— Domnul Marincea vă poate primi, îmi spune o secretară blondă, cu ochii verzi.

Sunt la etajul doi al Institutului Geologic al României (IGR), un turn comunist cu termopane, rătăcit printr-o zonă industrială din Bucureștii Noi. Institutul ăsta a ajuns în ultimele săptămâni, prin vocea fostului director, în centrul scandalului Roșia Montană.

Ștefan Marincea e un fel de Raed Arafat pentru protestarii Uniți Salvăm Roșia Montană. A fost dat afară de la conducerea IGR acum câteva zile, după ce a făcut o serie de declarații dure împotriva proiectului minier.

A acuzat RMGC că a modificat hărți geologice ale institutului, că cianurile s-ar putea infiltra prin fisuri în pânza freatică și că în cotloanele subterane de la Roșia se ascund cantități importante de metale rare, în timp ce șefii lui din Guvern spuneau pe dos. [vezi documentul]

Marincea lucrează la IGR de 26 de ani, dintre care șapte ani a fost director interimar. A mai fost demis o dată, în 2011, în urma unui raport  făcut de Ministerul Educației, fiind acuzat de nepotism și combinații dubioase. A fost repus însă în funcție și acum tot în picioare a picat: a rămas cercetător științific și și-a păstrat biroul.

Secretara m-a lăsat singură de o oră într-o cameră de ședințe. Timp berechet ca să visez particule de aur, bănet și dezastre ecologice. Ușa deschisă mă trezește.

Ștefan Marincea e un munte de om. Poartă în toc la curea un telefon cu antenuță mică, te privește în ochi și îți strânge mâna puternic. Am venit să-l întreb ce s-a întâmplat la Comisia Parlamentară pentru Roșia Montană și cum a fost demis.

Ștefan Marincea: Culmea, culmea e că… am fost destituit și conduc.

Ana Poenariu: Poftim?

— Am fost destituit și conduc. Ați văzut? Oamenii mei mă respectă! [privește fix, cu ochii mari] Pentru că la noi promovarea se face academic. Deci cine este cel mai deștept conduce. Nu conduce nici politrucul. Noi nu suntem agenție guvernamentală, suntem institut național de cercetare și dezvoltare.

— Cum a fost la Comisia pentru Roșia Montană? Cum v-au tratat politicienii?

— Am fost pus într-o situație destul de neplăcută. Aceea de a apăra un adevăr științific susținut întotdeauna de Institutul Geologic al României, susținut cu consecvență din 2010, când am fost cooptați în comitetul de avizare tehnică pentru acordarea avizului de mediu la Ministerul Mediului. Și m-am trezit în situația de a spune cu argumente fundamentate, științifice și bazându-ne în bună parte pe materiale publicate și asumate anterior de Institutul Geologic al României, că proiectul ăla are probleme. [Proiectul de exploatare a aurului de la Roșia Montană]

 — Cum v-au tratat politicienii?

— Unii dintre ei m-au tratat cu respect și deferență. Alții au pus întrebări încuietoare. Printre altele, sunt evaluator pentru proiecte europene și din cauza aceasta am un doctorat în Génie des Procédés care mă face să cunosc foarte bine prepararea, geochimia, metode fizico-chimice de analiză și să văd, să observ critic inadvertențele între materialele prezentate și atuncea sigur că ochiul de evaluator de proiecte, dublat de cunoștințe de specialitate îmi permit să atrag atenția, să am o opinie critică în privința proiectului. Și acest lucru l-am făcut.

[…]

— Ne-ați prins în această nebunie legată de destituirea mea… de tentativa de a omorî adevărul științific, lucru care nu s-a mai întâmplat de pe vremea lui Stalin.

— Puteți să-mi arătați faxul prin care ați fost destituit?

— Nu scrie secret pe el. Deci dacă scria secret… Facem fotocopie, imediat.

Am de gând să le dau la toată presa. După care am să cer să mă elibereze din funcția de aici, ca să mă duc ca profesor la Liège.

Că în țara în care se reprimă știința nu se mai poate. Deci este forma supremă de libertate a spiritului, este forma carteziană, cunoașterea științifică. Ori niște magoți încearcă să perturbe ordinea firească a lucrurilor.

În Belgia mi se adresează inclusiv funcționarii publici cu dumneavoastră. În Franța prefectul la teza mea mi-a spus dumneavoastră. În această țară…

— Nu vi s-a întâmplat același lucru?

Ba, în mediul academic da și poate aici pe holuri, dar în general eu folosesc pronumele de deferență cu domnul Haiduc, președintele Academiei Române. Același lucru ar trebui să-l învețe și efemerii noștri șefi din lumea politică.

[Marincea se frământă furios]

— De unde sunteți?

— M-am născut în București, în iunie 1960.

— Cu ce se ocupau părinții dumneavoastră?

— Tatăl meu, fie-i țărâna ușoară, era inginer mecanic. Unul dintre cei care au construit și au proiectat cam o treime din fabricile de ciment ale României. Are nenumărate brevete de invenție și inovație. A fost considerat ca unul dintre marii specialiști ai momentului în domeniul proiectării mecanice a fabricilor de ciment din România și… a decedat.

— De ce v-ați făcut geolog?

— Din pasiune și dintr-o situație a momentului. În acel moment mi-ar fi plăcut să mă fac arheolog. Numai că arheologia era la Facultatea de Istorie și eu nu aveam o origine sănătoasă și atunci aș fi ajuns probabil profesor de marxism într-un sat, pentru că locurile la arheologie erau foarte puține.

— Ce studii aveți? 

—  Școală generală, liceul la liceul Mihai Viteazu din București, armată la termen redus, Facultatea de Geologie, șef de promoție al Facultății de Geologie în anul 1985 sau 86, nu mai știu. Am terminat cu 10,490… am fost șef de promoție și că am activat în Asociația Studenților Comuniști, care mi-a mai dat cincizeci de sutimi. Din cauza asta am terminat cu media zece pe diplomă.

Ulterior am început studiile doctorale, am absolvit Facultatea de Inginerie Geologică și Geofizică a Universității din București. Am o diplomă de merit, în sensul că am fost șef de promoție. Mi-am început doctoratul în Mineralogie cred că în 1990, la Universitatea din București. În 1995 m-am înscris la doctorat în Génie des Procédés la École Nationale Supérieure des Mines de Saint-Étienne. Pe 15 iulie 1998 mi-am susținut cele două doctorate în fața unei comisii mixte, cu un juriu de teză compus din profesori din Franța, România și Belgia.

Am fost șef al școlii doctorale, pentru că am luat calificativul maxim acordabil pentru un  asemenea tip de doctorat:  très honorable avec les félicitations du jury. Am revenit în țară în 1998, de fapt eu lucram în permanență la institutul geologic, era o oscilație…

— Din ce an ați lucrat la Institutul de Geologie?

— Din 1987. Am desfășurat în paralel activitate didactică pe posturi vacante, atât la Universitatea din București cât și la Facultatea de Științe ale Naturii a Universității Ecologice din București… 

— În afară de geologie, ce vă mai place? 

— Ca hobby, am fost practicant și am jucat șah până la nivelul facultății și am normă de candidat maestru, dar nu mi-am luat acest titlu. Am ca hobby numismatica, istoria, și bineînțeles sunt un colector înfocat de minerale. Îmi place meseria mea și din punct de vedere al esteticii.

Acest interviu e făcut în cadrul unei investigații despre resursele României.

Reporter: Ana Poenariu