18 decembrie 2013. Doctorul Burnei cheamă televiziunile: face o intervenție în premieră națională pe o fetiță cu scolioză. Fata de opt ani moare pe masa de operație. Știrea se anulează.

Implantul pe care l-a folosit nu era recomandat pentru scolioza asociată bolii de care suferea Andreea. Intervenția i-ar fi lăsat bazinul la fel de strâmb, spun doctori care au avut acces la documentele medicale. Din cauza operației, particule de grăsime din măduvă au migrat în sânge și fata a murit. În plus, Burnei i-a băgat din greșeală și un șurub în măduva spinării.

„Oricum murea”, i-a spus doctorul mamei. În ciuda bolii neuromusculare grave, fata putea să mai trăiască ani sau zeci de ani, spun doctorii.

„Asta-i viața”, i-a spus Burnei. „Ești tânără, poți să faci altul.”

Trupul fetei a fost dus la Institutul de Medicină Legală (IML) pentru autopsie. Raportul medico-legal descrie o operație riscantă și inutilă: „raportul risc/beneficiu avea o valoare semnificativ defavorabilă pacientei”.

Un doctor de la Marie Curie care cunoaște bine cazul ne-a spus direct: „Andreea e un copil care a fost omorât din neglijență”.

Un medic legist de la IML a fost și mai tranșant: „Operația este, din toate punctele de vedere, extremă, agresivă, cu foarte multe riscuri. Beneficiul pentru pacient a fost din start zero tăiat în patru”. Legistul a adăugat că operația nu a fost doar o „inutilate absolută”, ci și greșită. Burnei a băgat un șurub în măduva spinării, ceea ce ar fi distrus nervii spinali și ar fi dus la paralizie.

Andreea suferea de . Intervenția „nu e recomandată pentru cazuri de amiotrofie spinală, ”, ne-a confirmat și Alexandru Thiery, medic specializat în chirurgia spinală și membru în comisia de ortopedie pediatrică din Ministerul Sănătății.

Doctorul Burnei a fost pus zilele trecute în arest la domiciliu. Referatul de arestare spune că acesta „efectuează intervenţii chirurgicale şi acolo unde acestea nu se impun în raport cu situaţia sau cu vârsta copilului, implantează sisteme şi proteze care nu sunt necesare sau le implantează greşit”.

Ortopedul Roman Marchitan, care a fost rezidentul lui Burnei și acum profesează în Franța, spune că „Burnei reinventase un fel de medicină paralelă, contrară oricărei logici curente, călcând pe victime fără nici o fărâmă de mustrare de conştiinţă”. Marchitan numește aceste intervenții „ nişte experimente umane revoltătoare”.

Pentru moartea Andreei există un dosar penal care se tot amână. Cazul va fi judecat pe baza expertizei colegilor doctorului Burnei, care a fost șeful comisiei de malpraxis pe ortopedie pediatrică de la Colegiul Medicilor. Președintele Colegiului, Gheorghe Borcean, i-a luat deja apărarea și l-a numit „un pionier în medicină”.

La o lună după deces, Ana Maria Găman, mama Andreei, s-a întors de la Brașov la București ca să ceară foaia de externare a copilului ei. A fost chemată în biroul doctorului. Femeia povestește că, după ce Burnei  pe anestezist pentru moartea fetiței, a adăugat:

Ai văzut ce dreaptă era?

„A avut grijă să-mi spună asta, că i-a îndreptat coloana. Da, era tare dreaptă în coșciug, noroc că s-a dus dreaptă pe lumea cealaltă, că altfel n-o primea.”

Sute de comentarii descriu scene similare celor pe care ni le-au povestit părinții și doctorii care au interacționat cu Burnei

Înapoi în Decembrie 2013. Andreea e în clasa a II-a la o școală de peste drum de casă, știe să zică eins, zwei, drei și alte lucruri în germană, e năzdrăvană, râde mult și-i face pe ceilalți să râdă. Bunica ei povestește:

„Stăteam aici, în bucătărie, terminaserăm lecțiile. Eram la chiuvetă, pregăteam cina, ea se uita la televizor. Și era așa de vorbăreață… I-am zis Hai să facem un concurs: Cine se abține să nu scoată o vorbă cinci minute?

Buni, da’ de ce facem concursul ăsta? Buni, da’ de ce eu? Era atâta de contrariată! Și ea stătea și se uita la desene, și eu așteptam să comenteze. La un moment dat sesizez că e o liniște. Atâta am făcut de la chiuvetă, că-n secunda aia, Andreea, cu fața la televizor:

Buni, eu nu vreau să mor.

Am înțepenit. Andreea, vai, tu, puiul lui Buni, dar tu ești așa o eroină, o vitează, tu, mamă, tu… da’ cine crezi că vrea să mori tu? Îți face anestezie, Andreea, și tu dormi, și când te trezești, operația e deja gata.”

Dimineața, înainte de operație, au venit televiziunile. Au întrebat-o pe Andreea dacă îi e frică, iar ea a răspuns Mie nu mi-e frică, lu’ mami îi e frică, că ea e căcăcioasă.

Reporterii au rîs. Și mami la fel.

Profesorul conduce operația. Un dirijor care cere șuruburi, tije, ciocănele. E singurul dintre toți medicii din sală care simte reacțiile corpului la manevrele medicale. Mâinile lui intră în corpul pacientului adormit, măsoară curbura coloanei, îndreaptă, înfiletează șuruburile în vertebre. În total, 13 șuruburi care trebuie montate cu precizie maximă, ca să susțină tijele.

„Știință, artă, predicție”, așa descrie Gheorghe Burnei ortopedia, specialitatea pe care o practică din anii ‘80. Cu știință și artă, șuruburile sunt introduse unul cîte unul în vertebrele Andreei.

Intervenția extremă aleasă de doctor face ca particule de grăsime din zona operată să se desprindă și să ajungă în sânge. Spre final, profesorul ratează osul vertebrei și bagă un șurub în măduva spinării. Operația continuă până la ultimul șurub.

Implantul Shilla e montat pentru prima dată în România.

Între timp, grăsimea ajunge la plămâni și îi blochează vasele. Face embolie pulmonară. În scurt timp, inima se oprește. Încep manevrele de resuscitare.

Aproape o oră mai târziu, se constată decesul. Anestezistul iese plângând.

Biletul de ieșire consemnează: „Exitus orele 15.10”.

Andreea e moartă.

„Fata asta a plecat în mormânt cu tot.”

Buni și Ana Maria, mama Andreei, stau la masa din bucătărie și își amintesc: aici stătea Andreea pe scăunelul ei, aici își făcea temele, acolo dormeam amândouă, era o haioasă de mureai, trântea câte una de râdeam de nu mai puteam, așa am fost toți cândva…

„Mami, te iubesc, îmi spunea, și eu ei de douăzeci de mii de ori pe zi, nu conta că eram pe stradă sau într-un magazin. Noi am avut o relație foarte specială, poate și prin prisma bolii ei. Dacă era un copil sănătos și aveam o viață normală, poate că nu eram atît de dependentă de ea.”

Andreea s-a născut cu amiotrofie spinală, o boală musculară care împiedică dezvoltarea normală a mușchilor. Nu poți merge, nu te poți întoarce de pe-o parte pe cealaltă în pat, stai sprijinit de un spătar sau de o pernă. Depinzi mereu de cei din jurul tău.

Ana Maria a aflat diagnosticul la București, la Spitalul Obregia, când fetița ei avea un an și jumătate. „Tot ce poți să faci e recuperare”, i-au zis doctorii.

Disperate să o facă mai bine, mama și bunica și-au vândut apartamentul, s-au mutat în chirie și au dus-o în China la tratament cu celule stem, fără succes. Andreea a făcut scolioză, o consecință frecventă a amiotrofiei.

Amiotrofia nu se poate trata, dar scolioza poate fi corectată.

Ana Maria avea un unchi asistent ortoped care cunoștea pe cineva de la spitalul „Regina Maria” din Cluj. I-a zis Aicea vine și face consultații un medic foarte foarte renumit, nu știu cum de n-ați auzit de el, profesorul Burnei.

În peisajul gri al medicinei românești, Gheorghe Burnei e un sfânt improbabil. Presa l-a prezentat ca „magicianul ortoped”, „salvatorul de vieți”, „inventatorul de miracole” cu o legătură specială cu Dumnezeu și renume mondial, care „folosește bisturiul pe post de baghetă magică” și a refuzat oferte de zeci de mii de euro în străinătate „pentru a ajuta copiii din România ce au nevoie de el”.

Susține că este autorul a peste 90 de premiere medicale în 30 de ani de carieră. Andreea a fost una dintre ele.

Pe la mijlocul lui august 2013, Ana Maria și Andreea au ajuns la domnul profesor, la din București. „400 de lei pentru 2 minute. Am intrat cu ea cu scaunul înăuntru, i-a ridicat tricoul, da, i-a văzut scolioza, trebuie operată, vă prezentați la Marie Curie pe data cutare, drum bun”, își amintește Ana.

„M-am prezentat la Marie Curie, unde am stat o săptămână, timp în care eu am dormit în pat de bebeluș de ăla cu gratii, cu ea cu tot. Mă simțeam ca la zoo. Niște condiții inumane. Ca după o săptămînă să-și dea ei seama că Andreea are nevoie de un RMN.” I-au dat un număr de telefon de la o clinică privată și i-au zis să se programeze. Primul loc liber era în noiembrie.

Andreea și Ana Maria au stat internate la Marie Curie de pe 18 noiembrie până pe 18 decembrie. Ana își amintește că profesorul a intrat în salon, la o săptămână de la internare, s-a uitat la Andreea și a spus Vom folosi Shilla. Trebuie să sunăm și să dăm comandă.

Shilla?, ar fi întrebat unul dintre ceilalți medici, consternat. Da, da, a răspuns profesorul. Și așa a rămas.

Implant Shilla pus de doctorul Burnei

Implantul Shilla e alcătuit din două tije care se prind cu șuruburi de coloană. A fost inventat de un medic din Arkansas și la momentul operației Andreei o folosiseră în Europa doar câțiva doctori din Anglia și Polonia. În SUA încă nu primise aprobare. Avantajul față de implanturile existente e că nu mai ai nevoie de operații ulterioare, dispozitivul crește odată cu coloana.

Dar implantul nu este recomandat pentru persoanele cu amiotrofie spinală, ne-au spus mai multe surse medicale. Shilla ar fi rezolvat doar coloana, nu și bazinul înclinat al fetei, care nu s-ar fi putut îndrepta de la sine din cauza bolii neuromusculare. Fără să fixeze și bazinul, implantul era inutil.

I-am arătat doctorului Alexandru Thiery, ortopedul pediatru specializat în chirurgie spinală, radiografia Andreei și l-am întrebat ce metodă era indicată în cazul ei. „Aș fi așteptat până când Andreea ar fi împlinit 10 ani și s-ar fi putut face o fuziune spinală standard”, spune Thiery. Existau alte variante dacă scolioza fetei s-ar fi agravat: „Dual Growing Rod este tehnica standardizată, clasică, și este gold standard la nivel internațional în acest moment, inclusiv pentru amiotrofia spinală”.

Burnei i-a cerut Anei Maria să plătească o parte din prețul implantului Shilla. „Undeva pe la 10.000 – 11.000 de euro mă costa partea mea, nu mai zic că trebuia să-i dau și lui… M-a ajutat să strâng banii tatăl unei colege de școală a Andreei. Când a aflat c-a murit, omul a căzut în genunchi pe stradă. A zis că e vina lui, că dacă nu ne dădea banii, poate n-o mai operam și nu mai murea.”

Surse din spital spun că, după moarte, implantul a fost decontat de Casa de Asigurări. De fapt, mama nu ar fi trebuit să plătească nimic.

Ana Maria a tot încercat să afle mai multe detalii de la doctor, dar nu a reușit să vorbească decât cu anestezistul, care i-a explicat riscurile din punct de vedere al anesteziei. Tot el i-a dat să semneze că a luat la cunoștință toate riscurile și beneficiile.

„Am încercat să-l tot abordez [pe Burnei], să-l întreb despre ce e vorba. Niciodată nu avea timp. O singură dată m-a chemat la ei acolo, la rezidenți. Mi-a explicat atâta: Trebuie îndreptată coloana.”

„Riscuri? am întrebat. E o operație destul de complexă, dar nu ar trebui să existe.”

Ana Maria s-a întors acasă într-o vineri, fără să înțeleagă ce s-a întîmplat.

La început nu realizezi… Am fost și sedată zilele alea, cât a durat priveghiul, înmormântarea. Mă uitam la ea și nu realizam că e ea.

Multă vreme m-am simțit vinovată, am făcut atacuri de panică, nu mai dormeam singură, făceam noaptea, mă sufocam…

La o lună și ceva după ce a murit Andreea, am intrat în depresia aia nasoală. Simțeam lipsa aia o zi, două, trei… Deschideam dulapul și buf, dădeam de hainele ei. Îmi aduceam aminte – bluzița aia când i-am luat-o, cum a reacționat când i-am luat rochița aia, mă loveam de căruțul în care stătea, de caietele de la școală, de ghiozdan…

Sunt căcaturile astea, măi nene, care te fac cu nervii. Ea nu se putea întoarce singură de pe o parte pe alta sau să se învelească. Și noaptea îmi zicea Mami, întoarce-mă pe partea cealată, Mami, învelește-mă, dezvelește-mă, mi-a amorțit piciorul, îndreaptă-mi-l, cam asta era o noapte de somn la mine. Mai mult eram trează, dar mă obișnuisem. Mai și visam Mami, trezește-mă, și instinctiv mă trezeam să… Și mă uitam și de fapt eram singură în pat. Îți dai seama că începea durerea aia și începeam să plâng. Și fugeam repede la mama în cameră și mă puneam lângă ea în pat. Ea deja știa, Iar ai visat-o? Da.

Îmi era frică să dorm.

La aproape o lună după înmormântare, Ana și-a dat seama că plecase din spital fără nici o hârtie. Nu-i dăduseră nici un bilet de ieșire, nici măcar analizele pe care le plătise la clinica privată. Ca și cum copilul ei n-ar fi trecut niciodată pe la Marie Curie, iar premiera nu s-ar fi întâmplat.

Așa că a trebuit să se întoarcă.

„Intru acolo, în spital, reiau tot filmul, cu fiecare treaptă pe care o urcam îmi aduceam aminte de perioada aia petrecută acolo cu Andreea…

El, când m-a văzut, s-a cam albit, s-a cam tăiat, că nu știa ce caut eu acolo. M-a chemat la el în birou singură, n-au avut voie să intre nici tata, nici fina.”

Ana Maria își amintește că Burnei i-a spus, de față cu psiholoaga spitalului, că „el a făcut tot ce-a putut din punct de vedere chirurgical, dar că anestezistul e de vină, pentru că fata mea avea o problemă la nivel de sânge și el n-a făcut investigații suplimentare și sângele pe care i l-au introdus nu a fost acceptat de organism și de aia a murit.”

La plecare, pe holul spitalului, profesorul i-a repetat, „de față cu Alexandra, fina lu’ maică-mea, să mă duc la procuratură [procurorii s-au autosesizat -n.r.], să le zic că eu știu cum a fost, că mi-a explicat el, și să nu merg mai departe cu dosarul. Acuma te duci, mă învăța ce să fac, și eu ziceam Da, domnu’ doctor, cum să nu, dar în sinea mea îmi ziceam:

«Stai mă tu cuminte, că nu e chiar așa cum crezi tu. E vorba de copilul meu, naibii, nu de o mașină!»”

Anestezistul a fost indicat și în declarația pentru ProTV: „medicii anesteziști probabil n-au putut să-i înlocuiască [sângele]”. Ana Maria așa a crezut, că anestezistul e de vină, până când a citit, doi ani mai târziu, într-un birou al secției de poliție unde a ajuns dosarul ei, raportul medico-legal. Acesta arăta că fata oricum nu avusese nevoie de operație și au fost făcute greșeli de tehnică chirurgicală, printre care introducerea unui șurub în măduvă.

În declarația pe care a dat-o în dosarul penal care s-a deschis după moartea fetei, Burnei susține că i-a explicat mamei toate riscurile, iar operația făcută de el urma să-i prelungească viața Andreei „către limita maximă a supraviețuirii în cadrul bolii”. Raportul medico-legal arată că intervenția nu ar fi ajutat.

Într-un interviu pe care i l-am luat în luna septembrie, doctorul Burnei ne-a spus că „Decesul acestei fetițe a survenit ca urmare a unei complicații ce poate surveni în orice altă intervenție, pentru că utilizarea unui implant care nu are nimic comun cu tehnica operatorie poate constitui o premieră atunci când el poate fi folosit pentru prima dată.”

„Dar nu aceasta este partea cea mai importantă a lucrurilor: faptul că s-a întîmplat un incident care se putea întâmpla oriunde în altă parte. Adică nu există o chestiune care să zicem că din cauza acestui lucru s-a produs această chestiune.”

„În întreaga dumneavoastră carieră nu ați avut nici un caz de malpraxis?”

„Nu.”

La câteva luni după moartea Andreei, televiziunile au anunțat o nouă premieră medicală: Shilla a fost implantată pentru prima oară în România.

Ana a înnebunit după ce a văzut știrea cu premiera. A dat telefon la toate televiziunile, să le spună că moartea fetiței ei a fost rezultatul aceleiași premiere. Aproape nimeni nu a băgat-o în seamă.

După moartea fetiței, Burnei a mai pus încă de două ori implant Shilla. Surse medicale spun că la al treilea pacient s-au găsit șuruburi împrăștiate prin corp.

Ana a absolvit școala de asistenți medicali pe care o începuse ca să înțeleagă boala Andreei. A fost utilă până la urmă, pentru că turele de noapte pe ambulanță au ajutat-o șă-și ia gândul de la fetiță.

Eu mâncam ambulanța, eu dormeam în hainele alea. Dacă un coleg voia un liber, Ana Maria era aia care făcea la toată lumea. Eu nu mă mai simțeam bine acasă. Că aici aveam scaunul ei, un scăunel de lemn făcut special cu o măsuță.”

Să ne înțelegem: Eu nu trăiesc. Eu nu mai trăiesc. Eu mă târăsc. Eu am murit odată cu ea.

Întoarce pe toate părțile decizia de-a o duce pe Andreea la București și se întreabă dacă nu cumva ar fi putut evita asta, dacă ar fi putut citi niște semne care să le avertizeze că o să urmeze ceva îngrozitor.

Au fost niște vise… Unul dintre ele plutește și-acum deasupra patului în care adormeau în fiecare seară Ana Maria și Andreea:

„Am visat, buni, azi noapte că un crocodil mi-a smuls mâna stângă și mă durea așa de tare și plângeam și Dumnezeu a venit și mi-a pus-o la loc și mi-a făcut-o sănătoasă.”

Andreea înainte de operație:

O investigație de Luiza Vasiliu

Episodul I: “A fost un experiment“

Episodul III: “Eu nu greșesc!“

Atunci când nu aleargă după surse, Luiza coordonează revista de cultură Scena 9.
Dacă ai informații suplimentare despre caz, trimite-i un mesaj.

Casa Jurnalistului e o comunitate de reporteri independenți, susținuți de cititori.
Contribuie și tu la investigațiile următoare!

Foto: Horia Petrașcu (acasă la Andreea), Vlad Petri (la spital).
Editori: Vlad Ursulean, Ștefan Mako.
Mulțumiri: RISE Project, Cătălin Tolontan.