Avatar

Visul lui Rodion

Un unchiaș de 61 de ani torpilează doi jurnaliști germani într-o cafenea din Berlin. Asmute pe ei explicații psihedelice despre muzica lui, care oscilează între baroc și satanic: Julieta e bătută cu lanțul de la vapor și îngerii plâng. Cei doi, genul șoricari trendy, stau împietriți și încearcă să-și tragă colțurile gurii-ntr-un zâmbet. Supradoză.

Ei veniseră pentru o poveste simplă: un muzician de geniu are ghinionul să se nască în România comunistă. Reinventează muzica electronică, dar sistemul îl pune la pământ și ajunge să trăiască cu găinile într-un sat de lângă Cluj. E redescoperit în epoca Internetului și devine vedetă underground. Happy end.

Însă Rodion și-a construit viața ca un fort, o structură monumentală, și ca să o pătrunzi fără să te strivească trebuie s-o iei piatră cu piatră, de la temelie.

Câteodată stau singur și mă întreb cum e posibil să fac muzică și lumea să spună că-i cea mai bună muzică?
Câteodată mi-e frică să nu mă trezesc și toate astea să fie un vis.

P1150144-2

La cinci ani, Rodion Ladislau Roșca s-a dus cu maică-sa la mare și în gară a văzut un tren care venea cu aburi și cu roți mari care se izbeau djj djj, un sunet impresionant, apoi locomotiva frânează djjt tsss… sunetele astea s-au combinat în mintea lui într-o melodie.

Mai târziu a mers la o defilare de 1 mai și l-a vrăjit ritmul, puterea din toba mare. Simțeam presiunea aerului  și era foarte bine… voiam să fac și eu așa. 

P1170251

La școală se uita la tablă și în liniile zemoase lăsate de burete vedea o junglă de liane. Nu înțelegea mai nimic, a fost mutat brusc de la secția maghiară la română.
Și-a făcut un alfabet secret și o pecete cu un personaj indignat de răutatea oamenilor, care vrea să facă dreptate, îngerul lui protector. Schițat din câteva linii și două cercuri, îngerul protector arăta ca un magnetofon. Mai târziu l-a folosit ca logo pentru firmă. Se identifică și acum cu el.

Profesorii îl întrerupeau din visare și îi dădeau 3. Niște gunoaie.

Nu avea stare. Dădea din picioare în timp ce mânca, bătea cu mâinile, cu linguri, cu farfurii. A ajuns la psiholog și de acolo la școala de muzică. Până m-am apucat de chitară toată lumea spunea că nu-s normal.

În clasa a șasea, un coleg de clasă avea o trupă care zdrăngănea într-un beci la o tobă de pionier, o chitară și un magnetofon. Fascinat, a convins-o pe maică-sa să-i cumpere chitară, a împrumutat magnetofonul și s-a închis în cameră cu instrumentele.

O melodie e ca o poveste. Poți să o parcurgi cap-coadă, ca și cum ai merge ținându-te de o sfoară. Sau poți să o desfaci în mai multe fire, fiecare cu povestea lui, dar care printr-un fel de magie rămân în armonie.

Magnetofonul l-a împins pe Rodion să țeasă fir cu fir până când împreună sunt puternice ca o sfoară. Adică să compună. Simt anumite sunete, parcă vin din cer.

Banda are două piste pe care poți să le înregistrezi pe rând și să le asculți împreună. Înregistra chitara pe o pistă și vocea pe cealaltă, se chinuia până se sincronizau. Cu încă un magnetofon copia sunetul din cele două piste pe una singură. Pe pista rămasă liberă înregistra tobele. Nu știa să facă solo de chitară, așa că înregistra sunet cu sunet, din nou și din nou, ca și cum ar fi croșetat o melodie.

A învățat să facă efecte din sunete accidentale sau hârâieli. “Toată lumea credea că am sintetizatoare, dar n-am avut, am zis doar că am avut, a fost o dorință a mea.”
Melodiile lui au versuri, dar vocea e pur și simplu un instrument, o folosește ca sunet, acolo e mesajul, nu în cuvinte. Când se exprimă în cuvinte dă senzația că traduce dintr-o limbă extraterestră (alta decât maghiara:). Versurile astea, scrise la 16 ani, sunt cele mai apropiate de umanitate:

Pentru unii viața-i când picioarele sunt pe pământ,
pentru mine viața-i vis în care vreau doar ca să cânt.
Imagni DIn Vis

A început să compună pe la 15 ani și cu totul a făcut sute de melodii, destule pentru o viață de înregistrări și albume și concerte. La 24 de ani era deja o legendă în Cluj. Era regele discurilor de vinil (îi trimitea un prieten din Norvegia) și punea bazele unui negoț înfloritor cu echipamente de sonorizare. Dacă voiai să faci concert sau nuntă, mergeai la el și îți aducea cele mai bune scule.

În paralel lucra la Combinatul de Utilaj Greu, era specialist în defectoscopie radiologică industrială. Doi colegi i-au ascultat benzile și i-au propus să facă o trupă. Voia să-i spună “Fort”, se potrivea cu viziunea lui monumentală, dar a apărut altă trupă cu acelaşi nume, așa că au mers pe “Rodion G.A.”. Mulți s-au întrebat de la ce vine acel “GA” misterios – Galaxia Andromeda? Erau doar Gicu Fărcaș și Adrian Căpraru, colegii de trupă.

Cântau melodiile compuse de Rodion de mic, dar în concert nu puteau să sune ca pe benzi, unele erau imposibil de complicate, ai fi avut nevoie de o orchestră sau de calculatoare. Fără… sunau ca un rock obosit din anii ’80.

Latura psihedelică urma să strălucească la radio. Formația nu a înregistrat nici un album (n-aveau pile la București), dar Rodion trimitea benzile lui la radio și rupeau, mai toate prindeau locul I.

“Ascultau prietenii și mi-am făcut un caiet de impresii. Unii ziceau că-s nebun, alții că-s geniu, dar îmi amintesc că unul mi-a scris «Măi Rodi, tu ai făcut muzică cu 30 de ani înainte». Culmea e că acuma se împlinesc cei 30 de ani.”

30 de ani mai târziu, Rodion e pe scena celui mai trendy club din Berlin și cântă melodiile așa cum și le-a imaginat când era singur cu magnetofonul.

E încurcat, și-a pierdut ochelarii, îi tot caută printr-o geacă. Are o cămașă bej cu un buzunar plin de pixuri, pescuiește de acolo un carnețel, îl cercetează câteva secunde și îl așează pe o măsuță, lângă o cutie de lemn cu multe butonașe și două benzi care se învârt – un magnetofon Tesla din anii ’70. Merge la microfon și anunță auditoriul: “This song is called Bau-bau.” Play.

Sala e plină de hipsteri rafinați. Sunt cuceriți de magnetofon. “Tapes forever!”, urlă unul. Alții vin aproape de scenă și se înghesuie să pozeze cu mobilul, ca la un exponat de muzeu: Rodion scoate din buzunarul cămășii o șurubelniță și meșterește din mers la magnetofon, strânge un șurub, se ascute sunetul.

Vin pe scenă patru tinerei din trupa bucureșteană Steaua de Mare, spun că vor cânta piesele pe care le-a compus uncheașul acum 30 de ani, când era tânăr într-o Românie comunistă nepregătită pentru ele. Bum djjjt, bubuială psihedelică. Lumea începe să danseze. Miroase a hașiș.

8J5A8082

Ziua concertului și-a petrecut-o în backstage-ul Kantine am Berghain (una dintre sălile celui mai faimos club din Berlin, ăla unde-i greu să intri și sunt niscaiva orgii înăuntru).
În timpul probelor de sunet înfulecă senvișuri și banane și dă pe gât sticle de cola moka. Vizavi de el stă un moș timid pe un scăunel. Se prezintă Alexander Robotnik, nimeni altul decât cel care a inventat muzica house în ’83.

-I’m not normal, se prezintă Rodion.

-Nobody is normal in this place…

Cineva pune la mobil o melodie de-a lui Robotnik. Rodion ascultă cu atenție vreo 5 secunde, în care-și amintește că urăște DJ-ii. Ăștia se târăsc ca șerpii pe lângă butoane!

– It sounds… ordinary.

– …?!?

– I heard many songs like this.

– Yeah, but I was the first!

Apoi îi pune el Citadela, asta da melodie adevărată, bate ritmul pe genunchi, dirijează orchestra din iphone, îi explică fiecare pasaj.

– Wow, zice Robotnik, this has something gipsy…

-Noo, it’s monumental, like Roman Empire, zice Rodion, insultat că Citadela i-a fost comparată cu un cort…

P1150191-2

Rodion a ținut concerte în Control, la Moscova și la Berlin. Are contract cu casa de discuri Strut Records din Marea Britanie și piesele lui originale se pot cumpăra pe iTunes. De relansarea internațională s-au ocupat noii colegi de trupă, Steaua de Mare prin label-ul Future Nuggets – o gașcă de muzicieni cu o pasiune pentru cazuri pierdute și combinații eclectice. Cântă cu maneliști, cu lăutari din pușcărie, integrează totul într-un fusion rock foarte cool.

“Am pornit cu ideea să inventăm o scenă psihedelică în București”, zice basistul Ion Dumitrescu. “Iar Rodion s-a potrivit perfect în schemă, aveam în sfârșit o genealogie.”

Trecerea de la psihedelicii vechi la cei noi nu e întotdeauna mieroasă. Băieții trag spre improvizație funky, Rodion vrea să fie totul nemuritor și rece, notă cu notă ca-n benzile originale.

Se ceartă la microfon cu colegii de formație, urlă în microfonul cu reverb, parcă-i gâlceava zeilor. “Singur cânt mai bine ca toți!” conchide și iese din cameră dansând ca un gânsac.

8J5A0886

Bossu’ trupei, Andrei Dinescu, rămâne în urmă pufăind, cu chitara pe după gât. “Vrem să fie de babe și moși sau de azi?!” Poartă părul lung și prin oraș merge cu o blană de oaie în loc de geacă – îl strigă lumea pe stradă Becali, se pozează cu el, îi lasă locul de parcare.

Când s-a întâlnit prima oară cu Rodion a aflat de fetishul cu fete care mănâncă de vii peștișori aurii. Bărbatul se substituie peștișorului, vrea să fie mâncat. “Ca să nu cumva să ne facem o părere greșită despre el… A fost super tare, am râs ca la 14 ani. A apărut nenea de 60 ani ca să râdem iar ca în anii ’90, cu sălbăticiune, cu perversiune.”

Încruntat rămâne și toboșarul Piti (Eugen Imecs). Rodion îl tot ceartă, i se pare că e prea jazzy și nu bate puternic ca un ciocan. “Eu îl iubesc ca pe familia mea, da’ nu-l înțeleg și nu vreau să mă pun în pielea lui.” Când s-au întâlnit prima oară au băgat direct repetiții, au cântat o singură piesă de 39 de ori. Unde era ceva imperfect, Rodion zicea STOP și trebuia s-o ia toți de la capăt. R-rewind-reluare-rodion.

La urmă rămâne Horațiu Șerbănescu, cel mai mic din trupă (24 de ani). Se privește complice cu Rodion și zâmbesc amândoi ca niște copii. Parcă așa arăta și el în tinerețe. De dragul lui își mai înmoaie orgoliul și trupa merge înainte.

P1150300-2

Cât timp a fost plecat la Berlin, lui Rodion i-au murit două găini și doi cocoși și pisica a dispărut fără urmă. S-a întors acasă la Aşchileu Mare și a mai constatat că puii i-au umplut patul de găinaț. Ca să nu înghețe, îi lăsase să stea în camera lui, într-un coteț improvizat în centrul încăperii, care oricum arată şi ea ca un coteț steampunk.

În loc de preș, la intrare e o cutie de scule. Patul de o persoană e înconjurat de rafturi până în tavan, pline de cutiuțe cu etichete scrise într-un alfabet secret, hârtii, cabluri, cd-uri porno originale, legitimații de artist. Pe un raft are benzile pe care le-a înregistrat în tinerețe, cu eticheta „GOLD!”.

Pe dulap e trofeul Ancora de aur 1987 de la Mangalia, cu pânze de păianjen în toate părțile, ca un vas fantomă. Calculatorul vechi țârâie ca o viespe murdară, sub el e plin de cepe la uscat.

Camera e încălzită de o sobă pe care și-a construit-o singur dintr-o cărămidă specială, cu mare atenție la detalii, dar care scapă fum. Trebuie să deschidă ușa cu un cocean, să lase fumul să iasă și frigul să intre în locul căldurii pentru care a construit soba. Totul pornește cu logică, dar sfârșește într-un cerc vicios.

Casa e mare, are o mulțime de camere, cămăruțe și două poduri, dar toate-s ocupate cu obiectele pe care le-a strâns de-a lungul timpului – boxe, calculatoare, mixere, mașină de făcut cârnați, elefant imens de pluș, mormane de haine pe post de covoare.

8J5A0312

E un haos unsuros, acoperit de praf.

Dacă te uiți mai atent, începi să vezi o organizare draconică. Inscripții și etichete. Sute de sertare și sertărașe cu scopuri precise. PET-ul de pe verandă nu e gunoi, e „RUMEGUȘ 2013 09 25”. Fiecare obiect are o istorie și un rol clar în planul hiper-detaliat al lui Rodion.

E totul pe calculator. Sute de foldere cu fișiere text în care introduce fiecare detaliu al vieții lui, în tabele făcute manual în notepad. De la sensul vieții la ziua în care câinele a ros zgarda, a scăpat și a compostat o găină.Toată viața e planificată la milimetru.

FAMILY # SUGACI PROFITORI # MEMORIES # MY MISTAKES

Singura problemă e că, pentru a duce la bun sfârșit treburile începute, ar avea nevoie de câteva sute de ani. El are 61 de ani și cancer la ficat.

P1150391-2

Rodion nu taie nimic, crește găinile și le lasă să moară de bătrânețe. Crede că Pământul e un fel de iad al animalelor și nu vrea să contribuie la asta. E iad pentru victimă, rai pentru agresor. Poți să trăiești doar dacă ucizi. Nu e ființă care să nu sufere.

Uneori se simte în același iad cu animalele. E ca un vis urât.

Aventura muzicală din tinerețe s-a terminat în 1989,  când i-a murit mama de cancer. Era tot ce avea, pe tată n-a apucat să-l cunoască. Pentru ea cânta, pentru ea suporta capriciile comuniștilor și ale industriei muzicale împuțite, ca să se bucure ea când îl aude la radio. Fără ea, nu mai avea nici un sens.

S-a apucat să repare difuzoare. “Când lucrez la ele am am timp să mă gândesc la microcosmos, macrocosmos, că universul nostru poate fi o celulă din alt univers…” A mers căpșunar prin țări străine și până la urmă și-a luat o casă la țară. De la țară nu putea să mai facă bișniță cu boxe și nici difuzoare n-avea cine să-i aducă la reparat, așa că a făcut foamea câțiva ani.

Prin 2012 avea datorii de 30 de milioane și se pregătea să plece în Ungaria, la Gyor, la montat de telefoane, când l-a sunat cineva de la București. I-a zis «domnu Rodion, nu vă duceți, vă dau eu banii ăștia, haideți la București să cântăm împreună». I-a plătit datoria, drumul și cazarea, așa că s-a dus.

Era Ion de la Steaua de Mare. Așa a ajuns să facă naveta între Așchileu și centrul Bucureștiului, între găini și hipsteri.

8J5A3253

Răsturnarea asta de soartă pare că l-a făcut mai degrabă îngrijorat decât bucuros. Are o mulțime de proiecte începute și nu mai e timp, trebuie să se ocupe de muzică, nu mai e timp

Rodion are burtă de la cancerul la ficat, pe care n-a început încă să-l trateze. E pe lista de așteptare pentru interferoane, abia a putut plăti asigurarea medicală. Povestește aproape cu mândrie că asta îl face obosit și uituc: “Ficatul nu mai separă amoniacul din organism, care ucide neuronii din creier”.

Surse din interiorul formației susțin că-i obosit mai degrabă de la faptul că se uită până la 6 dimineaţa la filme porno, decapitări, accidente. Oricum, urmează vremuri grele: Interferonul dă halucinații și tendințe suicidale, comportament deviant.

P1150414-2

Persoana care l-a cunocut cel mai bine în ultimii ani e Sorin Luca, un documentarist care și-a luat lumea în cap și a locuit un an cu Rodion ca să facă un film. Îl descrie așa: “E o extremă a felului în care funcționează societatea noastră. Adunăm toate lucrurile, ne aruncăm viața pe nimicuri, încercăm să garantăm siguranța zilei de mâine cu obiecte de care nu avem nevoie… E o oglindă a fricilor noastre duse la extrem. Nu mai știi încotro să fugi, pe cine să iubești… ai vrea să le faci pe toate, dar timpul tău e limitat.”

Rodion spune că și-ar dori ca și copiii: o mașinuță, o casă cu pivniță și pod, o blondă cu ochi albaștri, părul lins, să rămân cu ea, să mă îngrijească ca și mama.

E încă departe să ajungă la ele. A revenit pe scenă, a cântat în capitala culturii, dar tot trebuie să facă focul cu coceni pe care-i primește pe degeaba de la un vecin.

A ordonat toată viața lucruri și tot la haos a ajuns. Casa e un haos. Nici boxe la calculator nu și-a pus. Are zeci de sisteme audio prin pod și ascultă muzică albaneză la niște pocnitori Genius.

“Există o psihologie a meseriașului”, spune el. „Sunt ca și croitorul care n-are timp să-și facă pantaloni ca lumea.”

Doar că Rodion e meseriaș la toate, deci nu mai are timp de nimic.


Un text de Vlad Ursulean
Foto de George Popescu, Vlad (fisheye) & arhiva lui Rodion.
Au participat Ștefan Mako și Radu Ciorniciuc.
Am primit insight-uri de la documentaristul Sorin Luca
și finanțare de la revista Esquire, în care a apărut o variantă a textului.


English version: Rodion’s Dream

Dă vorba mai departe! →

Type to Search

See all results