De când eram mic am fost înconjurat de politică. La televizor, pe stradă, în familie, chiar și la școală era aceeași mizerie, de care am fugit tot timpul.
Am tot auzit că ăștia scot morții la vot și fac orice să nu se implice oamenii ok și să le strice șmenurile, iar asta n-a făcut decât să-mi mărească dezgustul.
Dar anul ăsta, nu știu cum, m-a apucat așa o poftă să mă bag peste morții lor… așa că am pornit prin țară să văd cu ochii mei ce se întâmplă într-o zi de vot.
În ultimele 30 de ore m-a amenințat un fost parlamentar din Olt, m-am certat cu primari și consilieri locali supărați că nu-și pot vedea de treabă cum s-au obișnuit, m-a scos poliția din secție, am stat la brațul lui Ion Iliescu, la cozi interminabile în Londra, Bruxelles sau Paris, apoi am numărat voturile și, la final, m-am dus la o bere.
Pornesc dimineața foarte devreme. Votarea începe la ora șapte, dar e mai bine să fiu acolo de la cinci jumate-șase, să văd cum se pregătește secția. La o oră de București, drumurile își scutură asfaltul în niște iazuri pe care n-ai cum să le ocolești cu mașina.
Președintele secției întârzie, așa că votul începe abia la 7:20. Jumate din comisie e convinsă că cealaltă jumate va încerca sa fure voturi.
– De unde veniți?
– De la București.
– Tocmai de la București. Ăhăhă…înseamnă ca ați luat bani frumoși de ați venit tocmai de la capitală.
Ușa secției 154 din Colonești se deschide cu scandal imediat ce fostul primar, Nicolae Stan, care a candidat sub porecla Bulă, își aduce soția și aghiotanții la observarea alegerilor. Rostită de doamna de la PP-DD, porecla nu-i mai sună bine fostului deputat. Aproape că sare la bătaie când îl pozez. Unul dintre aghiotanți îi șoptește că filmez. “Tu cine ești, mă? Ce mă filmezi tu pe mine?” Polițistul intervine, dar nu prea-i convine că tre’ să calmeze tocmai căpetenia locală.
Un bătrân intră în cabina de vot. Nu vede bine și n-are nici ochelarii la el.
– Doamnă, unde se pune ștampila?
– Unde doriți dumneavoastră.
– Păi, să murdăresc trandafirii?
Membra PP-DD cere să nu se mai vină la vot fără ochelari.
La câțiva kilometri, într-o școală din Vlaici, un nene face focul la sobă. Pe pereți sunt desene explicative pentru copii: cum să te speli pe mâini, cum sunt anotimpurile, cum funcționează insectele. Nu există modelul buletinului de vot. Nici suficiente ștampile. Fundul urnei tocmai a fost bătut în cuie, era rupt și avea nevoie de o cârpeală.
Nicolae Stan intră în secția de votare și începe să urle:
Cine e de la ONG? Tu, mă? Prostu’ dracului! Pe cine faci tu Bulă, mă? Bulă e tac-tu și proasta de mă-ta care te-a făcut! O să mătur cu tine pe jos, vin și te caut la București, pe tine și pe mă-ta. Prostul dracului! Idiotule!
Biroul Electoral Județean zice că e un incident minor, să sun la poliție. Îmi tremură mâinile.
Plec să însoțesc 30 de buletine de vot la Tătulești, cică au rămas fără și au venit să ceară de la noi, c-au auzit că n-am atins încă 100% ca ei. Cu noi în mașină vine și vărul lui Bulă. Încerc să preîntâmpin niște suveici.
În ultima oră membrii secției din Poeni, Teleorman, m-au întrebat de vreo trei ori dacă nu vreau să mănânc.
– Haideți că mergem în camera de lângă, am făcut sendvișuri!
– Nu, mulțumesc, nu mi-e foame, și oricum am mâncare la mine, tot ce îmi trebuie!
– Păi nu trebuie, că am facut noi, trebuie doar să veniți dincolo!
– E ok, mulțumesc!
– Nu, nu, haideți că merg și eu, cu mine mergeți!, zice alt membru. Și, oricum, dacă vreți să mâncați, tot tre să mergeți dincolo!
Trei cetăţeni coboară dintr-un Golf 3, cu numere de Suceava și cu muzică populară dată tare:
– Deci, cum procedăm?
– N-am zis că-i luăm pe toţi la rând?
La Donețk se alege președintele republicii populare tocmai separată de Ucraina. Se aude ceva muzică. Mă iau după vibrațiile patriotice și ajung la secția centrală de vot. O femeie cântă în față, cu mâna pe inimă, amplificată de microfon și boxe babane, de simțim toți cum îi tremură sufletu’.
La 5 metri în fața ei e o baricadă din saci de cartofi, ceapă și alte legume. După ce ies de la vot, oamenii se pun la coadă și cumpără la preț de alegeri: 3kg la leu. Înăuntru e cald și bine, poți să iei o plăcintă să-ți țină de urât cât stai la coadă să bagi votul în urna păzită de un malac în camuflaj. Azi s-au auzit doar câteva focuri de artilerie la marginea orașului.
Văd câteva mașini care opresc cu scârț în fața operei și din ele ies soldați cu automate și un bărbat la costum… e chiar el, viitorul președinte al republicii! Ce frumușel e… mă apropii timid, schimb câte-o vorbă cu soldații, ochii ni se întâlnesc și… oaaau, mă ia lângă el, sub aripa lui, ne pozăm, discutăm, totul va fi bine.
Prin străinătate se fac cozi ca la moaște. Așteptăm ore întregi pentru că nu sunt ștampile, nu sunt urne, nu e personal.
La Londra sunt câteva mii de oameni. Stau de patru ore la coadă și mai trebuie să aștept. Suntem informați că secția se va închide negreșit la ora 21. Cine a ajuns aici după ora 15 nu prea are șanse să intre să voteze.
Ana Man
Se bate frenetic în ușă. Din când în când se dă puțin perdeaua la o parte. Nimeni nu se mișcă.
Abia după șapte ore intru. Nu e niciun observator, doar cinci persoane care înmânează ștampile și iau date personale, niciun îndrumător pentru urne sau informații. Primesc o ștampilă și pierd vremea căutând urna. La plecare las în urmă încă vreo 1500 de oameni care strigă ¨vrem să votăm!¨
În Paris, coada la vot e mai mare decât aia de la Dristor Kebab. La secția din ambasadă, oamenii refuză să iasă din clădire dacă nu sunt lăsați să voteze. Negociază cu ambasadorul de mai bine de o oră. Apreciez aici tactul domnului Mazilu care a discutat îndelung cu alegătorii și le-a ascultat argumentele. Le-a dat dreptate pe alocuri, în ciuda faptului că șeful poliției române din ambasadă vine regulat să-l cheme în spate, unde așteaptă să intervină o trupă blindată.
Oamenii acceptă să părăsească incinta abia după ce semnează o petiție prin care acuză că drepturile le-au fost încălcate în baza unei legi care prevede că cei aflați în incinta secției la ora de închidere a urnelor au dreptul să voteze.
Londra – Mihai Cristian, Viena – Decebal Codruța, Copenhaga – Alex Andronic, Paris – Sanda Veber, Bruxelles – Gabriela Zanfir, Berlin – Constantin Nimigean, New York – Angela Rădulescu
Când a intrat în secția de votare, Ion Iliescu m-a luat de braț și am mers așa până aproape de sala de sport, unde oamenii își exersau votul. Pe drum, domnul I. mi-a șoptit ceva gen “ai avut noroc”. Am vrut să fac o poză, dar și telefonul s-a închis, nu știu de ce.
După ce a votat, fostul președinte a declarat: “Acum a dispărut singurul element de culoare din viața politică”. Cred că încerca să jignească pe cineva.
Poate pe mine. Când am vrut să votez la secția de lângă gară nu am putut. Nu mai aveau declarații… niște foi xeroxate pentru persoanele cu domiciliul în afara Bucureștiului. Acum sunt la ASE și am prins ultima declarație. La un moment dat nu mai au abțibilde pentru buletine. Vin mulți studenți, iar gardianul le spune că nu pot vota.
– Bună ziua! Cei din alte orașe cum procedează?
– Aa… Dar nu mai puteți vota. S-au terminat listele.
– Cum adică?
– Da. Au fost prea mulți din alte orașe și nu știu… s-a terminat hârtia, nu mai puteți. Așa ne-au comunicat. Eh, în turul doi de-acum.
Am citit pe net că problema asta au avut-o și alte secții din București. Pe lângă asta, pe seară se pune de-un protest pe Facebook: lumea e chemată la sediul ministerului de externe ca să ceară prelungirea programului de vot la secțiile din străinătate.
La sediul de campanie PSD, premierul se laudă ca a unit toți românii și că oamenii stau la cozi în străinatate pentru că, de data asta, nu s-au mai furat voturi. Hai, Ponta, nu mai lungi vorba că la MAE s-a mărit protestul și vreau să-l văd. Vin rezultatele de la exit-poll, se închid urnele în țară. În timp ce pesediștii critică felul în care s-au prezentat adversarii în alegeri, Iohannis și restul candidaților cer măsuri urgente ca toată lumea să apuce să voteze. Apoi se duc să pregătească negocierile pentru finală.
Sunt 200 de oameni pe Aleea Alexandru care scandează „Tipizate, nu plagiate”, „În turul doi, vrem secții noi!” sau “Vrem democrație, nu cleptocrație”. Și pe Internet sunt mulți nemulțumiți care vor demisia ministrului de externe.
Când ajung acolo, îmi dă o lacrimă. E de la lumini, televiziunile sunt aici. Ele și o mulțime de alți oameni pe care îi cunosc de la protestele cu Roșia Montană. A, uite-l și pe Mîndruță cu copilul, ce ciudat.
Dau să-i fac o poză. Mă vede: „Nu ești în unghiul bun [nu sunt, iese o pată albă în loc de față]. Nu vrei mai bine să facem amândoi o poză? Îți arăt și cum e cu lumina”. Cum să nu. Fac selfie cu Mândruță și dup-aia dau din coate până-n capătul celălalt al mulțimii. Înaintez greu că, oamenii-mi întind obrazul – „vai, ce mică-i lumea”. Da, da, e mică.
Marian Depețeanu, consilier local în Tătulești, Olt, mă duce cu mașina până la șosea. Tre’ să fac stopul înapoi până-n Colonești ca s-ajung la numărătoarea voturilor înainte de 21.
Cică e groasă pe moșia lui Bulă. Nici trupele de intervenție specială nu vor să se bage când Președinta secției dă telefoane în neștire să îi scoată din case p-ăia pe care îi știe ea c-ar vota cu Ponta, dar le-a fost lene. Locțiitoarea, soția baronului local, trimite niște băieți cu un X6 să aducă oamenii la urne nevoit-forțat. Se uită pe listele electorale și dă sms-uri cu nume de consăteni nevrednici.
Pe drum, Depețeanu îmi povestește precipitat ce mârlănii se fac pe zonă. La localele din 2012, Nicolae “Bulă” Stan și-a trimis oamenii “la masa de negocieri”. I-au făcut o propunere: “Cât iei, mă, leafă dacă ieși consilier? 2 milioane pe lună? Ia d-aicea 100 de milioane și dă-ți demisia fix înainte de alegeri, să îl scoatem pe Diaconescu din cursă, că nu mai are timp să pună p-altu’!”
Depețeanu a zis nu. Mai mult din orgoliu, mi-a mărturisit el, să le-arate el ălora de făceau bășcălie pe seama lui. A scos 21% și a ajuns ce și-a propus: consilier. Adevărat, l-a ajutat și OTV-ul, nu zice nu. Între timp Diaconescu a pierdut teren. Ar fi putut să se folosească de ordonanța aia pentru traseiști și să treacă la PSD, ca toți ceilalți consilieri. Dar a zis pas și de data asta, i s-a părut nasoleală.
Întind degetul de autostopist și în 5 minute oprește un taxi. Mă întorc în secția pe lângă care Bulă fierbe că nu mai face scoruri record. Taximetristul nu mi-a luat niciun ban.
Prezența observatorilor a redus și prezența la vot de vreo 3 ori în Colonești, Olt – de la 184% în 2012 la 64% azi.
295 de voturi pe lista permanentă, 104 pe liste speciale, 7 în urna mobilă. Total: 406 voturi. În urne, tot atâtea.
Toată lumea respiră ușurată – inițial ieșiseră cu 2 în minus, ceea ce putea indica niște suveici. Cică nu s-ar fi întâmplat asta niciodată și “stăm până le găsim”. Ne luăm rămas bun, cu promisiunea revederii în turul doi. Plecăm escortați de mașina poliției până la granița comunei.
Sunt varză. Mai răsuflu o dată și mă regrupez. După o zi ca asta e musai o bere.
Pe teren lucrurile-s mai complicate decât la televizor. Mi-am dat seama că alegerile sunt o luptă feudală între partidele care se bat prin fraude pentru mai multă putere. E greu să te pui cu căpeteniile locale și baronii lor, să convingi oamenii că gălețile, promisiunile și amenințările nu le fac viața mai bună.
Dar a meritat să merg să văd cum stă treaba. Dacă ești vigilent, nu mai vin morții să voteze. Am bandajat găurile din Olt și Teleorman, dar e ca și cum ai încerca să astupi cu degetele găurile de la o sită. Prin Sălaj și Mehedinți a fost prezență de peste 200% în unele locuri. La Păltiniș, o stațiune frumoasă de munte, a fost de 600%. În străinătate mii de oameni nici măcar n-au apucat să voteze.
Ne mai trebuie multe bandaje.