E CUTREMUR LA COMANDĂ! LA COMAAANDĂĂ! Stai, nu mă prinde de gură…
LA COMANDĂĂĂ! E LA COMANDĂ CUTREMURUU!

O femeie sare să-i astupe gura bărbatului care urlă ca disperatu’. E un moș încropit din niște plete încărunțite, câțiva dinți și un costum din tinerețe. Dacă-i desfaci cravata se dezintegrează. Doi săteni îl înșfacă și-l târăsc până la ieșirea din căminul cultural, în care s-au strâns buluc parlamentari, seismologi și toate televiziunile că să-i lămurească pe cetățeni – de unde vin cutremurele?

Extenuat, bătrânul nu mai poate decât să chițăie din pridvor: De ce vi-i frică s’ vorbiți?.

Intervine primarul de pe scenă. S-a hotărâât… s-a hotărââât… S-A HOTĂRÂÂÂT…  

S-a hotărât ca în timp rezonabil să aibă loc o întâlnire cu organele de conducere Petrom, pentru a purta o discuție cu mesajul dumneavoastră. De acord?

Camerele de filmat se întorc de la oficiali la săteni, iar la oficiali… cine urlă mai tare. Răspunde o femeie cu batic negru:

Da’ de ce să nu vină ei aici?! Aici la noi e o bogăție foarte mare a țării noastre. Aici sunt gaze, aici e petrolu’, aicia sunt interese. Să se știe, să se audă. Ori murim, ori plecăm. Dar noi de aici nu plecăm, avem o legătură… sentimentală. Avem valori sentimentale. Toată viața mea e aici. Io nu plec.

Funcționează democrația participativă! Lumea desemnează doi săteni care să meargă cu primarul la o discuție cu un director mare, nu cu un sondor. Hărmălaie mare, asta nu-i pe placul parlamentarilor, ei vor ordine și disciplină.

Oficialii se adună ghem și pleacă îmbufnați pe ușa din dos.

Izvoarele e un sat fără câini de pază undeva prin partea moldovenească a Bărăganului. Nu tu primărie, nu tu poliție. Doar o școală, o biserică, un cămin cultural și trei abeceuri-crâșmă. O stradă principală și una secundară, tăiate de vreo 10 ulițe.

Până acum i-a ferit Dumnezeu de urgie, dar de-o lună parcă începe și se sfârșește lumea. Au fost inundații ca niciodată, apoi s-a cutremurat pământul de s-a văzut și live la televizor. Osutănuștiucâte cutremure în două săptămâni.

E duminică, s-au adunat oamenii la biserică, e ca-n filmele americane, când comunitatea se strânge înfrigurată să dezbată înainte de furtuna secolului.

Pentru că Dumnezeu vrea să vadă dacă suntem credincioși. Am fost mulți zilele acestea la televizor și am țipat în stânga și-n dreapta. Dar câți dintre cei care au țipat au venit astăzi să se roage?

Preotul își recită calm discursul: Nici 1 la sută nu suntem. Este grav pentru că Dumnezeu ne arată semne. Dumnezeu ne-a arătat ce eu spuneam cândva la predici. Dumnezeu lumea asta a ferit-o. Iată, până anul acesta. Erau inundații peste tot în țară și-n lume și aici era o zonă ferită. Iată că Dumnezeu ne-a arătat că, dacă vrea, ne poate da și nouă.

Aoleu!, suspină o femeie. Păstorul își binecuvântează oile și le amintește că vine Sfânta Parascheva (vorba vine, vine, este), cine vrea s-o vadă să aducă 50 de lei pentru transportul la Iași.

În fața bisericii, niște copii se maimuțăresc pe lângă echipele de televiziune. 3,2,1, un băiet mai înfipt trollează transmisia unei reporterițe, apoi sare ca un căprior peste gardul neterminat din beton s-o vadă-n display pe donshoara ce relatează live la un metru de el.

Un huiet horror-industrial se aude din biserică, prin difuzoarele montate sub streșini. Slujba s-a terminat, dar preotul n-a închis microfonul. Mixaj de buze care șuieră și pupă cruci, pomeni aduse domnului, viilor și morților. Psy rural, eveniment rar, transmis în direct în toată țara, din oră în oră.

Sunt de o zi în Izvoarele, într-un colț al României, da’ e ca și cum aș fi la Casa Poporului, cred că m-au văzut toate neamurile la televizor.

Când am ajuns nu era țipenie de om pe stradă. Doar drumuri plictisite, paralele și perpendiculare , presărate cu câte-un faiton legat la mârțoage, un copil pe bicicletă, săgetat cu ceva comisioane de rude ocupate cu fel de fel de îndeletniciri, și mașini de televiziune care se plimbă din poartă-n poartă.

Sunteți speriată, duamnă? Suntem, duamnă.

Ce mai zice ăștia? mă-ntreabă, la un colț, Neculai, un șomer bețiv care face revista presei pe uliță.

Neculai se uită la televizor numai noaptea, când doarme. Ziua se uită la reporterițe pe viu. Nu prea mai are dinți în gură. Suge plugaru fără filtru, că na, boală grea, cine are bani să-și ia țigări fine? A fumat el tot ce se poate fuma pe lumea asta. În colțu’ gurii i se adună spumă albă de salivă.

Chit c-a dat frigu-n toată țara, Neculai se preumblă în papuci de dimineața până seara. Își încălzește falangele prin degustări de rachiu și viță proaspăt culeasă, nici nu se mai cunoaște cutremuru’.

A fost și azi noapte, a fost două. Am sărit io din pat, mergea și televizuoru. L-am scos direct din priză, n-am mai apăsat pe tilicomandî, știi? Cine știe, lua fuoc, ferească dumniæzău.

În armată a fost, zice, sergent la securitate. În civil, a șurubărit ca mecanic. Șaișpe ani și-a rupt palmele pentru Petrom, acu’ iese la pensie din șomaj, după 36 de ani în profesie. Știe el care-i treaba.

N-a fost în zona asta așa ceva. De când a vinit austriacu’ ăsta. Cic-ar fi un urât din ăla cum îi spune, musulman, înțelegi? Şi cu… deci ar fi ș-un american și cu musulmanu ăla, ați înțeles? Bagă o soluție ș-acuma se chinuie să spargă placa aia tectonică. Să vadă ce-i sub ea. Îi o piatră care nu poa’ s-o spargă. Ar băga trotil, ar băga tot!

Oamenii-s proști, oamenii-s proști, uite-i și p-ăștia de la teveu, tot transmit, ce transimt atâta?!

Neculai zice că tot aude bubuieli, dar compania nu recunoaște. E machit, a verificat niște rachiu de la butoi, să nu se fi stricat de atâta fiert. Abia mai înțeleg ce spune, bâjbâie conspirativ printre buze, să nu cumva să-l audă vreun consătean.

O femeie uscată trece pe lângă noi și se vaită că nu se mai termină odată nebunia. Nu-mi trebuie mie nicio pomană de la stat, eu vreau să știu dacă e de plecat, sau e de stat. Are mâinile albe ca varul, dar nu de la spaimă. Vine de la moară…

Bam! Mi se îndoaie genunchii, parc-aș fi-n autobuz. Cablurile electrice se fâlfâie pe stâlpi, în timp ce un val de chiuieli, oftături și doamne ajută-ne și ferește-ne sparge aerul de pe uliță. Ai văzut? Așa îi, consemnează Neculai al osutănușcâteleașiceva cutremur. Ăsta nu-i cutremur, nici animalele nu fac urât. Nu e ca-n ’77, ăla a fost cutremur adevărat.

Valul seismic mă saltă în curtea femeii venite de la moară. E verișoara lui Neculai. Cum să nu-l cazez pe domnu’ reporter, și un boschetar dacă era îl ajutam. Dacă vă place camera, cu cel mai mare drag. Nu prea îs condiții. Îi zic la băiet să nu mai vie acasă, că-i dus la tăiet lemne.

Doamna Popescu e o femeie dată naibii. A lucrat la oraș, în industrie. La pensie s-a retras la țară și ține gospodăria cu mână tare. Are vie, pune murături, hrănește câinii, orătăniile, duce lemne, îngrijește sera. Ce mai gospodărie. Doamna e șefa. Domnu’ Nicușor, soțul, ar vrea, dar n-are cum. Are doar un picior și-și poartă un sfert de corp paralizat cu un cadru metalic. E rău de gură, da’ nu prea poate vorbi.

Io acuma ce să mă fac? Am apartament la Galați, stau copiii în el. Să merg să-i dau afară? povestește pe fast-forward matroana, în timp ce pregătește masa și ce mai are ea de făcut.

Mă trezesc cu nasu’ într-o farfurie cu ciorbă de fasole. Neculai, băut de abia mai stă pe scaun, grăiește-n limba lui, dar nu e moldovenească. Scuze, domnu jurnalist, nu vă supărați pe mine, securitate cutare, comandant cutare, ne-am îmbătat noi trei zile, nu vă supăraț, nu vă supăraț, sunteți om cu școală, mecanic, petrom, oamenii-s proști, știu eu ce zic, am fost acolo.

La țară se face repede seară. Nici nu știi când ai băut trei vișinate proaspete și iuți ca horinca. Doamna Popescu face patul și-n loc de noapte bună aruncă încruntată un n-o să se-ntâmple nimic în seara asta, nu?
Sper că nu, zic, da’ puteți încuia ușa, dacă n-aveți încredere.

Adânc în noapte se ciocnesc pahare, Isus se hurducă necontrolat, toată lumea s-a-mbătat, câinii latră ca la revelion. Nu trebuia să fac chef la străini în casă. Da’ nu era octombrie? Dacă încuia ușa, cum i-am zis… Visez, îmi dau seama. Da’ nici trenul nu te saltă așa. Poate nu visez, totuși. Deschid ochii, apoi carnețelul și notez 4:38. Isus chiar se hurducă în rama de tablou. La 5:35 mai sare o dată plapuma de pe mine.

Ai simțit cutremurul? citesc dimineața pe telefon. Care din ele, frate? Doamna Popescu nici n-a dormit. A adus-o și pe tanti Vasilica, să nu-i cadă casa-n cap, degeaba și-a luat loc la cimitir?
Numa’ să termin cu treaba și merg la biserică și dup-aia-i sfat la cămin. Vin ceva specialiști să ne lămurească și pe noi ce se-ntâmplă.

La biserică, oamenii-s așezați în dreapta și femeile-n stânga, lângă o masă cu pomeni. Coșuri cu struguri, vin, ciocolată și banane. E ceva parastas, dar pân-atunci popa îi ceartă pe oameni că nu mai au credință, de asta îi bate Dumnezeu, cutremure, inundații:

Și ne mirăm de ce nu se coboară duhul sfânt, de ce Dumnezeu nu ne ascultă ruga? Pentru că ne-am laicizat. Ne-am secularizat. L-am scos pe Dumnezeu din creație și-l scoatem pe Dumnezeu din creație prin faptele noastre. Nu-i de ajuns să spunem „da!”, să recunoaștem. Nu toți ce spun „doamne ajută-mă!” vor intra în împărăția cerurilor.

O iau pe urma cablurilor de televiziune întinse prin biserică și prin tot satul. Mă duc la căminul cultural, unde sătenii au fost convocați de autorități pentru explicații despre năpasta care i-a lovit.

Cultura din Izvoarele stă să cadă. Sunt înșirate geometric niște scaune din lemn și fier. Podeaua e din dale de trotuar, iar în capătul sălii e o scenă înaltă, cu scaune parlamentare din lemn și tapet înflorat, înalbăstrit de jaluzelele de la geam.

Sătenii intră buluc în cămin, dar nu se așază, că n-aud nimic dacă stau jos. În fața lor e un zid jurnalistic, cu acareturi și trepiede și camere țintite pe fruntașii județului – o comisie parlamentară, prefectul, primarul și un seismolog.

Domnul seismolog e băgat la înaintare, cineva tre’ să scoată castanele din foc.

Noi monitorizăm. Nu este ieșit din comun pentru noi să se întâmple asemenea cutremure de suprafață. Lumea și-a pierdut răbdarea de la prima frază. Au fost și-n Banat, în anii 90. Aici s-a reactivat o falie, să știți că au mai fost cutremure.

Intervin oamenii supărați, ce atâtea explicații?

– Și dacă vine dealu’ la vale?!
– Cutremurele ar trebui să se rărească…
– Ăștia forează cu freze d-alea, au adus din toată lumea, s-au rupt capetele de foreză, am lucrat mulți acolo, știm!
– Nu există indicii care să arate că exploatările petroliere ar fi de vină, falia…
– Ce falie, domnule, ce ziceți acolo? Noi nu înțelegem nimic!

Sătenii sunt revoltați: E CUTREMUR LA COMANDĂ! LA COMAAANDĂĂ!

Toată viața mea e aici. Io nu plec, zice o doamnă și-i pune capac.

Sfatul se termină fără deznodământ. Oficialitățile pufăie, se adună ghem și pleacă îmbufnate pe ușa din dos. S-au supărat că sătenii nu ascultă. Ce-i drept, nici ei n-au zis nimic.

Reporter: Ștefan Mako
Desen: Giorge Roman