imaginile cu pornografie infantilă.

 

Fetele care s-au distrat cu pozele au devenit apoi îngrijorate că scandalul le afectează reputația. „Eram văzute curvele liceului. Și nu ne-a convenit”, îmi explică studenta la teatru.

 

„Nu voiau să se concentreze atenția asupra lor și cred că d-asta răspândeau vorbe, să nu fie ele judecate pentru anumite chestii”, spune Eugen, un coleg cu un an mai mare care venea în pauze special să facă mișto de Alina. „Nu consider că la 15 ani e ok să faci poze nud pentru bărbați, să te prostituezi, cum ar veni”, explică el.

 

Fetele mai sărace sau venite de la țară erau considerate mai ușuratice. „La noi în liceu vin copii cu situație financiară mai bună. Eram priviți ca elită, priveam totul de sus, nu ne ajungea nimeni la nas. Nu aveam resentimente”, explică Eugen. „Noi consideram că făcea chestia asta pentru bani. Știam că n-are o situație financiară foarte bună, cum o aveam noi.”

 

Mai mulți colegi mi-au spus că au primit pozele Alinei de la cea mai bogată fată din clasă, despre care cred că sponsoriza școala. „Era foarte de treabă cu noi, prietenele ei, și se purta foarte jegos cu ăia care veneau de la țară.”

 

Alina crede că pozele au venit și ca răzbunare pentru o farsă pe care a făcut-o cu două zile înainte, când a intrat pe contul de Facebook al unei colege din gașca de fete mai înstărite și a postat pe profilul unui băiat o manea, ei fiind toți rockeri.

C

etele o vorbeau de rău pe Alina, dar băieții au trecut direct la fapte. O înghesuiau pe holuri, aruncau în ea cu diverse, veneau la banca ei în pauze și se dădeau în spectacol.

 

„Degețica, îmi faci și mie o muie?”, i-a spus un băiat, aplecat peste banca ei.

 

Alina nu ieșea în pauze. Băieți de la clasele mai mari veneau la ea și făceau cerc în jurul băncii ei. Unul arunca cu mere în ea și dădea tonul miștourilor.

 

„Era libidinosul liceului, care îți punea mâna pe cur”, spune studenta de la sociologie. „Era înalt, mai bine făcut așa, o mutră de cocalar, cu lanț de aur și cruce, ochii albaștri, parcă tuns așa în părți, și mergea mereu cu mâinile în buzunar și pasul ăla de el avea școala la picioare. Dacă erai mai înaltă decât el se uita tot de sus la tine.”

 

Băiatul e acum student la Institutul Medico-Militar și neagă că a cunoscut-o vreodată pe Alina: „Cine-i asta că nu am auzit de ea”, mi-a scris pe Facebook. „Și totuși, de ce ar conta un asemenea subiect după 6 ani?”

 

Alt băiat a făcut mai multe conturi de Facebook ca să distribuie pozele, apoi i-a cerut bani ca să le șteargă, spune Alina.

 

Tipul a ajuns, ani mai târziu, voluntar într-o campanie a poliției despre pericolele expunerii pe internet. Nu recunoaște că ar fi șantajat-o pe Alina. „Ea oricum avea o reputație de haladită, de bagaboantă, de dinainte. O înșiraseră o grămadă, gen. Asta-i o jigodie”, mi-a spus într-un apel pe Facebook, și a concluzionat: „Femeile care trimit poze dezbrăcate sunt proaste, clar”.

 

Ceilalți agresori pe care i-am contactat nu au vrut să vorbească.

 

Și americanul a dispărut în ceață. Alina i-a scris când au apărut pozele. Din momentul ăla, nu a mai primit răspuns.

F

mândoi părinții Alinei sunt angajați la stat, dar nu s-au gândit să facă plângere la autorități.

 

Tatăl s-a dus la Serviciul Român de Informații, unde lucrează, și a vrut să-și dea „demisia de onoare”. Nu a vrut să stea de vorbă cu mine, dar mama mi-a povestit momentul: „A zis - «dom’le, e cazul să mă pun la dispoziția unității, să termin cu viața militară și gata, nu e nicio nenorocire. Am o facultate, pot să trăiesc, sunt inginer». Cam așa gândeam noi, știi?”

 

Știa tot SRI-ul”, spune Alina. Colegii tatălui l-au susținut și l-au îndemnat să-și ia concediu, dar nu să meargă la poliție.

 

„Era crimă să ajungă în fața instanței. Știm ce se întâmplă în societatea românească, da? Ce verdicte se dau, total neconforme, cum dispar probe de la dosar”, explică mama de ce nu și-a căutat dreptatea. „De asta se ocupă Dumnezeu, nu eu.

 

Alina era de aceeași părere când am vorbit prima oară. „Mereu am mers pe principiul că Dumnezeu oricum o să le dea tuturor ceea ce merită.”

 

S-a răzgândit când a aflat ce a zis un procuror DIICOT căruia i-am descris cazul: poate să depună și acum plângere, pentru că fapta nu s-a prescris.

 

Atunci i-a spus mamei că ar vrea să meargă la poliție. Mama i-a răspuns că, dacă face asta, tatăl o să le părăsească pe amândouă.

A

D

upă ce a fost hărțuită chiar și într-un ziar local, olimpica s-a închis în sine. O fostă colegă spune că la școală era „o umbră”. Nimeni nu mai vorbea cu ea. Mediile au luat-o la vale.

 

„Am fost atât de șocați încât tot ce-mi doream era să supraviețuim”, îmi spune mama Alinei și bufnește în plâns.

 

„Aveam tendințe sinucigașe”, spune Alina. „Mama mă vedea disperată. Îi era frică de ce-aș fi putut să fac.”

 

Mama o păzea zi și noapte: „Dormeam împreună ca s-o supraveghez. Dădeam câte o pastiluță de distonocalm și ei, și mie, și soțului”.

 

Dar durerea nu trecea, povestește Alina. „Au fost momente, după, în care ziceam frate, nu mai pot. Nu înțeleg de ce mai exist, ce rost mai am eu pe pământul ăsta, atâta timp cât nu pot să ies din casă că mă arată cineva cu degetul. Mă gândeam că, dacă o să mă sinucid, nu i-ar păsa nimănui că ar muri o curvă”.

 

Trauma i-a afectat și viața sentimentală: „După chestia asta, când mi-am făcut un prieten, mi-a fost rușine să mă dezbrac în fața lui”

 

Cu timpul, oamenii au încetat să mai distribuie pozele Alinei. Motoarele de căutare nu le mai găsesc. Dar pot să reapară în orice moment dintr-un server uitat sau din harddisk-ul cuiva care le-a păstrat.

 

„Toată chestia asta mi-a rămas în cap, mi s-a implantat. A luat forma unui butonel și, fix când îmi e extraordinar de bine, se activează. Uit total de toate chestiile OK pe care le fac. În momentul ăla le dau dreptate persoanelor care m-au jignit.”

Cazul Alinei nu este unul izolat.

 

Aproape jumătate dintre elevii din România sunt hărțuiți la școală. Trei sferturi dintre ei au fost martori la hărțuirea altora. 80% dintre adolescenții români au fost hărțuiți pe Internet.

 

Despre revenge porn, sau răzbunare prin pornografie, nu avem date statistice din România. În SUA, jumătate dintre tinerii adulți trimit poze intime pe internet și aproape unul din zece a fost victimă a revenge porn-ului, în creștere puternică față de anii precedenți.

 

În România, utilizarea internetului a crescut în ultimii zece ani de la 30% la 76%, chiar mai mult în cazul minorilor. Odată cu răspândirea telefoanelor mobile, internetul a pătruns masiv și la sate. În 2015, 17.6% dintre copiii între 10 și 14 ani, din mediul rural, au trimis poze sau filme în care își arătau părțile intime, față de 2,9% în urban.

 

Sexualitatea se mută pe net și abuzurile odată cu ea. Hărțuirea pe internet are aceleași efecte psihologice ca cea din viața reală: anxietate, tulburări de alimentație și depresie. Victimele violenței psihice au creierul afectat la fel ca cele care au trecut prin violență fizică. Unele ajung să se sinucidă.

 

Dar violența sexuală online nu e luată în serios. Între 2012 și 2016, în toată țara au fost înregistrate doar 180 de cazuri de exploatare a minorilor în mediul online, spune inspectorul Teodora Bălcanu, de la Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice. Multora le e frică să meargă la poliție ca să nu afle părinții. Alții nici nu știu că poți să mergi la poliție cu așa ceva.

 

Unii cred că tot ce pui pe internet e public, chiar dacă trimiți într-o căsuță privată de chat. „Dacă publici online o fotografie nud fără acordul persoanei expuse, tu îi iei oportunitatea persoanei fotografiate de a alege ea însăși cine o vede dezbrăcată”, mi-a explicat  scriitoarea islandeză Thordis Elva, care a studiat fenomenul. „Consimțământul este la fel de important și online, și offline. Dacă nu-l ai, comiți un abuz asupra unei alte persoane.

 

Soluția ar fi „educația despre consimțământul sexual, despre respectul față de limitele celuilalt”, spune scriitoarea.

 

În majoritatea țărilor occidentale, educația sexuală este obligatorie, dar nu prea atinge subiectul sexualității online. În România apare în legislație, dar legea e vagă și nu prea se aplică. Ba chiar se încearcă interzicerea ei fără acordul expres al părinților. Un proiect de lege al deputatului Ninel Peia prevede chiar pedepse cu închisoarea. Legea a trecut de Senat.

 

Biserica Ortodoxă crede că educația sexuală duce la pervertirea tinerilor. Iar 61% dintre români consideră că biserica oferă răspunsuri la problemele tinerilor.

u trecut șase ani de când viața Alinei a fost deraiată. A reușit totuși să termine liceul, să intre la facultate în București și să se angajeze la o corporație. Prietenilor le spune din prima ce-a pățit în clasa a noua, ca să le testeze empatia. În timpul liber face colaje, la care primește multe like-uri pe Facebook. Îi place muzica electronică, iar vara se bagă în organizarea unor festivaluri.

 

Într-o zi, era la facultate când l-a văzut pe unul dintre foștii ei agresori.  „Stăteam la țigară, după cursuri. În momentul în care l-am văzut, mi-a căzut țigara pe jos”, își amintește ea.

 

Pericolul a rămas acolo, gata să sară în orice moment din măruntaiele internetului. Acum câteva luni, cineva a postat pe un forum printscreen-uri cu profilul ei de Facebook și a întrebat dacă mai are cineva pozele cu ea. Atunci s-a hotărât că nu poate să lase lucrurile așa, trebuie să meargă la poliție. Și de data asta i-a convins pe părinți să o susțină.

 

S-a mai hotărât și să întâlnească cu fostul agresor, actual coleg de facultate. Eu făcusem un interviu cu el, în care mi-a spus că regretă ce a făcut în liceu. Este Eugen, tipul care zicea că se simțeau elevi de elită și nu aveau resentimente.

 

Ne-am întâlnit toți trei într-un starbucks dintr-un mall bucureștean.

A

Te-ai schimbat, arăți bine”, o salută el și zâmbește de parcă ar vrea să zâmbească și ea. Alina nu e pregătită să-i întâlnească privirea. Îi răspunde cu ochii-n telefon.

 

Eugen a venit la întâlnire îmbrăcat în negru din cap până-n picioare, cu bretonul gelat.

 

Alina trece direct la subiect. Vrea să știe, din perspectiva lui Eugen, cine e vinovat. „Tu, în primul rând, că nu ți-ai protejat laptopul, trebuia să fii mai precaută.” Alina are în continuare ochii în pământ. Eugen continuă: „Prietena ta, dacă ți-era prietenă, nu ar fi trimis pozele. Și vina mea e, a fost fiecare de vină”.

 

Alina întoarce mobilul pe toate părțile și râcâie un abțibild lipit pe carcasă. „Ceea ce s-a întâmplat în clasa a noua m-a marcat extraordinar de mult, în sensul că am rămas cu traume”, îi mărturisește ea, cu ochii-n gol. „Până și în clipa de față am momente în care mă apucă depresia și-mi aduc aminte de absolut fiecare gest, fiecare vorbă, fiecare șantaj.”

 

Eugen o ascultă cu obrazul sprijinit în palmă. „Mie, dacă mi se întâmpla ceva de genul, îmi venea să omor pe toată lumea care a participat”, îi răspunde. Povestește cum a avut o prietenă care a pățit ceva similar - fostul iubit a amenințat-o un an de zile că-i pune pozele intime pe net. Atunci și-a dat seama că și Alina a suferit o nedreptate.

 

Când vorbește Eugen, Alina își sprijină și ea obrazul în palmă. „Mă simțeam vinovat și mă gândeam că îmi pot cere oarecum iertare, dar sună lame. În adâncul sufletului tău o să mă urăști și pe mine la fel ca pe ele”, îi spune el și face un gest ca și cum ar vrea să dea trecutul la o parte, dar varsă din greșeală cafeaua pe masă. Se înroșește. Își cere scuze. Din nou, scuze.

 

Cei doi își beau ultimele guri de cafea și ies să fumeze o țigară împreună. „N-am de ce să te urăsc la fel de mult, prin simplul fapt că ai acceptat să discuți cu mine față-n față”, îi răspunde Alina.

 

Eugen se luminează la față. „Mă simt mai eliberat. Știu că am făcut un gest OK.”

Reporter: Venera Dimulescu

Ilustrator: Andreea Chirică

Editor: Vlad Ursulean

 

*

 

Acesta este primul episod dintr-o serie despre revenge porn. Documentarea a durat mai bine de un an de zile. Am urmărit șapte cazuri, din care am ales trei care ilustrează câte o fațetă a fenomenului. Am vorbit cu victimele, cu agresorii, cu colegii, prietenii și rudele lor, cu profesori, procurori, polițiști, politicieni, funcționari și activiști. Am dezbătut cu elevii din mai multe școli și am participat la conferințe tematice în România și Marea Britanie. Au rezultat 400 de pagini de informații, pe care le-am distilat în aceste povești. Numele personajelor sunt schimbate, ca să protejăm victimele de noi valuri de hărțuire.

 

Dacă ai informații suplimentare despre fenomen, dă-mi un mesaj.

 

*

 

Casa Jurnalistului e o comunitate de reporteri independenți.

Acest proiect este un produs al programului nostru de rezidență.

 

Rezidenții au mai scris:

Matei Bărbulescu - A fost un copil slab

Liana Fermeșanu - Un eșec al psihiatriei

 

Susține materialele următoare!

 

 

*

 

Au contribuit: Luiza Vasiliu, Tiberiu Cimpoeru, Ștefan Mako, Sorina Vasile, Matei Bărbulescu, Ștefania Matache, Ruxandra Pătrașcu, Lina Vdovîi și toată Casa.

 

*

 

Nu uita: dacă ți se întâmplă așa ceva, poți să ceri sfatul

specialiștilor de la Salvați Copiii.  O poți face și sub anonimat.

Poți să întrebi un avocat ce legi au fost încălcate în cazul tău.

Poți să mergi la Poliție.