Primul meu live pe Facebook

English version // Deutsche Version


00:23


Vreo 50 de jandarmi aleargă pe Calea Victoriei. Sunt în formație de șase și scuturile lor de plastic, bastoanele de cauciuc și vizierele căștilor troncăne odată cu ropotele bocancilor grei pe asfalt.

Eu sunt pe trotuar. Scot telefonul să fac un live pe Facebook. Strada e aproape goală acum, după ce bătaia de miercuri noapte, din Piața Victoriei, dintre huligani și jandarmerie a pus punct protestelor masive împotriva guvernului.

Jandarmii respiră cu aburi, ajung la Palace Casino, se opresc din fugă și continuă să meargă către intersecție. Îi urmez încet și continui să filmez.

În mijlocul intersecției, două dube, venite din direcția opusă, staționează cu luminile albastre pornite. Un jandarm îi dă unui tip șuturi în fund și altul îl trage spre dubă. Odată intrat în dubă, jandarmii îl împing afară. “Eu mă duc, mă, acasă! Eu plec acasă!”, țipă bărbatul și se-ndepărtează ezitând, de parcă nu-i vine să creadă că i se dă voie să plece.

“Marș!”, țipă jandarmul și-i face vânt cu ambele mâini, ca și cum ar împinge o mașină de pe o stâncă.


 

Posted by Christian Gesellmann on Wednesday, February 1, 2017


Apoi jandarmul își îndreaptă privirea către mine, mă vede filmând, se-apropie și strigă: ”Treceți vă rog frumos acasă, terminați cu filmatul”. Dau să plec și mă lovesc de un jandarm care cu o mână mă prinde de guler și cu cealaltă încearcă să-mi înșface telefonul. Între timp, sunt înconjurat de cel puțin încă doi jandarmi care mă prind de umăr, mă scutură și mă lovesc cu bastoanele în spatele genunchilor.

Șterge filmarea!”, țipă.

“Nu o șterg”, îi răspund, “sunt jurnalist și nu aveți nici un drept să mă obligați să o șterg. Și e prea târziu oricum. Am postat-o deja. Uite, oamenii i-au dat share, nu mai poate fi ștearsă.”

“Vii cu noi”, spune unul dintre ei și mă împinge în dubă.


Ăsta a fost primul meu live pe Facebook. Alături de mine, au fost reținuți încă 20 de tipi în noaptea aia. Nici unul dintre ei nu era huligan. Iar jandarmii știau bine asta.

Alex Nechez, de exemplu. În timp ce eram băgat în dubă, mă certam cu un jandarm care mi-a interzis să dau un telefon. “E dreptul meu”, am spus, dar tot nu m-a lăsat. “În țara asta, n-ai nici un drept”, mi-a răspuns o voce subțire dintr-un scaun din spate. M-am întors și-am văzut un tip fragil, cu buze groase, ochelari cu rame subțiri și o barbă care-l făcea să arate ca un călugăr-copil. Împlinise 18 ani cu două luni în urmă.

Se afla pe partea cealaltă a străzii, filmând, ca și mine, când au apărut jandarmii alergând. L-au forțat să coboare de pe trotuar pe stradă, i-au dat o bâtă în stomac ca să dea drumul la cameră și i-au șters toate pozele de pe card. Alex e încă la liceu, dar e și jurnalist independent și voia să-și pună filmele și pozele pe conturile de Youtube și Facebook.

Fotografia e pasiunea lui de ceva vreme. Părinții i-au cumpărat camera pe care o avea la el, un Nikon D3100, când avea 12 ani. A costat 600 de euro la vremea aia; tatăl lui a trebuit să se împrumute de bani la rude ca să o cumpere.

Normal că Alex s-a supărat după ce a pierdut o zi întreagă de muncă, așa că i-a scăpat un: “Nu e corect! N-am greșit cu nimic.”

“Ia uite cine are gura mare acuma”, a răspuns un jandarm și l-a băgat în dubă. I-au rupt haina și i-au stricat camera.

Doi ofițeri de la secția de poliție de la el din cartier i-au sunat la ușă duminică dimineață, deși a fost declarat martor, după ce poliția l-a chestionat trei ore și apoi l-a eliberat, joi la amiază.

Alex: “Dormeam, așa că a deschis maică-mea. Poliția a zis că sunt un om violent și că o să întrebe rudele și prietenii de mine și o să meargă chiar la mine la liceu ca să afle mai multe lucruri despre mine. Mi-au spus că o să mă țină sub observație și au întrebat-o pe mama unde lucrează. S-a speriat rău.” După 10 minute, polițiștii au plecat.

“Nici gând să mai ieși pe stradă!”, a spus mama lui Alex. Când l-am sunat duminică, își făcea temele la matematică. Spune că părinții nu îl învinuiesc pentru ce-a făcut. Sunt doar îngrijorați. «Nu înțelegem ce se întâmplă.»


01:00


Jandarmii ne duc cu duba la sediul DIICOT, direcția de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. În fața clădirii sunt deja aliniați pe două rânduri bărbați cu actele de identitate în mâini. Ni se spune să stăm pe partea dreaptă și să ne scoatem și noi actele de identitate.

Un tip solid cu o căciulă de lână plânge de rupe. Doi tipi foarte tineri, care par să fie în faza aia a vieții în care cred că-i super tare să mergi în baruri rock, plâng și ei, dar mocnit, ștergându-și obrajii cu mânecile puloverelor.

Stăm în fața DIICOT-ului încă jumătate de oră, timp în care îmi sun iubita și îi trimit adresa la care mă aflu pe Facebook Messenger.

Apoi ni se spune să mergem înăuntru, să ne golim buzunarele și să punem tot ce avem la noi pe podea. Mai așteptăm puțin și apoi sunt trimis într-un colț al holului de la intrare unde mă întâmpină un tip scund și gras. Ține un aparat digital mic la 20 de centimetri de fața mea și îmi spune, în engleză: “Ca-n filme. Față, profil, profil.”

Apoi jandarmul care m-a împins în dubă vine către mine, cu carnețelul meu negru în mână. Arată cu degetul către o pagină pe care e scris “neonazi” și niște nume. “Poți să-mi explici?”

“Ți-am spus, sunt jurnalist. Astea sunt notițe din investigațiile mele. E vorba despre un subiect la care am lucrat în Germania.”

Jandarmul, cu masca încă pusă, se uită lung la mine o vreme; într-un final, îmi întoarce spatele și pleacă cu agenda mea. După o vreme revine cu o femeie care e îmbrăcată cu gust, ca o profesoară. Mă întreabă pentru ce publicație lucrez și dacă am legitimație de presă.

Îi spun numele unor ziare și reviste pentru care lucrez și că mi-am uitat legitimația de presă în Germania. Pe fața ei se plimbă o umbră de plictiseală în timp ce-i vorbesc. Ca și când în capul ei pâlpâie un mare banner pe care scrie: de ce naiba trebuie să mă eu ocup de asta? Îmi dă înapoi carnețelul, îi aruncă o privire enervată jandarmului și pleacă.


02:30


Băieți, nu suntem oameni răi, OK? Am merge și noi la protest, dacă am avea voie”, spune jandarmul. “Modul în care au dat ordonanța asta nu a fost OK. Pe de altă parte, am votat toți cu PSD-ul pentru că avem salariu minim, iar ei ne-au promis o mărire de 10%.”

Suntem la o masă mare de lemn într-o încăpere de la DIICOT. Jandarmii au jucat dur la început și nu ne-au lăsat să stăm jos sau să ne folosim telefoanele. Dar, pentru moment, pare că s-au relaxat. Sunt, evident, la fel de obosiți ca și noi de la așteptare și de la protest.

Poate dura foarte mult, ne spun. Și că așteptăm un procuror să vină și să hotărască. “5 ore, 10 ore, 20 de ore, nu știu”. Nu par să spună asta ca să ne închidă gura și să nu mai punem întrebări inutile. Răspund într-o doară pentru că, probabil, așa își petrec multe nopți: într-o cameră cu niște băieți care le zic întruna că n-au făcut nimic greșit și care vor să știe ce urmează să se-ntâmple și când. Întruna și-ntruna.

De fapt, jandarmii nu par să mai reacționeze la întrebările astea. Cum nu mai observi pe lângă câte felinare treci când mergi cu bicicleta spre centru.

Un jandarm, care seamănă puțin cu Stallone din primul Rocky, mijește ochii la mine suficient timp cât să mă facă să ridic din umeri și apoi spune:

Ieși în Control?

“Da”, îi spun, “dar a trecut ceva vreme de când n-am mai fost pe-acolo. Cel puțin juma’ de an”.

“Știam eu! Te-am recunoscut!”

Apoi îmi spune că a văzut doi tipi sărutându-se în baia din Control. “Un loc foarte ciudat, în general”.


 03:00


Toți jandarmii, în afară de doi, și-au dat jos cagulele, unii au adormit în fotoliile împrăștiate prin hol. Alții încearcă să scape de plictiseală bârfind sau holbându-se în gol.

Cei trei jandarmi de la masa noastră se înviorează, încep să glumească. Unul dintre ei e Rocky, care are vreo 30 de ani, în mijloc e un bărbat la vreo 40, cu păr încărunțit și al treilea e un tip cu sprâncene pensate, care n-are nici 30 de ani, probabil. Vorbim despre fotbal, mașini, smartphone-uri, clubbing în București, beneficiile medicale ale ierbii, prețurile în hypermarket-uri și acum politică:

Dar Dragnea, ăsta chiar e hoț, frate. Cum s-a îmbogățit el așa? Cum pula mea are el vilă?”, se miră un jandarm. Liviu, Andrei și Traian – trei tipi care au fost luați de pe Lascăr Catargiu și acum împart o bancă vizavi de jandarmi – ridică din umeri, ca și cum ar vrea să spună că toată lumea știe răspunsul.

“Deci, voi cu cine ați votat?”, întreabă un jandarm peste masă. “USR!”, răspund cei trei în cor. Îi bufnește râsul pe toți de partea cealaltă a mesei.

Situația asta îmi aduce aminte de copilărie, când vedeam alte grupuri de băieți ca dușmane sau măcar rivale, la început, o specie diferită cu adidași suspect de scumpi și pomeți înalți sau cu vreun roșcovan printre ei. Până când începeam să ne jucăm împreună și ne dădeam seama că, de fapt, suntem cam la fel.

Că stăm aici, la DIICOT, pentru că un grup l-a prins pe celălalt pe stradă și-l ține captiv, pare extrem de pueril acum. Ca o călătorie fictivă într-un loc unde copii mari în uniforme se joacă de-a v-ați ascunselea.

“De ce ne-ați arestat?”, îi întrebăm. “N-am făcut nici unul nimic. Și nici măcar nu eram aproape de Piața Victoriei”.

“Ascultă-mă, ni s-a dat ordin să facem 100 de arestări. Și-am făcut 100 de arestări. Nici nouă nu ne convine, dar suntem militari. Trebuie să îndeplinim ordinele, înțelegi?”, răspunde un jandarm.

“Dar de ce ne-ați luat pe noi? Uită-te la noi! N-arătăm a huligani deloc!”

“E simplu. Cu slăbănogii nu e așa multă muncă. Știm și noi cum arată huliganii. Îi vezi p-ăia din partea stângă?”. Jandarmul arată spre un grup de vreo cinci băieți, care așteaptă în alt colț al holului. “Îi știm după fețe de la meciurile de fotbal, i-am mai arestat și înainte.”

Un miros puternic de benzină umple brusc holul. Un jandarm trece pe lângă noi, cărând cu grijă o pungă de plastic cu patru-cinci sticle. Sunt molotoave care au fost găsite asupra huliganilor din Piața Victoriei, spun jandarmii.


 

Posted by Christian Gesellmann on Wednesday, February 1, 2017


A doua zi, când mă uit la filmulețe și poze cu ciocnirile din Piața Victoriei, recunosc fețele unor așa-ziși huligani de la DIICOT. Dar tipii ăia nu erau în grupul meu de 20 de oameni. Au fost aduși după noi și au fost scoși de la DIICOT cu câteva ore înaintea noastră.


« 21:01


Liviu Ionescu, un IT-ist de 30 de ani, își renovează apartamentul. Are televizorul pornit și se uită la oamenii care se îndreaptă în valuri spre Piața Victoriei, se îngrămădesc în metrouri, blochează traficul și strigă “Hoții, hoții!”, în timp ce flutură steaguri. O mare de oameni, pancarte și tricolore se strânge în fața Guvernului. 150.000 de oameni, spun la televizor.

Liviu nu vrea să meargă singur în piață, așa că îl așteaptă pe prietenul lui, Andrei Baciu, un analist IT, să-și termine de făcut orele suplimentare. Cei doi sunt prieteni din copilărie și au fost cavaleri de onoare la nunta fiecăruia. Se întâlnesc cu un cuplu de prieteni și o iau spre Piața Romană. Parchează mașina pe una dintre străduțele laterale și merg pe jos până la Victoriei, unde ajung pe la 22:30.


 

Posted by Christian Gesellmann on Wednesday, February 1, 2017


În Piață, huliganii încep să arunce cu zăpadă și petarde în jandarmi. Jandarmii ripostează cu gaz lacrimogen și îi somează pe protestatari să evacueze piața. Liviu și prietenii lui se resemnează că ăsta e sfârșitul protestului și fac ce li s-a cerut, părăsesc piața.

Merg pe Bulevardul Lascăr Catargiu, spre mașină, când o dubă a jandarmeriei trece pe lângă ei în viteză, cu girofarul aprins. Apoi se oprește. Se deschid ușile și jandarmii sar din dubă. Aleargă spre partea stângă a străzii și iau la bătaie un grup de protestatari. Îi forțează să rămână culcați pe asfaltul înghețat.

Liviu și prietenii lui ridică mâinile sus din instinct și continuă să meargă. Apar mai multe dube și jandarmii înaintează pe bulevard, spre Liviu și ai lui. Îi bagă în dubă fără să le spună o vorbă.

Prietenul lui Liviu și Andrei își ține iubita în brațe, încercând să o protejeze. Un jandarm se uită la fata speriată și îi spune tipului: “Du copilul ăsta acasă”. Cei doi fug pe o străduță laterală. “Doamne ferește, l-au luat pe Liviu, nu pot să cred!”, repetă șocat prietenul, în timp ce filmează de la distanță scena de care tocmai au scăpat.


 

Posted by Christian Gesellmann on Wednesday, February 1, 2017


A fost traumatizant, n-am mai pățit niciodată așa ceva”, îmi spune Liviu când îl sun două zile mai târziu și îl rog să descrie cum s-a simțit când l-au săltat. “Când am văzut jandarmii, credeam că ei știu pe cine caută. Dar, de fapt, au arestat pe oricine au găsit pe stradă. Am văzut cum i-au bătut pe alți protestatari și ne-am panicat, nu știam ce o să ni se întâmple.”

Răzvan Popescu, un tip de 29 de ani, lector de geografie la Universitatea București, confirmă ce a spus Liviu. El a mers la protest pe la opt seara cu doi colegi, un profesor și un asistent doctorand și a fost băgat în dubă cam în același timp cu Liviu și Andrei. “Au venit jandarmii, au sărit din dubă și au început să ia lumea la bătaie. Pe mine m-au lovit în coaste când eram la pământ”, îmi spune. “M-am speriat. N-am mai fost niciodată într-o situație ca asta.”

17 din cei 20 de tipi reținuți odată cu mine au fost ridicați de pe Bulevardul Lascăr Catargiu.

Liviu a fost declarat martor a doua zi, la fel ca noi toți. Dar, chiar și așa, polițiștii se interesează de el în continuare, de parcă ar fi infractor. Sâmbăta trecută l-au sunat pe administratorul blocului în care locuiește. “«Voiau să știe dacă Liviu e o persoană violentă sau dacă face parte dintr-un grup infracțional.»”. “Eu, huligan?! Mie nici măcar nu-mi place fotbalul!”, zice Liviu.

Liviu lucrează ca programator pentru compania suedeză de telecomunicații Ericsson. E șeful unei echipe de 30 de oameni. “Mâine plec cu soția în Insulele Maldive. E luna noastră de miere și suntem fericiți, bineînțeles. Dar îmi pare rău că ratez protestul de duminică”, îmi spune.

Am vorbit cu opt tipi, în total. Cinci dintre ei au fost hărțuiți de poliție de joi încoace.

Un barman de 24 de ani care a fost ridicat tot pe bulevardul Lascăr Catargiu spune că polițiștii le-au făcut o vizită părinților lui și că au întrebat de el prin cartier. “Am fost declarat martor, de ce mă mai cercetează? M-am certat urât de tot cu tata, pentru că el îi crede pe polițiști. Acum și vecinii o să creadă că sunt periculos. Dar eu n-am făcut nimic, n-am aruncat chestii în jandarmi, doar mergeam spre casă.”

Jandarmii l-au lovit de câteva ori în cap pe barman, când l-au imobilizat. Peste patru zile, când am vorbit cu el, încă mai avea dureri. “În primele două zile n-am putut să merg nici la serviciu, n-am putut să fac nimic.”

Traian Tătic, un programator de 23 de ani, mi-a zis la telefon că a mers la spital ca să-și scoată certificat medico-legal. Jandarmii l-au lovit cu bâta în spate și i-au dat șuturi în coaste cât era la pământ. Și el tot pe Lascăr a fost săltat și și-a pierdut rucsacul, în care avea cheile de la mașină.


03:30


Jandarmul care m-a băgat în dubă se apropie de masa noastră cu un pix și un teanc de hârtii în mână. Zice că ne-a scris el declarația, pe care urmează să ne-o citească, așa că fiți atenți și dup-aia semnați.

Citește repede de pe hârtia scrisă de mână că facem parte din grupul de protestatari violenți, care au aruncat cu obiecte în jandarmi în Piața Victoriei și că am fost toți luați din apropiere de piață. Mai departe citește că am negat că am aruncat obiecte și că nu a fost găsit nimic asupra noastră.

Andrei îmi traduce declarația și zice: “Dar noi n-am spus nimic din toate astea! A scris-o jandarmul din burtă.” De fapt, până acum, nu ne-a interogat nimeni în legătură cu împrejurările și motivele conducerii noastre la secție. Aș putea foarte bine să am un pachet de dinamită la mine și jandarmii să n-aibă habar, pentru că nu ne-a controlat nimeni.

Băieții îi spun jandarmului că n-a fost așa cum a scris el pe foaie. Jandarmul știe asta foarte bine, normal, că doar el m-a ridicat de lângă Casino Palace, cam la un kilometru de Piața Victoriei.

“Asta nu-i nimic”, ne explică jandarmul, “o să faceți o declarație adevărată mai încolo, la poliție. Da’ semnați asta ca să putem să mergem mai departe.”

În josul paginii, a lăsat spațiu liber pentru 20 de semnături numerotate. Unii băieți semnează, dar cei mai mulți refuză. Jandarmul încearcă să-i convingă să semneze și, până la urmă, se întoarce furios în colțul lui de scriitor ca să modifice declarația.


05:00


“Procurorul tocmai a anunțat că nu mai vine. Îl doare la bască”, ne zice un jandarm.

Până acum n-am avut voie să fumăm, dar acum Rocky îmi dă voie să fumez o țigară în toaletă. Pisoarul e stropit cu sânge. Pe hol e un automat cu băuturi calde. Bag doi lei în aparat și-mi iau un “Irish capuccino”, altceva n-are.


06:00


O femeie de serviciu începe să dea cu aspiratorul în cameră și trezește jandarmii, care o privesc cu dezgust. Nu scoate nimeni o vorbă până când suntem anunțați că ne așteaptă o “Regină” în fața DIICOT-ului, ca să ne ducă la o secție de poliție.

E încă întuneric afară și autobuzul parcă stă să se dezmemebreze. Cabina de metal albastră și ruginită vibrează de la bolboroselile motorului. Vreo cinci jandarmi ne păzesc în timp ce ne urcăm unul câte unul în bezna din cabină.

Înăuntru sunt trei rânduri de bănci șubrede, de-o palmă. Ușa se deschide de fiecare dată când facem dreapta și un jandarm o trântește de vreo 20 de ori până ajungem la secția din Băneasa.

Secția de poliție arată ca un magazin de mobilier roz second-hand. Stăm în picioare în hol și așteptăm încă o oră. La un moment dat, un polițist în civil ne zice că o să fim interogați mai târziu, dar deocamdată să nu mai vorbim între noi.

Așa că stăm pur și simplu, și ne uităm cum diverși polițiști plimbă încet hârtii de la un birou la altul. Un polițist stă la un birou, undeva pe hol și scrie. Îl întreabă ceva pe un ofițer de rang mai înalt. Șeful descuie un dulap și-i dă polițistului o riglă. Apoi închide la loc.

Pe hol e un singur scaun. Un tip, care nu mai poate să stea în picioare, se așază și închide ochii. “Sus!”, urlă un jandarm la el, “la protest n-ai mai avut nevoie de scaun”. Dar tipul nu se mișcă și nici jandarmul nu mai insistă.

Un alt tip se albește brusc la față și cere apă. E chemat șeful, se târăște afară din birou, descuie alt dulap roz, deschide ușa puțin, doar cât să scoată un pahar mototolit de plastic și încuie. Umple paharul cu apă de la chiuvetă și i-l dă tipului, care e din ce în ce mai amețit.

Încep să mă enervez. Afară e soare, se topește zăpada și simt cum mi se așază oboseala pe nervi, ca un stol de ciori pe ramurile unui copac.

Mă plimb pe hol, mai dau câte un picior în perete și-i zic polițistului de la birou că până și în Congo cetățenii au mai multe drepturi decât în România. Habar n-am dacă e așa, probabil că nu, dar deja nu mai sunt rațional. Nimeni nu reacționează. Un singur tip mă privește ca și cum mi-ar fi complice.

Tipul ăsta mă contactează pe facebook după două zile și vrea să vorbim la telefon, știe că sunt jurnalist. “După ce am trecut împreună prin atâtea, suntem prieteni!”, îmi spune.

Are 35 de ani, e fost pompier și a fost săltat pe Calea Victoriei. Îi spun că m-a surprins cât de calmă era toată lumea la secția de poliție, că nimeni n-a protestat că sunt ținuți acolo.

“Păi erau panicați. Dacă ți-e frică și nu știi legea și ei îți spun să taci – taci”, spune el. A mai fost în situații din astea. “N-am fost tot timpul băiat bun. Dar asta a fost mai demult.”

Poliția i-a sunat la ușă sâmbătă dimineața, să-l întrebe dacă e suporter al vreunei echipe de fotbal și dacă a fost plătit ca să participe la protest. “Eu eram în drum spre casă, încercam să găsesc un taxi. Jandarmii m-au băgat în dubă și au zis că sunt huligan, așa, pur și simplu. Da’ eu n-am făcut nimic. Nu le am cu politica, cu astea, vreau doar să fie țara asta bine. Nu sunt de acord cu violențele care s-au întâmplat în noaptea aia.”


07:30


Suntem conduși într-o sală de conferințe. Stăm tăcuți în jurul unei mese mari și ne cheamă pe rând la interogatoriu. Pe la 10 încă nu m-au chemat. Apoi un polițist în civil vine să mă ia și mă conduce la lift. În timp ce se închid ușile, oftează și mă întreabă zâmbind: “Deci, ce s-a întâmplat cu tine?” Sună ca o frază repetată în oglindă. Îi zic că mă bucur că în sfârșit întreabă cineva, dar că nu fac nicio declarație.

În biroul lui, îmi spune că sunt considerat martor și s-ar putea să fiu interogat de poliția din Germania. Dup-aia mă duce înapoi jos și-mi spune să aștept, că o să vină cineva să-mi ia amprentele, să-mi mai facă o rundă de poze și să-mi testeze pielea pentru explozibili.

E destul de aglomerat acum în hol și încerc să fac rost de cât mai multe numere de telefon de la ceilalți tipi. Un polițist mă bate pe umăr. “Nu-i așa că vrei să fumezi o țigară?”, mă întreabă și-mi arată direcția ușii. Afară îmi spune că nu mai e nevoie de amprente și poze și că sunt liber să plec.

În schimb ceilalți băieți au trebuit să treacă prin toată procedura. Interogatoriul a durat trei ore și li s-au luat mobilele pentru o oră. “La început, polițistul nu m-a crezut, pentru că eram foarte emoționat”, își amintește Răzvan, profesorul de geografie. “Mi-a zis că, dacă mă știu nevinovat, ar trebui să fiu mai relaxat.”

Dar cât de relaxat poți să fii când te țin închis vreo zece ore, după ce te-au ridicat de pe stradă ca pe un terorist, în fața prietenilor și colegilor tăi, după ce n-ai mâncat și n-ai dormit o noapte întreagă, după ce ai fost bătut, reținut fără nicio explicație și presat să semnezi o declarație falsă?

Cât de relaxat poți să fii într-o situație ca asta, când tu n-ai mai fost niciodată într-un loc ca ăsta?

Încă plin de adrenalină, Răzvan și-a sunat familia și prietenii cum a ajuns acasă.

A dormit două ore și s-a dus din nou la protest.

I-au dat drumul azi, la 11 și este considerat martor. Mulțumesc pentru susținere. Christian o să povestească cu mai multe detalii despre noaptea trecută.

Posted by Valentina Nicolae on Thursday, February 2, 2017

Cei conduși la secție au fost eliberați, fiind considerați martori, dar a doua zi Ministerul Afacerilor Interne a dat un comunicat de presă prin care informa că oamenilor li s-au deschis dosare penale pentru ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice; polițiștii au început să le facă vizite la domiciliu în zilele următoare. Am rugat Jandarmeria și Poliția să ne explice ce s-a întâmplat. Acestea sunt declarațiile lor:


“Incidentele la care faceți referire au fost provocate de grupuri de persoane izolate, majoritatea participanților la protest s-au manifestat pașnic și au respectat indicațiile forțelor de ordine, disociindu-se de aceste grupuri care au acționat violent.

În urma acțiunilor și intervenției jandarmilor 79 de persoane au fost conduse către secțiile de poliție în vederea stabilirii identității precum și a gradului de implicare sau vinovăție privind incidentele petrecute la nivelul Capitalei.”


“În cadrul unui dosar, sunt persoane, având calitatea de martori, care pot fi audiate. Adică nu se încheie într-o noapte cazul. Este normal să se facă investigații, cercetări, să fie audiate persoane“, spune comisar-șef Diana Sarca,șeful serviciului de informare și relații publice din cadrul Poliției Capitalei.

Acum eu n-am de unde să știu ce a făcut fiecare coleg în parte. În situația în care o persoană se consideră minim vătămată sau consideră că nu i s-au respectat drepturile, are posibilitatea să depună plângere.”


Au editat: Vlad Ursulean, Luiza Vasiliu

Au tradus: Valentina NicolaeAlice Stoicescu

Dă vorba mai departe! →

Type to Search

See all results