4 februarie, 12:30 noaptea
Doi polițiști de la Poliția Locală sector 2 prind o prostituată cu un client. O scot din mașina acestuia și-o bagă în mașina de poliție. Îi tuflesc o amendă, apoi o întreabă, pe ton glumeț, dacă nu ar vrea să se facă actriță de filme porno în Germania.
Ioana e minoră, are 17 ani. Spune că nu e interesată, dar îl întreabă dacă vrea să-i facă masaj. Îi cunoaște pe polițiști de vreo doi ani. Fă-mi pe tricou. Stai așa, bagă mâna, o roagă unul dintre ei, mai îndesat și scund. “Bagă mâna, iubirea mea.”
Tânăra are un smoc de codițe africane în vârful capului. Pe stradă i se spune Minora, pe Facebook – Ursăreasa, iar în trecut a fost, la mișto, Regina Traficanților. În timp ce-și șterge mâinile cu un șervețel umed, polițistul îi povestește că a băut cu o seară înainte până la 4 dimineața.
“Aaaoleu, mamă, ce bine faci. Îmi vei face masajul ăsta, cinci milioane-ți dau!”, îi spune și geme de plăcere. “Aaah! să vezi cum îmi vine de pizdă acum”, se vaită polițistul. Ioana îi spune că nu are chef în seara asta. “Mâine, poimâine”, îl amână. Celălalt polițist vrea și el masaj, dar la coaie.
– Ai țâțe mari?
– A, de parcă nu le știi.
– Nu mai le știu că am uitat.
– Ei, pula, le-ai uitat. De o lună, nici o lună, două săptămâni-trei săptămâni, le-ai uitat.
– Da. Eu vreau să te fut zi de zi ca să nu le uit.
– Hai, lasă. Pentru ce ai nevastă?
– Tu ești amanta mea.
O plimbă puțin prin oraș, să plece clientul. Mai flecăresc despre sănătate, despre colegele Ioanei, și-i spun că tipul cu care tocmai au prins-o e însurat. După ce-o întreabă când e ziua ei de naștere, îi dau drumul.
Niciunul dintre cei doi nu știau că sunt înregistrați cu telefonul. Ioana îi știe de când a ieșit pe stradă. Ca să nu mai fie bătută, așa cum pățea la început, colabora cu polițiștii. Când voiau să facă sex cu ea, accepta.
Dar acum s-a săturat. S-a hotărât să-i dea în vileag. Peste câteva zile, ne întâlnim la ea acasă, în Fundeni, și-mi arată înregistrarea.
Pe măsură ce-mi povestește viața ei, îmi dau seama că polițiștii nu sunt singurii care o batjocoresc. În jurul ei se țese o plasă întreagă de abuzatori: mama, care i l-a adus în casă pe primul ei client, sora ei vitregă, pentru care Ioana aproape nu există, iubiții, peștii, clienții.
Viața ei e o goană continuă între stradă și casă, între boscheți zgrunțuroși și secții de poliție, între ce-a ajuns și ce-ar fi vrut să fie. Îmi spune că îi va fi mai bine dacă fuge. Își va putea controla viața și va deveni femeie liberă.
Pe parcurs a aflat, însă, că fuga e o treabă mult mai complicată.
Polițiștii
Ioana mă așteaptă în fața unei florării la intersecția Mihai Bravu cu Calea Călărași. E prima mea seară în stradă. Îmi dă un trandafir roșu și un mărțișor și-mi urează, cu voce fâstâcită, o primăvară frumoasă. Poartă o jachetă cu paiete pe umeri și o pereche de blugi prespălați. E rece, vântul ne hoinărește pe sub haine.
Nu prea știe ce să spună sau cum să se comporte cu mine. Ne plimbăm și discutăm stingher. Ce-ai mai făcut? Întrebările sunt urmate de pauze, răspunsurile la fel. Nu-i obișnuită să stea cineva cu ea și să nu-i ceară bani. Până și pe maică-sa o plătește cu 100 de lei în serile în care e acolo, pe trotuar, supraveghindu-și fiica.
Sunt un element complet străin pe strada ei cu lumini care sfârâie, ierni absurde, prezervative folosite, droguri. Acolo-și petrece nopțile și își trăiește dezamăgirile, acolo visează să-și schimbe viața. A intrat singură, apoi a fost înghițită de pești.
E încordată ca semnul exclamării. Ca să-și ridice moralul, mă ia de mână, traversăm spre Million Dollars și îmi cumpără o cafea la non stop, apoi mă întreabă dacă vreau suc, înghețată sau orice altceva. Nu, Ioana, nu vreau nimic. Se bosumflă.
Începe să-i cânte telefonul – o caută clienții fideli care-i au numărul. Trece la treabă. Își dă geaca jos și rămâne într-o vestă subțire de blugi. Își aprinde o țigară, iese în stradă pe lângă mașinile parcate, scrumează în aer, schițează un zâmbet către mine, apoi își umflă pieptul cu grație.
Opresc taximetriști, dubițe, Dacii, BMW-uri, Audi. După scurte negocieri cu șoferii, automobilele se topesc în smoala din spatele blocurilor, iar eu rămân pe băncuță. Când se întoarce, după 10-15 minute, are privirea spășită, de hoțomancă prinsă.
“Cei mai răi sunt polițiștii de la Secția 8”, mă avertizează. “Dacă sunt nasoi tare și nu pot munci aici, trecem strada spre Baba Novac și acolo-s ăia de la secția 12. Un pic mai ok”. Nu apucă să termine fraza, că zărește o mașină de poliție. Șuieră Trece garda! și se aruncă în niște boscheți.
Încep raziile. Polițiștii le vânează în fiecare seară pentru amenzi. La câteva minute după primul echipaj, trece al doilea, apoi al treilea. Poliția Română, Poliția Locală, Jandarmeria. Fetele fug care încotro: se furișează în întuneric, se ascund după tonetele cu afișe, se bagă sub mașini sau după stâlpi.
“Hai să traversăm”, îmi zice Ioana cu sufletul la gură. Îmi înșfacă mâna și ajungem dintr-o săritură în dreptul unei gherete cu gogoși. Își ia o porție mare, cu ciocolată și vanilie. Știe că mănâncă mult și prost, dar nu se poate abține. Să ai mulți bani e treabă complicată pentru o copilă de 17 ani. Îi aruncă pe fast-food, haine și unghii false, cu aplicații de mărgele și bentițe. “Știi care-i faza? Degeaba-i faci, ajungi să nu mai ții cont de ei, nu-i poți strânge”, spune.
După 20 de minute, când se mai calmează, ne întoarcem în intersecția Mihai Bravu cu Călărași. Ioana îmi dă geaca ei cu buzunarele ticsite de bancnote și, nițel mai liniștită – cred că au trecut toate gărzile – se strecoară din nou printre mașini în intersecție. Dă drumul la manele din telefon și începe să țopăie împreună cu alte două fete. Una e transparentă ca un fum, are HIV și un sugar acasă, iar cealaltă poartă tocuri de 12 centimetri și urmărește cu sfințenie bazaconiile lui Tony Poptămaș și Teo Trandafir.
Până-mi scot eu carnețelul din rucsac, o mașină de poliție le înhață și le duce la secție.
Rămân în spatele lor, cu gura căscată, ochii bulbucați și toți banii Ioanei. Alerg printre mașini să mă uit după echipaj și simt cum clienți hămesiți se zgâiesc la mine. O sun pe Ioana, dar are telefonul închis. În timp ce întorc rapid geaca cu buzunarele pe interior, mă sună ea pe mine. “Ana a reușit să bage telefonul în secție. Nu știu cât stăm aici și ea nu prea mai are baterie”, șușotește în pripă. “Bine, dar eu ce fac, unde te aștept? Geaca ta-i la mine! Geaca cu toți banii tăi!” “Te sun când ieșim”, bip, bip.
E miezul nopții, strada mustește de pești și bărbați excitați și toată intersecția, cu mașini, gălăgie și semafoare, începe să se învârtă în capul meu.
Fac câțiva pași în spate și mă sprijin de un perete. Încep să tastez frenetic pe chat cu niște prieteni: “Mamă, tocmai a luat-o poliția de sub nasul meu și eu am rămas cu toți banii!”. “Fugi de acolo, poate te fute vreun pește”, îmi răspunde unul.
Proxeneții îmi dau târcoale. Gesticulează exagerat, scuipă semințe și înfulecă țigări. Unul dintre ei e crăcănat.
Îmi bubuie capul. Dacă Ioana are pește și m-a mințit? Să mă duc la secție după ea? Să mă întorc acasă? Să las cuiva geaca asta nenorocită? Oare are prieteni de încredere?
Încerc să o mai sun, dar are telefonul mort. Un mujic în floarea tinereții, cu pantofi negri și geacă de piele, trece pe lângă mine, mă măsoară din cap până-n picioare și cârâie în telefon: “e o gagică aici, da’ cred că-i turistă, nu vorbește româna”. Aaaa!, o iau la fugă spre casă.
În România, prostituța este parțial decriminalizată. A fost scoasă ca infracțiune din Codul Penal în februarie 2014, dar e considerată în continuare contravenție. Asta înseamnă că lucrătoarele sexuale nu mai sunt băgate la pușcărie, dar primesc amenzi cu caru’, pe care nu le plătesc niciodată. În primele luni ale anului 2015, au fost aplicate aproape 30.000 de amenzi.
În prima seară, Ioana mi-a recitat dintr-un proces verbal: a fost depistată în timp ce încerca să atragă persoanele de sex bărbătesc pentru întreținerea de raporturi sexuale, în schimbul obținerii de foloase materiale.
Datoriile se adună, fetelor le expiră cărțile de identitate și nu-și pot face altele, iar mai târziu, dacă vor să plece din țară ori să-și facă un credit pentru casă, e imposibil.
Ăsta e și motivul pe care-l invocă mama Ioanei atunci când refuză să-i facă mutație fetei: se teme să nu-și piardă casa. De la 15 ani, de când practică prostituția, fiica ei a adunat amenzi de peste 55.000 de lei.
Sancțiunile sunt cea mai mică problemă. Prostituatele care lucrează în stradă, nu prin apartamente, sunt supuse atât abuzurilor din partea polițiștilor, cât și din partea clienților. Agenții le iau la secție, iar acolo ori le bat, ori fac sex cu ele. Dacă fetele se împotrivesc, le țin închise până la 6 dimineața, să piardă o noapte întreagă de muncă.
Dacă dau de clienți nasoi, care le amenință cu arme sau cuțite și le iau banii, nu le apără nimeni. “Această pseudodezincriminare nu le ajută deloc, de fapt”, spune Dan Popescu, psihoterapeut și coordonator de servicii harm reduction la ARAS – Asociația Română Anti-SIDA.
Majoritatea organizațiilor din domeniul drepturilor omului și a sănătății publice susțin că cea mai bună metodă de a le feri pe lucrătoarele sexuale de abuzuri și violență este decriminalizarea completă a prostituției.
În august 2015, după mari controverse și dezbateri, Amnesty International, cea mai mare organizație din domeniul drepturilor omului, a decis să ceară în toată lumea dezincriminarea prostituției. Propunerea a fost motivată printr-o cercetare extinsă, la care s-a lucrat timp de doi ani. Aceasta concluziona că violența, traficul și exploatarea sunt consecințe directe ale legilor și normelor care le marginalizează pe prostituate. Orice lege punitivă, chiar dacă e doar împotriva proxeneților sau a clienților, le pune viața și sănătatea în pericol.
“Sex workerii vor să aibă libertatea de a alege ce să facă cu corpurile lor, vor drept la locuințe, la sănătate, la justiție, drepturi fundamentale, de altfel, care le sunt încălcate pentru că sunt văzute ca victime”, spune Ana Mohr, director de programe la Carusel – organizație preocupată, printre altele, de îmbunătățirea calității vieții persoanelor care practică sexul comercial.
Ea susține că recomandările propuse de Amnesty înseamnă un pas uriaș în beneficiul fetelor. Spune că toate ideile care pleacă de la abolirea prostituției sunt ireale, iar scenariul ideal ar fi ca poliția să nu le mai alerge ci, dimpotrivă, să le întrebe dacă sunt ok și să se asigure că nu sunt abuzate de clienți. “Practic, să le protejeze, că ăsta e rolul poliției, nu?”
Ioana a fost abuzată chiar din primele zile de muncă. Avea 15 ani, ieșise pe Scala și lucra pentru Paica, o peștoaică din clanul Chira din Fundeni. Agenții dintr-un echipaj de la secția 6 au luat-o deoparte și i-au zis «ești mică, frumoasă, nouă pe-aici. Te duc la centrul de minori și-o bag pe maică-ta în pușcărie. Dacă nu vrei, mergem până aici, în spate, mă rezolvi și pe mine și gata, nu pățești nimic». S-a speriat, a început să plângă, s-a dus.
Câteva săptămâni mai târziu, și-a luat și prima bătaie. A fost prinsă-n flagrant cu clientul și polițiștii i-au rupt toate prezervativele. “Mi-au vorbit urât rău, m-au pus jos și au dat cu picioarele în mine și îmi zicea prostituată proastă. M-au călcat și pe un deget.”
Polițiștii de la secția 8 le duc pe fete la subsol. “Acolo ne zic «hai fă-mi neprotejat, te rog, că știu că ești curată, te văd». Îmi zic «uite, vezi, sunt însurat», ca și cum asta ar trebui să mă facă să mă simt mai bine.”
În înregistrarea de pe 4 februarie apar doi agenți de la Poliția Locală sector 2. “Nu mai știu cum îl cheamă pe celălalt, însă unul dintre ei este A.B”, spune. Atât Ioana, cât și alte fete, îl cunosc pe A. de vreo doi ani și spun că acesta face în mod frecvent sex cu prostituatele în timpul serviciului.
Cu o lună înainte de publicarea acestui material, am făcut o solicitare pentru un interviu cu directorul general al Poliției Locale sector 2, Aurel Dobrilă. L-am stabilit pentru ora 16:00, însă în aceeași zi, la 15:30, Anatol Albu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Locale sector 2, m-a anunțat că interviul se anulează. “Domnul director nu mai poate să vă vadă, mi-a zis să vă transmit că nu comentează”.
L-am sunat pe Dobrilă, însă și acesta m-a expediat rapid: mi-a spus că “e problema lui personală” și că nu poate face nimic fără o “sesizare scrisă”. Bip, bip.
Așadar, am făcut încă o sesizare și, cu hârtia în față, șeful secției m-a chemat să “discutăm problema”. În biroul lui Dobrilă s-a adunat întreaga conducere: Gheorghe Pascu, directorul general adjunct, Liviu Ciobanu, șeful secției de ordine publică și două funcționare de la departamentul juridic.
Nu mă lasă să intru cu telefonul și camera video în birou. Pornesc înregistrarea în care angajatul lor discută cu prostituata. Dobrilă se înroșește și se scarpină nervos pe braț. Ciobanu se albește. Începe să se agite prin cameră, între canapeaua de piele și birou. Spune că polițistul din înregistrare nu e A.B, dar va demara o anchetă “după procedurile legale în vigoare”.
Ioana mi-a descris cum arată secțiile unde era dusă pentru sex. La Obor, pe șoseaua Pantelimon nr. 27, era băgată la subsol, într-o cameră cu geamuri mici, prin care se vedeau doar picioarele trecătorilor. În sală erau înghesuite bănci și scaune hâite. Polițistul îl suna pe paznic și-i spunea să nu-l deranjeze nimeni timp de 10-15 minute: dacă apare cineva, mă suni. “Adică să reușim să ne îmbrăcăm și să aprindă lumina”, explică Ioana.
Sediul de la Traian, unde e dusă mai rar, e mai mic. Cobori niște scări jegoase de lemn și ajungi într-o încăpere cu o sobă de teracotă. “O făceam acolo, pe bănci. E totul gol, sunt șoareci, e urât rău”.
Dan Popescu spune că nu toți polițiștii sunt așa: “unii dintre ei sunt extraordinari – înțeleg contextul fetelor ăstora, vin, le amendează, le vorbesc frumos, nu le agresează și pleacă”. Apoi sunt abuzatorii: “oamenii care au nevoie de putere și decid că vor abuza de ea. Ei la rândul lor sunt niște mici pești.”
Dan lucrează cu fetele din stradă de peste zece ani. În fiecare săptămână, urcă într-o ambulanță împreună cu alți câțiva voluntari și iau la puricat străzile cu prostituate din București. Lucrătoarele sexuale îl cunosc și-l așteaptă cu religiozitate. Își fac teste HIV/SIDA, primesc seringi și prezervative. Au încredere în el: își povestesc daraverele, unele fac terapie.
I s-au plâns că au fost puse să umfle prezervative și să scrie Merry Christmas sau Happy New Year pe ele. Că polițiștii le scoteau la produs, în zona Tunari-Pipera. Că polițistele le violau anal cu coada de mătură. Că au spălat secții în pielea goală.
De fapt, o anchetă desfășurată de ARAS în 2012 dezvăluia că 48% dintre lucrătorii sexuali care se aflau în programul de prevenire al asociației erau bătuți de clienți, forțele de ordine și proxeneți. 30% dintre respondenți au afirmat că au fost puși să facă curățenie în secție.
“În mintea lor [a polițiștilor], abuzul ăsta o să o descurajeze pe ea să mai iasă la stradă. Fals. Ea va ieși în continuare”, explică coordonatorul.
Până în 2010, ARAS a oferit servicii pentru toate grupurile vulnerabile, însă de cinci ani nu mai au finanțare pentru lucrătorii sexuali. Ca să nu-i lase pe afară, membrii asociației fac voluntariat. “Eu sunt plătit pe un proiect de prevenire a consumului de droguri și mă opresc și pe la fete”, spune Dan. “Facem educare, informare și consiliere”.
Pentru a fi ajutate, Dan crede că “e nevoie de o intervenție mare, ani de zile și resurse. Îți trebuie oameni pe stradă, un cadru legal care să-ți permită să le reprezinți în instanță, să ai 20-100 de avocați disponibili și camere video în secțiile de poliție care chiar să funcționeze”.
Pe la 12:30 noaptea, Ioana și cele două colege ale ei sunt aduse înapoi pe Mihai Bravu. Minora mă sună să-i aduc geaca, iar când ne întâlnim, e palidă și nervoasă. I-o azvârl ca pe un cartof fierbinte și mergem spre părculețul din fața stației de metrou Piața Muncii.
Acolo, așezată pe o bancă, le așteaptă tanti Fana, o țigancă de 40 de ani, cu batic și fustă colorată. Se târguiește cu har pentru niște accesorii: inele imense, cu pietre lucioase, cercei, lănțișoare cu tigri.
Fetele probează vesele podoabele, apoi una dintre ele întreabă de chiloți. “No problem! Imediat intrăm în departamentul de lenjerie intimă”. Fana-negustoreasa deschide un alt compartiment al genții și scoate câteva sacoșe pline de chiloți. Unele se rup și cârduri de lenjerie intimă cad jos, pe asfalt. Cu animal print, cu mărgele, cu ațe aproape la fel de subțiri ca cele dentare. “Mamăăă, cum sunt ăștia!” “Wow, oare cum vin ăștia?” “Ața asta… unde dracu’ o bagi?”
Femeia hăhăie. “Credeam că știți voi”. În spatele ei, un felinar dârdâie de frig.
Clientele își cumpără brățări, iar Ioana mă îndeamnă să-mi aleg și eu ceva. Îmi arată zeci de inele, scormonește după pandantive, apoi insistă să-mi cumpere două tălăngi argintii. “Haide, uite, n-ai cercei, îți plac ăștia?”
Câteva luni mai târziu, Dan îmi explică comportamentul ei: “Cum altfel să-ți arate că te apreciază, că te place? Îți cumpără chestii. E un pattern emoțional”, spune. “Gândește-te că ea [Ioana] a fost învățată că totul pe lumea asta se cumpără, că toată lumea e o marfă”, spune Dan.
A cunoscut-o în urmă cu doi ani, când ea avea 16. “Era blondă pe vremea aia și la fel de durdulie”. Ioana vorbea cu dumneavoastră, era cuminte și politicoasă. De atunci, nu s-a schimbat foarte mult. “E aceeași puștoaică de 16 ani, indiferent de clan sau peștoaică”, spune Dan. “Ea e providerul și așa a fost învățată să iubească, cu bani. Indiferent de mizeriile prin care trece, ăla e momentul ei de glorie”. Când vine cu banul.
Când a aflat că Dan e psiholog, Ioana i-a zis că vrea să vorbească cu el și a început să meargă la terapie.
După două luni, a dispărut.
Mama
Primul client al Ioanei a fost un șofer de autocar. L-a adus în casă mama ei, când Ioana avea 14 ani. Bărbatul era un munte de om de 40 de ani, cu față de dovleac și burta cât un butoi. Își amintește că era gras. Primul gras din viața ei.
S-a dus în camera Ioanei și, după ce au făcut sex, i-a dat 100 de lei. Copila a căscat ochii cât cepele. Erau primii ei bani.
Din cei 100 de lei, 60 au rămas la maică-sa, iar ea s-a dus cu restul de 40 într-un magazin la capătul tramvaiului 14, în care totul se vindea cu 10 lei. Și-a cumpărat încălțări, colanți, tricou. “Eram fericită că aveam haine noi.”
După aceea, șoferul a chemat-o și pentru ceilalți colegi din firmă. Au început să-i dea mai mulți bani – câți voiau ei, ea nu negocia. Îi lua, se întorcea acasă, îi dădea mamei.
Cristina, mama Ioanei, își amintește lucrurile diferit. Ea spune că era bine intenționată, voia un viitor luminos pentru Ioana: “mă, eu i-am făcut cunoștință cu un băiat și i-am zis să aibă un prieten. Avea bani mulți, era șofer. După aia mi-a zis «uite, mi-a propus să merg la colegii lui». Și s-a dus la ăștia, ei lucrau la o companie de transporturi, făceau curse din astea. Zicea «bă, am făcut de-a bani. Și se ducea».”
Femeia trebăluiește prin grădină. Are roșii, ceapă, pătrunjel, tufe de zmeură. Și-a adus un taburet din lemn printre rândurile de fasole verde și când o doare spatele de la cules, se așază pe el și se pierde în verdeață. Lângă peretele casei, pe o masă de lemn scorojit, e adunată într-un lighean toată roada.
“E diabolică, Lina, îți zic că are pe diavolul în ea”, îmi spune, iar ochii bulbucați i se măresc și mai tare. Își îngroapă privirea în tricoul decolorat, pe care scrie Afrika. Din palmierii falnici de pe piept au rămas doar câteva paiete. “Am dus-o la biserică când era mică, să știi. O duceam în fiecare duminică, dar nu știu ce s-a întâmplat cu ea”.
Spune că Ioana a fost mereu un copil rebel, plin de energie, dar deștept și muncitor. Plivea iarba în grădină, vindea legume la piață, schimba pampersul unei bătrâne la care lucra maică-sa.
La școală, fetița care zâmbește din pozele de pe perete avea note mari. După clasa a VIII-a, pe care a terminat-o la școala din comună, cu media 8,35, a fost înscrisă la Colegiul Tehnic Petru Rareș în București (design vestimentar și industria pielăriei). “În clasa a IX-a, a fost șefă de clasă cu premiul II”, spune Cristina. Tot atunci a avut și meditator “pe o fată de la noi din comună, care a terminat facultatea cu notă mare”.
În clasa a X-a, viitorul luminos al fetei s-a întunecat. “Niște nenorocite de aici, din comună (n.a. – Paica, a două peștoaică a Ioanei), i-au promis haine și țigări. A început să mintă, să spună la lume că eu mâncam ce era bun și-i dădeam ei resturile”. Cristina își bagă firele de păr sub batic și-și șterge mâinile murdare de pantaloni.
“
A suferit mult când era mică și acum vrea să iasă în evidență și o face cu răutatea”, spune mama.
“
Mă încuia în cameră să nu văd cum se culcă cu toții gagicii din sat”, spune Ioana.
Mergem în casă să-și mănânce fructele de la ora cinci. Cristina e bolnavă de diabet și s-a pensionat pe caz de boală la 34 de ani. “Am 12 diagnostice”, se vaită.
După ce a absolvit un liceu economic, a lucrat ca vânzătoare la o galanterie pentru bărbați, vizavi de Bucur Obor, la mercerie, la metraje, apoi a fost gestionară la un centru de colectare de sticle. “Apoi m-am îmbolnăvit rău de tot. S-a întâmplat chiar atunci când m-am măritat cu tatăl Ioanei, mă bătea și am făcut diabet”.
Scoate o cutie de carton și pescuiește din ea albume vechi cu fotografii, poze îngălbenite, scrisori de la Ioana și carnete cu note. “Uite și tu, aici e la serbarea la grădiniță, nu avea rochie și i-am cusut toată noaptea de mână rochia asta și fundițele”. În poză, Ioana are vreo 4 anișori. Două codițe răsar din vârful capului, un breton răzleț rătăcește pe frunte. E în centrul grupului de copii, recită o poezie. “Uite și tu ce copil frumos era, nu mai pot, mă doare sufletul. De Moș Nicolae și de Crăciun nimeni nu avea cadouri de care avea ea.”
Apoi, dă de o fotografie cu Ioana uitându-se galeș, dintr-o parte, spre aparatul foto. “Uite, asta-i poza mea preferată”, spune. E un soi de selfie înaintea selfie-urilor. Făcut cu un aparat digital, cu privirea întoarsă într-o parte, inocentă și senzuală în același timp, cu un trandafir roz după ureche. Fundalul e un păretar cu motive tradiționale. “Fetele din Fundeni după asta se cunosc că sunt din Fundeni, ca-și pun flori în păr. Sau că-s nemăritate cum ar veni, știi?” Apoi, își amintește brusc un alt detaliu. “Mânca ceapă de mică, la șase luni băga ceapă în gură, la piață. Muream de râs.” Descoperă o poză în care Ioana e supărată. “Aici am tuns-o că a furat trei brățări din Cora. A plâns rău că i-am tăiat părul.”
“Cutia asta e viața mea”, spune, apoi o închide brusc, cu putere, de parcă ar fi sursa întregului ei dezastru.
Camera Ioanei are doi pereți roz și doi mov, un geam de termopan – singurul din casă – și o sobă nouă-nouță. Și-a renovat-o singură, din banii strânși într-o vară. Jucăriile de pluș – urși de toate dimensiunile, cu urechi roz și inimioare în brațe – conviețuiesc în pace și armonie cu pantofi roșii, cu toc de 10 centimetri. Lenjeria de pat are model de animal print, iar de geam au rămas lipite, din iarnă, steluțe argintii și fulgi.
La puțin timp după ce a cunoscut-o pe Paica, Ioana a fugit de acasă și s-a întors de câteva ori, pentru perioade scurte. Totul a rămas neatins după plecarea ei. Mi-am amintit că atunci când i-am văzut prima dată camera, tânăra cu codițe africane a intrat agale și și-a întins brațele în aer ca o faraoancă. “Civilizație, nu?”
S-a apropiat de sobă și s-a lipit de ea ca de un prieten drag. Se pregătea să iasă în stradă, iar maică-sa i-a dat, după ce a terminat de prăjit o cratiță de cartofi, punga cu prezervative.
Sora Ioanei, Florentina, le privea impasibil. E asistentă medicală și, în timpul liber, babysitter pentru copilul unei prietene care-i dansatoare la bară. A lucrat câțiva ani în Spania, apoi s-a întors în România. Stătea într-un colț, fuma și asculta în liniște. Nu se înțelege cu Ioana. O contactează doar când vrea să-i vândă produse Avon.
La început, Ioana îi dădea bani mamei ei. I-a cumpărat două căruțe de lemne, un pom de Crăciun, mâncare. Apoi i-a spus că o urăște.
“Am încercat mereu să o învăț de bine”, spune Cristina, așezată în patul Ioanei. “I-am zis «strânge-ți, Ioana, bani, cumpără-ți mobilă. Potolește-te, alege-ți niște clienți, scrie-le numele, colaborează cu ei, să ai un număr restrâns». I-am zis «uite, am citit reviste, două prietene și-au cumpărat o clădire, au închiriat și acum au terminat, gata». Măcar au investit în ceva banii ăia.”
Ioana, în schimb, își amintește că lua bătaie de la maică-sa în fiecare zi. “Era rea, nu avea sentimente, cum ar veni, avea inima de gheață, știi?”
Ca să scape, în clasa a X-a a fugit la Paica, a doua peștoaică, o matroană din clanul Chira. Femeia a acostat-o în piață, unde Ioana vindea liliac și lalele. Se sfădea zilnic cu mama ei, așa că atunci când Paica i-a propus să se mute la ea a acceptat pe loc. Muncea pe centură și la Scala, iar toți banii pe care-i făcea îi dădea femeii. În schimb, Paica-i cumpăra dulciuri, energizante, țigări, haine, cosmetică.
“Nu eram ținută cu forța, să nu mă înțelegi greșit”, mi-a zis, “dar se juca cu psihicul meu. Eu eram mică, de la țară, mama își aducea în fiecare lună gagici noi în casă, iar eu mă săturasem de ei”.
Stătea ore în șir în stradă, avea câțiva clienți violenți, lua bătaie de la polițiști. La un moment dat, a sunat-o pe maică-sa și i-a zis că-i atât de obosită, încât s-a culcat să doarmă jos, pe trotuar, cu capul pe bordură.
Ioana își imaginase viața diferit. Când a început să muncească, era elevă în clasa a X-a la colegiul Petru Rareș. A abandonat școala, iar într-o zi, după vreo șapte luni și cu 400 de lei în buzunar, a fugit de la Paica și s-a întors la maică-sa.
La Muncii e de doi ani de zile. Aflase de loc de la o prietenă. I-a zis că nu-i va cere nimeni bani, însă să aibă grijă cu poliția, știi ce zic.
Ioana vorbește cu “știi ce zic”. Înghesuie expresia în fraze grele, despre proxeneți, clienți nasoi sau proiecții idealiste ale viitorului. “M-am dus cu el după colț și am făcut-o, știi ce zic”. “Afară sunt destule cazuri cu fete tăiate, omorâte, și până nu plec la un club, ceva legalizat, știi ce zic, nu vreau.” “Nu mă voi mai îndrăgosti niciodată, știi ce zic, am fost fraieră”.
Toată vulnerabilitatea ei e îndesată în aceste cuvinte. Așa arată safe house-ul în care se furișează când simte c-o paște vreo belea. Le repetă ca pe un soi de mantră și e convinsă că dacă va rosti ceea ce se ascunde în spatele lor, ar avea necazuri și mai mari.
“Fata asta nu are șanse de scăpare”, spune Dan. “E de înțeles teama ei. Bărbații de care se va îndrăgosti, până se va trata emoțional, vor fi pești. A fost abuzată emoțional, pentru că să fii vândută sau închiriată de maică-ta unui șofer lasă urme. Băi, e fii-ta. La nivel emoțional, e nasol. Pentru mama ta, valorezi un milion. Cât două puli.”
Peștii
La o lună după ce am ieșit prima dată cu ea pe stradă, Ioana a dispărut. Urma să mergem împreună pe centură, apoi seara pe Mihai Bravu. O caut, o sun, îi trimit tone de mesaje pe telefon și pe Facebook. O iau razna. Dacă i s-a întâmplat ceva? Își dă check-in-uri în Barcelona și-mi vede mesajele pe rețeaua socială, dar nu răspunde. E normal, îmi spun cei de la ARAS. “S-a plictisit de tine, și-o fi găsit un pește”.
Revine pe fir abia după trei săptămâni.
În ziua aia, primisem un like de la ea, iar ăsta era semnul reconcilierii. Simțeam că urma să-mi răspundă, așa că i-am lăsat mai multe mesaje. Când a început să tasteze, mi-a venit să-mi pup laptopul de fericire.
Lucra într-un apartament cu o fată. Ajunsese acolo după ce se despărțise de un iubit, adică de un pește.
“Sunt bine, mi-am cumpărat parfum de 3 milioane și telefon nou” a fost primul lucru pe care mi l-a spus. Apoi, că nu-i mai trebuie gagici în vecii vecilor amin. Mi-a trimis și câteva poze. În ele, băiatul privea senzual spre cameră. De față-i atârna o barbă scurtă, iar deasupra ochilor creșteau în veselie niște sprâncene dese. Părea un maestru al selfie-urilor.
Au stat trei săptămâni împreună, într-un apartament închiriat din banii Ioanei. Apoi, când a aflat că el avea soție în vârstă de 17 ani și doi copii, l-a părăsit.
Se îndrăgostise și despărțirea a durut-o teribil. A fugit la Sibiu, iar Facebook-ul i s-a umplut de postări melancolice. “Am PlEcAt…. DaR NiCiOdAtA Nu Te Voi UiTa… DoArE CaT Ma DoArE… LiPsA #TA …”
Gagicul o căuta nonstop. Își cerea iertare că a mințit-o “ca un prost”. O alinta “grasu meu mikk si frumos”. Ioana îi răspundea că el nu o iubește pe ea, ci banii și încheia mesajele cu “să moară tata și frații mei dacă nu te-am scos definitiv din inima mea și din minte… ”
Îi plăcea în Sibiu. Oamenii erau politicoși și respectuoși. Se apucase de jocuri de noroc și își cumpăra tot felul de chestii: colanți, bluze, bentițe – animal print roz – cercei în formă de cruce, lănțișoare cu scoici, teniși roz sau argintii, cu platformă. Voia să-și facă tatuaj, să-și scrie “Iubește-mă pentru cine sunt”.
Se certase cu maică-sa din cauza buletinului. “Nu vrea să-mi facă mutație la ea din cauza amenzilor, Lina. Are dujmănie pe mine. A zis că după ce fac 18 ani, să n-o mai caut”.
După o lună, mi-a zis din nou că vrea să fugă. “El este aici cu mn in sibiu. Si vreau maine sa.plec… adica sa fug…” Gagicul o convinsese să-i mai dea o șansă și s-a dus după ea. “vreau sa fug pt ca ma simt tinuta cu forta nu stiu cum sa iti zic…” S-au certat, i-a spart telefonul, a bătut-o, dar “nuuu asa rau”.
A început să-și planifice evadarea. Gagicul, care se împrietenise cu tipul care ținea apartamentul, a plecat împreună cu acesta în București. Ioana a început să caute bilete de autocar. Avea unul la 12:45, dar era terminată de frică. Era convinsă că o va aștepta la autogara din Militari. M-a sunat, am căutat alte autocare, alte trenuri, alte gări. Voia să se întoarcă în Fundeni, la Paica. “Mă duc la femeia aia, Lina.”, mi-a spus. “Ea îmi vorbește frumos, are grijă de mine, eu acolo am crescut, în casa ei. Îi spun mamă”. După ce mi-a promis că mă sună când ajunge în București, mi-a închis, bip, bip.
Clanul
Când s-a întors în Fundeni, a dispărut din nou. Paica nu o lăsa să se întâlnească cu mine.
Acolo s-a împrietenit cu Miruna, o fată de 16 ani – “cu cel mai frumos zâmbet din lume” – care a ajuns să se prostitueze din cauza soțului ei, Leonte, un bărbat închis pentru trafic de minori, într-un dosar în care Miruna e parte vătămată.
Când a dus-o Leonte prima dată la bărbați, în apartamentul unei bătrâne la Iancului,fata s-a uitat speriată la el, la client, la babă, în pământ. Crescuse într-o familie săracă lipită pământului. Nu știa să scrie, să citească ori să mănânce cu furculița. Leonte era soțul ei. Îl iubea. L-a ascultat.
S-a dus cu bărbatul în cameră, a intrat într-un soi de transă și a făcut totul robotic, așa cum i s-a cerut. În zilele care-au urmat, s-a mai uitat de câteva ori în ochii lui Leonte, apoi nu i-a mai păsat. A intrat în circuit ca un ciorap în mașina de spălat.
Când l-au luat la pușcărie, Miruna nu mai avea pe nimeni în jurul ei. S-a simțit singură și abandonată. Pe părinții ei, săraci și bețivi, îi durea în cot de soarta fetei. În schimb Doina, cumnata lui Leonte, a ademenit-o cu cuvinte mieroase. A luat-o la sânul ei și a convins-o să lucreze pentru ea. I-a spus că Leonte va ieși curând din pușcărie și Miruna a crezut-o.
Înțelegerea era să facă jumi-juma, o parte pentru familia Doinei, cealaltă îi rămânea ei. Numai că Doina îi lua toți banii, cu pretextul că trebuia să-l întrețină și pe Leonte în pușcărie.
Când s-a întors Ioana în Fundeni, s-a dus la sora Doinei, Paica. Bărbații celor două femei sunt în pușcărie: unul pentru furt de mașini, iar celălalt, Ragnăr Chira, pentru înșelăciune. Ceilalți tovarăși din grupare sunt și ei după gratii pentru cămătărie, șantaj, proxenetism, trafic de droguri, violuri, răpire de persoane.
În această diviziune a clanului Chira, femeile managerizează gospodăria.
Doina și Paica sunt surori, dar nu prea seamănă. Una e blondă, neîngrijită și vorbește neîntrerupt, cealaltă e brunetă, mai coaptă și are obrajii teșiți. În curtea lor din fundătura străzii intri fără să bați, fără să întrebi. Un câine jigărit mârâie sub un scaun cu țoale. Pe jos, rătăcesc un sutien roz plin de praf, un televizor vechi cu tub, o chiuvetă scorojită și o cadă albastră, pentru copii.
Paica se sperie când mă vede în casa ei și mi-l dă rapid pe Ragnăr, din închisoare, la telefon. Acesta e furios ca un zmeu. Începe să zbiere, mă întreabă cine m-a trimis în casa lui și la final urlă: “Ioana e o prostituată nenorocită majoră și noi nu avem nicio treabă cu ea!”
Doina o știe pe Ioana de la 7-8 ani. “A fost un copil traumatizat”, spune. “De câte ori o bătea maică-sa, venea la noi. Dar o bătea rău, o lega de pom, are semne pe spate.”
Despre soră-sa, Paica, spune că aceasta a încercat să o ajute. “A vrut să o ducă pe drumul cel bun, dar nu, Ioana e … n-ai ce să mai scoți din ea.” Recunoaște că fata e deșteaptă și că poate nu ajungea aici, dar acum e pierdută. “Ioana s-a atașat de soră-mea pentru că ea e o fire mai mămoasă, așa. Dar e și serioasă. Când vorbește, nu râde niciodată”.
Paica e mereu încruntată și ține telefonul nedezlipit de ureche. Cu o ureche mă ascultă pe mine, cu cealaltă – pe el. “Da, mă, băiatule, ho, așteaptă un pic! Hai nu mă mai înjura atâta!” Neagă că ar fi avut o relație specială cu Ioana. “Păi a venit la mine prima dată ea? Ioana când a plecat de acasă, a plecat la toată lumea, nu numai la mine. Maică-sa băga bărbați în casă, din câte știu.”
Închide telefonul de câteva ori, dar acesta sună din nou. Se ridică din fotoliu: “Da!”, răspunde. “Haide, vă rog eu, mă lăsați?” Plecăm.
Fetele ieșeau pe centură, în afara Bucureștiului, șapte zile pe săptămână, de dimineață până seara. Un client de-ai Mirunei le zicea că până și sclavii au duminica lor, să se ducă la biserică. “Pe Miruna o bat și o exploatează de doi ani”, spune Ioana.
Doina spune că Miruna ieșea pe centură înainte să se mărite cu Leonte, iar el habar n-avea că ea face chestia asta. S-a îndrăgostit de ea așa și după ce a stat cu ea o lună – două, i-a zis. El s-a dus la pușcărie, ea în continuare și-a făcut treaba.
Miruna e smerită ca o slujnică. Murmură, nu vorbește. Are tăieturi mici, subțiri, ca un cod de bare, pe ambele brațe, pe care i le-a făcut Leonte de fiecare dată când nu a produs cât trebuia. Gâtul găzduiește o altă cicatrice, de la o tăietură de cuțit.
Pe 26 mai, cu o zi înainte de ziua de naștere a Ioanei, fetele spun că aceiași doi polițiști din înregistrare le-au dus, pe la 12:30 noaptea, în parcul Plumbuita din cartierul Colentina. Miruna a coborât cu unul dintre ei din mașină, polițistul a pus un carton pe iarbă și “și-a făcut treaba”. Ioana a rămas în mașină cu celălalt. Totul a durat în 10-15 minute. Dacă ar fi fost cu clienți, ar fi făcut câte 70 de lei. Ioana îl cunoaște pe A.B. de vreo doi ani. “Acum ne-am împrietenit și ne permitem anumite glumițe, dar în fața celorlalți sunt răi cu noi. Știi, cu colegii lor, ca să nu dea de bănuit”, spune Ioana.
“Atunci trebuia să-l înregistrez, nu?”, mă întreabă. “Când zicea «hai, urcă-te pe mine», când zicea «mai fă-mi puțin oral», «ia-l pe tot».”
La puțin timp, cele două fete au fugit.
Regina zâmbetelor
De fapt, nu o scăpase ea, ci un client pe care-l știau de cinci-șase luni și căruia îi spuneau Domnu’. Domnu’ e un inginer de 62 de ani care face, printre altele, stații radio pentru tiruri și camioane.
Sunt cazate în Costinești, la vila lui. Sunt singure, muncesc când vor și cât vor, iar cu banii pe care-i fac își cumpără haine, mâncare, ies în clubul MAX.
Polițiștii sunt buni, le lasă-n pace. La Tuzla e unul “grăsun, drăgălaș și pofticios” care le mai ia la secție, dar “e dulce cu noi”.
Melodia lor preferată e “Sunt femeie liberă”, o manea de succes de Bogdan Artistu. În drum spre casă, o ascultă din telefon, cu difuzorul dat la maximum, și cântă:
Sunt femeie liberă, fără obligație, și fac ce vreaaau
Sunt așa și nu mă schimb, și de nimeni nu depind, nu vreau să mai depiiind.
În videoclip, o femeie îmbrăcată într-un top înflorat dansează într-o cameră de hotel, printre așternuturi, în fața geamului, cu petale de trandafir în păr. Ioana și Miruna sunt pe stradă. Dansează și ele, chiar dacă sunt pe tocuri de zece centimetri. Fac piruete, râd zgomotos, sunt fericite. Ioana i-a împrumutat Mirunei smocul de codițe. Le place marea – Miruna a văzut-o pentru prima dată – , viața asta fără griji, fără ca cineva să le taie pe mâini. Mănâncă tort cu glazură albă pe plajă.
În Costinești, dacă le întreabă cineva, spun că sunt surori. Fizic, chiar seamănă: au buze mici și sprâncene puternic conturate și arcuite, ca niște semne de întrebare deasupra ochilor. Temperamental însă, sunt diametral opuse. Ioana e schimbătoare: voioasă și zâmbăreață într-o zi și amărâtă în următoarea. Miruna, de cealaltă parte, e retrasă și cuminte. O admiră pe Ioana ca pe o soră mai mare. Ea i-a cumpărat smartphone, i-a făcut cont de Facebook și-i spune că e regina zâmbetelor.
La mare, își fac poze pe plajă cu noile telefoane. Miruna se fâțâie cu codițele Ioanei, aleargă pe plajă, poartă pantaloni scurți și ochelari aviator. De umărul stâng îi atârnă o gentuță mică, albă. Ioana are o bentiță roz în cap, e îmbrăcată într-un maieu albastru și o fustă lungă, cu tăietură laterală.
Mă cheamă și pe mine. Vor să ne bronzăm împreună și să ne facem poze. “Vino maine. Mai repede, teee rooog”, îmi scriu pe Facebook. Stabilim că ajung la mare când mă întorc în țară, însă planurile se schimbă de câteva ori.
În ultima zi, mă anunță că sunt în București și mă roagă să le iau pentru o noapte la mine acasă.
N-o mai văzusem pe Ioana de patru luni. Vorbisem ore în șir cu ea la telefon și pe net, dar nu eram sigură că ceea ce-mi spusese era adevărat. Cine era Domnu’ și de ce le-a ajutat să fugă? “E un om bun, ne-a pus camere de luat vederi aici pe centura si in caz ca vin ei sa aibe probe daca da in noi…”, mi-a scris.
Nu puteam să le iau la mine, așa că am închiriat un apartament la Muncii.
Când m-am întors, fetele mă așteptau la aeroport. Erau nemachiate, cu părul ciufulit, și își acopereau decolteurile adânci cu cardiganuri. Păreau stingherite. Mai aveau puțin și se prăbușeau de somn pe gresia din aeroport. Veneau de la muncă.
În drum spre Muncii, am oprit la o benzinărie să-și cumpere cina: cornuri cu ciocolată, bake rolls cu sare și snickers. Deși stăteau în Balotești, Doina și Paica credeau în continuare că erau la mare.
În apartament – un semidecomandat cu sufragerie și dormitor cu un pat matrimonial și unul separat, pentru o singură persoană – Ioana și Miruna și-au dat cardiganele jos, s-au tolănit pe canapea și și-au scos telefoanele.
Ioana a deschis Hay Day, un joc în care avea pui, vindea grâu și hrănea văcuțe. Tocmai îl trimisese pe Tom, ajutorul ei, să caute un fierăstrău.
Miruna a intrat pe Facebook. Avea la poza de profil o fotografie de la mare. S-a apucat să accepte cereri de prietenie și bătea cu degetul pe ecranul telefonului într-un singur loc, toc toc toc. Nu știa să scrie, așa că nu comenta și nu răspundea la mesajele pe care le primea de la bărbați.
Plănuiesc să lucreze împreună, să strângă bani pentru un apartament în Mamaia sau Timișoara – Domnu’ le învățase să pună câte 100 de lei deoparte – și să plece. Ori să se apuce de altceva. “Eu cred că aș putea să ies din asta, dar să am ceva. Aș vrea o casă. După ce-o să am casă, o să-mi cultiv, o să vând roșii, chestii. Eu mă descurc, știu chestii. In angro, găsești o lenjerie de pat cu 35 de lei și e frumoasă rău. Le cumpăr cu 35 de lei, le vând cu 70-80, așa se face”, spune Ioana.
Sunt convinse că nu le iubește nimeni. “Dacă mă iubea, nu mă dădea”, spune Ioana despre mama ei. “Să știi că și asta contează, părinții. Să nu-mi zici tu că o fată ca tine sau una cu educație ajunge în situația asta. Mama e și ea o curvă, mă-sa cu tat-su Mirunei sunt niște bețivi. Familii denaturate.”
Par hotărâte să-și schimbe viața. Se îmbrățișează, se țin de mână, îl au pe Domnu’ de partea lor. Iluzia ține însă doar câteva săptămâni. După ce Domnu’ o ajută să-și facă buletin, Ioana fuge-n Franța, iar Miruna, rămasă din nou singură, se întoarce la Doina și rupe orice legătură cu clientul de 62 de ani.
Clienții
Pe Domnu’ îl apucă damblaua. S-a îndrăgostit de Miruna și vrea să o scoată din nou din Fundeni, dar nu mai știe cum. În trecut, făcea scheme în care se dădea SRI-ist, polițist sau psiholog, iar peștoaicele îl credeau. Acum nu mai merge cu asta.
Mă sună nopțile, vorbește mult și întortocheat, repetă obsedant povestea și eu am fost salvat de niște străini, dar nu intră în detalii. Vrea să-l ajut, să vorbesc eu cu Miruna ori să mergem împreună la Doina.
Se duce în fiecare dimineață la 8:00 pe centură, montează camere și microfoane în boscheți, iar seara le ia, vine acasă transpirat și încordat, se ascunde în atelier și se uită la filmările de peste zi cu Miruna și clienții ei.
În una din seri, mă duce pe centură să-mi arate locul. Trebuie să văd, să înțeleg în ce hal a ajuns Miruna, îmi zice. Printre boscheți e plin de șervețele murdare și prezervative folosite. Domnu se întinde după camera ascunsă dimineața și își julește mâna de crengi.
Mergem la el acasă, la soția și copiii care știu de pasiunea lui dementă pentru Miruna. Când mă vede nevastă-sa, o femeie blajină, pișpirică, cu părul scurt, dă a lehamite din mână. N-o interesează povestea asta nici cât negru sub unghie. “Faceți ce vreți cu ea, eu am problemele mele.”
În boxă, bărbatul scoate agitat un laptop și bagă cardul de memorie în el. Își dă seama că filmările au fost compromise din cauza unei frunze care a căzut peste cameră. “Mamă, mamă, cum am pierdut ziua asta, să-mi fut una!” Își pierde cumpătul, suge cu nesaț dintr-un borcan cu cafea de cicoare.
Trece prin înregistrări oră cu oră și abia pe la 4 după-amiaza frunza se mișcă nițel și apar picioarele Mirunei. “E cu un client! Oare ce fac aici? S-a urcat ea pe masă? Stai că nu înțeleg… Uite, își aruncă chiloții… Ce poziție e asta?” Se înverzește la față. Spune că numai așa, urmărind-o cum se comportă cu clienții, își poate da seama dacă Doina o droghează pe Miruna sau nu. Nu-și poate explica altfel refuzul fetei de a vorbi cu el.
Bagă carduri mai vechi, din perioada în care Miruna lucra împreună cu Ioana și erau libere. “Uite cum râde, uite ce fericită era aici!” Pe calculator, minora își face treaba cu diverși clienți. Domnu’ se holbează și înghite în sec.
Ca să se calmeze, bagă alte filmulețe, de data asta cu el și Miruna. “Aș putea să o salvez, să o duc în Suedia, să o fac soția fiului meu. I-aș putea lua o casă.”
Când începe să caute un card cu filmulețe cu Ioana, mă ridic și plec.
***
În urmă cu două săptămâni, Ioana s-a întors din Franța. A luat-o pe Miruna de pe centură și, cu banii făcuți în străinătate, au închiriat un apartament în Chitila. Scăpaseră de pești; erau, din nou, fericite. Își construiau, pentru a doua oară, propria dinamică socială.
Însă fericirea a fost scurtă. Ultima dată când m-a sunat, Domnu’ era cu Ioana și mama Mirunei în mașină. Se duceau să o scoată pe cea mică dintr-un centru de minori. În drum spre casă, fetele l-au rugat să le lase în oraș, dar Domnu’ a refuzat să oprească. Mașina a prins roșu. Miruna și Ioana au deschis portierele din spate și au zbughit-o.
Viitorul a rămas la fel.
Un reportaj de Lina Vdovîi
Au contribuit: Vlad Andriescu și Sergiu Brega
Editori: Vlad Ursulean, Tiberiu-Mihail Cimpoeru, Vlad Odobescu, Luiza Vasiliu, Ștefan Mako
Fotografii: Andrea Bruce, Rafael Ianos, Lina Vdovîi
Cu sprijinul APADOR-CH.
PS: Ioana a decis să-și spună povestea cu numele real pentru a trage un semnal de alarmă. A fost deja amenințată pentru că a vorbit cu jurnaliștii. Sperăm ca atenția publică să o protejeze de alte amenințări. Alte personaje au numele schimbate.