Bătaia

Procesul, cap. 3

Sincer, regret ce s-a întâmplat”, îmi zice un tip fălcos, la costum. E noiembrie, sunt la Poliția Capitalei, într-o sală de conferințe, la masă cu corpul de control. Tipul e directorul adjunct al poliției, Lupu Nelu. Ieri seară mi-a transmis pe Facebook să vin să ne cunoaștem mai bine.

„Ce s-a întâmplat” e că în urmă cu câteva zile am luat bătaie de la niște agenți în timp ce documentam abuzurile poliției.

Mă plimbam cu bicicleta prin Centrul Vechi și am văzut doi polițiști care discutau cu un cetățean. I-au cerut să se legitimeze, ăsta se mișca încet, un agent s-a enervat și a început să tragă de el și să țipe, cetățeanul s-a enervat și el și a sărit la agent. M-am oprit să filmez.

Polițiștii l-au doborât și l-au liniștit cu câteva lovituri. La mine a venit unu’ în civil și mi-a zis să nu mai filmez, să fac pași, că nu e treaba mea. Mi-a dat peste mână. Nu m-am oprit. M-am dus după cetățean, voiam să văd ce se întâmplă. Asta l-a enervat pe cel în civil. I-a pus pe agenți să mă ia și pe mine. Mi-au luat mobilul și au oprit filmarea. M-au aruncat în biroul din centrul vechi. Am fost lovit, scuipat, amenințat că te fut în cur și înjurat pentru „lipsă de spirit civic”. În timpul ăsta, alți doi polițiști își vedeau de treabă. În vreo zece minute s-au calmat și mi-au dat drumul de parcă eram prieteni.

[ vezi articolul de atunci: Jurnalist bătut de polițiști în timp ce investiga abuzurile poliției ]

Am ajuns acasă uluit, am intrat în bucătărie și le-am povestit colegilor ce s-a întâmplat. Am decis să facem totul public și a ieșit tărăboi mare: am primit sute de mesaje și telefoane; cazul a apărut în majoritatea canalelor media; mai multe asociații au cerut anchetarea urgentă a cazului, au făcut rapoarte și s-au oferit să mă reprezinte în instanță; un deputat a solicitat audierea polițiștilor în Parlament; până și OSCE a luat poziție – a catalogat evenimentul ca inacceptabil și a cerut investigații serioase.

Asta regretă, de fapt, directorul Lupu și colegii lui. Că n-am venit la ei să rezolvăm treaba ca-ntre băieți, că a ieșit tărăboi și el s-a trezit urecheat din toate părțile. Pentru că a fost un caz foarte vizibil, autoritățile au început să se miște: au anunțat că se investighează, au deschis dosare penale și au promis că cei care au greșit o să fie pedepsiți.

Dar sunt o mulțime de abuzuri care nu ajung în atenția autorităților sau a publicului: de la jigniri, glume și ironii legate de aspect, etnie sau ocupație până la palme, imobilizări, încătușări nejustificate, șuturi în fund, lovituri cu bastonul sau ciomăgeală cu pumni și picioare. Polițiștii spun că victimele erau bete/recalcitrante, că au căzut pe scări, s-au lovit singure sau erau bătute dinainte. Oamenii nu au cum să probeze altceva, pentru că sunt târâți singuri la secție și le sunt confiscate telefoanele.

Multe dintre abuzuri au loc în ganguri, pe străduțe lăturalnice, pe drumul spre secție sau în locuri izolate din acestea – vestiare, subsoluri. Polițiștii se acoperă între ei și găsesc tot felul de justificări ca să scape basma curată.

O persoană apropiată de ancheta morții lui Dinte mi-a zis că polițiștii s-au înțeles între ei să spună că nu a fost nici o lovitură, că omului i s-a făcut rău și a murit, asta e. Dar unul dintre polițiști a cedat la interogatoriul procurorului și a recunoscut ce s-a întâmplat. Câteva luni mai târziu, la proces, s-a sucit din nou:

Judecător: Am aici o declarație, din 10 martie, în care ziceți „mi-a spus colegul meu că i-a dat un picior și două palme”.

Martor Unu: N-am spus așa ceva.

Judecător: Nu? N-ați spus dumneavoastră așa ceva: „s-a tăiat la deget, iar Inculpatul mi-a spus că i-a tras un picior în piept și două palme. Iar când i-a tras una din palme s-a lovit cu mâna de geamul ornamental”. Așa scrie. Cineva n-a spus adevărul.

Martor Unu: Eu n-am spus așa ceva.

Judecător: Dumneavoastră n-ați spus, dar ați semnat.

Martor Unu: Am semnat, dar n-am zis așa ceva. Am spus că mi-a povestit cum a fost. Că mi-a zis c-a sărit ăla la el și el i-a dat un picior, dar n-am spus de nici o palmă.

Judecător: Deci nu e adevărat. Cum vă explicați c-apare aici?

Martor Unu: V-am spus că nu eu am scris declarația.
[…]

Judecător: Cât erați în curte ați auzit vreun zgomot din clădirea în care se aflau Inculpatul și Victima?

Martor Unu: Nu.

Judecător: L-ați auzit vreodată pe Victimă strigând la Inculpat „nu mai da, șefule?”.

Martor Unu: pauză… Nu.

Avocatul părții civile: Nu mai da, șefule! Ce-ai cu mine?

Martor Unu: N-am auzit nimic.
[…]

Judecător: Și nu corespunde adevărului… „În timp ce eram în curte am auzit strigându-se din secție: «nu mai da, șefule! Ce ai cu mine?»” Corespunde adevărului?

Martor Unu: Nu.

O polițistă, martor în proces, susține că inculpatul le-a spus mai multor colegi să-i susțină povestea:

Martor Trei: Deci în momentul în care am ajuns cu colegul meu la secție, în curte, a zis „băi, voi n-ați văzut nimic.” Nu știu dacă mi s-a adresat mie sau altor colegi.

Avocatul Apărării: „Voi nu ați văzut nimic” a fost adresat sub forma unei porunci sau a unei întrebări?

Martor Trei: Nu știu, dumneavoastră să apreciați.

Judecător: A fost întrebare sau afirmație?

Martor Trei: Putea să fie și una și alta.

Judecător: Dumneavoastră ce ați auzit? Cum ați perceput-o?

Martor Trei: „Voi n-ați văzut nimic!” Afirmație!

După ce am povestit cum am luat bătaie, o grămadă de oameni m-au contactat ca să-mi spună că au fost și ei agresați. Unii au depus plângere, alții nu au povestit nici măcar familiei. Uite o parte din cazuri:

Pe la mijlocul lunii septembrie 2014, A.T. mergea cu bicicleta spre casă, când a fost oprit de o patrulă de poliție de la secția 10, dus la garaj și bătut.



„Am fost oprit pe bicicletă noaptea, încătușat, dus la poliție și bătut cu cătușele la spate. Pumni, picioare în plex, în spate, toate cele. Mi s-a făcut rău acolo și am fost dus cu ambulanța de la secția de poliție la spitalul de urgență, având urme clare de bătaie pe corp. S-a constatat acolo că am fost agresat, iar apoi am mers si la IML. Am fost la Apador-CH, unde am aflat că un alt bărbat a fost bătut în ziua următoare, se pare de același polițist. Am depus plângere penală împotriva lor. Sper ca jegurile astea să rămână fără slujbă, sunt convins că mai mult nu au ce să pățească.”

Horațiu are 25 de ani, face grafică și a lucrat la un cabinet de parlamentar. În august era în Centrul Vechi cu un prieten din alt oraș. Niște agenți s-au luat de ei pentru că beau bere pe o bancă, i-au luat la biroul din Centrul Vechi și i-au agresat.



“Mi-au dat pantalonii jos, dacă am substanțe interzise. Palme, șuturi, gen caterincă. 
Mi-au scris ceva amendă, au pus ceva că eram în stare de ebrietate, nici n-au vrut să-mi citească ce-au scris. Până la urmă am zis să semnez, am vrut să scriu că am fost abuzat sau ceva de genul și când să termin, direct un pumn în gură. Mi s-a făcut rău și a venit ambulanța să mă ia. Când le povesteam medicilor aveau atitudinea aia c-am făcut eu ceva.
 Am făcut toată documentația, da` dup-aia am vorbit cu un avocat și mi-a explicat procedura, mi-a zis că e subțire treaba cu daune morale, iau vreo trei milioane după doi ani. M-am gândit că sunt un caz singular, l-o fi înșelat pe om gagica și era ofticos…”

M. e un turist elvețian care a fost de mai multe ori la București. În 14-15 februarie 2014, în timp ce mergea acasă din Centrul Vechi, a fost luat la secție de niște agenți care i-au cerut bani și apoi l-au bătut.
 


„I-am provocat verbal. Nu-mi place poliția, de asta îi provoc mereu. La început n-au făcut nimic, probabil pentru că era multă lume și le spusesem să filmeze. 
Dar când mergeam spre casă, doi agenți tineri m-au urmărit, m-au înșfăcat pe o stradă goală și m-au dus la secție, unde mi-au cerut bani. Nu mai știu cât, dar le-am spus că prefer să fiu arestat decât să le dau bani. S-au enervat și unul din ei a început să dea în mine cu pumnii și cu picioarele. 

Mai erau câțiva agenți care stăteau fără să facă nimic. Nu au întocmit niciun document și nu m-au amendat. Mi-au zis de mai multe ori să nu spun nimic despre asta și dup-aia m-au aruncat în stradă.”

M.S. e inginer la un producător internațional de telefoane mobile. A fost reținut și încătușat după ce a chemat un echipaj de poliție pentru că fusese lovit în cap de un tip.


“Am fost pus la zid, la propriu de cei trei agenți, am încercat să opun rezistență deoarece nu aveau niciun drept să facă acest lucru, m-au imobilizat și încătușat, m-au rănit cu cătușele. 
Eram plin de sânge pe mâna dreaptă și picături de sânge îmi curgeau și pe cămașă, însă nu mi-au acordat deloc atenție, pe motiv că nu mă vor descătușa decât dacă mă liniștesc. 
La insistențele prietenei mele, am pus capul pe o masă și i-am rugat iar să mă descătușeze deoarece sângele de pe mine ar putea fi de la lovitura primită în cap.”

“Sora mea, un copil de numai 14 ani, a fost violată într-un parc, ziua la ora 13. A fost prima ei experiență sexuală. Nu are rost să povestesc că nu a intervenit nimeni, deși oamenii se arătau îngroziți de ce se întâmplă acolo. Însa reacția polițiștilor… este demnă de tot disprețul.

Cand ne-am prezentat la secția de politie, un ofițer a strigat către un altul “i-auzi mă, cică viol”, celălalt spunând “daaa și ei sigur nu i-a plăcut”. Au urmat câteva ore de declarații, timp în care a fost întrebată de zeci de ori dacă sigur nu a vrut, dacă sigur nu i-a plăcut, dacă e sigură că vrea să povestească pentru că poate “veni ăla după tine”. Nici lacrimile ei și nici rugămințile de a o lăsa în pace nu i-au făcut să se oprească. Când și-au dat seama cine este cel care a abuzat de ea, i-au spus că așa îi trebuie dacă se “bagă cu toți golanii”, deși ea nu știa nimic despre el.

Medicul de la IML a confirmat că fost viol, însă comportamentul lor nu s-a schimbat. Au continuat să umilească un copil de 14 ani, care nu va uita niciodată că cei care ar trebui să fie acolo pentru noi sunt uneori cei de care trebuie să ne ferim.”

H., IT-st, mi-a povestit cum se întorcea într-o seară acasă de la o petrecere, amețit. A văzut niște agenți care căpăceau câteva prostituate și a încercat să-i filmeze discret. Unul din agenți l-a văzut, l-a abordat și i-a dat un cap în gură. Apoi l-au luat la secția 10 și l-au bătut cu bastoanele, încătușat de un scaun. Au încetat când a apărut un șef și i-a întrebat ce-a făcut băiatu’. Au vrut să-i dea amendă, dar H. le-a zis că e mai bine să nu existe nimic pe hârtie, așa că s-au conformat și l-au dus cu mașina acasă.

„La secția 10 nu se bate, domnule! Nu se bate! Nu!”, îmi spune comisarul Marius Stancu, șeful adjunct al unității.

În Capitală, Secția 10 e cea mai cunoscută pentru bătăi. Agenții profită de statutul incert al sediilor și altoiesc oameni. În 2006, poliția a trebuit să retrocedeze jumate de secție. Birourile și camerele de anchetă ale secției s-au mutat într-un bloc pe Bulevardul Unirii. Aici trebuie duse și persoanele suspecte sau reținute.

Dar polițiștii au rămas nesupravegheați la „bază“, locul în care au vestiarul, armamentul și garajul secției. În urma unei anchete, Avocatul Poporului a solicitat mutarea întregii activități într-un singur loc, pentru a reduce riscul unor viitoare abuzuri.

Comisarul Stancu spune că mulți dintre cei care iau bătaie, mai ales parcagiii, sunt în confuzie: „acu’ câteva luni era problema că-i bătea ăștia de la Centrul Istoric și zicea că-i bat ăștia de la secția 10, hehe.”

intertitlu8

Polițiștii nu au voie să conducă pe nimeni la garajele secției, unde a murit și Dinte. După eveniment, au mutat biroul de ordine publică acolo, cu tot cu șefi, ca să-i supravegheze pe agenți. Șefii se jură că agenții n-au mai dus pe nimeni acolo din aprilie 2014.

Dar eu am aflat de patru cetățeni care s-au plâns că au fost duși toamna trecută la „biroul de ordine publică” și agresați de polițiști. Plus mai mulți parcagii, dar pe ei nu-i bagă nimeni în seamă.

Poliția nu se consideră vinovată pentru evenimentele nefericite. Anul trecut au murit doi oameni în custodia poliției bucureștene, cinci în ultimii cinci ani. În toată țara au murit 16 persoane în aceeași perioadă.

„Și în spitale oamenii merg să se trateze. Dacă faceți o statistică, sunt foarte mulți care mor. Mor acolo, nu-i aduci acasă,” a fost replica domnului Lupu, directorul adjunct al Poliției Capitalei, când am adus în discuție morții în unitățile polițienești pe care le conduce. Mi-a spus să mă interesez de finalitatea cazurilor la parchet, o să văd acolo că nu polițiștii sunt de vină.

bataia

Directorul poliției are dreptate pe jumătate. La parchet, cele mai multe dosare sunt clasate. Bătuții nu prea ajung nici să-și caute dreptatea în instanțele românești. Într-unul dintre cazuri, a durat șase ani doar să-i fie respinsă definitiv plângerea unui om bătut de poliție. S-a dus, însă, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Sunt numeroase cazurile în care cetățenii au câștigat la CEDO, iar statul român a plătit despăgubiri.

Recent, o femeie bătută în 2001 a primit dreptate de la judecătorii curții europene și va primi 11.000 de euro de la stat. Curtea a constatat că ancheta statului a durat prea mult și nu a înțeles de ce polițistul nu a fost tras la răspundere de justiție. Agentul a fost achitat după șapte ani, și-a văzut de treabă și, mai târziu, a fost chiar promovat.

Sistemul pare aranjat în favoarea polițiștilor. Plângerile sunt soluționate de procurori îngropați în dosare. Ei dispun altor polițiști, de regulă colegi ai agresorilor, să verifice abuzurile. Dosarele se închid, după luni sau ani, din lipsă de probe.

Din datele pe care le-am primit de la procuraturile din țară, mai puțin de 1% din plângerile pentru purtare abuzivă au ajuns în instanță. Din 3000 de plângeri am numărat 18 trimiteri în judecată și cinci condamnări. Inspectoratul General al Poliției a aplicat doar 47 de sancțiuni disciplinare (de obicei mustrări sau tăieri de salariu temporare). Din 3301 plângeri.

Poliția se fofilează printre scandalurile astea pentru că ei controlează și blochează informația: registrele oficiale sunt lacunare și prost întocmite, nu există sisteme de supraveghere video în secții sau în mașini, iar mulți polițiști nu sunt supravegheați nici măcar de superiori.

Din informațiile primite de la polițiile din 30 de județe, doar 5,5% din secții sunt dotate cu sisteme de supraveghere. Doar poliția sibiană stă mult peste medie: din 71 de secții, 58 au deja supraveghere video, iar celelalte urmează să fie dotate.

În București, jumătate dintre secții au camere de supraveghere, dar cele mai multe sunt la intrare, nu în spațiile în care se produc de obicei abuzurile. Mare parte din secții nici nu stochează înregistrările, așa că nu pot fi folosite ca probe.

Legislația vagă le dă polițiștilor destul spațiu de manevră între procedură și abuz. Printre măsurile preventive, legea le permite agenților să legitimeze și să controleze pe oricine, dacă-l consideră „suspect”.

„Termenul acoperă un teren vast”, mi-a spus un agent de poliție. „Poate tu ai ceva în ghiozdanul ăla, care face obiectul unei infracțiuni. Noi ne folosim de termenul ăsta suspect pentru a încerca să găsim ceva.“ În cele mai multe cazuri nu găsesc nimic, dar nu știi de unde sare iepurele. „Hoții sunt oameni normali, care se îmbracă normal, nu arată într-un fel anume.”

intertitlu9

Poți întreba agentul de ce te consideră suspect, „însă asta ar irita și ar ridica semne de întrebare”, spune polițistul. „Acu’ depinde și cât îl duce capul pe polițist. Eu ți-aș spune că am dreptul să fac asta, ți-aș invoca legea și gata, fără vrăjeală!”

Deși polițiștii n-au voie să legitimeze la plezneală, șefii le impun asta prin situația operativă. „Am stat opt ore în stradă, ne cerea să legitimăm 200 de persoane”, mi-a spus agentul, sub protecția anonimatului, într-o noapte cu viscol.

La întâlnirile de genul ăsta, atât cetățenii, cât și polițiștii sunt ușor de iritat. De multe ori, unul dintre ei este sau devine agresiv pe parcursul interacțiunii.

„Și pe tine, cum stai acuma, legal vorbind, pot să te provoc. Subtil, că nu-s prost. Te provoc un pic, nu că mă-njuri, dar îmi zici niște chestii. Cade pe (legea) 61 și-ți dau amendă, știi? Funcționează chestia asta dacă știi cum s-o faci. Dar eu nu fac în principiu din astea, că nu-mi place”, îmi explică agentul.

Practic, pe stradă poți fi suspect în orice moment, legitimat și controlat în bagaj, iar dacă te enervezi, poți fi arestat pentru 24 de ore, din cauza unui gol legislativ ascuns în ceea ce se cheamă, în limbă de lemn, conducerea administrativă la secție.

Conducerea la secție „îmbracă forma unei privări de libertate, dar nu e însoțită și de celelalte instrumente de garantare a drepturilor persoanelor, tocmai pentru că în legislația românească nu e percepută ca o privare de libertate, ci mai degrabă ca o vizită benevolă la secție”, explică cei de la APADOR-CH (Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului din România – Comitetul Helskinki).

Dar cei mai mulți oameni nu se duc de bunăvoie la secție. Unii sunt confundanți sau luați cu japca. Polițiștii români au condus la secție peste 200.000 de cetățeni în 2009 și 2010, conform unui studiu al celor de la Apador. 17% dintre arestările astea au avut loc în Capitală. În 2014, numărul persoanelor luate la secțiile din București a fost aproape dublu față de 2010, potrivit datelor primite de la Poliția Capitalei.

La început, „deschiderea poliției era egală cu zero”, spune Manuela Ștefănescu, fost director al asociației. APADOR-CH e una dintre cele mai vocale asociații pentru apărarea drepturilor omului din țară. Monitorizează abuzurile forțelor de ordine de mai bine de un deceniu, timp în care au câștigat mai multe procese cu statul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

„A durat ceva ani până au început condamnările la CEDO”, își amintește doamna Ștefănescu, „până atunci politica generală a poliției era NU este adevărat! Noi? N-avem așa ceva. Acum nu mai îndrăznesc să spună minți, nu-i adevărat că l-am bătut. Dimpotrivă, ei declanșează cercetările.”

Sediul Apador-CH e într-o casă veche din centru, în câteva cămăruțe pline de cutii cu hârțoage emise de stat. Se zbat să obțină informații publice. Practic, bat statul la cap și îl târăsc prin procese ca să-i forțeze transparentizarea. Modificarea unei legi virgulă cu virgulă e un proces frustrant și obositor, dar e cam singurul care funcționează.

registru

Asociația a obținut la CEDO cea mai mare despăgubire pentru un român brutalizat de poliție. În 2001, Mugurel Soare a fost împușcat în cap de un polițist și a supraviețuit, dar e semiparalizat și nu poate să vorbească. La noi, polițistul a scăpat nevinovat (dar a făcut pușcărie, în alt caz, pentru luare de mită). Însă, Curtea Europeană i-a dat dreptate lui Soare, care a primit 130.000 de euro despăgubire de la statul român, în 2011.

Doi oameni bătuți în 2007 și 2012 așteaptă acum hotărâri ale curții, după ce cazurile lor n-au fost luate în seamă de justiția românească. În ciuda condamnărilor și recomandărilor făcute de CEDO, statul român se mișcă foarte greu. În lipsa unui mecanism independent de supraveghere a abuzurilor (exemple sunt în Marea Britanie, Belgia, Irlanda), poliția bate în continuare, iar polițiștii sunt bine-mersi. Nici în cazul meu hiper-mediatizat nu s-a mișcat nimic în ultimele cinci luni.

***

Am vorbit și cu un polițist de la țară, cu 11 ani experiență. Pentru el bătaia e singurul instrument eficient în cazul bărbaților care-și caftesc nevestele, trebuie să le scape de omor, că după două zile oricum își retrag reclamația.

„Dacă-l cunosc ca un om înțelegător, care a avut o scăpare de moment, e chiar contraindicată folosirea forței. Dar când ai de-a face cu bărbați care consideră că soția le aparține, e un bun de care pot să dispună cum vor, mi-o spun în față și știu că vor recidiva, e clar. Pentru el e o ierarhie: ei sunt mai puternici ca femeia așa că o bat și nu se vor opri decât dacă vin eu, polițist, sunt mai puternic decât el și îl bat, spunându-i să nu-și mai bată femeia… suntem animale. Unii mai puțin, alții mai mult, din păcate.“

Statul are monopol pe violența legală: uneori trebuie să intervină pentru a restabili ordinea socială. Există reguli și proceduri care să limiteze puterea asta, dar și destul spațiu de mișcare pentru agenții de pe teren. Au nevoie de asta pentru că trebuie să ia decizii rapide în situații periculoase.

Atunci când societatea nu merge cum trebuie, oamenii îi trag la răspundere mai întâi pe reprezentanții statului din stradă. Ei sunt tentați să folosească acest spațiu de mișcare pentru a rezolva probleme pe care nu le pot controla. Toată lumea are de pierdut.

politia-call

Dă vorba mai departe! →

[fbcomments width="100%" count="off" num="3" ]

Type to Search

See all results