Bucureștiul e un bazar de oraș, oameni super diferiți aruncați claie peste grămadă într-o cacofonie de beton, cărămidă și sticlă.

Aseară am avut ocazia să văd limpede una dintre rupturile astea. Un grup de hipster-activiști (sau cum li se mai spune zilele astea protestatarilor pentru Roșia Montană) a pornit din Piața Universității prin oraș, să cheme lumea în stradă.

La 21.30, oameni în stil Dilema Veche ies de la un concert de muzică clasică la Sala Palatului. Sunt întâmpinați de aproape 100 de tineri uniți salvăm Roșia Montană, uniți salvăm Roșia Montană.

Confuzie. Stau încolonați, îmbrăcați ca de biserică, pe treptele Sălii Palatului, ca și cum și-ar ajusta pupila la lumină. Când își dau seama care-i faza încep să zâmbească. Apoi să aplaude. Câțiva se alătură la scadări. Nu sunt portavoci, jandarmii n-au avut timp să sosească, e doar bucurie.

Turcii de la un fast-food din apropiere îi chemă și le dau mâncare, hai, luați, luați și la pachet, mai aduceți protestatari!

Grupul o ia la vale pe Calea Victoriei, în formație completată cu câțiva melomani convertiți. Pe drum se alătură și alții, apare din neant o trupă de bicicliști, trec de Banca Națională, intră în lumina fancy a teraselor și se pregătesc de marea reuniune: televiziunile spun de câteva zile-ncoace că protestatarii sunt hipsteri care fac o pauză de la băut pe terasă ca să frece steagu’ la Universitate.

“Dacă vă pasă, nu mai stați la masă!”

… Nu se-ntâmplă nimic. Cei de la masă sunt la fel de tineri ca protestatarii, la fel de bine îmbrăcați, la fel… doar că au fețele împietrite. Își ridică privirea din farfurie și o fixează undeva, în spatele șarpelui de oameni care se strecoară printre mese urlând ceva care începe cu “uniți”. Parcă-s niște invitați nepoftiți.

“Ce pula mea e Roșia Montană?!“, se dezmeticește un tip musculos. Tovarășii de la masă râd, gagicile stau drepte ca niște păpuși.

Jandarmii nu prea știu cum să trateze situația. “Băi, mergeți și voi grup în spatele lor, nu cordon“, le strigă comandantul, “că așa o să luăm mesele astea pe sus, e prea aglomerat“. Dar sunt relaxați, s-au prins că protestatarii ăștia sunt cuminți, nu sar aiurea la bătaie și nu dau foc la chestii, cel puțin deocamdată. Când stau în cordon cu orele ajung să discute între ei despre Roșia Montană, cianuri, contracte cu statul…

Doar mai devreme, într-o încleștare la statuile de la Universitate, s-au băgat serios în oameni. Apăruseră câțiva suporteri pe care-i cunoșteau. “Bă, ăla-i de la Steaua!” strigă un jandarm și toți tresar, dau jos mănușile și încep să îmbrâncească prima linie de protestatari. Întăriri! Vin imediat încă trei rânduri de jandarmi care potolesc rapid tendințele expansioniste.

Până la urmă, vreo 300 de oameni reușesc să treacă prin zidul de jandarmi și scapă pe Calea Victoriei, pe la Națiunile Unite, până la Parlamentul gol.

O tipă cu bicicletă roz-vintage iese dintr-un vârtej de bicicliști și intră printre cei 300 de protestatari rămași în noapte în fața Casei Poporului. Ajunge la o gașcă de ultrași care cântă afon-deliric Rooșiaaaaa Moontaaanăăăăă, acompaniați de o tubă pe ritmul “Dom’ dom’ să-nălțăm”.

Nu mai e nici un jandarm, doar câțiva polițiști în depărtare, care dirijează traficul. Protestatarii au obosit de la atâta alergătură și unii-s supărați că Centrul Istoric, km. 0 al tinerimii bucureștene, nu s-a solidarizat. Sunt niște umbre pe fundalul luminilor de la Casa Poporului. Apoi, la 00.00, se sting și alea.

Uite unde s-a protestat în primele cinci zile. Dacă apeși pe un loc, se deschide o galerie de imagini cu protestul de acolo: