Pe podeaua unui grajd dărăpănat din județul Botoșani, un cal se prăbușește în balega vacilor cu care împarte încăperea. Câteva muște încearcă să-i intre sub pleoape. Clipește încet, o dată la două minute. E singurul gest care-l dă de gol că-i viu.
Are niște umflături la picioarele din față. Stâpânul îl unge cu seu de oaie și vaselină de la tractor. Scoate un cuțit din buzunarul de la pantaloni, îi taie atent pielea și-i scoate umflăturile de pe tendoane. Îl dă pe rană cu albastru de metil și-i face o injecție cu antibiotic. Apoi așteaptă.
Spre seară, calul geme din nări și pare că vrea să-și golească plămânii de aer. Disperat, stăpânul bagă animalul în dubă și gonește spre abatorul din satul vecin. Portarul îl îndrumă spre biroul directorului. N-are niciun act pe cal, așa că șeful abatorului îi oferă 200 de lei. Fără alte negocieri, acceptă banii. Mai bine decât nimic.
O săptămână mai târziu, calul din Botoșani e servit într-o farfurie din Anglia, pe post de lasagna cu carne de vită.
Între mârțoaga care trage plugul pe câmpurile românești și industria europeană de carne de cal este o legătură bolnavă, care valorează zeci de milioane de euro.
În ultimii ani au dispărut sute de mii de cai din România, aproape la fel de mulți ca cei omorâți în anii ’50 de comuniști, după colectivizare.
Am umblat vreo 2000 de kilometri prin țară, cu o echipă de jurnaliști suedezi, ca să aflăm cum se fac afacerile cu carne de cal. De pe ogorul țăranului român în duba samsarului fără scrupule și până la abatorul construit cu cele mai noi tehnologii. Asta este povestea mârțoagei românești din lasagna europeană de vită:
România este al treilea exportator din UE, deși nu are crescătorii
România nu are nici o crescătorie de cai pentru carne, conform mai multor surse din țară. Cu toate astea, a devenit în ultimii ani unul dintre cei mai mari exportatori de carne de cal din Europa. De unde vin caii?
Abatoarele apelează la samsarii care speculează lipsa de bani și educație a țăranilor: le cumpără animalele, în orice stare ar fi, și le vând mai departe pentru un profit bun.
Din 2007 până acum, exporturile cu carne de cal s-au dublat, iar populația cailor a scăzut cu aproape 40%, conform INS.
Când România a aderat la Uniunea Europeană, legile pentru exporturile cu produse alimentare au devenit brusc mai lejere. Câțiva ani mai târziu, pe fondul unei crize europene de anemie infecțioasă la cai, România nu a mai avut voie să exporte cai vii. Doar carnea de pe ei.
The Guardian a făcut o hartă interactivă care arată câte kilograme de carne de cal a ajuns să exporte România în 2012:
De la 800.000 de cabaline pe care România le avea în 2007 s-a ajuns la 500.000 în 2012. Marele calmageddon s-a întâmplat în 2009, când s-au omorât peste 150.000.
Sute de mii de cai care trăgeau plugul pe câmp au intrat într-o bișniță de zeci de milioane de euro, derulată prin offshore-uri din paradisuri fiscale. Cai înfometați, munciți până la ultimul strop de vlagă și tratați cu antibiotice cumpărate ilegal.
La cumpărat de cai în târgul de animale
De sute de ani, țăranul român folosește calul la muncile agricole. ”La arat, la semănat, unde vrei. Mergem încolo-ncoace, la moară, la târg”, spune o doamnă dintr-un sat de prin județul Botoșani. A venit cu soțul ei la târgul de animale ca să-și cumpere cele necesare gospodăriei. Nu i-a făcut pașaport sau microcip iepei, însă are grijă de ea. ”Vezi, acolo, unde stă cu piciorul din față ridicat? E pusă potcoava greșit și-o doare. O tratez acasă, singură. Cu seu de oaie, cu vaselină de la mașini, îi fac injecție, o spăl cu ceaiuri…”.
Suntem la Dolhasca, unul din cele mai mari târguri de animale din județul Suceava. În fiecare miercuri se strâng aici oameni din tot județul. Printre găini, porci, miei și gipane, niște bagabonți își freacă mâinile de câteva sticle de bere, sprijiniți de-o căruță cu numere de Austria.
Bossul căruței a coborât de la munte ca să vândă o iapă tânără, Maria. Zice că-i bună pentru orice fel de muncă, mai ales pentru tracțiune. Se oferă s-o și probăm.
N-are niciun fel de act pentru iapă. ”Nu mergem noi să facem acte. Din cauza că n-avem bani. Asta-i crescută de noi, iapa asta, domnule! Eu îți dau garanțîie. Dacă nu trage, mi-o aduci înapoi!”.
Vrea 6000 de lei pe ea, însă o lasă și la 5000 dacă-i dau cash. Cică dacă ai grijă de-o iapă, o să-ți trăiască și 40 de ani. ”După, o dai la abatoare!”, zice vânzătorul c-o voce îmbibată-n sictir.
Un bărbat bolovănos își face drum, pe vârfuri, printre tovarășii de matrafox, pe versurile muzicii populare care acoperă urletele animalelor din târg. Cu capul înainte, vine spre noi. Ne roagă să-i facem o poză cu băieții. N-are e-mail sau Facebook, dar îmi dă adresa casei lui, să i-o trimitem acolo. Îl cheamă Robotă Constantin și e din Fălticeni. E tânăr, are ochii mari și-o strungăreață prin care-i poți vedea fundul gâtului înroșit de berea rece. A stat câțiva ani prin Spania, dar de când s-a întors s-a ocupat doar de combinații cu animale. În special cu cai.
Vinde cai fără acte de la medicul veterinar și spune senin că nicăieri în țară nu se fac hârtii. ”Decât dacă vrei să-i duci înafară. Cum era acum 7 ani, când am fost în Spania. Atunci se luau vii, sau în Italia, sau unde-i ducea. Îi lua vii, îi încărca în tiruri și-atunci le făceau acte. Le făceau pașapoarte și-i transporta.”
Așa funcționa, prin anii 2000, exportul cu cai: ”Strângeam 10-15-20 cai. De-un tir. Mai era unul în partea cealaltă, în alt sat, în altă comună. Strângea tot așa. Și venea tirul, încărca de-aici, pe urmă se ducea la Stanca sau la București. Ajuns acolo, erau alții. Alți șmecheri. A cincea mână, a șasea mână. Și de-acolo îi încărca. Făceau 4, 5, 7, 8, 10 tiruri și plecau peste graniță. Unde-ajungeau nu pot să spun. Dar îi duceau în viu.”
Mârțoaga se operează Acasă. Cu briceagul
În ultimul timp, afacerile i-au mers prost. Oamenii sunt nevoiași, vând caii doar la nevoie ori când li se îmbolnăvesc. ”Eu știu să-i tratez. Eu am luat cal, nu unul, ci o sută, din șură, de la grajdul omului, l-am luat căzut, de pe jos. L-am dus acasă, l-am ținut, în trei zile l-am pus pe picioare.”
E ”păr la ceas” să tratezi un cal lovit la picioarele din spate: ”Este acuma njectie. O face doctorul, dar și eu știu să i-o fac că știu care-i. Face injectie, iar durerea aia i-o închizi” . La picioarele din față, e puțin mai complicat. Calul face niște ”scoici” la încheieturi, unde sunt venele. ”Astea, la ”scoici”, se operează. Se taie, se crestează, se scoate tendonul ăla.. cu un cuțit, un bisturaș. Îl pui jos, îl legi, că-i durere. După aia-l dai cu albastru, ii bagi antibiotic. În două zile poți să-l pui la treabă.”
Românii au mâncat ani întregi mici cu carne de cal
În 2009, direcțiile Sanitar Veterinare au făcut primele controale din România privind carnea de cal vândută drept carne de vită. Au descoperit o rețea de samsari-măcelari ilegali din Suceava, care tăiau caii pe câmp și îi duceau direct la producători care-i făceau carne de mici. I-au prins în toiul nopții, în timp ce transportau jumătate de tonă de carne de cal în portbagajul unui ARO.
Una din firmele care vindeau mici din carne de cal în 2009 a continuat s-o facă până-n 2013. În luna martie, Nicolin SRL din Ploiești a vândut în 36 de județe 2000 de caserole cu mici din carne de cal. 1500 dintre ele au trecut prin burțile românilor.
Aceeași poveste și în județul Vrancea. Tot în 2009, patru săteni au fost prinși că tăiau cai și-i vindeau drept carne de vită la abatoare din toată țara. Au fost confiscate peste 60 de tone de carne de cal, ținută-n balegă.
Carne de cal Otrăvită
Dacă injectezi un cal cu antibiotice, carnea lui e toxică jumătate de an. În mod normal, antibioticul se ia doar cu prescripție medicală. Dar țăranii n-au bani să meargă la doctor. Dacă se îmbolnăvește calul, îl injectează ei singuri. Și, în numeroase cazuri, îl vând apoi la abator.
Legea, introdusă încă din 2005, spune că dacă vrei să cumperi sau să vinzi un cal, trebuie să ai pașaport eliberat de Oficiul pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie. Medicii veterinari evaluează sănătatea cailor, întocmesc o fișă de identificare și aplică animalului un microcip sub pielea de la gât. După toate astea, OARZ bagă calul în baza lor de date și-i eliberează proprietarului ”pașaportul cabalinei”. Documentul este dovada că animalul e sănătos, că are toate tratamentele făcute la doctor și-ți spune și câți proprietari a avut calul.
În realitate, legile sunt mult prea SF ca să fie aplicate la noi în țară. Din cei 500 de cai pe care medicul Bogdan Novenschi îi are în circumscipția lui din județul Iași, doar 15-20 sunt înregistrați cu acte în regulă. Novenschi este președintele Patronatului Medicilor Veterinari Privați din România. Ne-a explicat și motivele pentru care oamenii nu-și tratează caii la medicul veterinar și nici nu le fac pașapoarte:
1. Cele mai mari lanțuri de farmacii din țară sunt deținute chiar de persoanele care ar trebui să le controleze. Lăsate la liber, farmaciile vând fermierilor antibiotice puternice fără prescripții de la doctor ori alte restricții. Fermierii injectează medicamentele în animale, iar animalele ajung, de multe ori, în consum, deși carnea lor e plină de substanțe toxice pentru oameni.
2. La medicii veterinari nu ajung decât o treime din animalele bolnave. România are în jur de 3000 de medici veterinari pentru 2685 de comune. O comună are în jur de 800-1000 de gospodării, majoritatea cu cel puțin 3 animale. Un medic veterinar poate avea în circumscripție și 5000 de animale.
3: Fermierul român nu are bani, educație și timp. Decât să-și bată capul, preferă să facă lucrurile de unul singur.
Medicul Novenschi povestește cum abatoarele câștigau mulți bani în perioada în care Europa fierbea din cauza epidemiei cu SIDA cailor, iar țăranii români erau obligați să-și sacrifice animalele la abator. Direcțiile sanitar veterinare contactau abatoarele și ”zice că am 5 (cai) în comuna asta, 3 (cai) în comuna asta. Cât face? 20 de milioane de lei calul. Cât îți dă abatorul, restul îți dăm noi. Și abatorul sigur că-i dă 3 lei ăluia, îl ia cu nimic, cu toate că calul îl dă în consum fără restricții pentru chestia asta. Deci nu face niciun sacrificiu abatorul, asta-i mană cerească pentru el, că-i dă cineva niște cai la jumatate de preț decât i-ar fi luat.”.
Abatorul implicat în scandalul etichetării din Europa
Câteva grămezi de dosare stau aruncate în camera de protocol de la abatorul Doly Com. La câte controale și jurnaliști au fost în ultima vreme, angajații nu s-au mai obosit să le strângă. Știu că vor mai veni și alții să le verifice hârtiile.
Doly Com SRL este unul din abatoarele implicate în scandalul cărnii vândută ca vită. Carnea a plecat din abatorul din Botoșani etichetată corect, însă în drumul spre Anglia s-a ”transformat” în vită. Nu s-au stabilit oficial vinovații pentru fraudă, însă toate indiciile duc spre un birou olandez, deținut de-o firmă din Cipru, deținută la rândul ei de un offshore înregistrat în paradisul fiscal din Insulele Virgine Britanice.
Uite câteva detalii despre traseul secret al cărnii de cal, în infograficul făcut de colegii de la RISE Project:
”TOATE animalele care ajung aici sunt cu acte în regulă, certificate sanitar-veterinare, micro-cipuri. Noi face aici treaba ca la carte!”, îmi spune Iulian Căzăcuț, patronul abatorului. N-are nicio problemă în a ne arăta cum se procesează carnea în abatorul lui.
Înainte să fie sacrificate, animalele ascultă muzică simfonică. Mașinăria care ambalează bucățile de carne ciopârțite pe bandă rulantă de oameni îmbrăcați ca niște cosmonauți face ca locul să arate ca un laborator. ”Cum se face în toată Europa. După regulamente europene, până la urma urmei…”, zice Căzăcuț relaxat.
Un fost paznic la abator povestește de unde vin caii
L-am întâlnit prin satul Cătămărăști din județul Botoșani. Căutam abatoare ilegale, când un bărbat pe la vreo 60 de ani, a făcut semn mașinii să-l luăm până-n oraș. A lucrat ca paznic la Doly Com: ”acolo, la Roma (n.r. un sat din Botoșani), unde a fost scandalul ăla cu carnea de cal”:
”Ce scandal a fost?
Cu caii, cu carnea aia de cal… Aici e țara lui Papură Vodă. Cine vine să controleze? Aici, toți sunt mari, toți sunt… Ca și la București, ăla-l ține în spate pe ăla, ăla pe ălălaltul…
Și vin acolo săteni cu animale și le vând la abator?
Da, domnule. De de vă mirați? Dar unde să mergem să vindem animalele dacă n-avem unde? Aici. Aici la Botoșani…
Și cum? La poartă? Ai bătut la poartă și…
Te duci la abator, la poartă, vorbești cu directorul, îți dă mașină, vine și iei vițeii de-acasă sau ce-ai de dat..
Și dacă ai doar doi cai? Ți-i ia?
Vorbești cu patronul, colo. Îți trimite mașină, șofer, ți le ia. Îs treburi care se fac așa…
Și fără acte? Fără nimic?
Dar ce-mi trebuiește mie? Îmi trebuiește acte? Acum nu se mai dă subvenții, nu se mai dă nimic.
Au ăștia acte la cai? Cipuri sau dintr-astea ori n-au nimic?
N-au niciun cip. Înainte erau cipurile alea care le băgau la gât acolo, dar acuma nu mai sunt cipuri.”
Îi spun că sunt jurnalist și că sunt în căutare de abatoare ilegale. Paznicului începe să-i tremure vocea. Insistă să opresc mașina în spatele unei clădiri de la marginea drumului național. Îmi arată înspre capătul uliței – ”uite, acolo-i un abator ilegal” – și iese grăbit din mașină. Merg spre capătul străzii și dau de-o fabrică de ciment. Mă uit în spate. Paznicul fugise.
Seniorul samsarilor din România
Ion Adam e din Codlea, are 85 de ani și a vândut la viața lui peste 3000 de cai, majoritatea fără acte, ”dar niciodată furați. Eu n-am luat de la țigani. Eu știu de la cine să cumpăr”. E samsar de 60 de ani și spune că cel mai mult, la meseria asta, iubește banii. De-a lungul carierei, și-a luat peste 30 de mașini, are trei feciori, ”toți cu rânduială”.
Adam își aduce aminte că le vindea cai țăranilor de pe la Urziceni și Slobozia, iar oamenii munceau animalele până le slăbeau. ”Erau de ăia mari, nu erau cai pentru muncă. Cum vezi în filmele americane”. Samsarul îi lua înapoi, la jumătate din greutatea și prețul cu care-i vânduse inițal, și-i mai vindea o dată în Italia.
Prin anii ‘90 a câștigat mulți bani din exporturile cu caii sălbatici din Letea. ”Am adus și de-acolo, da-i vindeam la italieni. Aveam un prieten la Focșani și-i cumpăra de la niște țigani. Îi vindeam la tăiere, în Italia. Vii.”
Am fost la Letea și am scris despre măcelul cailor sălbatici aici.
Cel mai ciudat moment din cariera lui Adam s-a petrecut prin anii ’50, când comuniștii îi dădeau bani ca să omoare cai:
”Era în 1954, le dădeam injecție să moară, că luam mai mulți bani de la doctor. Dădeam injecție cu benzină, murea și luam mai mult de la doctor. Că atunci începuse colectivizarea și… duceam la ecarisare, îi ardea…”
Comuniștii au omorât 500.000 de cai
Când au venit comuniștii, în anii ‘50, au vrut să mecanizeze agricultura. Calul era marele obstacol.
Între anii 1950 și 1965 a avut loc un ”masacru unic în Europa”. Peste 500.000 de cai au fost uciși la ordinul comuniștilor. Regimul a decis ca în agricultură să fie folosite doar tractoare și utilaje mecanice. Caii au fost luați din CAP-uri, legați de copaci și hăcuiți cu cuțitele și topoarele de călăii angajați de Ministerul Agriculturii. Carnea cailor era dată de mâncare la porcii și la păsările din CAP-uri, ori la peștii din crescătorii.
Înainte de marele măcel, România avea peste 1.100.000 de cai. În 1965, populația lor scăzuse la 600.000. Doar războaiele mondiale au făcut mai multe victime printre cabaline.
Surse: Direcția de cai de rasă, Romsilva (1900-1989); INS (1990-2011).
După 1965, comuniștii au lăsat-o mai moale, după ce au ajuns la concluzia că e nevoie de cai, măcar în zonele de deal. Caii au tras după ei 13 milioane de tone de produse agricole în fiecare an. Numărul lor a crescut ușor până-n ’90.
Revoluția a adus răzbunarea cailor în fața tractoarelor, care au sfârșit și ele în abatoare de fier vechi. Calul a avut o scurtă perioadă de glorie, până la jumătatea anilor ‘2000. Apoi a venit aderarea la UE și deschiderea granițelor pentru exporturi de carne.
În ultimii 5 ani, numărul cailor a scăzut cu aproximativ 300.000. Mai avem sub 600.000 de exemplare, cel mai scăzut nivel de când au început să-i numere. Gloria mârțoagei a apus.
Calul a avut o legătură specială cu țăranul român. Așa a a reușit să învingă industrializarea forțată din timpul comunismului. În ultimii ani, țăranul pleacă tot mai des în Occident, iar calul îl urmează credincios. În camioane frigorifice.
Reporteri:
Radu Ciorniciuc
Malin Oloffson
Sofia Boo
Editor:
Vlad Ursulean
Am făcut reportajul în colaborare cu Sveriges Radio (Swedish National Radio) și RISE Project. O variantă audio a poveștii a fost difuzată în Suedia, Norvegia, Danemarca și Finlanda.