«Rusia se va dezintegra. Siberia se va desprinde, iar Moscova și Sankt Petersburg vor adera la Uniunea Europeană. Moldova, intersecția popoarelor, va fi punctul de interes al Europei. Partidele de mafioți comuniști și pro-europeni vor fi distruse de puterea Internetului și a telefoanelor celulare.»

Neonul pârâie o lumină verzuie într-un hol îngust de la etajul doi al Casei Presei din Chișinău. Un cetățean creț, vinețiu la față, propovăduiește apocalipsa în fața unui rând de scaune de teatru jerpelite. Pe scaune sunt doar eu și nici eu nu mă simt prea bine, mi se închid ochii după o noapte petrecută la dreapta unui șofer de microbuz care mă șantaja să nu adorm, că adoarme și el și nu se mai trezește nimeni. Actorul din fața mea pare că n-a dormit niciodată.

“Judecând după fața mea, poți să spui că sunt bețiv”, zice tipul. “Sunt prins în mreje. Sunt în exilare. Nu vreau să plec de aici până nu văd Moldova unită.” Dat afară din televiziune și hăituit de poliție, a hotărât să intre în politică. “E o încercare de a încerca marea cu degetul și totuși e încercare.” Azi se încheie campania în care candidează, mâine sunt alegerile parlamentare.

Acum nouă ani, Sergiu Voloc făcea nebunie pe Youtube cu trei scurtmetraje pur-moldovenești. Juca rolul unui prostan pe alocuri genial care declanșează diverse psihoze sociale într-o lume româno-sovietică. Apoi a jucat un rol în revoluția moldovenească din 2009, când a aruncat cu pietre în președinție, a dat jos comuniștii și a fost torturat de poliție, cât de cât.

Când credea că viața o să fie miere și chișleag, Volok s-a trezit că pro-europenii care au venit la putere sunt niște mafioți. “Cu cât mai rău trăiește țara, cu atât Europa e obligată să doneze mai mulți bani, care să se lipească de buzunarul lor.”

La un moment dat, poliția l-a prins băut la volan și i-a făcut dosar penal, iar el a făcut “un gest de actorie ca și cum aș dărâma ușile” de la Curtea de Apel și a scris pe Facebook că se pregătește să arunce cu cocktailuri Molotov.

În loc să dea foc, s-a mai gândit un pic și a preluat un partid cu care participă acum la alegeri ca să schimbe sistemul din interior. “Am încercat prin acei 5000 de prieteni pe Facebook să venim cu o altă formă și alte metode pentru a asigura o funcționalitate nouă pentru Parlament. Acești oameni sunt bătrâni și rămân în urma tehnologiei informaționale. Acum încep să înțeleagă, dar e prea târziu pentru ei. Tineretul este prea mobil.”

În timp ce noi conspirăm pe coridorul ăsta mucegăit, prin tot orașul e carnavalul partidelor care nu vor să moară.

O caracatiță de culori și cuvinte cuprinde Chișinăul. Alb-roșul rusesc îți gâdilă stomacul, galben-albastrul european te trage de vise. Trăiești într-o feerie: brazi împodobiți, ghirlande luminoase, concerte în aer liber, trenulețe cu mickey mouse pentru cei mici. Ici, colo, câte un sediu de campanie.

“NATO e vectorul spre lumină. Alianța de dreapta este sorgintea democrației.” O doamnă cu ochelari, severă ca o profesoară de istorie, stă între un portret al lui Eminescu, o gravură cu Ștefan cel Mare și o hartă cu România Dodoloață.

Vorbește so-lemn, cu o in-tonație in-terbelică: “Astea-s alegeri geopolitice. Cetățenii când votează nu votează creștere economică sau locuri de muncă. Cine vor să rămână cu rușii votează cu comuniștii, ceilalți se consideră români și doresc în Europa.”

100 de metri mai la vale e bustul lui Lenin, înarmat cu un buchet de garoafe roșii. Înăuntru îl așteaptă o comunistă îmbujorată, îngrijorată de atacurile raiderilor și de agitația electorală. “A fost o campanie dificilă și aspră mai ales pe ultima sută de metri a fost cu încrucișări de săbii și tot soiul de nelegiuri, considerăm noi.” Lenin a pătruns în clădire,  se agită pe televizoare alb-negru. “Relațiile cu Rusia trebuie să fie corecte cel puțin, dacă nu prietenoase.”

Vasile are ochii blânzi și e solid ca un bodyguard. Crede că o coaliție monstruoasă de pro-europeni a venit la putere printr-o lovitură de stat. E supărat că unii oameni îl cred  terorist din cauza afilierii politice. “Eu personal am copil mic de 4 ani și deloc mi-este plăcut că sunt numit extremist.” Dar se însemninează când aude de Putin. “Ce părere am despre domnul Putin? Știți acum… asemenea lideri se nasc foarte rar. E politicianul numărul unu recunoscut în întreaga lume… la nivel mon-di-al! E greu de combătut.”

“Noi n-am chemat niciodată la proteste, mai ales cu implicarea mijloacelor armate”, mă asigură deputatul Petcov în sediul luxis de campanie. Tocmai ce l-a ajutat pe șeful lui să fugă la Moscova după ce a recunoscut că e agent KGBist, în timp ce partidul era scos în afara legii pentru finanțare ilegală, iar poliția descoperea la o grupare pro-rusă un arsenal militar gata să fie folosit după alegeri, Ukraina style.

“Democrația a murit în Moldova”, îmi explică domnul deputat. “Dacă mergeți pe stradă și îmi găsiți din 10 persoane 8 să spună că totul e OK în Republica Moldova eu vă admit în cel mai scump restaurant din Chișinău.”

Volok are boală pe toți politicienii ăștia, crede că au condus țara într-o prăpastie de neputință. “Omul este într-o frică permanentă de neîncredere. Partidele țin cont de faptul că sub dominația sovietică acest popor a fost cam închis la vorbă. Actualul sistem a adus autoexilarea, autonedeterminarea, autoneidentificarea, autoneîncrederea. Oamenii lucrează practic zombați pentru ei.”

Copleșit de soarta tragică, actorul tace și se ține de un perete scorojit. Neonul se stinge și-i aruncă întunericul peste cap. O voce gâtuită:

“Când se stinge lumina…”

Voi, dușmani ai primăriei
nu vedeți sau sunteți chiori?
Azi triumfă omenia,
iese soarele din nori!

“Faceți cunoștință cu procesul verbal.” Un milițist trage pe dreapta o Ladă albă pe nume “Tancul” și se apropie să-i sancționeze șoferul pentru o contravenție: “Convorbirea la volan nu este permisă”. Șoferul îl prinde în capcană cu o chichiță procedurală și omul legii se retrage cu un docoment care consemnează că tocmai a luat țeapă.

“Să ieșim din orașul păcătos!” zice Viorel și trage de volan. E observator din partea unei asociații care a trimis voluntari în fiecare secție de votare din Moldova. Mergem în Dubăsari, un raion din Republica Moldova cu o bucățică în Transnistria. Dacă e să se-ntâmple ceva, aicea se-ntâmplă.

Tipul mai e redactor-șef al publicației The Chișinău Post, cu birou în Casa Presei, unde scrie pe perete NO RUSSIAN OCCUPANTS ALLOWED. “Iaca, încolo e circul nostru!” Arată mândru în zare. “Voi aveți circ la București?”

Viorel vorbește cu soldații de parc-ar fi inspector. Așteptăm răsăritul la capul hidrocentralei de la Dubăsari cu doi peacekeeperi, sau verzii, cum îi numește el. Poftiți în Tanc, să nu vă ia frigul. Băieții ăștia păzesc podul de dușmanii de dincolo de Nistru. “Ei o duc mai bine. Primesc bani de la ruși, au mai multe, totul e mai ieftin. Vezi polițiști cu Jeep-uri cât fesul”, spune cu oareșcare invidie. Soldații sunt localnici bucuroși că au un job, amu’ doar în construcții mai găsești câte ceva, c-așa e soarta moldoveanului. O să aveți o zi veselă! râd ei și ies din Ladă.

Gavno, rahat! Se îneacă motorul. Vedeți, așa-i cu treburile rusești.

Mergem la Holercani, o comună de pe malul Nistrului, care a fost înghițită de apă când au construit hidrocentrala și s-a mutat în vârful dealului. Căminul Cultural se crapă de ziuă: coloane greco-romane care sprijină o șapă de beton, termopane, secera & ciocanul, o splendoare semiotică.

Secția de votare e în sala de spectacole, o mare feerie cu scaune tocite, cortine decolorate și soundsystem pe scenă. Un șoricel fuge pe scânduri și se cațără pe umărul lui Viorel. E fricos, dar prietenos, zâmbește la cameră, zboară prin 3G și în scurt timp apare la știri.

Stoluri de pensionari se înfofolesc pe lângă mesele cu hârțoage și sporovăiesc vreo două nuvele de Gogol. Mai întâi se opresc la un calculator, unde-i bagă în baza de date cu votanți și verifică pe loc, printr-o aplicație live, dacă nu cumva au mai votat. Urna și cabinele prefabricate din policarbonat au un aer IKEA-futurist.

Comisia de votare e împărțită astfel: femeile stau la mese și fac treabă, bărbații stau pe culoar și fac politică (rezolvând totuși mici probleme cum ar fi lipsa oricărui fel de clanță). Observatorii partidelor sunt arhetipuri bipede: șeriful, intelectualul și nea caisă scot pe rând aburi de lozinci. Europa ne vrea și noi nu vrem, știți cum, când ești flămând și nu primești o bucată de pâine că ești fudul.

Sunt din partide diferite, care de stânga, care de dreapta, dar toți au fost comuniști. Acum nu mai sunt comuniștii ăia de pe vremea KaGheBăului, zice unul, să prindă oameni să-i împuște. Dar ceva tot au păstrat, îi strânge de gât. Așa iese omul cu furca-n stradă și face revoluție.

Șase calorifere stau bocnă în jurul lor. Gazul e scump, că îl plătim și la ăilalți Nistreni. La dreapta Nistrului, Rusia vinde gazul la suprapreț. La stânga, îl dă aproape gratis, doar că-i oleacă de dictatură. Politica e diferită, dar, în primul rand, omul trebuie hrănit, încălzit, îmbrăcat.

“Vrem ca produsele noastre să ajungă în Markete, să deschidem brigăzi de tractoare, să aducem tineri și să facem o producție ecologică pură!” Pufoaica de pe reprezentantul Partidului Popular se umflă de vânt și soare pe malul apei. “Peste Nistru sunt frații și colegii de scoală. Nu e ca la Kosovo, sa ai altă credință si alta limbă. Soluția e să facem Moldova destul de atractivă ca Transnistria să se unească cu noi.“

Aici era cândva singura vacă din Uniunii Sovietică ce dădea 35 de litri de lapte la o mulgere. După decăderea Uniunii și a vacilor a apărut o graniță, iar oamenii au zburat care în vest, care-n est. Și el s-a dus la muncă în Rusia, dar s-a întors să încerce combinația cu politica. Socotiți ce v-am zis nu ca agitație, ci ca lămurire.

În războiul cu Moldova-Transnistria-Rusia din ’92 s-a petrecut o chestie bizară. După ce moldovenii au atacat și au fost împinși înapoi de tancurile rusești până la marginea Chișinăului, s-a semnat un armistițiu. Linia frontului trebuia să fie pe Nistru, dar moldovenii din câteva sate transnistrene au ocupat o bază militară cu arme și au ținut piept rușilor, așa că la armistițiu au făcut o urechiușă pe hartă. Nu e nici un pod acolo, așa că locuitorii enclavei trebuie să ia bacul peste râu ca să ajungă la restul țării.

Un Mercedes argintiu care reglează automat presiunea din pneuri în funcție de numărul persoanelor trece bacul cu techno în boxe și zacuscă în borcane. La volan e Alexei, unul dintre sătenii care și-au cucerit satul. E solid ca un bărbat de ispravă, sub o șapcă pe care scrie We are currently under work for a new reality. A fost canotor de performanță, apoi șef pe situații excepționale în ministerul de interne, iar acum e pensionar și coordonează observatorii independenți din raionul Dubăsari.

Îi tot sună telefonul cu rapoarte. Un cetățean beat a încercat să voteze și pentru prietenul lui, și mai beat, care n-a putut să se mai deplaseze, dar i-a dat lui buletinul. Altul a vrut să voteze cu un buletin cu secera și ciocanul, expirat de pe vremea lu’ Gorbaciov. Până acum, tăt normal.

Tăți vor o schimbare, să se unească naibii ba cu Moldova, ba cu Rusia. Principalul partid de la guvernare spune că problema Transnistriei se va rezolva prin “negocieri internaționale”. Socialiștii au un plan mai realist: “Singura cale posibilă este federalizarea Republicii Moldova”, adică să se oficializeze piciorul rușilor în ușa metalică a Europei. “Europa e un cuvânt, socialismul e un lucru.”

Dar vântul bate în pânzele europenilor, al căror talent diplomatic a facilitat producția a 6000 de coșciuge în estul Ucrainei. Deci conflictul rămâne înghețat, banul public spoliat, cetățeanul tot zombat.

Înapoi la Holercani, am ajuns la faza de protocol. Ne duc prin niște anexe ale căminului cultural ca să inspectăm progresul faianței pe pereți. În viitoarea cantină pentru vârstnici se găsesc deja un casetofon muzical și bere, jinuletz, spicușor, zacusc, respectiv Ion, Alioșa, Vasile și primarul. Aicea-i sat roșu, de comuniști! Dar se iubesc transpartinic și îi iubesc și pe români, doar să vină ceva bunăstare de undeva.

“Ăi, da’ slab mai ești!”, se tot miră fostul șef de colhoz și-mi împinge spre gură jnițăl cu plăcintă. “Eu am prins vremea foametei, prin ’46, eram mic și slăbit până când am mâncat aia, grasa de sub pielea la porc, slănina! Și m-am făcut iar om.”

Cum să te ajute Europa când poți să-i numeri coastele? Moldovanul e mai degrabă îngrijorat atât pentru mine, cât și pentru alianța politico-economică. “Tu trebuie să lași stilul ăsta de viață franțuzăsc…” Apoi mă bate pe spate, brusc înveselit: “O să câștige Ievropa, sî vedeți!”

Tineretul Chișinăului se strânge pe strada București, lângă ambasada României, în locanta vintage “Eli-Pili”. Așteaptă sondajele. Niște străini arborează steagul Uniunii Europene pe o plasmă. Procentele ies din buzunare. Pe primul loc socialiștii, pe locul doi comuniștii, apoi ceva zaț de europeniști. Ochii curg în smartfoane, apoi creierii băltesc pe Facebook: “Moldova zombată”, “Pizdetzul este aproape”, “Ei, câte oleacă se poate de strâns bagajele”, “Eu mă tem”.

Avantajul unei țări în care nimic nu merge cum trebuie este că nici institutele sociologice nu merg cum trebuie, permițând surprize de tot felul. Sondajele erau varză, de fapt au câștigat europenii. Socialiștii au luat cel mai multe procente, dar n-au cum să facă majoritate. Oamenii s-au culcat în Rusia și s-au trezit în Europa. Lumea s-a dus de râpă și e exact la fel ca înainte.

Îmi tot sunau în cap profețiile lui Volok ca o poetică incoerență, având în vedere că partidul lui a ieșit spectaculos pe ultimul loc, cu 633 de voturi. Dar o serie de evenimente mi-au oprit oleacă mintea-n loc:

Politicienii pro-europeni au jefuit trei bănci, leul moldovenesc s-a devalorizat rapid și a pornit o nouă isterie cu A crescut dolarul?! Guvernul pro-european s-a destrămat și a fost înlocuit de un guvern și mai pro-european, sprijinit de comuniști.

Rusia rezistă sub asediu economic pentru că se hrănește cu isterie, dar fără bani nu mai poate face mare lucru. Populația Chinei începe să se reverse în Siberia pustie și tot mai încălzită global. Firmele chinezești cumpără pe bucăți industria de acolo. Există un scenariu surprinzător de bine argumentat în care Siberia e anexată de chinezi, iar Rusia europeană intră în sfârșit în Europa.

Personajului principal i s-a aprins becul din gură.

Moldova oscilează între o comedie de Cobileanski și o distopie de Volok. S-a sacrificat pentru ca România să evadeze spre Occident. E o briliantă înfrângere pentru un om și o tristă victorie pentru umanitate. Seriuos.

Un reportaj de Vlad Ursulean și Timea Honț.

Cu ajutorul RISE Moldova, Viorel Ignat, Alexei Crăciun și toată suflarea basarabeană.

---

Epilog: Pe 1 iulie 2015, Sergiu Volok a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru “gestul de actorie” de la Curtea de Apel. Judecătorul a consemnat următoarele:

“Inculpatul Voloc Sergiu Ion, manifestând un comportament inadecvat, a încălcat grosolat ordinea publică, acțiuni intenționate, exprimate prin strigăte, numirea cu cuvinte necenzurate și amenințarea angajaților instituției, altor persoane aflat în imediata apropiere cu aplicarea violenței fizice, existând pericolul real al realizării acestor acțiuni violente, precum și, acțiuni care prin conținutul lor se deosebesc printr-o obrăznicie deosebită, după care urcând la etajul trei, în mod intenționat a deteriorat cu pumnii mai multe uși ale judecătorilor, iar la somațiile de a înceta acțiunile sale huliganice, nu a reacționat, continuând realizarea intenției sale infracționale.”