Parcarea

O gașcă de dubioși se grăbește zgomotos pe străzile din Centrul Vechi. Cetățenii se dau la o parte deranjați, întorc capul scârbiți, un tip o trage pe gagică-sa deoparte și o strânge în brațe.

„Să mor io!”, îmi zice enervat unul dintre dubioși, parcagiu în centru. „Dacă fugi o dată de gabori și te știe, lasă speța de la unu la altu, vezi că ăla m-a fugărit până nu știu unde.”

Pfffhoooaaa, și ce se mai fuge… Mă fofilez lângă un stâlp înghesuit între două mașini și-mi trag aerul prin ger, să-mi liniștesc inima. Ceilalți și-au găsit câte un loc prin parcare. Șapte inși cu mine. A dracu’ treabă, mă gândesc, au lăsat gaborii vorbă că-i bagă la cameră pe-ntuneric și alergăm ca infractorii, deși n-am făcut nimic.

E groasă. La parcare, dacă nu faci bani sâmbătă seara, te lași de meserie. Dar azi e imposibil. Centrul e plin de polițiști și jandarmi puși pe treabă, iar aici nu parchează nimeni.

„Și când pune unu mâna pe tine, și să ai norocu să prinzi când se schimbă tura, te bate și ăia și ăia”, zice parcagiul.

intertitlu-1

Marius are 25 de ani, e mic, închegat, strâns într-o geacă de piele și niște blugi tociți; mardeiaș, urlă tot timpul. E răgușit și își acoperă dinții stricați cu buzele încruntate. Iute la pas; când îl pierd prin mulțime mă uit după o căciulă albă Cocaine&Caviar. Face parcare de când e parcările în București, de prin a întâia, a doua. „Atunci venea omu și-i cereai și tu pentru mâncare”, nu era cu dirijat, șmecherie…

De vreo câțiva ani e jalea asta cu poliția. Înainte trecea secția a zecea o dată și dădea câte o amendă, la revedere. Dar de când au făcut secție în centrul vechi a început cu bătăile. „Să mor io! Dacă n-ar fi garda pe tine, n-ar câștiga nimeni ca un parcagiu. Să stai de dimineața până seara ai veni cu 15-20 de sute“, zice Marius.

Hai, bă, s-o spargem! Ce? Deja? Iar? Nici n-am ajuns bine în parcare că cineva sună la 112. Fuck!, mă gândesc. Sângele mi-o ia la fugă, picioarele după el.

Meseria nu e nouă, dar parcagiii s-au înmulțit de când cu criza. E plin orașul de boschetari și oameni care stau prin case părăsite sau în curs de retrocedare. Au profitat de problemele urbanistice cu care se confruntă Bucureștiul și și-au făcut un loc de muncă la limita de jos a legii.

E nasol să fii șofer în București, dar e și mai nasol să fii pieton. Tre’ să ocolești mereu șantiere apărute peste noapte, să înghiți praf și fum, să fii atent să nu-ți luxezi gleznele și să nu te împiedici de mașinile parcate peste tot. Din 5 milioane de mașini din România, peste un milion sunt în Capitală, majoritatea pe trotuare.

Primăria habar n-are cum să rezolve treaba, își administrează prost parcările, nici măcar nu știe câte sunt.

Femei, bărbați și puștani se strecoară prin haosul din trafic și găsesc fiecare petec de asfalt pe care se poate înghesui o mașină. Pentru o cinste, o cafea, o țigară, îți indică locul, te dirijează și se oferă „să aibă grijă” de mașină. Unii vor doar bani. Există parcagii prietenoși, care glumesc și-și fidelizează clientela. Alții merg pe agresivitate, amenință să-ți strice mașina sau să-ți facă rău. E vrăjeală, și polițiștii zic că nu se întâmplă.

Parcagiii percep un fel de taxă de protecție, e un joc de intimidare în care șoferii plătesc un serviciu nesolicitat și aproape inutil. O aromă de capitalism sălbatic.

Un parcagiu face 20-30 de lei într-o zi normală; în weekend și de sărbători poate să facă și 150-200 de lei. Programul începe dup-amiază, când pleacă parcagiii primăriei și ține până se mai golește parcarea.

parcarea-13

Unii se laudă că-s din nu știu ce familie de șmecheri, dar și asta-i o vrăjeală. Nu e ca-n Filantropica, vreun șef de clan care numără noaptea pe masă banii făcuți la parcare de băieții lui. Cel puțin nu am găsit eu și nici poliția nu știe de așa ceva.

Parcageala funcționează mai degrabă ca un ajutor social informal: hrănește niște oameni și îi ține departe de furturi și tâlhării, de pușcărie. O afacere precară, pentru familii blocate în sărăcie.

E o pată pe obrazul orașului. Oamenilor le e rușine să intre în contact cu mizeria, așa că sună la poliție să facă ceva, că d-aia-i plătim. Dar polițiștii nu sunt asistenți sociali și nici legea nu le permite să rezolve mare lucru, așa că reglează situația cu bătaia.

„La oricare putea să i se întâmple cum i s-a întâmplat lu’ Dinte“, zice Marius, parcagiul din centrul vechi. Se trezește îmbrăcat de stradă și gata istovit. Se întinde tăcut, își aprinde o țigară și soarbe dintr-o cafea răcită la un leu. Încearcă să se încălzească la reșoul improvizat dintr-o cărămidă de bca și niște arcuri legate ilegal la curent. Ține loc și de aragaz. Își cască ochii umflați și-l ia la pupat pe Mario, băiatul lui de șapte luni; gânguresc amândoi fără dinți.

intertitlu2

Marius stă într-o vilă cu terasă și vedere la Casa Poporului. Dacă te uiți dinspre parlament, casa boschetarilor e o epavă scufundată în mizerie; n-are apă, curent, nici măcar ferestre sau uși. Sunt vreo 12 familii în toată vila, o comunitate unită, în felul ei: petrec împreună, se scaldă în Dâmbovița, vânează șobolani, mai dau câte un var, improvizează câte o ușă sau o instalație electrică.

Sunt mai mulți care se ocupă cu parcarea, le trebuie bani de medicamente, au tot felul de boli; unii se droghează. În ultimele luni au murit trei locatari.

Și-a „cumpărat“ camera cu câteva milioane acum vreo cinci ani, de la alt boschetar, care a făcut la fel. O împarte cu nevastă-sa și patru copii fără astâmpăr; încă unul e pe drum. Nu-i trimit la grădiniță sau la școală, nu prea au acte și n-au nici cum să-i spele și să-i îmbrace.

parcarea-4

Când era mic, Marius stătea în altă casă mare, boierească, pe la Radiodifuziune. „Eram chiriași la stat. A venit proprietarul după 37 de ani și i-au retrocedat-o.” N-au primit nimic la schimb și ta’-su s-a spânzurat.

Era un copil când s-a-nsurat cu heroina și și-a găsit și nevastă. Cum a prins forță, a învățat să dea cu pumnul. Bătea cel mai bine copiii de la școală, așa că l-au luat la box. Când s-a-ntărit suficient, a început să facă bani. La început căra saci prin piață, apoi a trecut la tâlhărie. „Când ieșea ăla din mașină poc!, dărâmam omu și-i luam direct portofelu.”

La 14 ani, în loc să meargă în State cu lotul de juniori, s-a dus la pușcărie. „Aveam 419 dosare: tâlhării, furturi, trafic de droguri, trafic de femei.” Nici înăuntru nu s-a liniștit. Înainte să se elibereze, l-a înțepat cu cuțitul de 36 de ori pe comandant că n-a lăsat-o pe maică-sa la vizită.

Vreo opt ani a dormit prin pușcării. În 2012, când s-a eliberat ultima oară, a zis că nu se mai întoarce. A lucrat o vreme la cărucioare la un hypermarket, dar când a venit vorba de angajare nu l-au mai luat, c-are HIV de vreo trei ani. (Așa pățești peste tot dacă ai HIV, nu vrea nimeni să te angajeze, chiar dacă boala e acum ușor de ținut sub control și nu te împiedică să-ți faci treaba.)

parcarea-14

Așa că Marius a devenit „freelancer” la parcare.

„Stăteam acolo pe ploi, pe ninsori pe zăpezi, cu copiii după mine ca să nu mai dau curs la rele.” Oriunde e o parcare, Marius face parcare. „De multe ori ne-a scos foamea din gură”. Și când merge pe stradă și-l vede pe unu că semnalizează dă-i, dă-i, dă-i, a parcat mașini și-n fața casei. Dar banii adevărați se fac în centru. Într-o zi normală ies 20-30 de lei, cât să ia pamperși, ceva de mâncare și țigări.

Când are nevoie de bani nu ține cont de a cui e zona. În centru „e mulți pe parcare, 30 pe puțin când e aglomerat. Pe toate colțurile. Eu dacă mă duc, mie nu-mi face niciunul figuri, nu te mint, eu îi bat.” L-a bătut așa de bine pe unu, că a trebuit să stea în casă câteva săptămâni. Îi cerea ăla 100 de milioane ca să nu pună garda pe el.

intertitlu3

Marius e dur cu toți, dar încearcă să fie drăguț cu șoferii, mai ales cu femeile. Și insistent, că altfel nu iese banu’. Dacă lași de la ei știi cât îți dă? 30 de bani, un leu. O pâine e un leu cincizeci la noi. Ce valoare are leul ăla? Îi mai zic unii du-te dom’le la muncă. Bine boss, dacă zici tu

Oricât încearcă să-și tempereze nervii, autoritatea îl scoate din minți. Nu poate discuta cu nimeni care-l ia de sus și polițiștii o fac cel mai des.

Ana, nevastă-sa – o pișpirică de 22 de ani, zice c-a luat bătaie când era cu burta la gură, la 8-9 luni de sarcină. „Mi-a zis ăla dacă te mai prind, cioaro, pe parcare, te bat până avortezi! M-a dus în sediu ăla din centru și mi-a dat peste palme, cu baston d-ăla drept și gros”.

Nu e cel mai cuminte parcagiu, mai încearcă și câte o șmecherie, dacă-l prind se ia în gură cu ei „Io niciodată n-am stat, eu am ripostat mereu. Păi cum să mă bați tu și eu să te las? Și dac-am greșit vorbește legal că ești organ, cum să mă bați? Cum educi tu? Tu trebuie să fii exemplu.” Cel mai bine fuge. Și dacă fugi nu e prea bine, că ești luat la ochi, ești suspect și tot așa. „Pe mine parcarea m-a ținut liber, m-a ținut acasă.”

parcarea-10

Parcagiii de meserie își fac veacul pe străzile din Centrul Vechi, zona Unirii, Horoscop, Victoriei, Decebal, Romană. Sunt familii sau tovarăși care se impun pe câte un sector de stradă, dar sunt și mulți independenți.

Am stat câteva săptămâni cu o gașcă din spatele Palatului CEC, între Calea Victoriei și Splai, pe un colț de lângă Inspectoratul General de Poliție. Acolo sunt tot timpul cinci-șase băieți care stau de dup-amiază până-n noapte să moară, să facă. Bagă o grămadă de sprinturi, stau în ploaie, în frig, în arșiță. Când dă căldura vin și nevestele, surorile, prietenele, verii.

Gicu e fost pușcăriaș, însurat, cu copii. E bolnav cu rinichii și ficatul, nu ține la efort, se mișcă greu. Nu prea îi sare norocul de doi-trei lei, da’ mai prinde și câte un Grigorescu. Bobi e un puștan entuziast, îndrăgostit de fotbal, fete și manele. Își face bani de suc, țigări și pariuri sportive. Fuge bine, dar e mereu cu mintea la vreo gagică.  Mai sunt și Burtoi, veteranul locului și un fel de șefuț al parcării, care face bani între joburi; Ion, fratele lui Bobi, tare-n gură și la fugă și Dorin, și el fost pușcăriaș pentru hoție, care vrea să facă bani să plece în Anglia la frate-su, sau poate-n Germania, mai vede.

Când e cuminte parcarea, stau toți la colț și povestesc. Stabilesc cine bagă următoarea mașină, își calculează datoriile, ascultă muzică sau își bârfesc zgomotos cartierul – tot felul de legende cu mai marii hoțomani și șmecheri. Zâmbesc mult și fac miștouri cu șoferii pe care-i cunosc. Dacă sunt bulangii, știu că și-o iau pe cocoașă și se ling pe bot de bănuți. Se ceartă între ei, mai ales pentru bani; rar, se ajunge și la bătaie.

parcarea-5

Pe stradă se învață că gaborii – polițiști, locali sau jandarmi, sunt cea mai joasă speță, oricât de om ar fi unu, tot gabor rămâne. Au boală și pe badigarzi, că ăia fac parcare fără să pățească nimic, ce-i discriminarea asta.

Dacă e aglomerație, mai sună lumea la 112. Gașca se sparge când apare patrula. Cine-i fraier își ia amendă. Oricum, amenda se ia din oficiu, nu tre’ să te vadă că dirijezi sau că iei bani de la oameni, poți să stai liniștit în fund pe trotuar sau să te plimbi.

În prima parte a timpului petrecut cu ei, întâlnirile cu poliția erau tensionate. Am observat fără să intervin și am fost legitimat de câteva ori, eram suspect pentru că stăteam pe lângă ei.

Unii polițiști le zic maimuțe sau ciori sau tu ai față de tâlhar. Într-o seară, când stăteam toți pe bordură la CEC, un agent care ne-a legitimat, fără nici o introducere, mi-a zis că are „boală pe toată rasa mea“ de „bozgor“ și mi-a promis că mă „execută pă lege“ dacă mă prinde că fac parcare.

Ăsta e cel mai smardoi de la a 17-a, mi-au zis parcagiii despre polițistul care s-a luat de mine. Ăsta nu te bate oricum, dacă ai onoarea cu el. Se dezbracă de uniformă și o dă la parte cu tine, gentleman. Da’ cum să dai într-un polițai, chiar și dezbrăcat, în secția de poliție? Mai sunt unii care-i altoiesc c-un șut în fund, o palmă, ăia-s ok. Există tot felul de topuri și categorii de genul cel mai, deși cu majoritatea n-ai treabă, te roagă să pleci sau îți dau amendă, dacă tot s-au obosit.

Bătaia, conflictul sunt lucruri ordinare în viața de stradă. Mulți preferă mardeala sau o scatoalcă decât să rămână fără bani sau, mai rău, să fie înjurați. Dacă vor să facă reclamație riscă să și-o mai ia o dată sau să le bage pe gât niște furturi cu autor necunoscut. „Decât s-ajungi la pușcărie, nu mai bine îți iei omoru’?“

intertitlu6

Toți băieții cu care am vorbit la parcare au câte o poveste cu polițiști: unu că i-au spart rotula cu bâta, altu a fost sac de box pentru un mardeiaș în uniformă, celălalt și-a furat-o rău într-un gang, nici nu l-au mai dus la secție. Pe stradă umblă o fază că la secție te pune polițistu’ să tragi un bilețel, să-ți alegi stilul în care vrei s-o iei: vandam, brusli, chichician.

Problematica secției 10, „e un proverb din ăsta în față leopard, nu știu, nu-mi aduc aminte. E frumoasă secția asta 10, da’n spate… sunt numai ciori! Și ce fac altceva decât parcare?!” îmi zice comisarul Marius Stancu, șeful adjunct al secției în care a murit Dinte.

E un joc de-a șoarecele și pisica, în care toată lumea pierde timp și resurse. Noul cod penal spune că cerșetoria e contravenție și se pedepsește cu amendă de la 100 la 500 de lei. Parcagiii adună mii de amenzi pe care nu le plătesc. „Ca să-i fac dosar penal trebuie să aibă un minor asupra lui și așa mai departe. Îi luăm, îi mai speriem, îi mai ținem pe la secție, dar sunt familii întregi care cu asta se ocupă”, spune comisarul.

parcarea-7

Primăria a decis la începutul anului să transforme amenzile neplătite în muncă în folosul comunității, dar nu-i poate obliga să muncească fără o decizie a instanței. Anul trecut, polițiștii de la a zecea au dat 2300 de amenzi pentru apel la mila publicului, majoritatea la parcare.

„Tu scrii amenda și ei bagă mașini. Nu-i doare de noi, te persiflează, știi?”, îmi zice un agent de poliție. „În viața mea, un singur parcangiu am lovit. În sensul că l-am lovit la nivelul piciorului. Crede-mă c-am avut ocazia chiar să fac ceva, legal”, îmi povestește agentul de ordine publică. În cazuri extreme zice că poate să-l încătușeze. „Când îl încătușezi răspunsul natural e să se opună. Îi strângi mâna, i-o urci puțin mai mult decât trebuie. Cam ăsta e răspunsul pe care-l găsesc eu când am nevoie. Cum era și Dinte, azi mâine îl găseai cu… tre să-l iei în atenție și să-l bagi la arest, dacă e. De exemplu, e urmărit că a avut un furt și s-a dovedit, știi? Asta e ideea.”

Dar parcagiii nu prea se bagă la nasoleli, știu diferența între infracțiune și contravenție. „Statistic vorbind, ei nu zgârie și nu lovesc. Evită chestia asta,“ mi-a spus agentul.

Zona centrală e monitorizată video și n-a fost vreun parcanngiu să zgârie o mașină, „e o minciună! Sau poate s-a întâmplat și nu a fost sesizat“, mi-a zis și șeful adjunct al secției 10.

parcarea-11

E o seară șukară de martie. Stau în spate la CEC cu un tip negricios, ras în cap, cu umeri lați. Mâncăm niște madlene și bem suc, sprijiniți de o mașină. Vine un echipaj de poliție, agentul mai în vârstă coboară să ne legitimeze.

Tipul chelios nu bagă capul la cutie, ca băieții de pe stradă. Îi dă cu lehamite datele din buletin, polițistul le verifică, îi apare ceva ciudat, e contrariat, așteaptă un pic, își face curaj:

– O întrebare stupidă… dar o pun. Vreunul probleme cu poliția? Știu că vi se pare absurd. Vă spun și de ce. Se uită către tipul de lângă mine și zice: De exemplu, știu că dumneavoastră lucrați în sistem.
– O întrebare la care nu pot să răspund.

Polițaiul e tot mai agitat:

– Atunci pe lângă sistem. Nu la poliție, dar aveți legătură cu poliția… Asta încercam să vă spun. Și nu puteți să-mi răspundeți pentru că sunteți în misiune.
– Am înțeles foarte bine, dar nu înțeleg de ce facem această discuție de față cu o persoană care nu are uniformă.

Polițistul se-nverzește și înghite în gol. Își cere scuze, mă mai ia gura pe dinainte, ne dă buletinele înapoi și merge să verifice dacă sunt parcagii mai încolo.

Tipul începe să râdă. Îl cheamă Marian Ursan, e doctor în sociologie și director la Carusel, o asociație pentru apărarea drepturilor omului. Acum câțiva ani a lucrat la biroul ONU pentru Droguri și Criminalitate, avea statut diplomatic sau așa ceva, și a rămas însemnat ca „insider“ în bazele de date ale autorităților. Când îl verifică poliția îi place să-i bage puțin în panică, cum fac și ei cu parcagiii.

Marian lucrează de vreo 20 de ani pe programe de reducere a riscurilor pentru persoane de pe stradă – boschetari, prostituate, consumatori de droguri, tot felul de marginali ai societății.

parcarea-16

După ce-a murit Dinte, a zis că trebuie să facă ceva înainte s-o pățească și alții. De câteva luni, Marian și mai mulți voluntari stau prin parcări și documentează interacțiunile dintre parcagii și polițiști. Proiectul se numește „Dreptate pentru Dinte”. Îi învață pe oameni ce drepturi au când sunt luați la secție, ce au voie să le facă polițiștii și cum pot să se apere. Dacă e nevoie, se duc cu ei la poliție, le asigură consiliere juridică, îi ajută să depună plângere.

Gicu e primul care a depus plângere. L-au ars prin februarie – l-au luat de pe stradă, l-au înjurat de copiii lui morți; el le-a zis că, dacă-l bat, depune plângere la parchet; l-au dus la secție cu autobuzul și unul din agenți i-a arătat parchetul; i-a dat cu bastonul în spate, peste mâini, și-n pauze l-a pus să facă flotări și genuflexiuni; a scăpat când a venit unul dintre voluntarii asociației, care o să fie și martor dacă se ajunge la proces.

De când sunt pe stradă cei de la Carusel, polițiștii s-au mai potolit. Parcagiii au profitat și de prezența mea, le-au zis agenților că sunt filmați cu camera ascunsă și au lăsat-o mai moale.

Polițiștii se cumințesc când știu că lumea e cu ochii pe ei. Mi-au zis și băieții din centrul vechi că i-au lăsat în pace de când m-au bătut pe mine și a ieșit nasol. Nu-i mai bagă la întuneric, nu-i mai iau la garaje, îi mai bat doar pe drogați.

intertitlu5

Intervențiile astea localizate și scurte nu schimbă situația de fond. Asociațiile nu-și permit să țină proiecte la nesfârșit, statul trebuie să planteze reforme de la rădăcină și să le crească pe termen lung.

„Dac-ar fi mai multă poliție locală în parcările astea s-ar rezolva. V-am spus, e o problemă socială, o problemă care trebuie rezolvată de primărie, părerea mea”, spune comisarul Marius Stancu.

În câțiva ani Bucureștiul o să devină mai european – cu chiu, cu vai, se mai face câte o pistă de biciclete, un trotuar, se amenajează parcări, tobogane prin parcuri…

La un moment dat, parcagiii o să rămână fără obiectul de activitate și o să-și găsească altceva de făcut. Fie îi ajutăm să se integreze, fie se vor întoarce la nasoale. Sau vor muri de boli și bătăi.

„E lume care vrea să dispară parcagiii. Da’ lumea nu înțelege că parcagiul unde apare? Într-un context foarte bine definit. Ăla al crizei de bani, că dacă n-ar fi criză ăla n-ar exista. Și doi, că ăla n-are ce să lucreze, că dac-ar avea…“, explică antropologul Bogdan Iancu. „Scoate-l de acolo și o să crească numărul tâlhăriilor.”

parcarea-3

„Oamenii le zic direct, du-te la muncă! Vorbim de oameni care nu au acte, nu au școală, mai sunt și bolnavi. Cine dracu să-i angajeze pe ăștia?”, zice Ursan.

Mai multe despre sărăcia cronică din România »

Anul acesta, Ursan își îndeplinește un vis pe care-l are de mai mult de un deceniu:

„Ce-am zis: facem o spălătorie auto. Vine omul direct din penitenciar: mop, jet, soluție, spală mașina; direct la muncă.” A găsit finanțare, are și echipa: patru oameni – unii foști parcagii, care vor face cursuri de calificare și vor fi angajați timp de un an cu toate formele legale. Pe lângă salariu, vor avea parte de consiliere și sprijin din partea unui asistent social, până când vor putea intra în normalitate, se vor putea autosusține.

„Poate că omul ăla când vede că-i merge, că e așezat, se gândește să facă și altceva, în plus,” spune Ursan, care speră ca afacerea să devină sustenabilă și să se transforme într-un model replicabil de economie socială.

„Noi, ăștia, oamenii de rând, adică mai jos, noi suntem adevărații ultimi”, mi-a zis la un moment dat Marius. Societatea trebuie să le dea ceva de făcut „ultimilor oameni“, altfel o să-și tot găsească metode de supraviețuire care o să enerveze cetățenii capitalei europene București.

bataia-call

 

Share pe Facebook
Tweet
+

Type to Search

See all results
filme porno
filme porno