Moartea

Un om zace pe ciment, într-o baltă de vomă, pe holul decrepit din anexa unei secții de poliție. Miroase groaznic, polițiștilor le e silă, dar unul îngenunchează lângă el și își lipește urechea de gura strâmbă. N-aude nimic. Să sune cineva la 112!

– Ce are persoana în cauză?
– A leșinat. E boschetar. L-am adus la bază și a leșinat. E bolnav.
[…] – Haideți, că nu mai respiră ăsta, vă rog eu, urgentați!

Acum o oră, mortul era bine-mersi. A mâncat ceva cu un tovarăș, apoi s-a dus să facă parcarea. S-a fofilat când a venit patrula; n-avea chef de scandal. Polițiștii îl cunoșteau, parcagiu’ ăla drogat de pe Decebal, îl legitimaseră și cu o seară înainte, dar l-au luat oricum la vestiarul secției ca să-l identifice.

Tipul era agitat și tot comenta că de ce l-au luat. Unul dintre polițiști s-a enervat, i-a dat un picior în piept și l-a trântit lângă o masă de sticlă, apoi l-a lovit cu palmele până când a spart blatul și s-a tăiat la deget.

Mai mulți colegi au trecut pe lângă ei fără să intervină. Polițiștii s-au pus de acord să spună că a căzut pe scări și s-a aruncat singur pe masa de sticlă, apoi a vomitat, a făcut pe el și a murit.

Un parcagiu mai puțin.

intertitlu16

Cioc-cioc-cioc…

Cineva bate în fereastra unui demisol, o magherniță cu pat și televizor. Carameaua, o jumate de femeie legată la un aparat, stă în pat și se uită la un șou păcătos.

– Cine e?
– Poliția.

Aoleu, ce-or vrea?!, se gândește femeia. Aici stau doar ea și cu băiatul ei care o îngrijește, nici nu adoarme până nu vine el acasă, să nu cumva să se sufoce. Se mai ceartă, ce-i drept. A chemat de mai multe ori poliția când i-a vândut fi’-su televizorul, când a vrut s-o bată…

O fi făcut ăsta ceva? Că dacă l-a luat poliția îi poate dăuna la dosar, n-are voie să facă nicio șmecherie.

Acu vreo cinci-șase ani, a făcut un amic șaișpe pe el, adică l-a băgat la flagrant. L-a rugat să-i ia niște heroină. Banii erau marcați, a luat cinci ani pentru trafic. După un an și trei luni s-a eliberat, c-a fost cuminte, da’ tre’ să dea cu subsemnatu la două luni.

– Aveți un băiat Dumitrache Daniel?
– Da. Da’ ce-a făcut?
– Doamnă, noi suntem de la circa 10, ne-au trimis colegii de la Capitală să le ducem un act cu CNP.

Polițiștii găsesc certificatul de naștere și pleacă repede. Carameaua sună la Poliția Capitalei, dar băiatul nu e. Sună la circulație să vadă dacă a fost vreun accident. N-a fost.

Aaaaaaaaaauuuuu! 

Nu termină cu telefoanele că aude un țipăt care trezește toată strada. A sosit vestea.

***

moartea-2

“Îmi sare creierii când mă gândesc la el“, zice Carameaua și aprinde cu greu un chiștoc scos de sub pernă. N-are voie să fumeze, dar uneori simte c-o ia razna. Abia se mai ține. Are 56 de ani, un plâmân și un aparat care-i pompează oxigen printr-un furtun care-i intră în nas.

Carameaua făcea acasă croitorie și curățenie la unu, altu, blocuri, secții de poliție, o știa toată lumea. Soțul ei a lucrat la măcelărie și apoi s-a băgat la construcții. Singurul lor copil, Dani, s-a născut în ‘88. Pe stradă i se spunea Dinte sau Dinți, că era dințos. N-a prea mers la școală, ba că n-avea certificat, ba că nuștiuce.

Când i-a murit bărbatul de cancer, acum 14 ani, s-a îmbolnăvit și ea. A rămas și fără casă, a prostit-o un șofer de tir care se bucura la ea. A aruncat-o în stradă cu tot cu băiat. A tot umblat pe la primării până a găsit o anexă amărâtă.

Așa a scăpat și Dinte mai liber, s-a anturat cu băieții, stăteau pe la colțuri, o alba-neagra, caterincă. Cât era în putere, maică-sa umbla după el. Striga chem milițiaaa!, ca să-i sperie, să nu facă tâmpenii. Da’ ce făcea el mai departe

„Era obraznic și arogant, dar avea limită”, își amintește o vecină care-l suspecta că mai tăia și cauciucuri la mașini.

„Eu nu am avut sesizări, plângeri sau reclamații la adresa lui pe linie de violență”, a spus la proces Lucian S., fostul sectorist din zonă, acum pensionat. „În schimb, când a crescut mai mare, a început să petreacă mai mult timp în anturajul persoanelor cu preocupări infracționale, în așa numite grupuri colț de stradă.”

Dani era cel mai fraier cu drogurile, că avea gură slobodă. Toată lumea știa că se droghează. Da’ nu era ca alții, era curat ca o fată, nu făcea scandal. Carameaua s-a ținut de el să le lase, dar nu prea i-a ieșit. A învățat-o un psiholog cum să-i vorbească, ce să-i facă să vadă că nu e singur, că e iubit. Seara îi scria bilețele și le punea peste tot: tu ești copilul meu, am rămas numai noi doi, să ai un viitor frumos, să renunți la ele.

infogr

Dinte alerga să facă rost de medicamente, de bani de mâncare și ce-și mai lua el – îi plăcea să fie curat, să aibă țoale și mai ales adidași, să bea o bere înainte de culcare. A muncit cu ziua pe la vecini, prin șantiere – căra și câte doi saci de ciment; o vreme a lucrat la o fabrică de încălțăminte, dup-aia la o firmă de curățenie.

De vreo doi ani, se înscrisese la seral, la „a doua șansă“, să aibă şcoală. Când se descurca, îi zicea maică-sii „uite, mamă, la engleză am făcut bine fără să m-ajute cineva.“ I-ar fi plăcut să fie ospătar sau stilist, mai veneau băieți pe la el să-i tundă, să le facă perciunii, barba.

„Mă spăla ca pe copii până aici la burtă, îmi făcea să mănânc“, zice maică-sa, „da’ nu puteam să-l persecut să stea numa’ după mine. Avea și el un bar aici la Alba Iulia, pe Decebal, se ducea mai tot timpul acolo ca să-l bage și pe el pe sală“.

În ultima vreme se apucase de parcări și trecuse pe legale, îl combinase careva că e bine. Pleca seara patru-cinci ore, pe la Unirii sau Decebal, c-acolo ies baștanii la cafele, făcea cât avea nevoie și-i mai lua ceva de mâncare și medicamente Caramelei. „I-am zis de ce, mamă, te duci să vii doar cu amenzi? Că nu-i de tine. Eu știu care a fost treaba. Eu nu le permiteam să vină pe la noi să aibă anturaj“, spune maică-sa.

Dinte n-avea niciun prieten, în afară de Căpățână, alt parcagiu.

Când nu mergea parcarea, mai fura câte o oglindă, sau așa. „Era un infractor. Era impertinent și nesimțit. Crede-mă că m-am abținut în repetate rânduri să-l bat, pentru că fura și nu-l prindeam,” mi-a zis un agent de la secția 10. „Nu spun că și-o merita, însă nu era un om ok. Mie mi se pare o victimă colaterală a sistemului, o victimă a statului! Ți se pare corect să trimiți la închisoare un tânăr de 24 de ani pentru asta?”

„Vrând-nevrând e vinovat!”, spune despre polițistul acuzat fostul lui șef, comisar Marius Stancu, adjunctul secției 10. „Le-am spus întotdeauna [agenților]: Viața ți-o dă Dumnezeu și Dumnezeu ți-o ia. Știai că-i drogat, că are SIDA-n pizda mă-sii, du-te, bă, acasă!

Comisarul era în concediu când s-a întâmplat nefericirea și nu i-a căzut bine când a auzit. „Îmi pare rău și de băiatul ăla [polițistul], și de ăla c-a murit. Vor suferi amândoi: ăla că e-n pământ, ăsta cu siguranță, cu siguranță…“ va fi condamnat, subliniază șeful de secție.

intertitlu18

Când a murit Dinte, niște agenți de la circă au venit la familie. Cică mergeți să-l luați dimineața la zece de la IML, că l-a călcat o mașină și e mort. Văru-su Bebe a luat încă un văr și s-au dus dimineața la zece să-l ridice. Când să se intereseze la ghișeu, zice c-a venit un domn, s-a prezentat comisarul cutare de la Capitală și i-a zis aveți grijă, că e cusută cu ață albă.

Doctorul nu i-a lăsat să facă poze, i-a amenințat că-i dă afară. Da-și amintește că pe partea stângă era plin de sânge, la ureche. Maxilarul era spart… se vedea… era umflat. Și picioru’ l-avea rupt. Stângul, i-a zis și un tip care a lucrat la pompe funebre.

I-au luat cruce și sicriu, l-au dus acasă și după trei zile l-au înmormântat în Berceni. Pentru înmormântare și pomeni, Bebe a cerut la proces câteva zeci de mii de euro. Profitând de mediatizarea cazului, a cerut și 5 milioane de euro despăgubiri morale, cu care zice că vrea să-și cumpere o casă.

Reprezentantul Poliției: Care este motivul pentru care solicitați suma de 5 milioane de euro daune morale?
Bebe: Suferința.
Reprezentantul Poliției: Acesta este singurul motiv, suferința produsă de pierderea victimei?
Bebe: Da.

moartea-3

Foto: Mircea Topoleanu

Bebe e un tip îndesat, pe la 40, fost campion național de judo, însurat, cu un copil. Stă înfipt într-un scăunel în fața casei, singura dintr-o comunitate evacuată de pe strada Vulturilor care încă n-are aviz de demolare.

Bebe zice că era un polițist cu boală pe vărul lui, unu’ Moldoveanu (se referă la inculpat). „Spunea, îhm, domle, mă hăituiește de o săptămână unu Moldoveanu, mă bate unu Moldoveanu, porecla, nu știu. Cu vreo săptămână jumate înainte, așa. Că a pus electroșocul pe el și l-a pus în cap, a căzut în cap.“ De asta se ascundea de poliție, zice văr-su.

Poliția nu are în dotare arme cu electroșocuri, iar folosirea lor este restricționată. Dar un agent mi-a confirmat că „are un coleg. E necesar în unele situații”. La proces, un parcagiu a povestit că a pățit-o și el cu electroșocuri la Secția 10, dar atunci a fost salvat tocmai de polițistul acuzat că l-a omorât pe Dinte:

Avocatul părții civile: Ați fost vreodată luat la secția 10 și bătut?
Căpățână: Normal.
[…] Judecător: Cum se comporta Inculpatul cu dumneavoastră și cu ceilalți?
Căpățână: Cu mine n-a avut niciodată nimic. Sincer să fiu, chiar m-a ajutat o dată când am fost eu curentat. Dânsul m-a scăpat. [inculpatul surâde discret] Judecător: Cine vă curenta?
Căpățână: Un alt coleg de-al lui. Eram în vestiar, abia mai stăteam în picioare, făcusem pe mine. Și Inculpatul m-a scos de acolo.
Judecător: Și ați făcut sesizare că v-au bătut? Nu v-ați plâns?
Căpățână: Ce sesizare, doamnă? Cine mă ia pe mine în seamă? Separat dacă m-aș duce, aș veni la dumneavoastră să mă plâng, nu m-ați lua în seamnă. Sunt drogat. Doar familia mea mă ascultă. Acum am avut putere să zic și eu, că-n rest n-am nicio putere.

Raportul medico-legal spune că Dinte a murit de hemoragie, în urma unor posibile lovituri:

„Decesul s-a datorat anemiei acute, consecința unui hemoperitoneu masiv survenit în evoluția de scurtă durată a unei rupturi traumatice de splină patologică (în cazul infecției HIV și al hepatitei virale C cu tendință ciogenă) ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur, posibil aparținând mijloacelor de atac/apărare specifice omului, cu puțin timp anterior decesului.”

Polițiștii au altă variantă. „Ăla avea probleme și de la o lovitură a murit, ghinion”, mi-a spus un ofițer care a participat la anchetă. Zice că nu a văzut nici o urmă de lovire sau vânătăi, că era doar de la splină. „Ăștia bolnavi li se umflă organele și nu mai sunt protejate de coaste, împing în peretele exterior și se pot rupe ușor.”

Un fost coleg al agentului mi-a zis că „și dacă l-a omorât, și dacă se dovedește că lovitura aia l-a omorât, mie mi se pare ceva normal. Ca polițist așa-ți faci treaba“.

moartea

După ce i-a murit și băiatul, neamurile au băgat-o pe Caramea la un centru social. Stă într-o cameră curată, are baie, televizor. Mai vine cumnată-sa pe la ea; în rest, se uită la emisiuni, citește sau plânge.

În ziua în care a murit, Dinte a sunat-o pe la șapte „și-mi spune mamă, are băiatul tău 35 de lei, ce vrei să-ți iau? Nu vreau nimic, vino acasă, mamă, mai stăm și noi de vorbă.” Nu l-a mai văzut nici mort, c-a intrat în depresie. Dac-ar putea să umble zice c-ar rezolva cazul una-două, ar afla exact ce s-a întâmplat, dar așa nu mai e bună de nimic.

Mi-a zis că-i amintesc de Dani, că era de o vârstă cu mine. M-a strâns de mână și m-a rugat s-o țin și pe ea la curent cu procesul, vrea să afle ce mai zic ăia de băiatul ei. I-am tot povestit:

Tribunalul București e ca un arc de triumf secționat de o clădire din sticlă. Localnicii îi zic Junior, că inițial fusese magazin, dar de vreo 15 ani vânzătorii și spațiile comerciale au fost înlocuite de judecători și săli de judecată.

La secția penală nu există geamuri. E o sală înaltă cu lambriuri trase peste pereții albi. Ne ridicăm în picioare până când judecătoru’ se așază la catedra înaltă, cu stema României deasupra capului; strigă catalogul și lecția, apoi elevii care urmează să fie ascultați sunt poftiți afară, să nu copieze unii de la alții; arestați, martori și curioși moțăie sau se agită emoționați prin bănci până sunt certați de judecător sau de jandarmul care ne supraveghează.

Procesul polițistului a început în luna septembrie. De atunci au fost audiate douăzeci și ceva de persoane: mulți polițiști, un parcagiu și câțiva membri ai familiei lui Dinte. Elevii sunt ascultați sub jurământ; dacă se încurcă, primesc întrebări ajutătoare.

Versiunile polițiștilor despre seara de patru martie 2014 se bat cap în cap:

Inculpat: Domnule președinte, în ziua respectivă mă aflam în patrulare cu autoturismul de serviciu împreună cu colegul meu, martorul Unu. Pe Decebal am observat un grup de persoane despre care noi aveam cunoștință că apelau la mila conducătorilor auto pentru obținerea unor sume de bani, desfășurând activitatea pe care noi o numim “parcagii“.

Martor Unu: Din acel grup s-a desprins Victima pe care o cunoșteam ca Dinți. Am plecat în urmărire, am coborât după bloc, iar Inculpatul a mers drept cu mașina. În timpul urmăririi am fost sunat de Inculpat care mi-a zis că l-a prins. Puteam să-l sancționăm la fața locului, dar am ales să-l ducem la secție și să vedem dacă are vreo lucrare la altă secție, dacă e căutat.

Martor Doi: În mașină se plângea, dar de obicei asta e o tehnică de diversiune pentru a scăpa mai repede.

După ce au ajuns la secție, unul din polițiști l-a certat și l-a lovit pe Dinte de mai multe ori:

Inculpat: I-am solicitat victimei să rămână pe loc, a părut c-așa face, am apucat să fac un pas-doi și când să ies, când m-am întors cu spatele, domnule președinte, am văzut că se apropie de mine. Bolborosind, nu știu ce, că n-am înțeles exact ce spunea, exprimarea lui. Ceva de nesupunere și venea spre mine.

Martor Șapte: Era un bărbat în civil care stătea pur și simplu și Inculpatul striga la persoana respectivă. Avea capul plecat, dar nu zicea nimic de nimeni.

Inculpat: Venea în pas grăbit, amenințător, nu-i cunoșteam intențiile. Știind că este bolnav de HIV, știind că este consumator de droguri, știind că au existat cazuri în care colegi de-ai mei au fost mușcați și au fost contaminați cu aceste boli, SIDA, respectiv hepatită, singurul lucru care mi-a rămas de făcut a fost doar să-l împing pentru a-l depărta. Asta a fost singura lovitură, l-am împins în piept. Deci lovitura cu piciorul a fost de respingere și atât. Până-n acest moment n-a fost nimeni prezent la fața locului.

Martor Trei: Când am ieșit spre curte, l-am observat pe Inculpat trecând pe lângă mine și lovindu-l pe om. [inculpatul își umflă nările nervos]

Nu pot preciza la acest moment cu ce a lovit victima și nici în ce zonă și nici intensitatea loviturii, pentru că m-am ferit să nu fiu lovită din greșeală. […]

Judecător: Și de ce nu l-ați oprit?

Martor Trei: [îmbufnată] Pentru că m-am ferit să nu mă lovească pe mine din greșeală. Lovitura m-a luat prin surprindere. Dacă aș fi avut timp, aș fi putut să-l opresc pe inculpat, dar raportat la forță nu aș fi putut. Apreciez că Inculpatul ar fi putut să mă lovească din ricoșeu cu piciorul. Apreciez că au fost și alți martori care au văzut incidentul. [avocatul îl întreabă pe Inculpat în șoaptă: “l-ai împins când au ieșit colegii?!“]

Martor Patru: Am văzut când a lovit acea persoană în gât. După lovire, Victima a căzut pe jos și a mai primit o palmă în cap. Loviturile erau de intensitate medie. După ce a dat cu palma Inculpatul s-a tăiat la deget în geamul de la măsuță.

Polițiștii spun că după bătaie Dinte a căzut pe scări și s-a aruncat pe o masă din sala de instructaj:

Martor Trei: M-am dus să-mi iau armamentul și l-am așteptat pe colegul meu în curte să plecăm pe teren. La un moment dat a ieșit persoana respectivă țipând, urla.

Martor Unu:  Victima a căzut pe scări. A început să vomite și mirosea foarte, foarte urât. L-am chemat pe inculpat, eu nedorind să-l ating. Inculpatul a sprijinit victima de o mașină, i-a dat câteva palme ca să-și revină și l-a spălat pe față.

Martor Șaișpe:  Părea bine, să zic. Nu mi s-a părut anormal.

Martor Șaptișpe: Îi era rău, gâfâia, dar nu zicea nimic. Apoi Inculpatul l-a pus înăuntru, unde-l văzusem inițial.

Inculpat: Când m-am întors de la baie victima era ghemuită pe hol, nu acuza stări de rău, părea că se odihnește. Am hotărât să-i scriu amenda.

În acel moment m-am întâlnit cu patru colegi cărora le-am spus ce am pățit. În maxim 30 de secunde am auzit pași de alergare pe hol și o lovitură puternică pe care am apreciat-o în blatul unei mese.

Martor Șaptișpe: S-a trântit pe masă.

Inculpat:  L-am văzut întins cu fața în sus, lateral.

Martor Doi: Era pe masă, stătea pe burtă. Nu a vrut asistență medicală.

Martorul Paișpe: A zis că-i e rău și să chem o salvare. Le-am zis colegilor să cheme. A venit și martorul Doi de la vestiar și i-a acordat primul ajutor.

parcarea-call

939
shares
Share pe Facebook
Tweet
Share on Google+
+

Type to Search

See all results