Liderii autoritari sunt votați de bătrânii care preferă o pensie bună și stabilitate, în loc de cine știe ce reforme și o libertate care se poate transforma în haos.

 

Regimurile autoritare nu rezistă dacă populația are acces la net, că nu mai au monopol pe comunicare și lumea se poate organiza spontan.

 

Așa știam înainte să plecăm în Rusia, unde am constatat că lucrurile s-au întors pe dos:

 

La 18 ani după ce Vladimir Putin a preluat puterea, tinerii îl susțin mai mult decât cei în vârstă.

 

Iar cea mai puternică mobilizare pe Internet nu mai este pentru protestele opoziției, ci pentru manifestațiile aripii de tineret a Partidului Rusia Unită.

 

Am urmărit câteva zile Garda Tânără a lui Putin, ne-au explicat ce îi mână în luptă și am sărbătorit cu ei victoria, ca să nu trebuiască s-o faci tu :)

“Mulți cercetători au ajuns la concluzia că democrația face mai mult rău decât bine unei societăți și, în principiu, ea nu funcționează. “

“Aveam vreo zece ani când am auzit-o prima dată pe bunica mea vorbind despre Putin”, spune Alana Ciovrebova, o tânără jurnalistă activistă de partid. “Bunica mea e o femeie foarte respectată, are medalie de veteran al muncii, dar, într-o vreme, înainte de Putin, nu-și primea pensia.”

 

Alana are 26 de ani și poartă numele republicii în care s-a născut (Osetia de Nord-Alania), care e mai departe de Moscova decât Bucureștiul. A crescut în anii ‘90, când Rusia era condusă de oligarhi care se războiau între ei și lăsau poporul să moară de foame. Apoi a venit Putin.

 

“Bunica zicea că iată, slavă Domnului, avem un președinte care plătește pensiile! De atunci, l-am respectat. Dacă bunica mea îl respectă, atunci și pentru mine e un lucru sfânt.”

 

La 19 ani, Alana s-a înrolat în Garda Tânără din Alania, apoi au trimis-o la Moscova, unde a ajuns redactor-șef adjunct al publicației de partid.

 

“Mereu am avut o atitudine caldă, respectuoasă și plină de iubire față de președintele nostru”, spune Alana. “Garda Tânără era echipa lui. Voiam să fac parte din echipa asta, să fac lucruri utile.”

 

 “Aici e inima mea!

“Creștem politicieni”

86% dintre tinerii ruși îl aprobă pe Putin, mai mult decât orice alt grup de vârstă. Două treimi cred că țara merge într-o direcție bună. Cei mai tineri au trăit toată viața sub Putin. Nici nu își mai imaginează vreo alternativă.

 

Dar studiile arată și că tinerii se retrag în viața privată. Se bucură de stabilitate, dar vor mai degrabă să fie lăsați în pace. Politica e chestia aia complicată, periculoasă și nașpa.

 

Ca să-și asigure continuitatea, Putin trebuie să-și blindeze administrația cu tineret entuziast. Aici intervine Garda.

Garda Tânără și-a luat numele de la o grupare sovietică de gherilă din al Doilea Război Mondial, care făcea acte de sabotaj și protest în teritoriul ocupat de naziști. Membrii ei au fost prinși și executați cu doar câteva zile înainte de eliberarea orașului Krasnodon de către Armata Roșie.

Acum sunt 170.000 de membri în 85 de filiale, 800 de bloggeri care produc “conținut alternativ” și mii de voluntari care caută “conținut ilegal”, ca să îl blocheze de pe rețelele sociale.

 

Sediul central este într-o fostă fabrică de textile, cu portretul lui Lenin încă la intrare, dar complet reamenajată într-un complex studențesc ultra-modern, cu cafenele hipsterești, saune și saloane de masaj.

 

Garda ocupă o clădire de cărămidă, cu spații de lucru ca la Silicon Valley, minimaliste, în culori vii, cu masă de foosball și bicicletă pe perete. Ici, colo, un portret de-al lui Putin, o lădiță cu căciuli tricolore, un ursuleț cu subînțeles.

Au programe pentru studenți săraci, târguri de joburi, intervenții umanitare. “Dacă avem un incendiu într-un cămin studențesc, ne implicăm și donăm bani pentru reparații.”

 

Activitățile atrag studenții în viața politică, de partea puterii. Mii de membri au ajuns să aibă funcții oficiale, iar foștii lideri au ajuns parlamentari sau guvernatori prin provincii. “Creștem politicieni, practic.”

 

Aliona Arșinova, o fostă lideră a Gardei, s-a ales cu un scaun din partea partidului Rusia Unită în Duma de Stat. Născută într-o familie de militari sovietici, Aliona a studiat sociologie în Transnistria și a făcut dizertația pe tema extremismului în rândul tinerilor.

 

Preocupată, în general, de problemele tineretului, Aliona votează cu sfințenie toate inițiativele legislative ale partidului. A fost printre inițiatorii “legii agenturilor străine”, de pildă, prin care ONG-urile care primesc granturi din străinătate sunt obligate să se auto-denumească “agenți străini”, și a proiectului legislativ prin care protestatarii riscă  amenzi de până la 9000 de dolari.

Șefa departamentului internet de la Garda Tânără este Ana Rogaciova, de 24 de ani, venită din Rostov pe Don să studieze politologie la Înalta Școală de Economie din Moscova.

 

La început era liberală, vota un partid ecologist. “Dar apoi, după ce m-am angajat, am început să văd altfel lucrurile.”

 

A intrat în Team Putin și nu i-a părut rău. “Am foarte mulți colegi care susțin alți candidaţi”, spune. “Uneori mai ieșim la câte un ceai și vorbim despre cum merg treburile la fiecare. De fiecare dată ajung la concluzia că sunt în locul cel mai bun. Atât la comuniști, cât și la Navalnîi sau la alții, organizarea e mult mai proastă. Oamenii sunt mai slab pregătiți.”

Nu există alternativă, ne explică Anna. “Poți să te plângi toată viața în bucătărie de starea națiunii sau poți să vii aici și să propui idei care vor ajunge până la președinte.”

 

Președintele e garanția că totul o să fie bine, până la urmă. “Pentru mine, Vladimir Putin e ca un tată. Își apără țara și, prin extensie, te apără și pe tine. În același timp, are simțul umorului. Nu ți-e teamă pentru viitorul acestei țări.”

 

Pentru că este politolog, o întrebăm cum i se pare ideea alternanței la putere, intelectual vorbind. Ne răspunde:

 

“Cercetătorii au ajuns la concluzia că democrația face mai mult rău decât bine unei societăți și, în principiu, ea nu funcționează.”

Anna coordonează mai multe proiecte în sânul organizației. În ultimul an, de pildă, au blocat 20.000 de materiale de pe Internet, în cadrul unui proiect numit Garda Media.

 

“Avem voluntari în toate regiunile Rusiei care fac monitorizare după cuvinte-cheie”, spune.  Când găsesc un material pe care îl consideră ilegal, îl trimit la autoritatea Internetului, Roskomnadzor, care îl șterge sau îl blochează. “Noi am fost primii care am identificat, de exemplu, subiectul balenei albastre!”, spune mândră Rogaciova.

 

Uneori, apelează la psihologi care să analizeze profilele persoanelor care postează conținut necorespunzător. “Vrem să înțelegem de ce face asta persoana respectivă, cât de des își schimbă poza de profil, din astea”, spune.

 

“Proiectul acesta are mai mult de trei ani și a fost mereu susținut de președintele Federației noastre.”

Garda Tânără a antrenat 800 de bloggeri ca să genereze “conținut alternativ” și să ajute tinerii să-și dezvolte sentimentele patriotice. I-a învățat cum să filmeze și să editeze, dar și “oratorie, tehnica vorbirii, măiestria actorului”.

 

În ajunul alegerilor, au organizat 1600 de evenimente ca să mobilizeze publicul. Apoi, în ziua alegerilor, au trimis bloggerii în secțiile de vot sa facă filmulețe și live-uri. În sediul central al organizației, o echipă formată din elevi și studenți prelua materialele, le monta și le distribuia pe canalul lor de Youtube.

 

Ne-am întâlnit cu doi dintre bloggeri într-o secție din nordul Moscovei. Tocmai încercau să facă un interviu cu un tânăr observator, care se tot emoționa. “Nu-ți fie teamă, orice ai spune, dacă e să te închidă, te vor închide oricum”, îi spun băiatului de 19 ani. “Atunci sper să ajung acasă, să apuc să-mi strâng lucrurile”, răspunde observatorul. “Probabil o să ai două minute la dispoziție.”

 

Râd toți.

“Bloggingul e viitorul”, spune bloggerul Alexandr Iașnev, care mai e și alpinist. “Oamenii nu mai cred în presă. Bloggerii pot spune lucrurilor pe nume.

 

Pe Alexandr îl interesează problemele tineretului, politica internă și politica externă. Ai pățit vreodată ceva pentru că ai criticat Kremlinul?, îl întrebăm.

 

Păi nu am criticat niciodată Kremlinul”, răspunde și explică: “Politicienii nu fac chestii pur și simplu fără motiv. Ei gândesc totul dinainte. Nu e OK să dai în ei cu toporul și să-i acuzi că nu știu ce. Probabil, în spatele acelei acțiuni stă un plan. Trebuie să înțelegem de ce a făcut asta.”

Libertatea de exprimare e la cote înalte în secția de vot. Un tip cu părul alb și banderolă roșie ne salută în română (?!) și ne arată că are și el legitimație de presă. Dar nu a venit în calitate de jurnalist, “Dar de ce?”, îl întrebăm, “Secret!”, răspunde.

Bloggerii se mișcă nestingheriți prin secția de vot, fac poze, iau interviuri, transmit live... “Este pentru prima dată când la alegerile pentru președinte cetățenii simpli pot acoperi alegerile!”, spune Aleksandr entuziasmat.

 

Apoi vine poliția peste ei. Îi legitimează. Îi ia la-ntrebări. Îi dă afară.

Pare serios, cică nu au acreditare de la comisia centrală. Dar nici noi nu avem acreditare! Ne strecurăm pe lângă poliția în acțiune și părăsim incinta. Mergem înapoi la Garda Tânără, că e party diseară.

La petrecerea viitorilor politicieni vin doi comedieni celebri, dar nu fac nici cea mai mică glumă despre politică.

 

Blonde, vânzătoare, bănci și... un asasin plătit:

 

Cică un asasin plătit se uită prin lunetă la o țintă când îi sună telefonul. Nevasta îl roagă să ia copilul de la grădiniță. «Da da. Lasă-mă-n pace, sunt la muncă», îi zice și închide. Când e gata din nou să tragă, sună iar telefonul. Soția îl roagă să treacă și pe la magazin după aia. Bărbatul confirmă și se întoarce la țintă. A treia oară, femeia n-apucă să zică ce vrea, că asasinul îi spune să facă un pas la dreapta. «Stai și tu locului, nu te mai mișca atât» și apasă pe trăgaci.

Mercenarii, soldații, luptătorii sunt eroi populari. Pe străzi umblă o mulțime de oameni în haine tactice, parte din nenumărate grupări de pază, securitate sau război. În mall-uri sunt magazine cu echipamente militare pentru luptători mai bogați. Companiile mari au câte un serviciu secret privat. Președintele e fost agent KGB și a umplut administrația cu securiști. Iar multor oameni li se pare o idee excelentă.

 

75% dintre băieți ar vrea să se angajeze în armată, poliție sau securitate. Fanii lui Putin de pe vKontakte sunt interesați de sport, sex și război, toate disponibile din belșug în Federație.

 

Anexarea Crimeei a fost o imensă lovitură de imagine. O mulțime de liberali au trecut de partea lui Putin, pentru că a readus, cu resurse minime, țara printre marile puteri militare.

Puțini sunt oamenii care mai ridică glasul, și din când în când mai moare câte unul.

 

Un jurnalist de investigație concluzionează deznădăjduit, în timp ce mănâncă o salată de caracatiță:

 

Dacă te uiți la Armata Rusă, e plină de bărbați tineri. Ei toți votează cu Putin. Armata s-a schimbat în ultimii ani, li s-a mărit salariul, pentru mulți e singura posibilitate de a trece la o altă scară socială. Polițiștii, la fel. Toți îl sustin pe Putin pentru că le-a dat tot felul de beneficii. Iar asta e înfricoșător când te gândești la viitorul țării. Dacă singurele modalități de a accede la un alt statut social sunt armata și poliția, nu antreprenoriatul sau inovația, atunci ce țară vom avea noi in cinci, zece, cinșpe ani?!

 

Un reportaj de Lina Vdovîi și Vlad Ursulean.

 

Materialul este al doilea episod dintr-o serie de reportaje

despre democrația din Europa de Est.

 

Ep. 1: La noi nu există alegeri

 

Susține proiectul:

PS: S-au stricat rețelele sociale!

Înscrie-te aici dacă vrei să primești articolele noastre direct pe mail: